ce blestem pe mine, demn reprezentant al populului de tele-zappatori, alungatzi din fatza obectului muncii'n zadar de catre selectzionatele reunite ale badigarjilor tarabilor politice bastinoase, sa am parte, atunci cind m'am hotarit, totusi, sa'mi arunc si eu un ochi peste una dintre ultimele transmisiuni de la fatza desfigurata a locului unde se desfasoara matchurile cupii mondiale la folbal la vax, de mai bine de o ora (ca m'am uitat doar la a dooa repriza si partzial la cele care au urmat) de bambilici de care insusi victor "pitzi-pitzi-lasa'ne" pitzurca ar fi fost mindru.
m'am spurcat la fenomen indemnat si intrigat de reactziile indirecte pe care le receptzionasem cu o seara inainte cind rabufnirile tribunelor cu balcon si bere la pet de la mine din cartier au fost mai numeroase decit m'as fi putut astepta vreodata, mai ales ca nici nu juca steaoa bucalesh.
pacalit de faptul ca nemtzii, ca germani nu pot sa le spui, le bagasera brazilienilor de ferentari vreo sapte boabe, credeam c'o sa fiu si eu martor la macar vreo patru bagate de holandeji in poarta vacarilor din arhentina.
portocaliii au dezamagit si de data asta!
in rest, d-l diktator expirat basescu a tzinut si el o cuvintare, de frica ca masura "de dreapta" de reducere a cas-ului la angajator luata de catre domnu al nostru p.m. ponta o sa treaca neobservata de catre cine trebue, dovada ca coabitarea merge 'nainte (era mai bine, nenicaaa!).
pi.si:
uite, dom’le, ca dom dikta ne da cu teoria constipatziei coabitace’n cap: el a vrut sa dimisioneze, dar nu l’au lasat institutziili statului s’o faca, ca nu erea opo-pupozitzia gata, si esea, inainte de termenul din contract, tot ponta primul prezidente dansator, nu jucator :(
Se afișează postările cu eticheta ritzi-pitzi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ritzi-pitzi. Afișați toate postările
joi, 10 iulie 2014
luni, 24 martie 2014
gaiamatze:
nobody's perfect,
așa că și eu
mă simtz năpădit
de șuvoiul de cuvinte de iubire
dulcege și rîncede
către aleasa politică
a inimilor altora
plus UPDATE cu
LOVITURA de MACIUCA!
melodii p'adresa dumneavoastră, domnule președinte!
dacă, prin absurd, dînsa cu dînsul, s'ar căsători, cum am distige între cele două elena b.?
întreabă hîncu, ducu hîncu, unul din cei care n'au ridicat piatra, pîn' acu', împotriva diktatorului si'a sinistrei lui sosii.
trebuie sa recunoaştem că sîntem parte a unui mare și dîrz popor, dacă sîntem capabili, printr'o parte a reprezentantzilor noștri, să sfidăm pericolele pentru o cauză!
și ce cauză: cauza fiicii cea ebă și mămică de renume mondial!
asta după ce o altă mămică, cea ridzi-pitzică, e pe cale să'nfunde puşcheria, tot pentru aceeași cauză.
UPDATA!(tot duduka'i mai tare!)
sa facem totu', tovarasi, pentru duduka srl!

Elena Basescu: Nu voi candida la europarlamentare
de Red. Stiri HotNews.ro
16:05 Actualitate | Politic
Elena Basescu a declarat luni, intr-o conferinta de presa, ca nu va candida la alegerile europarlamentare nici pe listele PMP, nici ca independenta. "Doresc sa multumesc prietenilor de la PMP pentru ca mi-au oferit locul 2, insa mi se pare o favoare prea mare. Mi s-ar parea un troc imoral rezervat marilor justitiari. Nu voi candida ca independent deoarece nu doresc sa iau unul, doua sau trei procente de la Miscarea Populara".
