cin' o fi di vină? racul, broasca și o știucă fatză cu scorpionu' suicidar

pentru aia care încă mai au îndoieli sau revolte interioare sau exterioare fatza de comparatzia pe care multzi o fac (si eu p'intre ei) între evenimentele din  iunie 1990 si cele declanșate  în zilele noastre, cu o aparenta inconstientza, de catre moftangiii protagoniști ai scenii (si culiselor) politice băștinoase, e irelevant faptu' ca le reamintesti c'avem d'a  face (in afara de condamnarea quasi-unanima din partea cancelariilor si presii occidentale) cu situatzii absoalimente echivalent d'absurde si "contraproductive" - tot "aparent" - pentru declanșatori, sporindu'ne noo, in felu' asta, convingerea ca exista "ceva nebulos in spate", un acel "ceva" care se dovedeste ca este improbabil sa'l mai cunoastem si noi vreodata daca nici dupa douazeci si ceva de ani nu ne'am dumiritara - si nici "organili" nu s'au straduit sa ne dumireasca - car' a fost treaba cu cea mai singeroasa dintre mineriade.

abea plebicist-at la alegerile din duminica orbilor cu peste 80 la suta, iar partidu' asociat lui si "emanat" tot de el "doar" cu'n "magic" 66 la suta, taikutzu'-cutzu'  kaghebila (ca p'atunci era si el "cirlan tinar", doar de fo sai'j si ceva de ani, n'ajunsese bunicutzu fara dintzi vrea s'ajunga presedintzi) zicea  - si zice si acum - cui vrea sa'i asculte balivernele, ca ei, "cistigatorii", n'aveau nici un enteres sa provoace "turbulentzele" alea ingrozitoare (desi  l'am prins cu ratza'n gura a discursului din zorii zilii in care'i indemna pe fiii cu tirnacoape ai patriei primejduite sa sadeasca zorele si panselutze pa spinarile si scafirliile 'telectualilor, sau mai putzin 'telectualilor, cu barbitza, ochelari si minijupa), aducind ca argument suprem in favoarea acestei "logice asertziuni" (el si darie novacenii cetepisti si putzin dra-g(r)otești din dotare) ca doar ei  erau proaspat "mandatatzi" de botu' popular, asa ca "linistea" era scopu' lor suprem (s'a lamurit intre timp c'aveau numaidecît enteresu' d'a mai baga ceva frica'n oase supravietzuitorilor, alora cărora  nu'si vor fi bagat ei înșiși mintzile'n cap luind'si  lumea'n cap dup'aia).

așa ș'acuma,  partidu' lu' ilici, împreuna cu "acolitzii", sint/erau "pe cai mari", iar, dupa cum multzi s'au exprimat deja, tot ce trebuiau sa faca era sa mai aiva putzintica rabdare, sa para definitiv "baietzii buni", sa se mai abtzie sa'si satisfaca imediat pohtele ce'au pohtit, fara cavalcada asta nebuneasca si natinga asupra tot ce (mai) misca'n tzara asta, iar daca, totusi, ceva inenarabil si de neamînat i'ar fi presat la actziune în vedera eliminarii "tartorului/ilor", macar s'o fi facut respectind minimele aparentze de legalitate si constitutzionalitate, ceea ce nici n'ar fi fost prea greu, daca pina si unor afoni într'ale dreptului ca noi "micile scapari" si alunecari de picior ale gubernantzilor ni se păreau foarte ușor de evitat, lucru care, daca s'ar fi 'ntimplat, ne'ar cam fi "inchis gura", noo celor plictisitzi si sictiritzi de regimu' dudukai voda precum si aparatorilor din oficiu occidentali.

cine o fi di vină?

locu' bunicutzului kaghebici generic, atzipit p'undeva p'in decor, fara sa fi uitat sa'si dee anticipat consimtzamintu' (cu voce de "stent"-or iesindu'i den tzinta pept numaru' 2), a fost luat acu de triumvratu' format din racu' pontic, broasca felicsita si o știuca crinolina, pe care dinescu o facuse, de fapt, șalău cu ochii fiertzi or vitzavercea, care trimvirat avea toate șansele sa se faca praf si pulbere, pe motiv de internare la balamuc a stiucii care raminea ca stiuca pa uscat daca nu'i facea la secunda pohta broscoiului (aflam acuma ca si'a scopitului tata socru de pm), daca scorpionului nu i'ar fi venit pa chelie sa se razbune amarnic pentru afrontu' de a'i fi fost atentat soclu' statuii de "memorie institutzionala" brussseleza  'ntzepîndu'l între ochi pa rac cu'n plagiat de toata jena, pe care n'a uitat sa'si puie o semnatura "apasata" cu acel "dottore" (a încercat penibil sa'l explice mai tirziu), comportindu'se precum scorpionu' din poveste.

