intre noi, titanii

"tzara e proprietatea privată a unor derbedei",
zice domnul andrei plesu,
in pauza pe care si'o ia de la uitatul la 0-teveuri.

dar asta nu ne'a folosit la nimica.

nici mie, ca tot vorbeam zilele trecute despre cum as fi putut avea si eu shese casse, dar nici domnului plesu, pentru ca l'am auzit zilele trecute spuind ca'si continua activitatea publicistica doar pentru a avea o sursa suplimentara de venit, cit de cit (oare cit s'ar putea cistiga din blogareala la "adevarul"?).

dar iata ca aceeasi actziune/inactziune infamanta o executa
chiar si cineva despre care nu ne'am fi putut imagina asa ceva,
adica tizul domnului plesu,
andrei serban.

„Weekend Adevărul“

Un spectacol vorbeşte timpului în care e conceput, observaţi cândva. Văzând noul dumneavoastră Brecht, mă întrebam de unde ştiţi de bombasticul televiziunilor de la noi. Nu bănuiam, la cât sunteţi de ocupat, că vă uitaţi la TV când ajungeţi în ţară...

Andrei Şerban:

Mă uit la emisiunile politice. Ca oricine, sunt şi eu preocupat de ce se întâmplă în ţară.

„Weekend Adevărul“

Veţi vota la prezidenţiale?

Andrei Şerban:

Voi fi în Coreea de Sud, dar voi merge la Ambasada României de acolo. Bine, acuma nu ştiu cât contează voturile celor din străinătate...

„Weekend Adevărul“

Acum cinci ani, au fost decisive!

Andrei Şerban:

De aceea mi-e teamă: că nu vor mai fi de data asta! Să vă răspund. Mă uit la televizor – sunt foarte implicat şi foarte îngrijorat.  

la care emisiuni politice s'o uita domnul andrei serban,

care banui ca n'are aceleasi jeni financiare precum mine si andrei plesu?

chiar om avea noi asa ceva?

ca eu nu reusesc sa le RePeRez?

dar, in schimb, avem multzi/multe profesionisti/iste.

pe care'i intervieweaza doamna voda, eugenia voda.

in una din ultimele editzii ale emisiunii, l'am vazut pe domnul regizor de film profesionist mircea daneliuc, care se destainuia realizatoarei ca, de cind s'a cam lasat de facut filme, a ajuns mai curind pescar amator profesionist.

si scriitor profesionist.

de cartzi, nu de vagoane,

el a scris si a publicat circa 10 (zece) cartzi, de pe urma publicarii carora a obtzint, ca onorarii, cumulat, aproximativ contravaloarea unui plin de benzina, cu observatzia ca era vorba de o benzina care nu ajunsese pe cele mai inalte culmi ale pretzurilor din zilele noastre.

nu stiu de unde (mai) are bani domnul mircea daneliuc (si nici nu'i frumos sa intreb), pentru ca si eu imi aduc aminte cu nostalgie de ultimul plin de benzina (pe) care l'am facut.

vazind statisticile cu spectatorii platitori intratzi la unul din ultimele filme ale domnului mircea daneliuc, parca nu'mi mai vine sa renuntz la blogareala (cam atitea vizualizari, nu "unici", am si eu pe blog, intr'o zi/doua/trei).

moartea blogarelii, si a pasiunii, pe care o reprezinta feisbuceala, n'o sa ma birue!


*******************

interviewul mi'a adus aminte ca danieliuc a fost catindat la primarie!

uitasem.

cum uitasem ca, inainte de rebolutzion, ziceam ca mi'as da un an din veatza legata cu atza ca sa'i pot vedea "glissando"-ul (pentru asta si pentru "de ce trag clopotele, mitica?" al lui pintilie) care'i fusese interzis de cenzura (am tzinut, multa vreme, cu mindrie, pe perete, un poster al filmului, obtzinut, cu grele sacrificii, de la o casiera de la "scala").

pin' la urma nu stiu cum am facut dar l'am vazut, fara acel crincen sacrificiu pe care il propusesem "la schimb", iar, acum, odata cu trecerea anilor, imi dau seama ce dreptate au avut aia care au zis "ai grija ce'tzi doresti, ca s'ar putea sa tzi se intimple".

'tu'te'n'berg degeaba, daca nu gratuit

de la lumea lu' gaitza, trecind prin lumea lu' banciu, constat ca esuam cu totzii, vrind sau, mai curind, nevrind, in lumea lu' zuckerberg.

pina si io, care dupa ce'mi stersesem cu furie contul pe care mi'l facusem, la un moment dat, pe face boc, am fost nevoit sa'mi mai fac unul, ce'i drept ca unul "incognito", fara "pretini" si fara "laicuri", pentru c'altfel n'aveam posibilitatea sa m'adap din comoara putzului gindirii celor care s'au refugiat aproape in exclusivitate spre zona asta, cam prea zoster, dupa umila mea parere (si dupa gustul meu), si pe care cujetu' si mujetu' nu ma lasa sa'i ignor, asa cum poate c'ar fi meritat, dac'au ales sa intre in lumea celor care nu cuvinta, dar tasteaza toata zioa, indiferent unde s'ar afla, in aule sau pe viceuri.

fanii m'asteapta cu limba scoasa (chiar m'am pomenit c'o "apreciere", de la "unu' ratacit")...

dar io, nu si nu!

uit sa intru cu lunile "la mine" pe face-boc (iar face-boc nu uita si nu iarta, asa ca ma trage de poala hainii din cauza asta), insa asta nu ma 'mpiedica sa intru aproape zilnic, de multe ori de cel putzin de doua-trei ori, pe bliiiiin axinte, fost axintoiu, de'o pilda, ca sa nu care cumva sa pierd f'una din pisicile pierdute sau orfane din portofoliul care este deja prodigios al fostului consigliere d'albazapadoi.

cu toate ca si eu sint "pisicist", nu pot sa nu remarc o anume infantilizare a musteriilor retzelii de socializare, si asta daca e sa nu'l iau in consideratzie doar pe bliiiiiin axinte, care pare'o partida deja pierduta, daca n'o face dinadins, ci si pe ditai evroparlamentaru', cum e d-l "cristy" preda, care de cind s'a linistit, odata cu asigurarea pensioarii evropene, a renuntzat la blog si a inceput sa faca, si el, gratis, dragalasenii cam gratuite, care te fac sa dai direct in diabet zaharat.

uite ca n'am vrut sa'l adaug ca pretin pe plesu, na!

rezervatzii cu barbuini din tzara care ne ocupă tot timpu', plus un tăpălagă drept în figura putzin geometrică a dreptzii

aseară, vrînd io - sincer! - să'mi fak o impresie despre ultima dezvăluire care frămîntă natzia, aia cu nuș' ce trafic (aerian) făcut de diktatoru' curent p'in 2005, mi'am călcat, și am călcat în căcat, pe irima mare și bleagă de'am "dat pe canale", nici nu mai știu pe care, fără mască pe figură, unde am zăbovit intermitent pretz de cîteva reprize a cîteva secunde fiecare.

această tentativă binevoitoare din partea mea a fost zădărnicită de un personaj care, în conditzii normale, n'avea ce căuta acolo, că numai la romunia vezi ditai profesoru' universitaru', fondator de scoală nouă (" In 1995 am intemeiat prima scoala de stiinte politice. Ulterior am infiintat prima scoala doctorala in domeniul politic"), nu vouă, politică, fost (viitor?) consiglier prezidentzial plin (că p'arc'a fost și la constantinescu o perioadă) și interimar, abonat permanent al unor televizii tabloidal-dementzial-a-politice-de-stire-despre-băsescu, în emisiile cărora reprezintă, de obicei, și doar atunci cînd e prezent, clou-ul acelor seri la gura sobii, cu multzi sobri si cu muntzi de rumeguș mestecat, cu spor, de invitatzi și realizatori.

