joi, 24 mai 2012

din jale se 'ntrupeaza elekt(rik)a!
singur, 'mpotriva tutulor,
votez, in continuare, "farmecu' vietzii"! 

frige, neamule!

Regele Inspectoratului de Stat în Construcţii graţiază un fost prim-ministru. Pe ce se bazează grăjdarul pus acolo de Ponta? Păi, pe faptul că-i urmaşul domnitorului Cuza.
Dacă în cazul Ministerului Educaţiei unii puteau invoca „scuza” că premierul Ponta nu se pricepe la domeniu şi de aia plantează acolo tot felul de pârâţi, acum avem de-a face cu fostul procuror Ponta care facilitează, în perfectă cunoştinţă de cauză, obstrucţionarea justiţiei. Mare trebuie să fie îngrijorarea că Adrian Năstase ar putea fi băgat în maşină cu mâna poliţistului pe cap şi condus la puşcărie, de vreme ce se recurge la asemenea manopere sfidătoare.
Întrebarea este: dacă acum slugile lui Ponta se cred monarhi absoluţi, ce se va crede Ponta după ce câştigă alegerile?
PS: La câteva minute după ce am încheiat acest text, apare ştirea că numitul Grăjdan a fost demis, tot de Ponta. Nu-mi fac nicio iluzie: doar faptul că vin alegerile şi teama de reacţia promptă şi dură a presei în cazurile Alistar, Dumitrescu, Mang l-au făcut pe Ponta să treacă de la penibil la grotesc în jocul de alba-neagra cu miniştrii.
daca pina si incrutatu' nostru crucisator, atit de binevoitor, altfel, cu partea stinga a spectrului nostru politic, a simtzit nevoia sa faca apel la arsenalu' cu expresii tari rezervat, indeobste, diktatorului si slugilor lui preaplecate (de la gubernare). inseamna "ca'i groasa", întradevăr...

dovada, dovada, de ce scrie cetepescu mai sus
gasita in seara asta in cutiutza mea postala

lucru care nu se 'ntimpla, inca, cu doamna preoteasa a sotzietatzii tzivile romunesti, care e blajina ca o mama cu noua putere.

in timpu' asta, razvanel "fitzi ungurenii mei" ne cearta:
"criza este doar pentru cei care nu doresc sa munceasca, doar pentru cei care nu sunt indrazneti in realizarea proiectelor proprii, pentru cei care se trezesc tarziu si se culca devreme" 
a dracu treaba, io, chiar daca ma culc tirziu si ma scol (relativ) devreme, incep s'o simtz din ce in ce mai acut!

daca a vrut sa loveasca "subtil" in somnorosii de renume raional ai natziunii, apai, io zic c'a cam zbircit'o...

pentru ca somnu' natziunii n'o sa fie tulburat pin' la alegeri din visele'i colorate, chiar daca ratziunea uselista are sa nasca in continuare monstri pe banda rulanta.

asa ca "cotoi"u' purtator de vorbe al portocalei verzi poa' sa'si petreaca in continuare timpu' cu framintarile'i existentziale, cel putzin pina cade duduca "grea":
PDL va reveni la putere şi, mărturisesc, asta mă îngrijorează puţin. Chiar sîntem gata să revenim la putere? S-ar spune că nu mai e o problemă dacă, ci e o problemă cînd. Întrebarea legată de revenirea PDL la putere, însă, nu ar trebui să fie "cînd?" (asta, repet, se va petrece mai curînd decît credem – iată, risc şi un pronostic, cel mai devreme într-un an, cel mai tîrziu în trei). Întrebările pe care avem datoria să ni le punem sînt "cum vom reveni la putere?", "cu ce resursă umană vom guverna?", "ce proiect avem pentru România?" 
dovada ca
consiglierii portocalii verzui 
s'au pocait!
gasita tot in seara asta


si pentru ca capatzinile pupatorilor de poala basescieni  incep sa se rostogoleasca pe scarile de servici ale historiei, iata'l si pe venerabilu' rapidist radu calin cristea indesind o ventuza (pe care nu ma pot abtzine s'o reproduc in toata splendoarea ei) la loc ferit primului co-pilot al tzarii:

