romunia, mai mult sau mai putzin, "literala" a papagalilor cu falci degeaba si a excremelor care se atrag

pentru ca in ultimele pa'sopt de ore am fost ocupat cu tot felu' de alte "navigari", nu mai sint chiar atit de "updatat", nici "la curent", asupra ultimelor evolutzii ale disciplinii de partid a duduchii udrea, pe care am zarit'o, in schimb, aseara, pretz de citeva minutzele, acuplindu'se gratzios cu tinara si famelica mladitza a tzaranismului mereu razbatator, in persoana mult stimatului si iubitului critic literal alex stefanescu, pe care mi l'am amintit, cu ocazia  asta, cum povestea odata, la fel de extaziat ca in cazu' intilnirii stelare cu "burgheza gentiloma eficienta", despre o vizita la domeniu' altui "burghez" 'nstelat, sorin rosca stanescu, adica.

acuplarea respectiva e o dovada vie ca partidu' primarilor care pleaca nu a devenit un partid anti-intelectual, cum pretind unii rautaciosi cu abonament la alte firme de ridicare a gunoiului menajer, ba dimpotriva, ca nu se verifica in ce fel e mai 'telectual cristi preda sau madama macovei, niste raufacatori care sug sinjele popo'ului evropean in valoare de multe zeci de mii de ioroi pa luna, nu pa pamint, cu noroiu' pin' la glezne, ca noi, pedelistii astialaltzi, atunci cind ne dam jos din gipane, ca sa distribuim sacosicile cu atentziile 'lectorale, prin care ei insisi tradatorii neamului si idealurilor de unitate, militara, si consens, au fost alesi, pentru ca acu', la spartu' tirgului, si'a bubei, sa fie culesi.

in cursa nebuna pe care o practica pentru a'l prinde din urma pe dan diaconescu direct, prin eliminarea elementelor dujmanoase, imi place la nebunie cum partizii de gubernamint si de stat au parte de compatimirea benevola si consimtzamintu' sincer al mai tutulor taberelor si tarabelor, indiferent de orientarea secsual-doctrinara si apartenentza religioasa, pentru ca 'telectuali sintem totzi, tovarasi, mai mult sau mai putzin onesti, da' cu gura atit cit trebuie de mica, atunci cind e cazu', si primim biletzelu' cu lindicatzii la timp, ba mai stim sa si multzumim frumos pentru massa, intotdeauna (sa traitzi dom' tru! si d-voastra, domnule sever!), la fel ca si confratzii nostri 'ntru suferntza din celelalte partide, care, oricum, ne fac bezele peste gardu' din ce in ce mai subred care - inca! - ne desparte.

daca pina si buldogu' cel atit de calcat repetat pe cap de nerecunoscatoru' diktatore consimte sa 'mpartza deliciile, si raspunderile, victoriei dezastruase care se 'ntrevede, cu doamna cintecului de sirena romunesc, cu care, cica, s'ar afla "la cutzite" si păhare, asta inseamna ca se mai exista "onoare" pe plaiu' carpato...danubianooo, acolo unde 'telectualu' preda n'are, dom'le, dreptu' sa intre'n discutzie, daca el nu'i in stare macar s'aduca la "massa rotunda", cu niste capete de cu totu' alte forme geometrice in juru'i,  si niste argumente mai "solide", nenicule, daca bani nu da, eventual o proteza, ceva,  cumvaaa...

pentru conformitate, se pot consulta cu multa incredere arhivele a doi adversari, care nu sint recunoscutzi drept politicieni pe strada, aflatzi la extremele optziunilor politice, care, subit si 'ntr'un glas, au gasit ei, fara sa le'o ceara nimeni, si fara a fi vorbit unu' cu altu'  in prealabil, cele mai bune argumente cu care pot fi ciocanitzi la tartacutza ultimii do(m)ni/do(am)nne quichottzi/quichotte care ne mai incurca:

bushku

bleeeen

jumatatea plus unu', din scoru' ultimului clasat, e asigurata, putem dormi linistitzi...

sau, putem da la peste!

de ce nu'l admiram pe srs ?

Alex Ștefănescu: Jurnal secret (9)

25 octombrie 2010. Acasă la Sorin Roșca-Stănescu, pe malul Lacului Snagov. Un paradis făcut de (un) om pe pământ. Sau, în termeni laici, un parc prietenos, fără nimic indiferent-solemn, cum sunt cele mai multe parcuri. Poți, deopotrivă, să-l vizitezi și să-l locuiești.


Poți să stai pe una dintre băncile din lemn exotic, aduse de peste mări și țări, și să privești lacul, dar poți și să dormi în iarbă, mângâiat delicat de soarele de toamnă. Livadă, grădină de zarzavat, volieră (înaltă cât catargul unei corăbii și plină de păsări care nu se simt captive și ciripesc voioase, pentru că au spațiu unde să zboare), țarc cu căprițe grațioase și prostuțe (posibile vedete TV), bazin cu pești mari, spectaculos colorați, originari din mările Japoniei, câini dintre cei mai diferiți, unii calmi și gânditori, alții zglobii, ocol cu iepurași (dau mereu din buze și îți creează impresia că își spun ceva lor înșiși), debarcader, șalupă care abia așteaptă ca stăpânul ei să învârtă cheia de contact pentru ca să țâșnească în larg. Casa propriu-zisă, cu pilaștri oblici și pereți uriași vitrați, pare desprinsă dintr-un film SF. A fost proiectată de Dinu Patriciu însuși, care, înainte de orice altceva, este arhitect. Dormitorul conjugal are tavanul transparent. Întinși, noaptea, în pat, soții pot vedea cerul înstelat (și, eventual, avionul din care Traian Băsescu le face semne cu mâna).

O surpriză frumoasă: soția lui Sorin Roșca-Stănescu, Steluța Danciu (poreclită cu tandrețe Zexe), admirată de mine, de mult, de la distanță, pentru fotografiile ei artistice (nu i-am fost prezentat niciodată până acum), se bucură că are un musafir, se bucură spontan, nu din politețe, deși vizita mea nu fusese anunțată.

Sorin Roșca-Stănescu îmi arată entuziast desenele făcute de copiii săi, fiecare de câțiva anișori, pe care le-a înrămat și expus. Sunt mai bune, o spun cu toată responsabilitatea, decât tablourile unora dintre membrii Uniunii Artiștilor Plastici. La apariția copiilor în cameră, tatăl se bucură (mai copilăros decât ei), îi ia în brațe, în antrenează în conversații energic ritmate, ca niște partide de ping-pong.

Mă uit mai atent decât altădată la Sorin Roșca-Stănescu. A pus, de-a lungul vieții, sute de oameni în mișcare, a creat o mică lume pe malul Lacului Snagov, crește doi copii, lansează chiar în aceste zile în spațiul virtual o editură, o librărie, ziare și reviste (un megaportal echivalent cu un trust de presă) pentru a împlini un vis al soției lui.

Și totuși nimeni, nimeni, nimeni nu mi-a vorbit vreodată cu admirație despre el. Ce a secat, oare, în sufletele noastre, ale românilor, făcându-ne incapabili să mai admirăm?