Vom reveni cu amanunte
Vom reveni cu amanunte
sa facem totu', tovarasi, pentru duduka srl!
joi, 20 februarie 2014
oratoria, elocintza limbută și slugărnicia erectă la romuni; azi: mircea badea, pardon, radu banciu dînd de pămînt cu tata jean, în zgomotul asurzitor al înghitziturilor în sec ale lui andy stănescu
„io, de exemplu, am vorbit aseara, si l’am facut praf si pulbere, pe tata jean. cred ca i’am razbunat pe totzi cei care ascultau, de’a lungu timpului, si care n’au devenit jurnalisti, pentru ca erau prea talentatzi, care ascultau fotbal minut cu minut, de’a lungul acestor ani, da? de caverna, ai folbalului romunesc. asa ar trebui sa vorbeasca un ziarist, dupa parerea mea, daca are un pic de demnitate in el, despre unu dintre groparii folbalului romunesc. nu sa’l treaca melancolic, asa. eeee, uite s’a intimplat! uite, vezi, fatalitate, cum erau vremurile respective. nu, nu, domnule tolontan, dumnevoastra eratzi in meserie atunci, cum bine si recunoastetzi aici, lucratzi la gazeta sporturilor. ce a facut presa din romunia sa denuntze acesti imbecili? sa denuntze aceste blaturi. sa denuntze acesti idiotzi. ce’a facut presa din romunia? ne amintim foarte bine ca n’a facut nimic. a protestat, asa, intre subiect si predicat, a mai pus o virgula pe unde nu trebuia, chipurile, ca sa’i impiedice pa sarlatani, da’ nu s’a intimplat nimic, ei au mers mai departe, da? n’au facut absolut nimic. sa nu mai vorbim de marii sefi de gazete, da? care nu numai ca n’au facut nimic, da’ s’au si imbogatzit, de pe urma acestor farsori, da? si aici atribuim relatziile cu impresarii, relatziile cu conducatorii de club, cu totzi borfasii care au investit de’a lungu timpului in folbal. si noi ce’am facut, domn tolontan? ne’am uitat la ei cum merg si se imbogatzesc, se plimba prin toata lumea, fara sa’i denuntzam? nu stiu daca’i asa de corect. asa ca lasatzi’ma cu vegetarianismu si cu carnivorii, ca nu’i deloc asta problema in discutzie aici. este problema acestei bresle care a trait intr’o lasitate perpetua, in totzi acesti ani, pentru ca, nu merita sa riste, era - cum sa spun? – prea inutil riscul asta, cind viatza ta putea sa mearga linistita mai departe. nu venitzi sa’mi spunetzi de anchetele care se fac astazi, ca eu nu despre asta vorbesc. vorbesc despre furturile de atunci, da? anchtele astea de astazi cu monica ritzi-pitzi si cu mai nu stiu eu cine, si cu gala bute si cu... sint frectzii pe linga blaturile care s’au facut in folbalu romunesc, care erau constante, tata!”
