Ponta a semnat o numire prin care încalcă Tratatul Uniunii Europene
Mai țineți minte cum s-a făcut România de cacao în UE după ce Leonard Orban, candidat la postul de consilier de cont la Curtea Europeană de Audit, care este Curtea de Conturi a Europei, a fost respins pe motiv că nu are experiența necesară? Aflați că Victor Ponta a semnat, zilele trecute, numirea unui alt candidat la acel post, dar un candidat cu mult mai nepregătit decât Leonard Orban în daraveri de audit european. Este vorba de George Pufan, inginer la bază, care a ocupat postul de secretar general al Curții de Conturi a României. Cu toate că sună pompos, funcția de secretar general al CCR este un simplu post administrativ, adică Pufan era cel însărcinat cu achiziționarea de hârtie igienică, rechizite, becuri etc. la această instituție. Nu este nicidecum asimilată calității de membru al Curții de Conturi, deci Pufan nu a făcut în viața lui controale financiare și rapoarte de audit, ci doar niște banale cumpărături.
În Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, la articolul 286 (1) se spune negru pe alb: „Membrii Curții de Conturi Europene vor fi aleși dintre persoanele care aparțin sau au aparținut în respectivele state organismelor externe de audit sau care sunt în mod special calificate pentru această funcție. Independența lor trebuie să fie mai presus de orice dubiu“. În CV-ul trimis la Bruxelles, Pufan spune că a pregătit și participat la ședințele plenului Curții de Conturi a României. Se referă probabil la faptul că a pregătit cafelele și le-a servit în timpul ședinței sau că a intrat să mai aducă hârtie de scris. Iar asta, ca să cităm din CV-ul în engleză, înseamnă „strong knowledge of quality audit“, adică puternice cunoștințe în auditul de calitate. Dar să vorbim un pic și despre independența lui Pufan, unde lucrurile sunt și mai complicate. Președintele Curții de Conturi, Nicolae Văcăroiu, și toți cei optsprezece consilieri de conturi au primit o notă informativă, înregistrată la registratura CCR pe data de 19.04.2013, în care se spune că musiu Pufan a fost ajutat să acceadă în acest post, că și-a falsificat CV-ul ca să pară că are experiența necesară și că servește interesele celor care l-au propulsat, deci nicidecum nu va putea fi independent. În aceeași notă se vorbește despre posibile fraude comise de Pufan cât timp a fost secretarul general al Curții de Conturi a României. În speță, despre licitații trucate. Altfel spus, în acea notă oficială se dau indicii că fix la organismul care trebuie să verifice legalitatea cheltuirii banilor la instituțiile de stat s-au pus la cale furăciuni, pe care administratorul George Pufan nu le-a sesizat, dacă nu le-o fi orchestrat chiar el. Oare Nicolae Văcăroiu nu i-a spus premierului Ponta că numește la Curtea Europeană de Audit un ins fără pic de experiență, încălcând astfel Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene? Oare Nicolae Văcăroiu nu știe cum a cheltuit George Pufan banii Curții de Conturi?
Ca să fie angajat la Curtea Europeană de Audit pe un salariu de 18.000 de euro lunar, plus facilități de alte multe mii de euro, Pufan trebuie să primească votul plenului Parlamentului European. Ca să-i convingă pe europarlamentari că e deștept foc și ca să umple două pagini cu realizările lui de magaziner-șef, Pufan a scris în CV-ul trimis în engleză la Bruxelles și că are carnet categoria B din 1989, și că are cunoștințe serioase de Microsoft Office, și că a făcut facultatea de inginerie, nu oricum, ci cursuri de zi, cinci ani(„driving license B/1989; strong knowledge of Microsoft Office tools; Technical University of Civil Engineering București, daily courses, 5 years“). Deci i-a dat pe spate pe eurodeputați, care n-au pus mâna pe volan și calculator în viața lor și au făcut facultatea la seral!
Alexandru Căutiș
acuma, după ce am dat întâmplător peste articolul mai vechi al kamikajilor, doar am făcut jonctziunea între cele doo evenimente, pe care nici presa noastră, dragutza de ea, nu s'a 'nghesuit să le lege'n mintzile noastre spălate pă creeri.
așa, deci, orban ăsta, unu' din putzinii oameni decentzi pe care i'am putut zări printre mormintele morale ale politrocilor romuni (și pe care nu știu dacă am greși prea tare dacă l'am suspecta și de ceva profesionalism în ceea ce face), a fost sacrificat, și el, pă bază de hachitze prezidentziale, pentru a'i face pîrtie unui individ infinit mai dubios promovat de ponto-kk-rei!
nu l'am mai auzit pe exigentu' "cristi" preda să se lege cu lantzuri de portzile curtzii evropene de audit, aşa cum (aproape!) a făcut cînd era propus orban, "tehnocratul nostru imparţial, care iubeşte guvernul, orice guvern"
oare ce gubern o iubi pufanul?
băi, pontooo, gubernezi și tu cevaaaa (vorba lu' turcesqiu)?
diktatorule, nu'tzi iei și tu, bre, mai repide, cetătzeniaaaaa aia(vorba mea)?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu