maciuca legii se aburca dragastos spre freza unui gheorghe

rebolutzia babei cimpeanu se itzeste vertiginos la horizont.

trusturile reunite pling cu lacrimi de singe pe baza de lege a penziilor nesimtzite.

a inceput vinatoarea bocilor, indiferent de gradu' de gheorghe, de catre tovarasu' gradu'&co.

un strigat de spaima, asemanator cu celebru' "sirmaaaa, baaaa !", strabate mediile cu nuantze mai mult sau mai putzin portocalii.

"s-au pus astia cu baba pe noi"

simpaticu' gugustiuc "nasu" moraru, impreuna cu (sanchi !) boby paunescu, incearca sa tzina pept trusturilor reunite, tragindu'si in scopu' asta si presa "print" serioasa, adeca EvZ & Capital, zicindu'si ca daca se dau portocalii pe fatza reusesc sa'i contrabalanseze pe ciutacii razdumitrestii si bazii din partzile alealalte, fara sa faca clabuc cu spume baloase, da' smiorcaind a progresismu' lu' peste.


hodoronc fleoshk !


saracu' gheorghe, uitindu'l pe bitman undeva pe drum, cu, sau fara, pudra pe nas, cazu' rapus prada razbunarii tablagiilor de toate gradele, si culorile politice, tzinind de zile 'ntregi capu' (nu, nu capu' la peste !) de afis al tutulor antibasebocilor, fiind judecat nu pen' c'ar fi, au ba, vinovat, antipatic, homosexual, narcoman, capsoman, etcetera, ci ca e numit in gubernu' car'ar vrea sa taie (si'o sa reuseasca'o laie) ceva ce nu-i al lor, nu'i al nostru, ci al urmasilor, urmasilor nostri, in veacu' veacului (da' nu mai departe de cinci ani !) car'or sa ramiie cu buza umflata c'o sa le caza closhca sistemu' de penzii al statului pe loc.
ce, nu mai vrea pestisoru' de aur ce ne'a dat penzii de zeci, sau sute, de bulioane vechi ?

pai sa faca bine sa vrea !

de ce se iezista femei (fmi) ?

ce alta traba are decit sa ne plateasca noo penzii ?

noo nu voo !

Sorin Ioniţă Marţi, 03 Noiembrie 2009

SENATUL EVZ: Utopiile blânde ale lui Geoană



Sorin Ioniţă Marţi, 03 Noiembrie 2009


Sorin Ioniţă: „În ultimii ani, a spus vreodată liderul PSD ceva, măcar un singur lucru, care să sune cât de cât a măsură necesară, dar impopulară?”.

Ştiu lume bună care are are oarece simpatii pentru Mircea Geoană. Şi cum sondajele (unora) îl dau cu şanse de a câştiga alegerile, l-am ascultat mai atent în ultima vreme, cu bună-credinţă, nu pentru stilistică, precum majoritatea comentatorilor obsedaţi de retorică şi PR, ci doar ca să văd ce soluţii propune pentru problemele ţării.

Da, ştiu, preşedintele României n-are atribuţii pe majoritatea subiectelor pe care pălăvrăgesc candidaţii zilele astea, dar dacă ăsta-i jocul, hai să-l jucăm până la capăt.

Până la urmă, e important să ştii ce crede unul care vrea să fie şeful statului despre economie sau pensii, fiindcă indirect tot le va influenţa, indiferent ce spune Constituţia. Şi, slavă Domnului, candidatul Geoană s-a pronunţat pe tot felul de subiecte.

Însă tot n-am reuşit să-mi satisfac o veche curiozitate: în ultimii ani, a spus vreodată liderul PSD ceva, măcar un singur lucru, care să sune cât de cât a măsură necesară, dar impopulară?

Dacă dintre dv. cineva îşi aminteşte aşa ceva, că eu n-am reuşit, vă rog să posteze pe forum: propuneri de genul, “n-avem bani destui pentru aia, trebuie să ne mai gândim”, sau să mai reducem nişte cheltuieli, sau să reformăm, ceva de genul ăsta. Pentru că am luat la rând programul compilat pentru dl Geoană de consilierii săi şi să mă trăsnească dacă recunosc în el ţara în care trăiesc, sau viaţa reală, în general.

Peste tot curg subvenţii, susţinere, suport, înlesniri, măriri, solidaritate, ca dintr-un corn al abundenţei, la pereche cu diverse strategizări sub aripa statului. Pagina de web, scrisă mărunţel şi cu texte lungi, pe care le citesc probabil din obligaţie vreo două duzini de documentarişti, e plină de fraze criptice precum “reconversia profesională a populaţiei din mediul rural în meserii specifice mediului rural” (?!), care te luminează buştean.

Totul respiră dărnicie creştină în împrăştierea resurselor publice şi un optimism de-a dreptul mistic privind sursa acestora, mai mult decât în cazul oricărui alt candidat.

Pe lângă celebra promisiune de 20.000 euro pe cap familie emigrantă ce revine în ţară (ce s-a dovedit a fi o subvenţie UE pentru stabilirea tinerilor în mediul rural, dată în anumite condiţii, nelegată de întoarcerea în ţară şi care funcţiona deja la data când dl Geoană o anunţa ca noutate), candidatul PSD a mai promis: lege pentru suspendarea plăţii creditelor la bănci de către IMM-uri (sau şi persoane fizice?; oricum nu mai contează, atât de frumoasă e ideea); subvenţii pentru irigaţii (se dau); apartamente de închiriat pentru familii tinere (există, prin ANL); TVA redus la alimente; înfiinţarea unei Companii Farmaceutice Naţionale (pentru a avea medicamente mai ieftine?; probabil); mărirea alocaţiilor pentru copii; punerea şeii pe nesimţiţii de speculanţi din pieţe şi supermarketuri, care iau pielea de pe cinstitul, harnicul şi eficientul fermier român.

Dacă n-ar fi jugulat de cabale economice obscure, zice dl Geoană, acest fermier precis ar umple Europa cu roşiile şi brânzeturile sale de mare calitate şi tradiţie.

Ultima găselniţă de campanie a dlui Geoană este, constat, să ia postură de statuie: va propune un amendament la legea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru ca securitatea alimentară a naţiei să fie temă pentru CSAT. Cu alte cuvinte, preşedintele, premierul, generalii şi serviciile secrete se vor implica de acuma în monitorizarea porumbului din silozuri (dar nu ministrul agriculturii, că el nu-i în CSAT), ca pe vremea lui Ceaşcă.

Sau poate nu înţelegem noi bine, că nu toţi am avut tată comandant de apărare civilă a sub teranelor Bucureştiului, iar Securitatea Alimentară o fi fost acel departament special al Securităţii care distribuia alimente prin Primăverii, caz în care mărunta confuzie a dlui Geoană se scuză, că era încă mic pe atunci.

Bun, să nu fim naivi: nimeni nu merge în cursa prezidenţială cu masochisme electorale. Toată lumea o dă pe vrăjeală şi pe gâdilat sub barbă orgoliul cetăţeanului mediu băutor de bere la PET. Dar măcar o umbră de sugestie, acolo, poţi să oferi, că poate, pur şi simplu, suntem ineficienţi pe ici, pe colo ca producători; că avem prea mulţi angajaţi la stat şi s-au terminat banii de lefuri, deci trebuie făcut urgent ceva; că nu poţi avea mai mulţi pensionari decât angajaţi. În general, că în viaţa reală resursele sunt limitate şi cu ele trebuie să faci opţiuni, din care n-are cum să iasă toată lumea câştigătoare.

Un program de guvernare nu se poate face doar luând cele mai populare dorinţe ale eşantionului reprezentativ şi punându-le la un loc, fie ele realiste sau nu, şi repetând oamenilor cu mult aplomb exact ce le-ar plăcea lor să audă.

Sondajele de opinie sunt bune în campanie şi când chibiţezi de pe margine, dar nu se poate guverna cu ele o ţară. Însă în lumea blândă şi utopică a lui Geoană, unde nu e durere, nici întristare, iar mielul şi leul zburdă împreună pe păşuni roz, în sunet de cutiuţă muzicală, se poate.

marele fluviu, de ticalosie, isi aduna apele

ce poa' sa fie mai relevant decit un "sondaj" comandat, si publicat, in "oficiosu" prezidenzial ?
ca doar "munca de lamurire" a naivilor care nu cred, inca, despre basescu ca este un criminal odios, nu trebuie lasata pe mina oricui.
fiecare om isi are pretzu' lui.
si institutziile de presa il au.
doar sint in joc sutele de milioane de euroi investitzi timp de cinci ani.
n'o sa se 'mpiedice taman acum, la spartu' tirgului.
nashuleee, tu cit vrei, ma ?