banal si previzibil, niste "mortzi" (totzi) capabili sa se 'nece in propriile secretzii 

asta nu 'nseamnă ca n'o sa botez, obligat, din ou, răul (mult) mai mic, p'in neprezentare, care neprezentare nici nu stii la ce poa' să ducă (du-ducă!), pentru ca rău ii daca "iese" basescu, ne-invalidat, c'o sa piară mai tirliu mult mai rău, cu muuuulte alte capete'n gura căpătate, si cu'n cistigator detasat in uselisti la toamna, rău ie dacă e dat jos de popo'u' usele, din motive atit de evidente ca nici nu ma mai chinui sa le dezvolt aici...

cin' o fi di vină?

De ce un MCV atât de dur? Cele 7 zile care ne-au dat cu 7 ani înapoi. Nu e despre Băsescu
De Cristian Grosu | 18.7.2012 .


E mult mai rău decât la ora asta putem să ne închipuim – factura detaliată o s-o primim în lunile următoare. România s-a ales cu o evaluare suplimentară în anul 2012 – ceea ce e un fel de-a ne deosebi de Bulgaria. Am ajuns chiar ultimii. Decât să fim supărați, mai bine să ne oprim din discursurile astea cu ”pâra la înalta poartă”și cu ”imaginea României”, să ne calmăm și să fim serioși ca să putem înțelege CE se întâmplă de fapt. Asta la punctul 1. La punctul 2 vom vedea – ca în succesiunea întrebărilor care alcătuiesc o știre corectă – și DE CE se întâmplă.


1. Ce au văzut ”europenii” că se întâmplă


Dacă citim lista cu cele 11 puncte pe care i-a dat-o Barroso premierului Victor Ponta, observăm un lucru: oamenii ăia de la Bruxelles chiar știu ce se întâmplă, lista conține detalii care arată că Barroso, Schultz, Rompuy și ceilalți nu s-au informat din presă sau din reclamațiile PDL-ului la Parlamentul European.


Nici nu are cum să fie altfel: nu mai e ca pe vremea lui Adrian Năstase, acum suntem în UE, nimeni nu-și mai permite să ia decizii după ureche, mai ales într-un moment atât de greu, când uniunea monetară reclamă acțiuni la care nimeni nu se gândea în urmă cu 3 ani.


Și să mai observăm un lucru: premierul Victor Ponta chiar nu are de ce să se plângă. Căci cel care a fost primul ascultat la Bruxelles a fost însuși premierul Victor Ponta. Dar ca să înțelegem ce-au văzut și auzit ”europenii”, să intrăm, în fine, în scenă:


Bruxelles, 28 iunie 2012. La masă se așează 26 de oameni crispați de ce urmază să decidă, dacă reușesc să decidă, și așteaptă pe un al 27-lea. Care e nou, e prima oară când participă la un Consiliu European – acolo unde se discută, dincolo de agenda formală, de uniunea fiscală și politică – abordare fără de care moneda comună nu mai poate supraviețui mai mult de 2 ani.


Ăsta e decorul în care premierul Victor Ponta descinde în modul original al românului obrăznicuț și puțin inconștient: Se așează fără mandat la masa celorlalți 26, și încâlcând decizia Curții Constituționale din țara lui, dată cu doar o zi înainte, potrivit căreia el nu avea ce căuta în acel moment acolo. Și speră că ceilalți nu vor observa lucrul ăsta, sau că îl vor tolera. Curtea Constituțională din țara lui.


Și urmează celelalte acte ale piesei la care asistă Bruxellesul:


3 zile mai târziu, celălalt copreședinte al noii puteri din România, Crin Antonescu, iese la televizor și spune, în clar, că este iminentă suspendarea șefului statului și că miza este schimbarea componenței Curții Constituționale. Furios, nu mai realizează că ceea ce spune și plănuiește este monitorizat și pleacă prin telegrame rapide către țările care n-au ele timp ca un demnitar român să citească propria lui Constituție.


Concomitent, ceea ce Crin Antonescu spune, chiar se întâmplă: ministrul Justiției, Titus Corlățean, atacă prin sesizări oficiale, doi dintre judecătorii Curții. Curtea reacționează și cere, oficial, ajutorul Comisiei de la Veneția.


Apoi începe festivalul:


Ordonanțe de urgență care atacă legi de care, potrivit Constituției, n-ar trebui să se atingă, convocarea sesiunilor extraordinare, ignorarea altor 2 decizii ale CCR. Atribuțiile instituțiilor sunt răsturnate, misiunile se inversează, guvernul produce pentru parlament legistalia necesară demiterii președintelui, constituția e scoasă din joc și din gestiunea raportului dintre instituțiile statului tot printr-un edict.


Și totul se petrece în numai 7 zile – începând cu prezența premierului Ponta la masa la care nu avea ce căuta – și terminând cu decizia parlamentului ca președinte interimar să fie Crin Antonescu. Conducerea Camerelor Parlamentului, Avocatul Poporului, Monitorul Oficial, atribuții ale Curții Constituționale, drept de-a legifera prin Ordonanțe în chestiuni care nu pot ține de ordonanțe, președinția statului – totul e adjudecat de miercuri până în vinerea săptămânii viitoare – și putem scădea lejer cele 2 zile de weekend de la mijloc.


Mai e nevoie s-o spunem că atare informații, încă înainte de-a apărea în presă, sunt deja pe masa cancelariei de la Bruxelles – că o fi având și Barroso un telefon cu 12 butoane (sau cu 27), iar la butonul 3, sau 23, îi răspunde cineva ”care știe”. Or fi ei liderii europeni mai incompetenți decât Putin (ca să cităm din dl. Marga, care se miră de ce nu-l bagă nimeni în seamă la Bruxelles) dar măcar să apese pe butonul ăla tot îi duce mintea.


Pe cine nu ar speria un asemenea tăvălug?


Chiar și pe cei din aceeași familie politică – să se observe că reacțiile socialiștilor europeni sunt doar mai rezervate decât ale conservatorilor, dar premierului Ponta nici măcar socialiștii nu-i iau apărarea. De ce tace Hollande, într-un moment în care un premier socialist, ca Victor Ponta, i-ar putea fi un bun aliat într-o Europă conservatoare?


Tace pentru că, dacă scopul ar scuza mijloacele, s-ar duce naibii Europa și noi odată cu ea.


2. De ce reacția Europei e atât de dură?


De ce MCV-ul ne aruncă înapoi – în acel stadiu în care nu mai discutăm și implementăm subtilități, ci readucem discuția despre democrație, stat de drept și separarea puterilor în stat – adică înapoi în clasa întâi?


Pentru că UE trebuie să ia măsuri și că nu prea are instrumente.


De ce TREBUIE să ia măsuri și, astfel, ”să jignească poporul român” – vorba Dlui. Ponta?


Uniunea Europeană a ajuns în punctul în care moneda se mai agață de-un fir. De cel mai sensibil fir: uniunea politică și uniunea fiscală – lucruri care înseamnă, de fapt, cedarea de suveranitate. Pentru că asta a început prin celebrul Pact fiscal din decembrie 2011. Ce înseamnă ele și ce se întâmplă fără ele – recomand viziunea economistului-șef al BNR, pe care cursdeguvernare.ro a publicat-o AICI, și AICI și AICI. (Să facă bine să le citească mai întâi parlamentarii români).


Sau recomand altceva: cea mai recentă poziție a unei țări ca Franța, referitoare la uniunea politică și fiscală – de citit AICI. Atenție, vorbim de o țară ca Franța.


Apoi: se tot fac comparații cu situația din Ungaria. Nu, nu se compară: Ungaria are pe rol două proceduri de infringement, tocmai pentru că, atunci când Viktor al lor făcea ceea ce face azi Victor al nostru, Europa a minimalizat importanța acțiunilor de la Budapesta, le-a trecut cu vederea până au văzut Constituția ungariei blocată, iar Curtea Constituțională ungară a fost scoasă din joc. Celelalte abuzuri au venit de la sine. (Apropo: de la sine au venit și abuzurile de la București – cu desființarea a două comisii care analizau plagiatul premierului – e și normal, cine dă de pământ cu Curtea Constituțională nu se împiedică el de o biată comisie de ‘telectuali.)


Duritatea reacției Comisiei față de România provine și din necesitatea de-a evita precedentul Ungariei: o poziție anemică la început și o subestimare a consecințelor, până când nu mai este nimic de făcut.


Apoi: Stau la ușă Croația și Serbia. Nu poți tolera chestiuni în genul celor care tocmai s-au petrecut în România, și să le ceri aliniere și respectarea regulilor unor noi intrați, trecuți prin regimuri la fel de suspecte când e vorba de raportul dintre puterea politică și legi și Constituție. Mai ales că, în anii de criz[, astfel de maniere politice ”se iau” de la o țară la alta.


3, Pentru că mai e și acest punct: ce urmează după 29 iulie din perspectiva MCV.


Lumea face legătura directă între suspendarea lui Traian Băsescu și reproșurile – producătoare de consecințe – din Mecanimsul de Verificare.


Fals: Duritatea Comisiei Europene ar fi fost aceeași și dacă asaltul asupra Curții Constituționale, asupra Avocatului Poporului și legilor organice ar fi vizat nu schimbarea sefului statului, ci orice alt interes politic major. În această poveste nu e vorba de Băsescu - prezenta lui în această ecuație doar complică lucrurile: avem de-a face și cu ”o nucă tare” – ca om, dar și cu cea mai înaltă funcție în stat.


Dovada este că, indiferent dacă Băsescu va supraviețui sau nu politic referendumului, dacă se va întoarce sau nu la Cotroceni, Raportul MCV e un semnal politic care a declanșat deja consecințe de neoprit.


Investițiile străine directe scad de la lună la lună, cursul crește până la anihilarea creșterilor salariale, plasamentele nerezidenților au scăzut cu 2 miliarde din cauza schimărilor succesive de guvern: au mai rămas 7,5 miliarde de euro, pe care semnalele politice de la Bruxelles îi pot evapora din economia românească. Nu mai vorbim de companiile care stau cu bagajele făcute și cu ochii la Bruxelles. Iar odată pornite, toate astea se vor atenua doar dacă referendumul va aduce o stabilitate subită. O vede cineva?


Și chiar dacă o vede, o vede greu. Deocamdată prin scenă mai bântuie doar domnii Ponta și Antonescu, iar în culise sunt cei care i-au dezbrăcat și i-au scos în public ca să câștige ceva de pe urma prestației lor. Doi ucenici vrăjitori – asemeni celui din poemul lui Goethe – ale căror năzdrăvănii ne vor fi facturate mult după ce lor li se vor lua gălețile din mână. Că ei singuri chiar nu mai știu să le oprească.


Și ce șansă au avut, și – la cum am străbătut cu toții criza – ce șansă am avut…

asta aș fi spus și eu, dacă "natura" nu m'ar fi dotat doar c'o privire cît se poate de 'nteligentă

(și aia în curs de slăbire accelerata)

mai întîi, citind titlu' articolului scris de cristian grosu (Malformaţia congenitală a partidului lui Ungureanu şi tratamentul post-natal al Mişcării Populare), pe care l'a apreciat insusi florin iaru!, eram hotărît să fac trimitere la el, asa, de model cum as gîndi eu în momentu' de fatza (in privintza politichiei, că cel'alte gînduri nu te 'ntereseaza!).

după ce l'am citit, m'am răzgândit: e prea moale, fatză de cit de "însetat de sinje" mă prezint la ora actuală.

asa că, încă o dată, am ajuns la "vorba lu' gotziu" (mă regăsesc din ce în ce mai des în ceea ce scrie - lucru pe care nu mi l'as fi 'nchipuit nici in ruptu' capului in urmă cu nu mai mult de un an, cind îl "înjuram" virtos pe aici, din postura mea de "băsescian" care își mai făcea iluzii, ca să aivă de un' să sufere deziluzii - vorba lu' "nea" emerich jenei, "întoarsă pe dos"!):

Din toate punctele de vedere, Guvernul, PDL și Traian Băsescu stau mai rău în acest moment decât în ianuarie. Dacă Băsescu și PDL acceptau atunci anticipatele acum erau aproape scăpați. Și cu daune mult mai mici. Dar, precum în Biblie, cui i-a fost dat să fie pierdut, Dumnezeu nu-i mai deschide ochii. Pierdut rămâne până la capăt.

"biotehnologia" procedurii de fabricatzie a "miscarii popolare" vrea,

oare, sa ne demonstreze ca nu'i draku asa de negru, chiar daca'i blond?

și, băsescul ca băsescul, pedeleu' ca pedeleu', da', mai tragic e că,  la cum evoluează lucrurile, îtzi dai sama de cum stau trebile și cu "serviciilii" astea speciale inteligensss... acolo unde tot rumunu', indiferent cît de dușman i'ar fi băsescului  și "statului lui totalitar" bazat p'aceste servicii, își  pune ultima sperantză (am auzit cu urechile mele astfel de inși, inamici dintotdeauna ai diktatorului, spunindu'mi, batindu'mă condescendent pe spate: "nu se poate, domnule, serviciile veghează, nu ne lasă ele pe noi tomnai acuma, la greu!")!

dacă retzeta comunismului romunesc era dată de un deștept, cîndva, drept c'ar fi fost o combinatzie între caragiale și stalin, se pare ca post-comunismu' romunesc l'a trimis la culcare pe nenea iancu, preparindu'ne, la schimb, una din urmuz și un putin în foame (poate și putzin bill gates - ce sa faca "baetzii" sa nu se plictisească?!!), că nici oole lu' bombo nu mai sînt ce au fost.

sau e vorba doar de obișnuitele jocuri ale foamii... de putere,

in deschidere la JO de vară?

așa că, sperantza reiterată a multora într'o diktatură sănătoasa, ca'n rusia, nu poate vedea lumina ecranului nici de data asta, decît tot într'o variantă buffa, cu înlocuitori.

„... we have a problem!”

De Cristian Grosu | 14.3.2012

A trecut prin situaţii umilitoare.

Nu, nu este vorba de declaraţia de duminică de la ProTv a lui Traian Băsescu. E vorba de declaraţia Elenei Udrea, făcută 2 zile mai târziu. Doamna ministru (că tot ea e la Dezvoltare), a apăsat pe toate butoanele pe care le are prin presa clasică şi printre sistemele de postaci de internet şi ne-a prezentat şi “faţa feminină” a guvernării. De fapt, a aceleaşi guvernări.

Ca un veritabil bărbat, el o mângâiase pe creştet şi spusese despre ea că a adus cei mai mulţi bani europeni. Ca o veritabilă femeie, ea a crezut, a preluat idei şi sintagme şi s-a pliat pe discursul lui. Şi dăi!

Cum să îndrăznească Ungureanu să aducă vorba despre bazinele de înot, sălile de sport şi alte mărunţişuri cu care ministreasa (fostă şi actuală) de la „Dezvoltare” hrănea clientela din teritoriu a partidului?

Poşeta trântită de dna. Udrea peste ochelarii premierului închide „dubla” politicului asupra strategiei de bună credinţă: căci primul a lovit bărbatul. Preşedintele „premier” care l-a lăsat pe Ungureanu să vorbească de măsurile de dreapta de creştere a veniturilor (scăderea CAS de care vorbea Ungureanu), după care a trăsnit el cu „ba nu, creştem salariile la bugetari!”. În treacăt fie spus: „dreapta” e ceea ce înţelege doamna, care vrea să-l ia pe Gigi Becali în Mişcarea Populară, nu Ungureanu, care nu pricepe cum stă treaba cu ideologia pe Cogârlii.

[...]

"un rîgîit in-acceptabil" "privind in ochii curati dar goi ai cavalerilor reformei"

Cine va fi invinsul in razboiul Basescu - Arafat?
de Vlad Mixich HotNews.ro
Marţi, 10 ianuarie 2012, 0:41 Actualitate | Opinii

​Este cea mai importanta lege din Romania ultimului deceniu: pentru ca aduce o schimbare totala de sistem, pentru ca ne poate scoate dintr-o situatie dramatica si pentru ca ne afecteaza pe toti, indiferent de varsta. Tocmai pentru ca e atat de importanta, este esentiala o dezbatere publica clara, informata si indiferenta la partizanatele politice.
Dar daca atunci cand te asezi la o masa acoperita cu brocart si cele mai bune cristaluri iei seama la ce spui si cum spui, cand stai la o musama si bei din pahare de plastic, un ragait devine acceptabil. Tonul face muzica. Dar tonul dat de dirijorul Romaniei este de asta data lipsit de armonie.

(...)

...despre proiectul scris de echipa Vladescu s-a vorbit mai bine de trei luni, fara ca acesta sa fie publicat de catre o institutie oficiala pana pe 28 decembrie, la doua zile dupa Craciun si cu doua zile inaintea Revelionului. Pentru cei care-i suspectau pe reformisti de intentii ascunse, publicarea proiectului in singura saptamana din an cand Romania doarme, a fost dovada cea mare. Una greu de combatut.

Cum un rau nu vine niciodata singur, cu trei zile inainte de Craciun, presedintele Traian Basescu il atacase direct pe Raed Arafat, transformandu-l astfel in personificarea “baronilor sanatatii”, cei care ar fi blocat publicarea legii.

(...)