așa și aseară; deși era prezent și un "implicat", un ins de la o compagnie aviatică, cred, care n'am mai aflat ce'a zis, din cauza debordantului nostru profesor, cel ce, din cite am intzeles, era convins de vinovătzia diktatorială, pe baza argumentului suprem că, dac'a făcut bișniță cu blugi și streci înainte de rebolutzie, atunci musai să fi făcut și trafic de armament cu nu știu ce mare terorist internatzional, deja inchis pentru faptele lui de către americani, argument care nu putea fi contrazis nici măcar de constatarea empirică pe care o fac acum, "a posteriori" (prin consultarea fugitiva a prietenului goagăl), că americanii multzumiseră autoritatzilor romune pentru contributzia nepretzuită la prinderea respectivului infractor.

americanii sînt cei mai  proști oameni din lume e binecunoscut, pe lîngă că's și cei mai teribili ticăloși, administratzia americană colaborînd, de multe ori, cu acest soi de teroriști, dacă nu creîndu'i d'a dreptu' - nu'i așa? - cum a fost și cu bliiin laden, astfel, nu'i de mirare că gitestein, evreul împuțit trimis de depatamentu' de stat, cel mai mare dușman al șefului domnului profesor, a sărit s'adape cu democratzie băsista romunimea.

teroriștii între ei!

***************** 

alt dom' profesor, semnatar și el de scrișorici perdute catre brusssselll, în pauza de vizionat la badea, gîdea&ciutacu, a ajuns sa'l acuze pă pleșu ca nu lasă popo'u' sa lucreze...

"Deci nu le reproşez lipsa curajului înainte de 22 decembrie 1989, ci lipsa decenţei şi a demnităţii după aceea. Această luptă falsă a deturnat mulţime de energie socială, a risipit timp mai util unor activităţi mai utile, a năucit populaţia."

*****************
și pentru că nici pe partea (așa zis) dreaptă  nu'i to(n)tu' pă roze, reproduc mai jos, în toată splendoarea, un punct pus pe "i"-ul unui tînar neamtz cu coae, de viitor... 

Un politician de mare viitor

de Dan Tapalaga HotNews.ro

Marţi, 11 septembrie 2012, 17:12 Actualitate 

 Mihail Neamtu era, toamna trecuta, un tanar ambitios, dornic de afirmare si cariera dar cam indecis. Incepe, la 33 de ani, sa-si caute un rost in viata politica. Soarta-i surade repede si iata-l astazi luandu-i foarte hotarat pe altii la rost. A trecut doar un an de cand batea pe la diverse usi in sperata ca va nimeri coridorul cu cele mai putine trepte spre varf. Dumnezeul milostiv al tuturor politicienilor i-a aratat tanarului teolog, crestin ordotox inrait, calea cea dreapta si scurta. I-a dat tarie sa calce peste cadavre, sa-si ucida groaza de ridicol, sa-si infranga temerea c-ar putea trece, la o adica, un mic oportunist.

Ajunge rapid lider maxim peste Noua Republica. Conduce cu mana de fier un partid cam pompos intitulat astfel in raport cu dimensiunile sale liliputane. Neamtu creste ca stejarul din sigla bonsaiului politic produs in serele de la Cotroceni: incet dar viguros. Politicianul de azi se intrupeaza miraculos dintr-o mare de vorbe goale, exprimate insa intr-un stil seducator, cu mult har si elocinta. Om cultivat, inteligent si excelent vorbitor, Neamtu vede cum agitatul univers politic romanesc incepe sa graviteze in jurul sau. Simte ca se afla la un pas de a intra in Parlament, locul in care, vorba unuia, poporul bea sampanie prin reprezentantii sai, daca va merge neabatut pe drumul aratat de Vasile Blaga.

O voce-i sopteste suav ca el va fi Liderul, ca e singurul capabil sa salveze dreapta, ca intr-o buna zi va ajunge noul Zeus. Intretinuta cu dibacie, o astfel de iluzie trezeste fiara din orice politician. Asa se naste buldog-ul cu ochelari al politicii romanesti. Vocile se inmultesc ametitor, destinul il cheama. In campania pentru referendum se intalneste cu nesperata ocazie de a-si demonstra forta. Tuna si fulgera impotriva pucistilor, devine soldatul credincios al presedintelui Traian Basescu, acest Zeus sleit din panteonul dreptei pe care tagma jefuitorilor vrea sa-l dea jos de pe tron si sa-l deposedeze de sceptrul puterii.

Se dezlantuie impotriva "strigoilor" din USL rotind amenintator deasupra capului funii cu usturoi. Scena de neuitat din timpul referendumului pentru suspendarea presedintelui. Multi s-au ingrijorat atunci, intrebandu-se daca nu cumva mintea limpede a tanarului s-a tulburat putin. Ce-o fi patit Neamtu? Parea zdravan. Omul este, surpriza, bine mersi, mai lucid si determinat ca niciodata. Simte ca a venit, in fine, si vremea lui. De acum, cine-i va sta in cale va sfarsi rapus cu mujdei. Si nu doar dusmanii au a se teme.

Deunazi, Neamtu a zvarlit o copita in fruntea celor care pareau sa-i fie, pana mai ieri, amici. S-a declarat dezamagit de noul partid al lui Mihai Razvan Ungureanu, o alta tanara speranta a dreptei romanesti. Vedeta incontestabila de ieri, MRU a cazut in dizgratie dupa inlaturarea sa din functia de premier. Ca si cum asta nu era destul, a pasit cu stangul in marea arena a partidelor liliput. Cum putea Neamtu, aflat in plina ascensiune, sa rateze ocazia de a lovi napraznic in concurenta, de a-si ingropa rivalul in scoli inalte?

Atacul la fostul premier vine dupa alte fapte de vitejie care merita consemnate. Noul star al dreptei se remarcase deja printr-o insolita somatie adresata Elenei Udrea de a degaja terenul. Nu ca n-ar avea dreptate, dar ce-l recomanda oare in pozitia de selectioner al opozitiei? Ce alte razboaie a castigat in afara de cele purtate pe blog sau prin emisiuni TV? N-are importanta. Esential e altceva: Vasile Blaga a primit, in fine, ultimele asigurari ca tanarul razboinic merita un loc in viitoul Parlament. Puiul de buldog stie sa latre convingator si sa muste adanc la momentul oportun.

In paranteza fie spus, cine-ar fi zis vreodata ca sofisticatul Neamtu, teologul si filozoful Noii Republici, va ajunge la mana unui politician bolovanos din garda veche a PDL? Ce credeti, de pilda, ca facea exact acum un an? Posta pe blogul personal un fel de interviuri realizate personal cu mai marii zilei.

Revedeti dialogul cu Sebastian Lazaroiu, pe atunci ministrul muncii, filmat intr-o barca pe vaurile Dunarii. Cautati interviul cu Emil Boc, pe atunci premier si sef pe linie administrativa al tanarului blogar.Veti vedea un Neamtu vioi care arata, cu fiecare interviu, ca nu-i pasa prea tare de ridicol, dar ca poseda un formidabil simt al orientarii in spatiu. A ezitat putin intre Basescu si PDL, intre Sebastian Lazaroiu si Gheorghe Falca, intre Noua Republica si Emil Boc. A ales in final corect: Traian Basescu si Vasile Blaga, adica un spagat perfect executat intre doua luntrii, din care bolovani ca Udrea, MRU sau altii considerati intrusi trebuie aruncati rapid in apele tubluri ale vremurilor.

Cine-ar fi zis acum un an ca tanarul intelectual scolit prin Germania si Anglia ar fi in stare sa raga asa fioros in campanii electorale inarmat cu ustoroi si cuvinte grele? Cine ar fi banuit ca directorul Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului isi va lua zborul din aerul rarefiat al lui Vladimir Tismaneanu si va ateriza in studiourile pestilentiale ale lui Dan Diaconescu de la OTV?

L-ai urmarit la sueta dezlanata cu celebrul domn Dan? Pacat. Emisiunea face toti banii. Politician sau vrajitoare, manelisti sau poeti ratati, boschetari sau presedinti de partid si de tara, cu totii simt ca vine o zi cand trebuie sa treaca iar prin botezul tomberonului OTV. Proaspatul politician de succes l-a trecut cu brio, reusind chiar sa-l puna in incurcatura de cateva ori pe domnul Dan, curios ca de obicei sa afle o multime de fleacuri senzationale: daca Neamtu lucreaza in serviciile secrete, cine-i plateste facturile, daca-i insurat, ce parere are despre Casa Poporului si despre Mihai Gadea.

Cei doi sporovaiesc vivace ca doua cunostinte vechi despre lume si viata, despre teologie, pasoptisi si alte subiecte deosebite. Intransigentul Neamtu ii face confidente inculpatului Diaconescu, numindu-l "foarte simpatic". Mihai Neamtu mai schimba tonul si peroreaza grav despre "nevoia de Mihai Neamtu". Cand politicienii ajung sa vorbeasca despre ei la persoana a treia e semn sigur de sminteala ireversibila. Culmea e ca, dintre toti vorbaretii talentati ai Romaniei, oameni ca el au cele mai mari sanse de a gasi usa corecta si drumul cel mai scurt spre putere. Exista ceva in ei care-i face perfect indiferenti la exigentele celorlalti. Intrat sob zodia lor, destinul dreptei unite cu nume parca predestinat (ARD) se consuma repede ca o flacara de chibrit. 

deși se bucura, ca niște copii (prosti?) c'au ajuns multzi si cultzi, catzavencii nu se sfiesc, nici ei, s'arunce cu rahat în ventilator

din ce în ce mai multă "lume bună" începe să debordeze de bucuria d'a fi părticică a întregului reprezentat de măretzul fluviu al natziei de oeri ai mintzi(i) care'și adună apele pentru a putea rupe și ultimu' zăgaz diktatoreal care'i mai stă în calea spre p'opăsirea materială și spir'tuală, după cum încercam să'i zic eri și lu' dom' tudoran:

nici nu stitzi cit de tare mă bucur (bucur2 – după numele unui teribil radioreceptor semi-stereophonic produs de uzinele de masini grele – si moravuri si mai grele – “tehnoton” de la iassy), că s’a produs, in sfirsit, jonctziunea intre aspiratziile lumpen-proletarimii minate pe la spete de contzii si vicontzii locali din vechiu’ regat al romuniii si cele ale finii ‘telectualitatzii din regiunile celei de’a treia evrope, jonctziune ratată, “la musteatză”, de ‘telectualii pupino-dorsalisti, pe vremea cind preferatul lor era pe cai mari si la fel de multzi pe citzi incalecă acuma dom’ foartză cu talentu’i bine cunoscut.

ca reactzie invidioasă la mindria d'a se simtzi, în sfârșit, si el, romun, romun deplin, una cu populu', a domnului inimitabil poet foartză, care a dorit să'l pue la punct, c'o nervozitate atit de explicabilă, p'un coleg de breaslă, pupino-băsist, printre altele:

şi mie-mi pare rău, dar n-am ce face: fac parte dintre cei 7.400.000 de votanţi, din care 5.000.000 cei care au votat cu Geoană în 2009, consecvenţi în voinţa lor, iar 2.400.000 atraşi de un miraj nostalgic, evident, din care vreo 1.400.000 votînd de mai multe ori, deci penali. Pentru ca amintita cifră de 7.400.000 să fie “vreo”, ceea ce-nseamnă “câţiva”, ar trebui ca ţara noastră să numere, cel puţin, 90-100 de milioane.

și pentru că această unitate, în cuget și simtziri, să nu fie risipită, cu tot aparentu' insucces de etapă, trebuie căutatzi, si'n gaură de șarpe, dujmanii popolului, cum fac, d'o pildă, foștii băetzi veseli, actualii catzavencii, care, pentru asta, au trecut să'i ancheteze pe martorii lu' basescu  pleșu, deși, parcă era vorba ca ei ar trebui sa fie cei anchetatzi, ca'n orice diktatură serioasă:

ANCHETA » Discipolii lui Pleşu, scutul intelectual al lui Băsescu 

22 august 2012
Caţavencii

Andrei Pleşu nu are nevoie de nici o prezentare printre cei care şi-au păstrat obişnuinţa lecturii. Ba le este cunoscut şi celor care citesc mai puţin sau deloc, dar apelează la serviciile oferite de televiziuni, care din când în când mai pomenesc şi numele câte unui om care scrie. Chiar dacă nu toţi cei care îi cunosc numele i-au citit cărţile celebre, un lucru e cert: Andrei Pleşu este un intelectual român contemporan, deţinător vremelnic al unor funcţii publice, care a influenţat viaţa publică a României din ultimii 22 de ani mult mai mult decât s-ar crede la o vedere superficială.

(...)

Printre bursierii Noi Europe s-au aflat, din 1994 şi până azi: Horia-Roman Patapievici (1994), Andrei Cornea (1994-1995 şi 2001-2002), Teodor Baconschi (1995-1996), Mihai Răzvan Ungureanu (1995-1996), Mircea Cărtărescu (1996-1997), Cristian Preda (1996-1997), Sorin Ioniţă (1999-2000), Cătălin Avramescu (2004-2005), George Mihail Neamţu (2005-2006 şi 2006-2007) şi Adrian Papahagi (2006-2007). Ce au aceşti oameni în comun, pe lângă studiile avansate desfăşurate la NEC? Sunt, de câţiva ani de zile, cei mai vocali intelectuali care-l susţin pe Traian Băsescu. Ba chiar, de la începutul lui 2012, cei zece anterior amintiţi sunt intelectualii care au făcut scut din trupurile lor în jurul preşedintelui ales în 2009. Mai au în comun funcţiile publice pe care le-au avut sub preşedinţia acestuia, funcţii pe care unii neştiutori le-ar putea numi sinecuri. Or asta nu este decât rea-voinţă, căci nu e vorba de sinecuri, ci de o răsplată binemeritată de către nişte oameni dispuşi să-şi slujească ţara în vremuri grele, vremuri în care puţini sunt cei care-şi găsesc un loc de muncă bine plătit şi lipsit de griji, cum au fost cele ale lui Cătălin Avramescu, Mihail Neamţu sau Cristian Preda, ca să nu dăm decât trei exemple.

Şi, prin intermediul NEC, mai există un lucru pe care aceşti luminători ai naţiei îl au în comun: sursa burselor. Nefinanţat de către statul român decât sporadic (deşi Andrei Pleşu spune că nu este finanţat deloc din fonduri publice, uitând fondurile POS-DRU şi puţinii bani de la Ministerul Educaţiei pentru bursele Odobleja), Colegiul Noua Europă, înfiinţat şi condus de către Andrei Pleşu, este ţinta predilectă a finanţărilor venite din spaţiul germanic al Europei. Printre finanţatorii de tradiţie ai NEC se află: Secretariatul de Stat pentru Educaţie şi Cercetare din Elveţia, Ministerul Federal al Educaţiei şi Cercetării din Germania, Ministerul Federal al Educaţiei, Ştiinţei şi Culturii din Austria, Fundaţia Volkswagen din Germania, Fundaţia Culturală Landys & Gyr din Zug, Elveţia, Asociaţia pentru Promovarea Ştiinţei şi Umanismului German din Essen, Germania (o organizaţie printre ai cărei finanţatori se află mai mulţi industriaşi germani, printre care şi Daimler AG) etc. Cum toţi cei zece intelectuali-capcană din jurul lui Băsescu sunt mari germanofili, am putea spune că NEC, Andrei Pleşu şi darnicii nemţi i-au învăţat, pe lângă multe lucruri bune, şi o tâmpenie: cum că Traian Băsescu reprezintă interesele naţiunii. Pe ale celei române, în nici un caz.

după cum bine se vede din cele de mai sus, timpu' trece nemilos, vadim îmbătrânește, de iulian neacșu n'am mai auzit de multă vreme, mare mirare sa nu fi dat coltzu' intre timp, nici coja nu cre' că se simtzeste mai bine, asa ca făclia trebe dusă mai departe, și merită anchetat temeinic dacă nu care cumva acest bandit de pleșu chiar nu s'a alergat, gol, golutz, cu liiceanu, și altzi pederaști, p'in grădinile de la pelesh, și asta nu numa' la începutu' anilor '990, după cum dezvăluia trinebunelu', din surse dincolo de orice retzetă compensată.