Participant, până de curând, la curse de automobilism sportiv şi chiar câştigător al mai multor concursuri, Victor Ponta a fost descalificat de minţile sedentare din PDL, în frunte cu Traian Băsescu, care l-au considerat un „imatur": cum să laşi Guvernul, au exclamat Băsescu & curtea, pe mâna unui „copilot imatur" !?
Ca unul ce trăiesc de când mă ştiu în cultul sportului, recunosc că figura politică a lui Ponta a căpătat pentru mine o alură mult mai agreabilă aflând despre concursurile la care lua parte alături de Keleti, Aur şi alţi automobilişti cu respectabilă cotă. Să câştigi titluri naţionale, să concurezi în Campionatul Mondial de Raliuri şi să-ţi treci în palmares, de exemplu, o participare onorabilă într-un raliu de dificultatea celui al Cataluniei înseamnă altceva decât un hobby căruia să-i dedici timpul liber, în rând cu filatelia, numismatica, brodatul la gherghef etc. Nu cad în doaga de a-l socoti pe Ponta un campion de talie impozantă pentru că atunci nu s-ar mai înţelege de ce a părăsit o mare dragoste pentru politica unanim recunoscută drept curvă. Pe de altă parte, după ce Boc a ridicat datul personal cu coasa pe coclauri la rang de competiţie naţională, iar MRU a apărut mai degrabă clorotic datorită antrenamentelor la sală specifice activităţii SIE, un practicant fără aere de vedetă, dar, totuşi, legitimat al automobilismului precum Ponta e azvârlit la categoria diletanţilor periculoşi. Ca observator de pe tuşe, pot accepta de principiu ca Elena Udrea să-l acuze pe Ponta de amatorism imatur, dar numai cu condiţia ca doamna în cauză să prezinte, în contrapondere, sporturile pentru adulţi unde se presupune că a performat, cine a fost pilotul etc.? Scriu acest comentariu voios salutând, în fine, apariţia în fruntea Executivului a unui politician tânăr, sănătos la minte şi la trup, în formă şi plin de haz. „Mă retrag din automobilism ca să fiu prim-ministru" - declara Ponta cu un umor autoparodic de care ne-au privat cu tenacitate patefonul Boc şi balerinul mecanic MRU. În alt context, apreciind corecta exprimare în limba română a unor străini, Ponta a adăugat, glumind pe seama ruşinoaselor întâmplări de la „Educaţie": „Să ştiţi că funcţia de la Minister e încă liberă!" Într-o lume politică plesnind de tensiuni, umori şi discursuri scrâşnite, remarc cu plăcere stilul dezinvolt, aplicat, sportiv al noului Premier ca pe un semn că se poate discuta normal, franc, fără încruntări preţioase despre cele mai incomode teme ale guvernării.
Radu Călin Cristea este analist politic

un astfel de analist, chiar daca rapidist, merita o recuostintza pe masura de la patrie, fi'n'ca tot ma'ntrebam io cum or s'arate sinecuristii noului rejim.

daca nu, nu!

************************

mi'am mai adaugat un nume la lista mea "scurta" (il cuprindea pin' acu' doar pe nicușeur dan!) de optziuni pentru urmatoarele alegeri locale:


votez ATTILA!

un alt "cavaler al  lui basescu"!




************************

rapiduletzu' a pierdut si cupa, cum era de asteptat, razvanel lucescu "s'a carat" (duca'se!), iar coposica isi continua opera de a demonstra lumii ca'i cel mai mare papagal din emisfera, fatza de care ciobanu' ludic pare o autentica eminentza cenusie spre maro.

sa ne traiesti, nea copose!

2 comentarii:

Anonim spunea...

@niku_elektriku

domn' nikule, la cat se pricepe razvan lucescu la antrenat, cred ca noi doi am putea juca: matale, la rapid, eu, la steaua, ca,,, cca-ul de-l iubeam eu nu mai e...

despre votat: nici o recomandare. faci cum te taie indoiala.

dt

niku_elektriku spunea...

@dom' tudorane,

avetzi dreptate, inca pot urca scarile din trei in trei, desi, unora, le'ar putea parea mai usor sa ma sara decit sa ma ocoleasca!

iar in privintza optziunilor electorale, desi primii material "proaspat" in cutiutza postala (pe care'l atasai prezentei postari dupa vizita domniei voastre), ma indrept in viteza spre un vot precum cel amintit mai sus, fiind doar putzin trist ca si votu' de protest ne este lasat sa ne jucam cu el cum ne'om jucatara cu putzurica p'in tzarina in alte datzi

Trimiteți un comentariu