Dar sa dam glas trompetelor anti-Basescu si sa presupunem ca „reformistii” sunt intr-adevar rau intentionati, avand in spate haitele hulpave ale privatilor insetati de banutul pensionarului sarac si bolnav de pe Valea Mierlei. „Reformistii” vor incerca sa genereze un vacarm cat mai mare pentru a acoperi adevaratele argumente care, imbunatatind legea, le-ar putea dejuca complotul. Strategia clasica este identificarea unui dusman (Raed Arafat, in cazul de fata) si a unui subiect (medicina de urgenta), in jurul carora sa se poarte lupta in timp ce, in spate prin tufisuri, stau la adapost adevaratii monstri. Sa presupunem ca este asa. In acest caz lupii „reformistii” nu-s doar hulpavi, dar si saraci cu duhul. Caci greu era sa identifici in Romania anului 2012 o personalitate publica mai solida profesional decat Raed Arafat. In acelasi timp, exista un singur punct in intreg proiectul Vladescu asupra caruia recomandarile specialistilor FMI sunt categorice si greu de contestat: „Avand in vedere ca medicina de urgenta in Romania functioneaza bine si ca este considerata exemplu de buna practica in regiune, sugeram ca in acest moment sistemul de urgenta sa nu fie reformat, pana ce nu vor exista cativa indicatori/dovezi de succes ale reformelor introduse in restul sistemului.”

In aceste conditii, atacat de guvern dar sustinut de observatiile FMI, singura optiune rationala pentru Raed Arafat ar fi demisia. Si putine lucruri sunt mai nocive pentru proiectul legii sanatatii decat plasarea definitiva a lui Raed Arafat in tabara adversa si concentrarea dezbaterii exclusiv pe medicina de urgenta (legea contine si alte teme importante precum asigurarile private, privatizarea spitalelor, statutul medicilor de familie).

Sa ne punem insa si in papucii degraba-adulatorilor-portocalii. In acest scenariu, Basescu este un viteaz cavaler insotit de curatii lui scutieri reformisti. Ei si-ar dori atunci o dezbatere limpede si rapida, in care sa-i demaste rapid si sa-i nimiceasca pe dusmanii negri ai reformei. Sa presupunem ca este asa. Insa Traian Basescu l-a provocat pe Raed Arafat, numindu-l marele dusman al privatizarii, inainte ca cel din urma sa fi iesit cu vreo declaratie publica pe tema legii. Pana la declaratia din decembrie a lui Traian Basescu, numele fondatorului SMURD nu fusese pomenit in dezbaterile publice din jurul proiectului. Apoi, intr-un gest necugetat, Presedintele Romaniei intervine telefonic la Realitatea TV unde il intreaba pe Arafat: „Contributia dumneavoastra [la dezbaterea legii sanatatii] care este? Un scandal public si dezinformarea populatiei?” Si, privind in ochii curati dar goi ai cavalerilor reformei, ajungem la acelasi rezultat ca mai sus.

(...)

=================================

Dezbaterea pe Legea Sănătăţii s-a încheiat. Onoarea lui Raed Arafat

De Cristian Grosu | 10.1.2012
CursDeGuvernare.ro 


(...)

în vreme ce decidenţii se încaieră pe ideologii şi principii, nişte băieţi deştepţi foc (au în fişa postului să fie astfel) din asigurări, ştiu deja cum se vor brodi lucrurile şi au trecut la treabă. Se „cumpără” baze de date ale pacienţilor din CNAS-urile judeţene, se trece la angajarea celor care racolează viitorii pacienţi, se adjudecă cotele de piaţă şi, mai ales, SE TACE. În afară de un politnik precum dl. Duţă de la CNAS (până una-alta, grâul de colivă tot acolo se fierbe) niciun asigurator nu vrea să „dezbată” pe viitoarea lege a Sănătăţii. Doar vorbim de cea mai mare privatizare de la Petrom încoace, nu?

Ieşirea preşedintelui Băsescu la controversă directă cu Raed Arafat are însă, dincolo de savoarea (uşor masochistă în acest caz) a dezbaterii, un efect neaşteptat – că o fi fost, sau nu, anticipat de şeful statului: ea închide, de fapt, dezbaterea.