și dacă tot băgai capu' pe la catzavencii, în drum spre mardale, intrai olecutză și pe la alogenu' de PAH, care nici el n'a aflat c'a ajuns la gubernare, la fel ca Domnul Prim Ministru Victor Ponta, asta după ce apucă și el să se mire putzin cit de "mult" a ajuns:

Dacă tot nu contăm, lasă-ne-n pace!

21 august 2012

Patrick André de Hillerin

Suntem mai puțini decât știam, dar mai mulți decât speram. Sunt mult mai puțini în țară și pe listele elctorale, dar am fost la vot mult mai mulți decât am fi sperat vreodată și am votat împotriva lui Traian Băsescu mult mai mulți decât ne lăsau să sperăm sondajele.

Și ce dacă? Menghine solide, făcute manual în garaj din diverse tipuri de dosare (de securitate, penale sau cine mai știe ce alt soi) au strâns de genitale 6 oameni până aceștia au urlat “INVALID!”. Noi nu contăm, realitatea nu este importantă, legile, ca de obicei, sunt făcute pentru a fi interpretate, nu respectate.

Te întorci, despot amețit, la Cotroceni. Bravo ție, îl faci pe Andrei Pleșu să fie din ce în ce mai mândru că-ți e contemporan! Te întorci la distracțiile tale favorite, la ațipitul în fotoliu în timp ce Maior îți susură-n urechi înregistrările zilei iar consilierii îți susură-n pahar nectar scoțian, învechit în butoaie de stejar. E treaba ta cum te destinzi, până la urmă.

Dar știi ceva? Nu te mai baza pe noi. Lăzăroiu, Neamțu, Baconschi sau Papahagi îți vor spune că, oricum, noi suntem mahalaua ineptă și asistată, care trăiește pe banii ălora care muncesc. Nu că ei n-ar fi niște asistați, plătiți de către stat, dar, de data asta, crede-i. Nu te mai baza pe noi. Fă creștere economică, dacă poți, cu cei șase șantajabili de la CCR. Roagă-i pe morții de pe listele electorale permanente să plătească datoria externă a țării. Plătește sinecurile apropiaților tăi doar din miliardul de euro care vine în țară de le cei peste 3 milioane de români din diaspora. Construiește infrastructură cu milionul ăla de oameni care au boicotat referendumul. Reformează statul cu cei 500.000 de cetățeni care au actele expirate de ani de zile. Fă-o, pentru că, așa cum spune Pleșu, tu poți, fiind supraomul din garaj. Dar, îți repet: nu te mai baza pe noi! Lasă-ne în pace! Distrează-te cu interceptările celor pe care-i poți șantaja, înconjoară-te de cei care, pentru un salariu de la stat, sunt dispuși să-ți lingă condurul și să te răcorească intrafesier.

Și nu te mai baza nici pe instituțiile pe care le-ai discreditat în 8 ani de mandat. Nimeni nu va mai tremura în fața unor procurori pe care i-ai trimis după voturi în loc să-i lași să-ți golească partidul de infractori. Și nimeni, de asemeni, nu va da ochii și buzunarele peste cap în fața unor inspectori ANAF pe care i-ai pus să-ți umple visteria personală, nu pe cea a statului. Obișnuiește-te cu ideea că nu pot ei amenda cât putem noi rezista în grevă fiscală printre munți de facturi. Căci dacă părerea noastră nu contează, poate nici banii noștri nu sunt îndeajuns de buni pentru tine.

îmi place la nebunie cum execută, întocmai și la timp, pînă și catzavencii, ordinele domnului colonel(r) dogaru, pedepsind, în felu' ăsta, anafu și anafura prop'iei gubernari

****************************

noroc că măcar mardale nu mănîncă maro

altu' dă cu 
CĂCAT pe CLANTZA:

Marţi, 21 august, preşedintele interimar al României, Crin Antonescu, declara la Antena 3: „Nu are nici o obligaţie România să fie rezervaţia în care se poate întâmpla orice, pentru că aşa le convine unora, care nu trăiesc în România, care nu plătesc impozite în România şi care nu suferă abuzurile pe care le suferă românii, începând cu batjocorirea acestui vot. Să îl ia în Germania doamna Merkel, Germania este o ţară mare, prosperă, să îi dea o bucăţică de pământ acolo lui Băsescu şi PDL-ului, să se joace acolo de-a Băsescu. În România, nu". Declaraţia lui Antonescu este aproape identică cu o declaraţie similară dată de preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, în 2005: „Dacă europenii sunt oneşti - spunea Ahmadinejad - atunci ţările europene, precum Germania sau Austria, ar trebui să le ofere sioniştilor nişte provincii din ţările lor astfel încât să îşi facă statul lor sionist în Europa".

in asteptarea memoriilor lu' plesu

sper ca andrei plesu o sa se grabeasca!

(...) 

De neuitat e însă, pentru mine, audienţa pe care i-am cerut-o în vara lui 1999. Voiam să demisionez de la Externe. Îmi pregătisem o argumentaţie bine articulată, pe care urma să o debitez, solemn, dinaintea primului-ministru.

Şi cum a fost scena demisiei?

Aveam în cap un discurs pe puncte. Punctul 1: „Domnule prim-ministru, am venit să-mi prezint demisia". Răspuns prompt: „Ce vorbeşti? Şi tu? Că şi eu vreau să plec!". Vă daţi seama că tot discursul meu a devenit ridicol. Am început să bălmăjesc partitura pe care, în mod normal, trebuia să o aud de la el: „Staţi puţin! Sunteţi, totuşi, prim-ministru! Nu puteţi demisiona chiar aşa!" etc. etc. „Nu" - zice - „Gata! Mi-a ajuns!" Şi apoi: „N-ai un post de ambasador? Mi-ar conveni Luxemburg!"

Primul-ministru îi cerea ministrului de Externe un post de ambasador!

Poate glumea... În orice caz, aşa a arătat demisia mea din ministerul nostru de Externe. 

(...)