„io am fost unul dintre putzinii, daca nu singuru’, de cind am intrat in presa, si asta trebe sa stie domnu tolontan, ca doar pasii nostri au fost comuni, in vremea respectiva, am fost unu dintre putzinii, care a zbierat neincetat in fatza acestor banditzi care au condus folbalu romunesc, ba, si am facut’o cit am putut, peste tot, a se vedea tot ce am scris despre ei, ca nu l’am laudat vreodata pa unu. stitzi de ce dom tolontan? si eu aveam mize de cu totu alta natura. mie mi’ar fi fost mult mai comod sa tac, sa’mi vad de ale mele, sa’i fie mai bine familiei mele, prietenilor, gagicilor, s.a.md. de ce sa ma bag in toate prostiile astea, cind puteam sa ma duc linistit sa’mi vad de’ale mele? da’ am facut’o pentru ca asa e firesc sa fie. si prefer sa am numai dusmani, decit sa am prieteni de’un asemenea nivel, sau de’un asemenea caracter. e, asta am ales sa fac. pentru ca mi’ar fi fost si mie foarte, foarte usor sa fiu un culant ditr’asta, unu’ care nu spune niciodata nimic, ca ma pricepeam si la asta. credetzi ca limba de lemn e atit de dificil de intzeles sau de practicat? as fi putut sa fac asa cum au facut din vremea respectiva. sa tac, sa’mi vad de ale mele, sa’mi iau banutzu’ si sa ma duc acasa. si eventual sa’i injur, ca pe timpurile lui ceausescu, pe sub plapuma, pe oamenii folbalului romunesc. vezi doamne, sa nu ne auda vreunul, ca ne pierdem clientzii. am ales sa nu fac asta, si exact acelasi lucru il fac si astazi. vedetzi ca, pina la urma, m’am descurcat? chiar nefacindu’mi niciodata – ba, da’ niciodata! – nici un prieten din mafia asta, si neapelind niciodata la nimeni. vedetzi ca m’am descurcat chiar foarte bine? astazi, datorita conjucturii, ca sa’i spun asa, sint net peste totzi cei care lucreaza in presa de sport, care au ajuns sa traiasca de pe o zi pe alta. uite ca mie imi merge foarte bine, nefacind niciodata nici cel mai mic compromis. da! nici cel mai mic compromis cu nimeni.”
pisi cu post-data, ca sa fie tot cu pata, sau cu plata:
cu toate ca n'am rivnit ni-cio-da-ta la nobilu statut de giurnalizd, printre altele si pentru ca nici statutu de analfabet nu mi'e strain, am hotarit sa exersez o portzie de dictare de la banciu, proba suprema cu care ii amenintza acelasi banciu pe colegii lui, giurnalijdii, aia care n'au putut beneficia de aceleasi conjuncturi favorabile precum domnia sa, pentru a le demonstra, deci, ca sint, cum spuneam, niste analfabetzi.
miercuri, 5 iunie 2013
nea pitzi băgat la pușcărie de către ilie dobre!
dom'le, ce ocazie unica am pierdut!
eu, de a fi, din ou, "alaturi de presedintele mieu", loat impreuna cu coabitantul domniei sale, d'l p.m. ponta, pen' ca dau dovezi peste dovezi c'asigura o justitzie mult mai 'ndependenta decit pe vremea justitziarilor, cu ghilimele, morar si makavei, iar televiziile de știre or pierdut ocazia unica pe plan mondial de a transmite, in sfirsit, un breichin niuz adevărat, adica, arestarea antrenorului unei echipe nazzionale de folbal la vax direkt din vestiarul unui stadion pe care respectiva echipa desfășoară un match, indiferent ca matchu' asta se desfasoara doar in compagnia burchinii fasole.
ei bine, am trait timp de mai bine d'o ora leganat d'iluzia ca "nea pitzi" o sa fie inhatzat, cum ar fi meritat (pentru sperjur), de ghiara neinduratoare a legii, si asta " multzumita" lui iliutza dobre, peste care am dat, absolut intimplator, cind relata pe radio romunia actualitatzi despre acum prea bine cunoscuta sentintza din dosaru' valiza (si la gara!).
cind am auzit ca "nea pitzi" e condamnat la un an de puscherie "cu executare", mai sa'mi caza ochelarii de pe nas, ochelari care oricum mi se aburisera de emotzie!
ii multzumesc lui iliutza dobre pentru aceasta ora!

sâmbătă, 6 octombrie 2012
"noi vrem (la) pămînt!"
ultimele,
dar nu cele din urmă,
desfășurări de fortze
de pe frontu' luptzii
pentru pacea vecinică
(pomenire)
de pe teritoriu' nimănui
sînt dezolat să constat că, taman în buza alegerilor ghenerale, nu plutoniere, s'a cam umflat tărîța discordiei doctrinar-ideologice-stînga-dreapta-'mprejur în sînu' sprijinitorilor de pe tușă, diana tușa, ai constructziunii scoase cu forcepstu' din coasta lu' ZEUS cel tăcut ca o lebădă.