RADU PARASCHIVESCU: Vulgaria, o ţară fără leac

Radu Paraschivescu Luni, 12 Octombrie 2009


Niciodată nu-i destul. Unde există cinci troace pline cu lături e loc şi pentru a şasea.

Concurenţa nu inhibă, ci ambiţionează. Bine aţi venit în Vulgaria, ţara cu obiceiuri de tractir şi relief de vagin. Nu plângeţi după „Pact cu diavoliţa”, Oana Zăvoranu continuă pe alt post. Şi oricum, aveţi destule cârje ale consolării la îndemână: „Acces direct”, „Fata lui tata”, „Consilier de urgenţă” şi alte zece forme ale abjecţiei binecuvântate blând de CNA. Săptămâna trecută, a mai căzut o pereche de chiloţi. Adela Lupşe, fata care până nu de mult sfărâma telefoane între nuri şi le azvârlea fiindcă refuzau să sune, s-a lepădat de bikini în platou în timpul unui dans, pentru ca nu ştiu ce fante gelat să-i dăruiască un inel. În fine, alaltăieri publicul s-a reîntâlnit cu Mihai Bendeac, despre care un ziar anunţa că „se întoarce în televiziune cu stil”.

Ce înseamnă ultimele două cuvinte din fraza anterioară? Nimic altceva decât „În puii mei”, un titlu care încifrează o măscare onorată de aportul organului sexual masculin. Să nu uităm, în aceeaşi perioadă de detentă a subculturii, „Rătăciţi în Panama”, de la Kanal D, a fost rebotezat în regim de urgenţă, la colţ de stradă, devenind „Rătăciţi în pana mea”. Fapt greu de acceptat, nici în cazul emisiunii lui Mihai Bendeac CNA n-a avut altă reacţie decât somnolenţa paşnică. Probabil că apatia nu i se va destrăma nici dacă titlurile următoarelor emisiuni de divertisment vor fi o râgâială sau o flatulenţă. Am îndrăzneala să cred că nu va trece mult şi vom ajunge şi acolo. Deocamdată, „În puii mei” se străduieşte să preia reţeta din „Mondenii”. Ofensa e ocrotită de alibiul pamfletului, scălâmbăiala trece drept har sau inspiraţie. Antena 1 mizează pe cifre de audienţă superioare celor înregistrate de Prima TV, indiferentă la sacrificiul de prestigiu şi onoare al celor care fac show-ul.

Există câteva motive pentru care consider „În puii mei” un rateu. Unul e filtrul ideologic al spectacolului, care se simte de la o poştă. Nu cred că diriginţii politici ai Antenelor au intervenit asupra lui Mihai Bendeac. Cred, în schimb, că Bendeac a intrat singur în logica şi în convenţia unui post care şi-a propus să toace la nesfârşit figurile politice neagreate de şef. El a asistat la lecţiile de învăţământ politic care încep cu jurnalul, continuă cu „Ştirea zilei” şi se termină la „Sinteza zilei”, după care a tras concluziile şi s-a pus pe treabă.

Pe de altă parte, miza de rating a spectacolului a întunecat şi minţile lui Mihai Bendeac, şi pe ale lui Dan Mihăescu, principalul său textier. „În puii mei” trebuie să acopere locul lăsat liber de Divertis, care a plecat la Pro TV. În aceste condiţii, tandemul Bendeac-Mihăescu a decis că forma optimă de surmontare a handicapului e recursul la vulgaritate. Dezamăgirea crâncenă o reprezintă Dan Mihăescu, om care a colaborat cu Toma Caragiu pe vremuri, fără ca asta să-i micşoreze disponibilitatea pentru concesii vinovate. Textele scrise (şi) de el şi jucate de Bendeac & trupa ilustrează fidel cartea de vizită a Vulgariei. Poantele sunt grobiane, totul se petrece între cimitir, bordel şi Cotroceni, perdeaua aluziei nu mai acoperă nicio dejecţie. Ceea ce la „Mondenii” putea trece drept histrionism nepartizan, chiar dacă uneori deşucheat, e văzut la Antena 1 drept atac şi dezonorare a noţiunii de divertisment. Şi o ultimă observaţie. Mihai Bendeac se bazează mult prea mult pe talent. De ce spun asta? Fiindcă o bună parte din el era al lui Dragoş Stoica, al Mirelei Zeţa şi al Andreei Grămoşteanu.

„Noi vrem respect!”

SENATUL EVZ: „Noi vrem respect!”



