Vineri, 29 Octombrie 2010.
Autor: Mircea Cărtărescu
Este de neînţeles cum PSD-ul însuşi îl rabdă pe Ponta în fruntea lui, afară numai dacă nu-l cred un inofensiv om de paie al puternicilor din umbră. După ce epocile Iliescu şi Năstase s-au dus, acest partid, altădată măcar odios, periculos, redutabil în felul său, a ajuns pe mâinile unor marionete de care te-apucă râsu’-plânsu’. Cum era să fie preşedinte, astăzi, Geoană, cu sprijinul inconştienţilor de liberali? Gafele lui Cioroianu în politica externă ar fi fost azi exemple de înţelepciune faţă de ce-ar fi făcut acest Pinocchio de Dâmboviţa. Dar şi mai grotesc ar fi să ne pricopsim cu Ponta. Geoană are măcar ceva ingenuu, el chiar crede în vrăjitoria flăcării violet, el chiar a ţopăit sincer, ca un copil, când s-a crezut preşedinte. Ponta ar fi anomia întruchipată, vidul în costum Armani. În "Omul invizibil" vezi un costum fără nimeni în el care se mişcă şi vorbeşte. Te uiţi pe mâneci: nimic. Te uiţi prin gaura gulerului: nimeni. Ăsta e Ponta, un costum gol în fruntea unui partid de coropişniţe.
interviu din "gindul" cu lazaroa, care essplica cum tradatorii pedeloi s'au ascuns pentru ca nu'i cauta nime', lucru ce reiese si den scrisorika deschisa publicate pe blogary
