opozitzia il tzine, de fapt, pe boc la gubern, stiu ei de ce...

explicatzia, incredibil de pura, simpla si evidenta, e data de cristian preda

Dintr-un mijloc care ar trebui să fie folosit în situaţii excepţionale, suspendarea Preşedintelui a devenit ceva foarte banal.
Ea e invocată, mai precis, ori de câte ori adversarii Preşedintelui simt nevoia să îi dea replica.
Această lipsă de imaginaţie are efecte variate. Unul dintre ele este treptata desprindere a suspendării de cadrul constituţional iniţial.
Banalizată, suspendarea tinde să devină un substitut al moţiunii de cenzură care îl are drept ţintă pe şeful statului, nu pe cel al guvernului. În interpretarea aceasta, Preşedintele trebuie demis nu pentru că a încălcat Constituţia, ci pentru că a nemulţumit o majoritate parlamentară.
Efectul paradoxal – pe termen lung – este prezidenţializarea regimului. Din două motive.
Primo: pentru că supralicitează importanţa Preşedintelui în cadrul regimului, în detrimentul premierului.
Secundo: deoarece, fiind greu de presupus că suspendarea se va banaliza şi în fapt, nu doar în discurs, contestarea permanentă îl va obliga pe Preşedinte să caute să fie liderul majorităţii parlamentare. Adică să controleze şi, la limită, să îl domine pe premier.
De la eşecul suspendării din 2007 încoace, regimul e în criză.
Motivul e acela că partidele au stimulat prezidenţialzarea (prin mecanismul descris mai sus) şi, simultan, au contestat-o, niciunul dintre ele neavând curajul politico-intelectual de a susţine trecerea la un regim prezidenţial.
De altfel, în afară de Preşedinte, nimeni nu pare tentat să pornească dezbaterea despre schimbarea actualului cadru constituţional.