Horia-Roman Patapievici Joi, 08 Octombrie 2009


Horia-Roman Patapievici: „Nu ştiu dacă lansarea campaniei la Realitatea TV a fost făcută în înţelegere cu sindicatele ori cu forţele politice care speră să poată profita de pe urma marilor mişcări greviste anunţate de acestea”.

Îmi propusesem să nu mai scriu despre televiziuni, dar inventivitatea lor în materie de manipulare este dincolo de imaginaţie, atât prin îndrăzneala de a călca în picioare toate standardele jurnalistice, cât şi prin sfidarea interesului public.

Să încercăm să punem lucrurile în cadrul lor firesc. Existenţa unei televiziuni se justifică prin interesul ei public. Aşa cum existenţa magazinelor alimentare se justifică prin furnizarea de alimente către populaţie, existenţa televiziunilor de ştiri se justifică prin nevoia, tipică societăţilor moderne, de a avea o opinie publică informată.
În cazul magazinelor alimentare, interesul public dictează ca alimentele furnizate să nu fie alterate, iar preţurile de vânzare să nu fie arbitrare (altfel spus, să reflecte piaţa).

În cazul televiziunilor de ştiri, interesul public dictează ca ştirile furnizate publicului să nu fie distorsionate, iar politica postului să reflecte binele comun (nu un interes particular anume).

Din punctul de vedere al furnizorului, atât magazinele alimentare, cât şi televiziunile de ştiri sunt afaceri. Însă cadrul lor de derulare nu este arbitrar, el este dinainte fixat de anumite limite naturale: pentru marfa numită aliment e vorba de limitele impuse de sănătatea publică (niciun serviciu alimentar nu va pune pe piaţă alimente alterate); pentru marfa numită ştiri e vorba de limitele impuse de interesul public (niciun serviciu de ştiri nu va furniza publicului informaţii deliberat false ori intenţionat distorsionate).

De aici rezultă că existenţa unei televiziuni NU se justifică NUMAI prin interesul de afaceri al proprietarului ei: întrucât implică satisfacerea unui serviciu public, interesul afacerii private TREBUIE să rămână subordonat interesului public şi satisfăcut numai în funcţie de acesta.

Furnizarea sistematică şi deliberată de informaţii distorsionate ar trebui să fie pedepsită la fel de prompt, prin lege, precum se pedepseşte punerea în vânzare de alimente alterate. Acesta ar fi cadrul normal.
La noi, este exact dimpotrivă. Interesul privat al proprietarului de televiziune primează asupra interesului public, care îi este cu totul subordonat. De aici consecinţa că fiecare televiziune are agenda ei politică proprie. Tot de aici urmează că postul nu se comportă neutru faţă de informaţiile disponibile, ci face pedagogie cu administrarea lor, care e orientată de voinţa de a le controla.

Ştirile nu mai sunt ştiri, ci ilustrări ale politicii postului. Ele sunt folosite pentru a-i ilustra tendinţa, nu pentru a informa publicul. De aici urmarea că nu toate ştirile importante ajung pe post; iar când suprimarea celor care infirmă politica postului nu e posibilă, ele sunt în aşa fel ambalate, încât să pară confirmări ale ei.

Televiziunile noastre nu furnizează nici ştiri, nici comentarii, ci mecanisme de dresare a populaţiei. Dirijor este proprietarul, care hotărăşte agenda; iar în postura de dresori sunt jurnaliştii şi comentatorii, care se achită de sarcina de a implementa în capetele noastre mecanismele pavloviene de dresaj.

Primul dă banii, ultimii îi încasează, publicul e terenul de luptă. Iar profitul proprietarului se măsoară în efectele dresajului. Totul se rezumă la o enormă luptă de manipulare a publicului, care ar trebui în final să aibă drept efect controlul proprietarilor asupra opiniei publice, control reflectat în vot, adică în selecţia guvernanţilor.

Ştirile şi comentariile furnizate de televiziunile acestor proprietari nu slujesc idealul democratic al formării unei opinii publice libere, ci idealul autoritar al formării unei opinii publice manipulate în interesul unei agende politice partizane. Partizane cu ei, nu cu noi.

Până acum am fost serviţi de aceste televiziuni cu informaţii distorsionate, cu informaţii răstălmăcite, cu interpretări tendenţioase, cu comentarii partizane - mai mult sau mai puţin sistematice.