...mă simt obligat, de dragul adevărului istoric, să relatez o împrejurare, de care domnul Emil Constantinescu nu pare să-şi mai amintească. În perioada cu pricina, eram sunat zilnic din două direcţii. Mă suna doamna Madeleine Albright, secretarul de stat al SUA, pe de o parte, şi ambasadorul rus la Bucureşti, pe de alta. Ambasadorul îmi cerea, în numele ministrului rus al Apărării, să obţin aprobarea Guvernului român pentru trecerea avioanelor ruseşti spre sud, prin spaţiul nostru aerian. Doamna Albright insista, dimpotrivă, asupra necesităţii de a respinge această pretenţie. Evident, îi promiteam consecvent doamnei Albright că nu vom accepta survolul rusesc şi comunicam părţii ruseşti, de comun acord cu generalul Degeratu, pe atunci şef al Statului Major al Armatei noastre, că răspunsul nostru la solicitarea lor e negativ. (Mă bizuiam şi pe informaţia că, în această privinţă, exista o oarecare disjuncţie între Externele de la Moscova şi Ministerul Apărării, confirmată până şi de ambasador. „Nu mai înţeleg nimic!", îmi spunea el uneori, ceea ce m-a făcut să realizez că nici la Răsărit nu mai aveam de a face cu un „monolit" strategic „ca pe vremuri"...). La un moment dat, aceste telefoane încrucişate au avut loc în timp ce Emil Constantinescu era plecat la o întâlnire oficială din străinătate. Or, întors în ţară, preşedintele îmi dă un telefon - era într-o duminică, dimineaţă - şi mă întreabă: „Domnu' Pleşu, cine e şeful Armatei în ţara asta?" „Domnule preşedinte, conform prerogativelor constituţionale, dumneavoastră." „V-aţi consultat cu mine când le-aţi spus ruşilor să nu traverseze spaţiul nostru aerian?" „Păi nu m-am consultat, dar am presupus că se subînţelege din politica nostră pro-NATO, că mesajul nostru nu poate fi altul. Nu credeam că avem o contradicţie în privinţa asta." „Da, dar dumneata nu ştii că, fiind în străinătate, am primit, în apartamentul meu de la hotel, vizita primului-ministru rus". Pe vremea aceea era prim-ministru (pentru doar vreo cinci-şase luni) Serghei Stepaşin. „Vă daţi seama? A venit în apartamentul meu primul-ministru rus! Iar, în urma discuţiilor, eu i-am promis că vom acorda drept de survol avioanelor ruseşti. Şi în timp ce eu, ca preşedinte şi ca şef al Armatei, îmi iau acest angajament faţă de primul-ministru rus, vii dumneata şi decizi contrariul. Mă fac de râs!" Ceea ce auzeam mi se părea uluitor. Nu aveam decât o soluţie: demisia. L-am sunat şi pe Constantin Degeratu, care, solidar, a fost de acord să demisionăm. Numai că, între timp, l-a sunat pe Emil Constantinescu doamna Albright şi l-a felicitat pentru respingerea survolului. Aşa că am primit un nou telefon: „M-a sunat doamna Albright, mulţumită de consecvenţa noastră. Prin urmare, de data asta a ieşit bine, dar altădată vă rog foarte mult să mă consultaţi". Vedeţi deci la ce nivel se făceau presiuni dinspre ruşi. De altfel, în presa moscovită, apăreau atunci articolele unor „analişti", care vorbeau despre o posibilă „axă" Moscova-Bucureşti-Belgrad! Asta era, pentru noi, „cealaltă" alegere. Pro-sârbii (şi anti-americanii) din ţară nu dovedeau, în această privinţă, prea mult simţ politic... 

(...) 

sper sa se grabeasca si pentru ca pare sa tzina cont in prea mare masura de amenintzarile primite de la prezidentele'n fonctzie!

„Viaţa, onorul nesigure! Nu mai putem merge cafine!“

Andrei PLEŞU - O parabolă profană
 
Un om s-a luat în vorbe cu un alt om, aflat, temporar, într-o importantă dregătorie. N-ar fi făcut-o, poate – mai ales că îl susţinuse cîndva –, dacă nu s-ar fi simţit zgîndărit de tot soiul de pozne ale dregătorului, care de care mai nărăvaşe, mai răstite, mai pe-alături cu drumul. Nu că el ar fi fost perfect, dar s-a gîndit că unui ins puternic, unui bărbat adevărat îi eşti mai de folos arătîndu-i greşelile, decît cădelniţîndu-l bleg, de dimineaţă pînă seara. Din păcate, ca toţi zgîndăritorii, zgîndăritorului nostru nu-i plăcea să fie, la rîndul lui, zgîndărit. S-a înfuriat. Şi s-a trezit adăugînd încă o boacănă la multele, măruntele şi mai puţin măruntele boacăne ale dregătoriei sale.

În ce a constat gîlceava? Bombănitorul i-a făcut preopinentului său cîteva reproşuri. Că, de pildă, nu ştie destulă istorie, că vorbeşte cam buruienos, că se sabotează singur înstrăinîndu-şi de-a valma şi prieteni, şi duşmani, că nu e destul de respectuos cu propria sa dregătorie şi că nu prea citeşte. E enervant, nu zic, să auzi astfel de hărţuieli. Dar dacă eşti un ins matur, sau măcar abil, dacă dispui de o picătură de umor şi de foarte, foarte multă inteligenţă (în afara „deşteptăciunii“ tale native), ai la îndemînă mai multe feluri de a răspunde „decent“.

 O primă variantă ar fi să nu răspunzi deloc. Dregătoria în care te afli îţi îngăduie să te comporţi suveran, să nu iei notă de toate glasurile care ajung pînă la tine. În definitiv, ai lucruri mai importante de făcut. Ai de rezolvat o sumedenie de „crize“, încîlceli politice şi tensiuni publice. N-ai timp de răfuieli ţanţoşe cu toţi guralivii, cu toţi căutătorii de nod în papură, cu toţi cei care te critică. O a doua variantă, dacă totuşi te decizi să intri în joc, ar fi să dovedeşti „agresorului“ că judecă greşit. Să-i spui că ai dreptul să vezi istoria altfel decît el, că nu înţelegi să fii ipocrit şi să te porţi altfel decît îţi e firea, că nu doar tu te-ai burzuluit la cei din preajmă ci că, slavă Domnului, ai şi încasat, ani de-a rîndul, seară de seară, lighene întregi de sudălmi, multe nedrepte şi isterice. Ai fi putut spune, de asemenea, că ai o viziune neconvenţională despre dregătoria ta şi că, deci, nu poţi fi judecat după standarde abstracte. În sfîrşit, că eşti şi ai fost întotdeauna un om al faptei, nu un devorator de cărţi. Nici nu ai pretins vreodată că eşti un fin intelectual. O a treia variantă ar fi să asumi postura nobleţii autocritice: da, ştiu că sînt departe de a fi un model ireproşabil, ştiu că am o serie întreagă de defecte şi că, mai des decît ar fi îngăduit, mă ia gura pe dinainte, am ieşiri necontrolate, dacă nu chiar nedemne. Regret sincer inadecvările de care mă fac responsabil, dar, realist vorbind, nu mi se poate cere să devin peste noapte altcineva. Mă voi strădui să fac ajustările de rigoare, apelînd, totuşi, la înţelegerea şi solidaritatea pe care dregătoria mea le poate pretinde în mod legitim.

„Agresatul“ n-a avut însă puterea să ia în calcul vreuna dintre variantele de mai sus. A ales – pentru a vorbi pe limba lui – soluţia „ba pe-a mă-tii!“. Te legi de izmenele mele? Mă leg şi eu de ciorapii tăi! Faci băşcălie de nasul meu? O să fac şi eu băşcălie de ochii tăi! Mă vorbeşti de rău? Las’ că scot eu din sertar nişte rele despre dumneata de-o să-ţi sune apa-n cap! Totul încununat cu un discurs băţos despre „decenţă“.

Rezultatul? Partizanii dregătorului suferă în tăcere. Duşmanii, euforici, îi fac „sîc!“, bucuroşi că i-a mai zis-o cineva. Televiziunile tăvălesc obscen litigiul prin toate balele îndîrjirilor lor. Cît despre „agresor“, nu-i rămîn decît două concluzii: 1) A avut dreptate să se îndoiască de calitea umană a „agresatului“. 2) Trebuie să se teamă. A băgat-o pe mînecă! O s-o păţească! Musai să telegrafieze amicilor: „Viaţa, onorul nesigure! Nu mai putem merge cafine!“

Dar dregătorul? Ce va face dregătorul? O ipoteză (utopică) ar fi să ia o hotărîre curajoasă, de natură să-i amuţească pe toţi: să-şi ceară scuze. Cealaltă ar fi să spună bărbăteşte tot ce are de spus. Să facă marile dezvăluiri denigratoare pe care, din bunătate şi „decenţă“, le-a ţinut pînă acum secrete. Altfel, totul va rămîne la nivelul unui infantil joc al muşchilor, cu perspective de a se perpetua, mediocru, la nesfîrşit.