Opinia preşedintelui la curtea căruia a fost făcut proiectul de lege, spusă răspicat şi agresiv la o oră de maximă audienţă, trasează liniile directoare ale “dezbaterii” pentru toate inimile mici puse în funcţii politice în Sănătatea din România. Asta înainte de-a se ajunge la temele grele ale acestei legi, teme cu adevăratele mize financiare: cum se vor privatiza spitalele, cum se vor înfiinţa casele private de sănătate, cum se vor plia asiguratorii pe această nouă piaţă care va căpăta o anvergură fără precedent, şi ce trebuie să ştie – ca pe un abecedar simplu şi inteligibil – pacientul căruia îi scapă regulile după care funcţionează această industrie.

Pacientul care, curând, chiar şi după cele mai dure legi capitaliste, tot nu va şti cine răspunde, în locul său (şi cine pierde şi cine plăteşte), de această dată nu ca în glumele copilăriei, unei întrebări (de fapt, unei somaţii) foarte directe: „Banii sau viaţa!?”

==========================

Raed Arafat și-a depus demisia
Autor: Capital.ro Marţi, 10 Ianuarie 2012 

elementar, draga watson!

Nicio revoluţie în ţara lui Cozmâncă. (II). (Ne)modificarea Constituţiei

De Cristian Grosu | 9.6.2011 .

Scriam în numărul de ieri că dificultatea atât a regionalizării corecte şi eficiente a ţării, cât şi cea a modificării Constituţiei vin din faptul că aceste transformări trebuie să opereze într-o altă Românie decât cea oficială. Am numit-o „România lui Cozmâncă”, pentru că ea a fost desenată chiar la începutul anilor 90 special pentru a putea fi manipulată electoral, distorsionată în funcţionalitatea statului de drept şi confiscată din punct de vedere economic. Astăzi vorbim de dificultatea modificării Constituţiei, lucru pentru care reiau, cu copy/paste, caracteristicile înşirate ieri ale României lui Cosmâncă:

“România lui Cozmâncă este ţara organizată nu după impulsiile de dezvoltare naturală, nici după alinierea la conjuncturile externe, nici după principiile unei democraţii eficiente, nici după legile implacabile ale economiei de piaţă. E o Românie rudimentar electorală (din punct de vedere politic) şi fundamental expusă spolierii sistematice (din punct de vedere economic). Pentru a se încadra în acest portret, ţara lui Cozmâncă are câteva caracteristici:

1. Accesul la putere (adică la resurse) se obţine nu prin alegerile oficiale, ci se cumpără neoficial prin mita electorala nepedepsită, oferită nu alegătorului, ci capului de locuitor dependent de ce primeste de la cel care-i promite. Pentru ca acest lucru să se petreacă, ţara trebuie împărţită „la caroiaj”, fiecare pătrăţel de hartă trebuie să aibă un stapân şi un responsabil, numit (nu ales oficial!) după cele mai rudimentare norme ale politicii de cadre.

2. Deasupra organizării administrative oficiale a ţării, există STRUCTURA neoficială a finanţatorului mitei. Finanţatorul bate deputatul, Baronatul bate Judeţul. Din punct de vedere al eficienţei politice, discuţi cu baronul; faptul că baronul îşi adjudecă şi funcţie politică este efectul femonenului, nu cauza lui.

3. Starea de lucruri de la punctele 1 şi 2 este socotită în rândul locuitorilor majoritari drept stare naturală a lucrurilor, astfel încât, pentru electoartul majoritar, aşa e de la Adam încoace, Dumnezeu a creat lumea aşa strâmbă şi coruptă; de fapt, nici nu-i strâmbă şi coruptă: aşa e ea, pur şi simplu. Această logică produce consecinţe şi o atitudine „politică”: partidul care nu „dă” ulei, zahăr, cizme, bani la plic, şepci şi cine ştie ce alte mărunţişuri, nu are nimic de dat şi de promis.

Asta e ţara care trebuie regionalizată, spuneam ieri.

Astăzi scriu: ăştia sunt oamenii care trebuie să modifice şi să aprobe Constituţia.

Acum: aud voci care pretind că Băsescu are o valută forte cu care să negocieze modificarea Constituţiei: le va oferi PSD şi PNL doi ani din mandatul său de preşedinte, prin suprapunerea prezidenţialelor cu parlamentarele.

