nu ma pricep la teoria probabilitatzilor si nici cum se calculeaza sansa d'a intilni un locuitor al planetii imediat - imediat insemnind citeva secunde! - ce te'ai gindit, fugitiv, la el.
se ia totalitatea locuitorilor planetii sau doar persoanele de existentza carora ai aflat pa parcursu' vietzii?
deci, car'vasazica, ma plimbam agale pe bulivaru' principal al capitalii noastre populare, ingrozindu'ma, ca de fiecare data, de halu'n care arata (mai hidos si mai putzin cosmoplit, daca se poate imagina asa ceva, decit in ultimii ani ai comunismului), cind, apropiindu'ma de santieru' teatrului natzional, mi'au revenit in memorie spectacolele lui andrei serban de pe vremea in care fusese numit de andrei plesu director al teatrului natzional (trilogia&co), care au fost ultimele pe care le'am vazut in cladirea aia, pentru ca, legat de asta, sa'mi fuga gindu' inclusiv la cit de nedreapta e viatza asta de cacat care ne lipseste de micile "bucurii culturale", printre care si aia de a vedea film regizat de serban (citisem mai demult ca andrei serban participase la un concurs de scenarii al cnc, unde nu mai stiu din ce motive nu primise finantzarea necesara).
ei bine, nu fac mai mult d'o suta de pasi si dau nas in nas cu EL!
mi'a parut de prost gust sa scot telephonu' ca sa'i fac o poza, asa ca l'am insotzit reverentzios la citziva pasi in spate, pina la pasaju' de la metro, unde drumurile ni s'au despartzit, io luind'o pe trotalu' de la spitalu' coltzea iar el pe cel de linga muzeu' de historie.
acolo nu m'am mai putut abtzine, marind pasu' ca sa'i pot tzine calea de la distantza cu citeva poze neclare.
ca sa nu intru la idei m'as mai linisti daca cineva mi'ar zice, ca, de fapt, inimitabilu' globetrotter artistic era, la ora aia, undeva la new york, paris sau viena, sau, macar, ca se afla in bucale cu treaba...