P.S. Orice asemănare între personajele acestei parabole şi personaje reale este, evident, cu totul întîmplătoare.

basescu merge pe sirma

un interviu de cacat dat de basescu azz sara labe unu,  dupa ce, la prinz, a mai dat unu' la radio romunia actualitatzi, in care a debordat de violentza inexplicabila la adresa doamnei/domnisoarei moderatoare (sau cum naiba se mai numeste "ocupatzia" respectiva), care n'a fost, in nici un fel, "obraznica", cum nici nu prea avea cum sa fie, "saraca",  intr'un mediu asa de "prietenos".

locuri "prietenoase" pe care basescu le prefera acum in esscluzivitate, mai mult ca sigur pentru ca vrea sa'si scoata, cu virf si indesat, pirleala in amintirea vremurilor in care trebuia sa'si ceara voe de la sasssu ca sa se adreseze popo'ului, pe timpurile in care avea si o grama' de procente in pochetta, asa ca mai putea sa'si inece frustrarea, nu in riuri de visichi, ci in maretze si tonice bai de multzime, pe care acuma - fatalitate - "e vita" sa le mai faca, nu de frica, ci, cica, ca sa nu "provoace", ceea ce'i cam tot dracu' ala!

e o dovada de netagaduit ca il lassa nervii, pe linga ca'si intareste renumele de om care'si face dusmani, in modu' cel mai "gratuit" si inutil cu putintza, din oameni ce i'au fost, pina in acest moment, cel putzin, mai curind binevoitori/favorabili decit inamici.

le'a venit "rindu" lu' daianu si plesu ("gabriel" plesu, zice sorina matei - si 'ntradevar il cheama andrei gabriel plesu!), cu ultimu' fiind chiar mirlan, "in numele decentzei", dindu'i si un "ultimatum de ghertzoi"(ultimele vreo doo-trei minutzele din inregistrare, care n'au fost "prinse" in inregistrarea de pe b1), si aratind ca'i la fel de lipsit de simtz al humorului ca crin trandafirescu, daca nu mai rau!

sint mult mai multe lucruri care mi'au displacut ("si'o cere" cu o insistentza din ce in ce mai mare, iar "sirma" din titlu' nu stiu cit o sa mai reziste, cu ilici moskowitchy si felics voiculeshcowich la cele doo capete), da' n'am chef sa fac analize, nici macar cele sumare de urina

PLESU partea I from Madame Blogary on Vimeo.

Plesu, partea a IIa from Madame Blogary on Vimeo.

Plesu partea a III a from Madame Blogary on Vimeo.

descoperitzi diferentzele dintre cele trei figuri(ne) de mai sus...

dăştept, domnule, şi nici n'are capu' mare!

o noo cerere de prietenie

ca p'aia veche, si neformulata, a perdut'o bloggeru'...

ca urmare: 

  cum oare as putea cere  

  prietenia lu' andrei plesu?  

 

de ce nu lu' salman rushdie?
sau lu' umberto eco?

deci, cu alte cuvinte:

  du'te acassa piticule!  

cum am ajuns victima "politica" a cuplului "boerilor mintzii" teverizdici plesu&liiceanu, sau, mai pe romuneste, cum-pe-cine-nu-lasi-sa-moara- nu-(prea)-te-lasa-sa-traesti, "ajutat" fiin' (si) de excesu' de zel al unora, mici, prosti si rai

PLESU&LIICEANU. 23.01.2011    3,573
PLESU si LIICEANU la TVR 1 DESPRE PROSTIE - VAST DOMENIU! 30 01 2011    13,145
PLESU & LIICEANU - DESPRE URA si INVIDIE TVR 1 - 06.02.2011   10,742
PLESU & LIICEANU - DESPRE CARTI si CITIT - TVR 1 - 13.02.2011   9,827
PLESU & LIICEANU - DESPRE FRICA (si HERTA!) - TVR 1 - 20.02.2011    7,713
ANDREI PLESU & GABRIEL LIICEANU - DESPRE MIRACOLUL INTILNIRII - TVR 1 - 27.02.2011 5,707
PLESU si LIICEANU - DESPRE IUBIRE - TVR 1 06.03.2011  9,055

PLESU & LIICEANU - CUM VORBIM - TVR1 - 13.03.2011  1,685
PLESU & LIICEANU - DESPRE CALOMNIE - TVR1 - 20.03.2011   1,638
PLESU & LIICEANU - DESPRE TOLERANTA si INTOLERABIL - TVR1 - 27.03.2011 1,750
PLESU & LIICEANU - DESPRE CEI NESTIUTZI - TVR1 - 03.04.2011   712 
PLESU & LIICEANU - DESPRE TRUFIE - TVR1 - 10.04.2011  499

ce se vede mai sus este evolutzia interesului public fatza de ultima mea "initziativa cetatzeneasca" d'a urca pe utub "palavrageala plicticoasa" a celor doi boeri ai mintzii, plesu&liiceanu, "sacrifitziu" de la sine (mine) asumat in tentativa d'a ameliora media aiq a accesatorilor romuni de utub in aceste momente de restrishte tabloida fara numar si rushine.
tentativa eshuata lamentabil, dupa cum se vede...

si cu ajutoru' neprecupetzit al principialei televizii poblece, care n'o gasit nimic mai bun de facut decit sa ma reclame la prapaditzii aia de la tub!
ba, ce sa zic nene, le faceam o concorentza terebela la saitu' lor de cacat

in care obectu' lacramatziei lor la tub, adeca emisia celor doi antipaticutzi pro-pupincurizmus-basescianis, se poate afla, da' cu lipsusuri, si aleatoriu, ca n'au loc de tolomacu' de pe doi

asa ca ce si'au zis tolomacii?
eu i'am produs, io ii omor!

cu ocazia razbunarii teveriste mi'am perdut si io "privilegiu" d'a putea urca boarfe mai lungi de 15', chestie pentru care eram invidiat de multzi...
sa le fie de cap!
sa se grabeasca, sa'si ee bani de coroana, dentara...
ca mai sint vreo doua neinterzise!

„vitalitatea dezlănţuită a poporului nostru greu încercat, eroic şi martir"

"s'a bagat" plesu, fara liiceanu, desp'e popo'u' de plingaretzi anteportas, sau cine fute vint, culege furtun(a):

N-ai ce-i face!Andrei Plesu24 mar 2011
Noi alegem braţele încrucişate, văicăreala sau agitaţia cu efect de moment, japonezii aleg hărnicia fără fisuri depresive şi fără iluzii.