dacă pînă și (aproape) cel mai coerent om dă dreapta pe care l'am întrezărit, în putzinele momente pe care am avut răbdarea să le dedic acestui scop, e vorba de adrian papahagi, este acuzat de obscurantism religios, dacă nu (aproape) legionarism, și asta chiar de către amici politici (nu voi să pui ghilimele), plus doamna pippidi, care'i și 'ntrece (de multa vreme), 'nseamnă că, io unu', ins cît se poate de ateu asumat, pe model ilici kaghebescu, care nu știu cum să interpun mai repede o distantză igienic rezonabilă între mine și consoartă atunci cînd ne intersectăm drumurile noastre toate cu vreo cassa a domnului cu figura de mos gerila iar nevasta tzine, cu to'dinadinsu', a'si face cruci evlavioase pîn' la pămînt, apăi, io nu mai 'ntzeleg ni'că și nici nu are rost a mai încerca a mai 'ntzelege ceva de cum stă treaba cu stîngile și dreptzile noastre la ficatzi.
păi, bine, băi, bratzilor, nu iereatzi voi deranjatzi, pînă nu demult, de ultra-manifesta inconsistentză ideologică a tutulor taberelor prezente pe ieșichieru' politic băș(t)inos, astfel încît șchimburile de tricouri, ude, între echipele competitoare - oare? - erau mereu posibile, dacă nu obligatorii, că stînga noastra era aia ultra natzionalistă și ultra-ortodoxistă, anti-homo și alte ălea-ălea care tzin de corrrectitudinea politică, care mult ne inervează, iar dreapta, ca să nu'i plagieze dincolo de limite rezonabile pe stîngaci, era aia "progresssista"?
cînd vine unu' care încearcă sa pue putzin lucrurile la punt, cu un pic de conservatorism, d'ala classicu', daca nu chiar neo, cum îi sta bine oricărei drepte care se respecta (ca doara nu'i dreapta sotzial conzervatoare a lu' felics), voi îi săriți în cap?
lasatzi'i sa se dumirească, breee, și sa ne (ne)dumerească, ca poate asa aflam si noi c'am botat dreapta toata veatza (legata cu atza), noi fi'nd, de fapt, niste stîngisti incorigibili, și vicevercea (parc'ar conta, nu ponta, c'orcum au avut grije baetzii sa'si creeze partide buffer, cu care sa facă blatu' mai palpitant).
dacă nu cumva emigrează domnu' dan pina atunci, asemeni lu' vali vijelie sau ca doamna dragrotesca, care s'o hotarit sa'i fericeasca și pe americani cu multe inventzii si mărci

sediu' unuia dintre partidele buffffer,
in timpu' gubernarii boc-basecu,
cind se sacrificau, la gubernare,
pentru stabilitatea tzarisoarii
același sediu, in timpu' gubernarii ponta,
tot pentru stabilitate,
tot la gubernare
fabrica de piine (si circ) adormirea maicii domnului mru,
tot buffffffer
care atît de multzi îs,
încît nici ei nu mai știu cîtzi,
numa' c'au "ciocu' cam mic"
m'am hotarit cu cine am sa bo(ico)tez, de data asta,
e vorba de catindatu' numit domnu' sau doamna
"nestabilit inca"
dacă nu cumva emigrează domnu' dan pina atunci, asemeni lu' vali vijelie sau ca doamna dragrotesca, care s'o hotarit sa'i fericeasca și pe americani cu multe inventzii si mărci
întrerupem abrupt emulsia noastră
pentru un
că, cu toate eforturile lu' dănutz,
OLTCHIMU'I PE MOARTE,
și moare cu acte,
ratate...
pentru remedierea cit se poate de urgentă
a situatziii,
domnu' dan, precum și altzi domni si domnitze,
din bufffffffer.
Etichete:
adrian papahagi,
cacareze de cauciuc,
ciocu' mic,
ciprian ciucu,
mru?,
pp al ddd,
ritzi-pitzi
Abonați-vă la:
Postări (Atom)