Fals, din cel puţin două motive. Mai întâi, că Băsescu nu va negocia cu PNL şi PSD, ci cu acea STRUCTURĂ supraconstituţională de care scriam mai sus la România lui Cozmâncă. Să mai spunem că în această structură găsim şi o bună parte din PDL ? Apoi, târgul e total dezavantajos pentru politicienii României lui Cozmâncă: Băsescu le dă doi ani din mandatul său, şi le cere, la schimb, să se desfiinţeze – pentru că asta înseamnă să consimtă la modificarea Constituţiei. Iată cel puţin trei puncte care nu vor trece la o eventuală schimbare a legii fundamentale:

a. Scoaterea din Constituţie a prevederii potrivit căreia „Caracterul licit al averii se prezumă”. Să ne înţelegem: într-o ţară împărţită la caroiaj, cum a desenat-o în anii 90 geniul politicii de cadre româneşti, nu a fost lăsat la voia întâmplării nici măcar un oscior. Totul a fost evaluat şi pus deoparte pentru cineva: aşa au fost clădite majoritatea (nu toate, dar majoritatea) averilor uriaşe din România ultimilor 20 de ani. Să încercăm să ne închipuim dacă clasa suprapartinică care conduce ţara va primi, de dragul orgoliilor lui Ponta şi Antonescu, doi ani din mandatul lui Băsescu, riscând confiscarea averilor pe care puţini le pot justifica. Eu, unul, mă îndoiesc. Fie şi numai din cauza acestei prevederi, noua Constituţie nu va trece de Parlament. În România oficială, prevederea ar deveni punct într-un program politic. Dar în România lui Cozmâncă ea va crea o solidaritate a clasei suprapartinice care n-a furat ea vreme de 20 de ani ca să rişte totul pe nişte alegeri prezidenţiale pe care nici măcar nu e sigur că le va câştiga cine „trebuie”.

b. Noua Constituţie ar trebui să prevadă că imunitatea parlamentară e valabilă doar pentru declaraţiile şi acţiunile politice. Pardon! Suntem într-un stat în care campaniile electorale sunt finanţate ILEGAL de absolut toate partidele parlamentare. (Cursdeguvernare.ro a publicat AICI un articol despre finanţările partidelor – am ridicat doar un colţ al plapumei sub care se hârjonesc finanţatorii transpartinici ai campaniilor electorale cu aleşii, şi încă nu ne-am dat seama cine e deasupra.) Şi într-o ţară în care destui finanţatori îşi cumpără, odată cu locul eligibil pe liste, şi imunitatea, e greu de crezut că se vor găsi două treimi din „aleşi” care să-şi dea foc la valiză. România va putea spera la o atare prevedere trecută în Constituţie abia după ce va reuşi să organizeze două campanii electorale consecutive fără mită electorală. Până atunci, facem teorii.

c. În fine: parlament unicameral, cu maximum 300 de aleşi. E o discuţie, dacă unicameral sau bicameral. Ceea ce iese complet din discuţie este numărul: 300. Într-o ţară care s-a dovedit prea mică pentru finanţatorii partidelor, şi parlamentul e, chiar şi aşa, prea mic pentru clasa politică doritoare să se gândească la binele naţional. Cine nu crede să încerce să-şi închipuie zgomotele confruntării din partidele mari (şi toate sunt mari, nu-i aşa?) la facerea listelor de eligibili… Oare am putea să formăm o listă cu mai mult de 10 % de „indezirabili” care să plece acasă? A consimiţi la o atare prevedere înseamnă, pentru toate partidele, schimbarea fundamentală a filosofiei după care se stabilesc atât listele de candidaţi la parlament, cât şi a însăşi maniera în care se face politică dincoace de Tisa. Şi astea toate cum aşa, peste noapte? Dintr-un condei?

O adevarată revoluţie, poate adevărata revoluţie, la 20 de ani de la împuşcarea lui Ceauşescu. Asta ar insemna regionalizarea ţării şi modificarea Constituţiei în maniera în care o propune Băsescu. Ca şi în articolul de ieri, închei cu pericolul şi cu speranţa care se învârt în jurul acestor întreprinderi.

Pericolul: să batem apa în piuă încă un an, ne mai apropiem de alegeri, mai consumăm energia noastră politică, mai ţinem adversarii politici în şah şi ţara în aştepatrea unei soluţii care nu are cum să vină de la o astfel de clasă politică.

Speranţa: intactă, ca şi la regionalizarea ţării: această infiorător de grea întreprindere politică să se facă cu orice preţ politic, chiar dacă nu e perfect coerentă din prima ei formulare. Şi să dinamiteze situaţia actuală astfel încât să deschidă un drum fără întoarcere: scoaterea ţării din prizonieratul în care o ţin interesele clasei suprapartinice care o conduce de 20 de ani. Abia atare „aventuri” ar fi raţiunea pentru care Băsescu să-şi justifice în modul cel mai practic posibil cel de-al doilea mandat.