De curând, s-a trecut de la manipularea vădită la manipularea subliminală. Fireşte, sub pretextul bunelor sentimente şi clamând că e vorba de cele mai nobile intenţii. Şi, cum altfel, numai în slujba publicului, care este ostentativ invocat ca actor, deşi este subliminal folosit drept cobai.
Este vorba de campania postului de televiziune Realitatea TV, lansată sub lozinca „Noi vrem respect”. În afara spaţiului publicitar, când te aştepţi mai puţin (dar în momente bine alese!), ecranul se înnegreşte şi, pe acest fond contrastant şi ameninţător, apare un mesaj imperativ şi mobilizator, a cărui idee este că politicienii ne jefuiesc, instituţiile ne batjocoresc, iar poporul are dreptul să pretindă respect. F

ireşte că, în imaginarul unui public educat din şcoala primară cu poezia lui George Coşbuc „Noi vrem pământ”, acest „Noi vrem respect!” are reverberaţii adânci, care cheamă inevitabil în memoria afectivă a cetăţeanului împovărat de nevoi finalul exploziv al poemului: „Să nu dea Dumnezeu cel sfânt, / Să vrem noi sânge, nu pământ! / Când nu vom mai putea răbda, / Când foamea ne va răscula, / Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa / Nici în mormânt!”.

Liderii de sindicat au simţit imediat potenţialul mobilizator al lozincii „Noi vrem respect!” şi l-au folosit fără scrupule în demonstraţia de ieri din Piaţa Victoriei. Nu ştiu dacă lansarea campaniei la Realitatea TV a fost făcută în înţelegere cu sindicatele ori cu forţele politice care speră să poată profita de pe urma marilor mişcări greviste anunţate de acestea.

Nu ştiu, dar ceea ce sare în ochi este că toată operaţiunea seamănă teribil de mult cu o pregătire psihică a maselor în vederea răscoalei, iar identitatea metrică între lozinca „Noi vrem respect” şi versul „Noi vrem pământ!”, care nu poate fi întâmplătoare, induce în mod subliminal în psihicul oamenilor sugestia că noi, azi, aşa lipsiţi de respect cum suntem (din partea instituţiilor statului), ne aflăm într- o situaţie similară ţăranilor care în 1907 cereau pământ.

Sugestia, indusă prin tehnici tipice manipulării subliminale, e copleşitoare. Eu am trei obiecţii. Ca telespectator, pretind de la o televiziune de ştiri să mă ţină la curent cu ce se întâmplă şi protestez împotriva oricărei tentative a vreunui trust de presă de a folosi materialul informativ cu scopul de a mă educa. Refuz să mă las educat de televiziuni.

Ca om, vreau să-mi păstrez libertatea de a gândi şi protestez împotriva încercării oricărui trust de presă de a mă determina, prin sugestii subliminale, să gândesc într-un anumit fel.

În fine, în calitate de cetăţean, pretind respect din partea tuturor televiziunilor, publice ori private: iar acest respect înseamnă încetarea imediată a oricărei încercări de manipulare. Refuz inclusiv manipularea prin bine, în vederea binelui.

o vitzica, cu coc, la inalta poarta

Lidia Bărbulescu a primit moştenire preşedinţia Curţii  (miracolelor)  

 Evenimentul zilei Nr. 5645
Miercuri, 09 Septembrie 2009


Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Nicolae Popa, care a împlinit 70 de ani la 1 septembrie, a propus Consiliului Superior al Magistraturii ca vicepreşedintele Lidia Bărbulescu să preia conducerea.


Preşedintele instanţei Supreme, Nicolae Popa, a transmis o cerere către CSM, pentru a o delega pe Lidia Bărbulescu, în perioada interimatului la conducerea ICCJ, solicitare ce va fi luată în discuţie în şedinţa de joi a Consiliului.

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Nicolae Popa, şi-a depus cererea de încetare a raporturilor de activitate în data de 11 august, solicitând Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să fie pensionat începând de marţi, 1 septembrie, când împlineşte vârsta de 70 de ani.

Cererea de eliberare din funcţie prin pensionare a lui Nicolae Popa, preşedintele ICCJ - membru de drept al Consiliului Superior al Magistraturii -, se va lua în discuţie de către membrii CSM joi, procedura fiind una formală.

....................................................................................................................................................

cooool ! rodicooo (stanoiu)... yesss !!!!

....................................................................................................................................................

m'am prins: nistorescu si'a vindut sufletu', sufletzelu' !

imagine decupata, markeruita si datata de catre brεb de pe saitu' evz si insusita, cu nerusinare, de susemnatu

  asta ie tare