Când la un supermarket din Târgovişte s-a anunţat o ieftinire promoţională a zahărului, sute de oameni au dărâmat uşa de la intrare, au năvălit în magazin şi s-au călcat în picioare, animaţi de un barbar elan achizitiv. Pe ecranele televiziunilor s-a putut vedea cum, cocoţaţi asupra unor pungi sparte şi căzute pe jos, o sumedenie de chilipirgii culegeau zahărul cu mâinile şi îl îndesau în plasele aduse de acasă. „Efectul patetic al sărăciei!" - s-au grăbit să comenteze unii gazetari, specializaţi în ieremiadă. Bătălia pentru zahăr a poporului oropsit era, cu alte cuvinte, un mod de a incrimina Guvernul.
taguri
Dar telespectatorii îşi vor aminti, poate, şi de alte scene de acest gen, greu de explicat prin penurie. Mă gândesc, de pildă, la ce se întâmplă peste tot în ţară când se distribuie, la Bobotează, apă sfinţită. Hoarde aprige de drept-credincioşi iau cu asalt butoaiele cu aghiazmă, se îmbrâncesc, vociferează, se batjocoresc unii pe alţii, decişi să obţină sfinţenia pe socoteala aproapelui, să forţeze, cu o necruţătoare îndârjire, poarta raiului. S-a dat drumul la mântuire! Trebuie profitat prompt şi sângeros. Care pe care! Blânda, ospitaliera şi omenoasa noastră naţiune ştie, la o adică, să practice iureşul pustiitor, când e vorba de o leacă de bunăvoinţă divină. Ortodoxul e, îndeobşte, om de înţeles. Nu organizează cruciade trans-continentale, nu se lasă ispitit de colonialism confesional, nu agreează prozelitismul şi inchiziţia. Dar nici nu se sfieşte să declanşeze mici cruciade domestice, rapide execuţii ale semenului, dacă se simte împiedicat, ­mă-nţelegi, în efortul lui de a-şi salva sufletul.  Aici nu mai e vorba de sărăcie şi de incapacitatea Guvernului. Aici e vorba de „vitalitatea" dezlănţuită a poporului nostru greu încercat, eroic şi martir.
Avem însă dreptul să judecăm o ţară în momentele ei de cumpănă? Putem cere unei comunităţi abrutizate de nevoile zilnice să se comporte impecabil? Să adopte o incoruptibilă postură de nobleţe? Dacă vedem ce se petrece la antipozi, în Japonia, s-ar zice că putem. În Japonia, dezastrul e o constantă istorică. Fie că se numeşte cutremur, tsunami, incendiu devastator, Hiroshima şi Nagasaki, iar de curând Fukushima, el e o prezenţă „naturală" în ambianţa sufletească a japonezului. Şi viaţa, şi învăţăturile lui Buddha  vorbesc despre inconsistenţă, efemeritate, distrugere şi renaştere. Toţi ştim că, pe termen lung, lucrurile nu „ţin", nu durează. Dar japonezii ştiu că ele nu durează nici pe termen scurt. Curios e că experienţa aceasta, în loc să demobilizeze, instituie o - stranie pentru noi - disciplină, dacă nu chiar un fel de euforie a precarităţii. O expresie japoneză curentă pare să indice un fatalism tenace: „shikata ga nai" („n-ai ce-i face!", „asta-i situaţia"). „Asta-i situaţia!" - spunem şi noi. Numai că la noi e vorba de o doctrină a resemnării (Întrucât asta-i situaţia, e mai înţelept „s-o lăsăm baltă"), iar la ei e vorba de o doctrină a actului gratuit (Întrucât asta-i oricum situaţia, înţelept e să ne vedem de treabă, independent de ea). Noi alegem braţele încrucişate, văicăreala sau agitaţia cu efect de moment, ei aleg hărnicia fără fisuri depresive şi fără iluzii: repară în patru zile drumuri naţionale care nouă ne provoacă salahorii multi-anuale, nu intră în panică, nu folosesc haosul pentru jaf. Ce înseamnă toate astea? Inegalitate între neamuri? Genetică? Civilizaţie? Destin? Oricum ar fi, merită să cădem pe gânduri. Poate că „situaţia" se poate îndrepta... 

in care o sa aflam cum e cu plesu, liiceanu si tigaia la picior

si, poate, cit or sa reziste pe tvr1 

'ntrebari la care s'a raspuns, 'ntrebari la care nu s'a rasuns, inca

ce i'o fi trebuit lu' liiceanu?

plictisitzi'va cu plesu&liiceanu...

* remarcabil faptu' ca plesu o tzinut s'arate c'o f'o afectat de "mica" observatzie diacritica 'n privintza limbii pe car' o foloseste (asta de la unu' din cei mai esspresivi vorbitori de romuna!)...

* s'or conformat si'n privintza coverturii ce era aruncata, neglijent, pe masa aia din episoadele anterioare, de car' s'or legat unii nu stiu pe unde !

cit ii mai tzine?

PLESU &LIICEANU - DESPRE CARTI si CITIT - TVR 1 - 13.02.2011

PLESU & LIICEANU - DESPRE URA si INVIDIE TVR 1 - 06.02.2011

dupa cizma ghedesista, iata ca si buca boerilor mintzii se pravaleste peste grumazu' televiziei NATIONALE, BAAAA!

luindu'i lu' danutz srl o halca masiva d'audientza in prime time...
unde sin' adevaratzii boeri ai mintzii chireac, srs, boda, hurezeanu, etece?
sau, de ce nu? "costy" rogozanu?

napocalipseclipsa dupa plesu

n'a prea avut "mina buna" dom' plesu cu "dilematicii" domniei sale ajunsi ministri de externe, ca, pin' acu', si cioroianu si baconschi se dovedira cei mai penibili din lunga lista ce'i cuprinde pina si pe nastase, melescanu si geoana.
se credea ca potzi pune ministru si cuieru' de la gardiropu' ministerului afacerilor din afara, ca tot o sa aiva o imagine mai buna decit oricare ministru din orice alt domeniu.
iacata ca nu'i chiar asa, si dupa  chiflele fostului amant al andreei marin, avem parte de boacanele virilului actual.
si n'am crezut freodata c'am sa fiu d'acor' cu ce'o sa zica unu' ca swoboda:

„O reacţie simplistă şi primitivă" Hannes Swoboda vicepreşedinte S&D (Austria)

Chestiunea denunţării MCV este o chestiune tehnică. Reacţia ministrului român de Externe, Teodor Baconschi, este simplistă şi primitivă, o reacţie ce nu se potriveşte şefului diplomaţiei unei ţări. Cât despre condiţionarea aderării Croaţiei printr-un Mecanism de Cooperare şi verificare similar celui la care este supusă România arată cât de greşit este modul de gândire al ministrului Baconschi. Aud, de jumătate de an, reprezentanţi ai guvernului român la Bruxelles care avansează ideea condiţionării Croaţiei de introducerea MCV. În Europa nu se acţionează la modul: dacă tu nu faci asta...atunci nici eu nu voi face altceva. Ar fi mai raţional ca România şi Bulgaria să discute şi să rezolve problemele pe care le au în reforma Justiţiei şi lupta anticoprupţie, că dacă aderarea la Schengen a celor două nu va avea loc în martie, va avea loc în octombrie.

asa mi'a parut si mie, cit nu ma pricep io la politica iesterna, si nu m'ar mira ca nici macar in aratarea asta a muschilor scofilcitzi sa nu fie vorba decit tot d'o preluare necritica a nervozitatzii cotrocene.
asta dupa ce basescula udrea l'o tras pe teolog de perciuni in publec ca 'ncearca sa'i organizeze o vizita la szarko akas fara a'i cere akordu'n prealabel, exasperindu'l  astfel pe eseist ca'si vede dintr'o dat subminat statutu' de viitoare tinara sperantza a crestin democraciei romunesti, pambleca depamblecata taeta'n pregiur adeca.

de ce mi'e mie freca nu'i de eventualele, si previzibilele, reactzii din partea cancelariilor (oare cancelaria e locu' de un' ne vin noo loviturile, cu rigla, la palma?) occidentale, ci de ce'o sa zica coledgii nosti valentin stan&co

dilema lipsei de lideri, fie si din opozitzie, la andrei plesu

Opoziţia, în criză de lideri 

Andrei Plesu

coperta, de supapa, din catzavencu

Lupta politică are, la noi, de multă vreme, aspectul unei scheme pentru preşcolari. Unii sunt pro-Băsescu, alţii sunt anti. Tabăra pro îl identifică pe şeful statului cu Făt-Frumos. Tabăra anti îl tratează drept Zmeul Zmeilor. Dacă Traian Băsescu e făt-frumos, atunci Victor Ponta şi Crin Antonescu sunt zmeii cei răi, iar dacă Traian Băsescu e „the bad guy", atunci Ponta şi Antonescu sunt feţi-frumoşi. În clipa de faţă, problema mea nu este însă Băsescu. Am spus, în ultimii ani, ce cred despre el: şi bune, şi rele. Când am zis de bine, m-au spurcat cei care îl detestă, când am zis de rău, m-au privit cu ochi grei adulatorii. Fapt e că, orice-aş face, nu pot scăpa de statutul de „intelectual al lui Băsescu". Mi se reproşează, la nesfârşit, că eu l-am băgat pe gâtul naţiunii, că am forţat votul public, că îl susţin. Dar repet: nu Băsescu e, acum, problema mea. Nu cred nici că e ghinionul patriei, dictatorul pervers, fiara apocaliptică, nici că e infailibil, băiat de zahăr, şansa providenţială a mult încercatului nostru popor. E cum e. Problema mea sunt cei care i se opun şi care, la o adică, ar trebui să-l înfrângă politic şi, mai devreme sau mai târziu, să-l înlocuiască. Nu cred în amarul defetism autohton, după care „oricine ar fi mai bun". Am mai scris despre sofismul „răului mai mic", care a provocat, în ultimii douăzeci de ani, o serie de opţiuni electorale păguboase. Cred, dimpotrivă, că e nevoie de cineva bun cu adevărat, mai bun, nu pur şi simplu mai puţin rău, decât ce avem acum. Mă întreb, prin urmare, ce are de oferit Opoziţia. Nu ce „plan de măsuri", nu ce platformă politică, nu ce „soluţii" salvatoare. Ci, până una-alta, ce oameni? Şi când dau peste portretele celor doi lideri ai campaniei antiguvernamentale cad în melancolie. Şi Victor Ponta, şi Crin Antonescu au ceva inconsistent şi fudul, care mă descurajează. Cu cât sunt mai vocali, mai năbădăioşi, mai puşi pe harţă, mi se par mai aproape de butaforie. Nu seamănă, dar au în comun o suficienţă suverană. Se vede de la o poştă că se bucură de ei înşişi cu o duioşie, cu o bună dispoziţie indemolabile. Victor Ponta e încântat de ironia lui fină, de replica lui tăioasă, de surâsul lui distrugător. Şi-a construit, din mai nimic, un rol de dur şmecher, campion la categoria „pană". I-a reuşit o combinaţie stranie de băieţandru obraznic şi bătrânel şugubăţ. Numit prea devreme într-o poziţie de prim-plan, a făcut rapid sindromul plutonierului care, avansat căpitan, se crede general. Poate e, la bază, „băiat bun". Poate are intenţii onorabile. Dar suferă de o prematură dilataţie a eului şi de o ambiţie atât de transparentă, încât nu poate fi luat în serios. Şi e destul să-l vezi jucându-se de-a Che Guevara sau să-l auzi decretând când trebuie declarat doliu naţional şi cum trebuie să arate televiziunea naţională, ca să simţi răsărind, printre tuleiele sale benigne, un mic dictator de grădină. Crin Antonescu e şi el, în mod vădit, bucuros să fie contemporan cu el însuşi. Părea un om cumsecade şi cordial şi s-a trezit sufocat de hormoni. Se încruntă ameninţător, zâmbeşte subversiv, contemplă îngrijorat „viitorele" naţiunii. A prins gustul tiradelor gascone şi al unei „independenţe" pline de pupături şi divorţuri imprevizibile. Dacă Ponta e un soi de Caţavencu juvenil, Antonescu e un soi de Rică Venturiano tomnatic. Nu sunt nici zmei, nici feţi-frumoşi. Joacă la preţuri mici, sperând să câştige pe greşeala adversarului. Dacă asta e tot ce poate Opoziţia, suntem pierduţi.

venim la gubernare !

gargara de le televizii e pentru papagali (si pentru munitzia tonomatzsilor, saracii de ei !) in timp ce "noi" ne pregatim de adevarata gubernare:

» “În perioada 2005-2008, cheltuielile publice s-au majorat cu 5 puncte procentuale la 38% PIB”, spune fostul premier.

“În perioada 2006-2008, deficitul bugetar s-a majorat, în ciuda expansiunii economice;
» În ciuda unei creşteri economice de 7%, România a inregistrat în 2008 un deficit bugetar de 5,5% din PIB, mai spune Nastase

“Consecinţe: Acum va trebui să strangem cureaua pentru a limita excesele din perioada 2005-2008.

sau

"In situatia in care deficitul bugetar depaseste nivelul investitiilor, rezulta ca, de fapt, statul se imprumuta pentru a plati salariile si pensiile, ceea ce pune bugetul intr-o situatie de nesustenabilitate".

Este exact ce spune si actualul guvern si presedintele Basescu. Ca nu-i normal sa ne imprumutam pentru a plati pensii si salarii. Atunci, de ce nu negociaza un program de dreapta cu PD-L, daca sustin aceleasi idei? Pentru ca una-i teoria si alta e practica. Asta se intampla in sistemul nostru politic caracterizat de duplicitate.

"Cel dintai obiectiv al politicii bugetare este legat de reducerea, ca pondere in PIB, a cheltuielilor legate de functionarea administratiei centrale, atat in ceea ce priveste bunurile si serviciile, cat si in ceea ce priveste cheltuielile de personal".

Acelasi obiectiv motiveaza si actiunile actualului guvern. Doar ca PNL tipa zilnic ca guvernul da oamenii afara, ca le scade salariile si, in consecinta, trebuie sa plece. Daca vine PNL la guvernare isi propune, declarativ cel putin, acelasi lucru! Care este diferenta? Nu mai da oameni afara? Nu mai reduce birocratia?

Cu sistemul de pensii se produce o jonglerie buna de adormit copiii de gradinita. Iata ce spune programul:

"Potrivit noii paradigme a statului liberal, asigurarea pensiei prin redistribuire va fi inlocuita cu asigurarea pensiei prin acumulare. Aceasta inseamna ca fiecare persoana devine titulara a contributiilor sale, acestea nu mai sunt distribuite de stat in cadrul bugetului de asigurari sociale, ci sunt acumulate in contul de asigurat al persoanei respective".

Perfect, ideal, ramane doar o mica problema: de unde se platesc pensiile in viitorii 30-40 ani, daca nu se mai platesc la stat contributiile la fondul de pensii ci se acumuleaza in conturi personale, intangibile? Or fi uitat de chestia asta...

electoratu' trebe sedus zilnic cu gargara de pe televizor, pen' ca, dup' aia, sa fie trimis "la cratitza", acolo unde'i e locu' !

avindu'l pe bocaneala si ai lui, dac' tot nu mai vorbeste base cu el, victime perfecte.

boc ce'mi inspira, din ce in ce mai des, imaginea unui dom' goe ce o fo lasat de parintzi sa se joace la volanu' unei masinutze de jucarie, fara motor si far' de rotzi, neajunsuri compensate de catre sofer cu cite un tuuuu-tuuuuu, brrrr, brrrrr, vrummm, vruuuummmmm, la fiecare viraj inchipuit pe car' il negociaza.

bonus, niste citate din mihai manoilescu selectate de andrei plesu:

„Partidele sunt de un sectarism, de o răutate şi de o violenţă care depăşesc orice limită, deoarece instinctele crude pot să-şi dea, în sînul acestora, acoperirea unei autorităţi colective.“

„Oamenii politici nu-şi dau seama că între ei ar trebui să domnească cel puţin o oarecare decenţă, dictată de interesul lor «profesional» comun. Depreciindu-se unii pe alţii, ei ajung să se deprecieze toţi în faţa maselor.“ (p. 233) (...) Politicienii care se vorbesc de rău unii pe alţii şi care îşi fac între ei portrete atît de puţin măgulitoare nu riscă oare ca masele să ajungă, pînă la urmă, să-i creadă că sînt, într-adevăr, cu toţii asemănători imaginilor pictate chiar de ei? Oare masele nu sînt ele îndreptăţite să spună, după ce au ascultat schimbul de calomnii dintre aceştia, că, la urma urmei, toţi au dreptate?“

„...ne repugnă să adoptăm limbajul atît de perimat şi de inadecvat care împarte lumea oamenilor politici în guvernanţi şi opozanţi. Termenul, totodată desuet şi ridicol, de «opozant» atribuie în mod arbitrar unor oameni rolul unic de contrazicători şi sabotori permanenţi ai acţiunii guvernamentale! În realitate, opoziţia nu ar trebui să fie decît celălalt termen al binomului constructiv care constituie mecanismul democraţiei. A nu ţine cîrma în mînă nu înseamnă numaidecît a fi contra acelora care o ţin.“