bliiiiin axinte, fost axintoiu (inainte de o retragere cu care ne tot amenintza):
Basescu si Ponta, un scandal reciproc avantajos electoral
Scris de: Bleen aprilie 15, 2014
Băsescu și Ponta, prin scandalul ăsta, își mobilizează reciproc nucleele dure ale electoratului și îndepărtează ”votanții outsideri”, care, scîrbiți de bruiaj, scandal, înjurături și certuri, vor sta acasă. La europarlamentare, PSD are un dezavantaj față de PNL, iar PMP față de PDL. De aici și nevoia de a crește cele două partide și de a scoate din joc orice teme europene (liberalii, yupișii, Macovei etc).
Macovei are o bună imagine ca europarlamentar, PDL e un partid puternic în PPE. În același timp, alegerile europarlamentare sînt bune de scos la vot electoratul urban, tînăr, educat, cosmopolit, cu preocupări europene, civilizație, ecologie și alte asemenea, adică electoratul predispus să voteze PNL.
Astfel, pentru bruiaj, Ponta și Băsescu trebuie să bată în tobe, să sufle în trompete, să facă un zgomot cît mai asurzitor cu putință, astfel încît să nu mai existe mediatic decît scandalul lor cu iz de mahala, să nu se mai audă nimic de celelalte partide și personaje politice. La final, trebuie să vină la vot doar votanții cu spume la gură, cu venele plesnite, în călduri, peluzele celor două echipe, peluza care îl urăște de moarte pe Băsescu și votează, astfel, cu Ponta (PSD) și peluza care îl urăște de moarte pe Ponta și votează, în consecință, cu Băsescu (PMP).
”Lasă-ne, domne, e război pe viață și pe moarte și vouă vă arde de mofturi intelectual fandosite, teme europene, hipstereală, națiune, Putin și Macovei! Neneeee! Și-o trage Chioru Matrafoxat cu Victor Viorel Dottore Plagy!!! Dați pe Antenă și B1, lăsați orice altceva deoparte.”
Timp de o lună, pînă la 25 mai, vom avea un scandal monstru, cu scuipături și înjurături, între Băsescu și Ponta și politic vor exista doar ei pe scenă. Ei, nucleele dure ale electoratului lor (haterii lui Băsescu și haterii lui Ponta) și cam atît. Restul se vor retrage scîrbiți. De aceea scandalul trebuie să fie cît mai mare, zgomotul cînd mai asurzitor și enervant, înjurăturile cît mai violente, atacurile cît mai josnice. Cei doi s-ar fi băgat și la o suspendare reciproc avantajoasă (ideală pentru ambii), însă nu pot din cauza Occidentului, care s-a săturat de toți zănaticii, mai ales de cînd cu Putin călare pe Ucraina.
Ar fi prea frumos ca măcar o părticică din electorat să-i ignore și să vină la vot și să voteze orice altceva decît pe cei doi și pe ai lor. Dar e greu de crezut că se va întîmpla așa. Avem wrestling, cu toate regulile wrestlingului, fără excepție, să spargem semințe, capete și să dăm pe canalul de wrestling!
eu:
negrea:
Cat e adevar si cat e minciuna in injuraturile zilnice si galagioase dintre Traian Basescu si Victor Ponta
15 Apr la 09:55 Stelian Negrea
Coruptule. Mincinosule. Plagiatorule. Manipulator al Justitiei. Sluga a baronilor. Sunt cateva dintre “dulcegariile” pe care si le servesc reciproc presedintele Traian Basescu si premierul Victor Ponta. Au ocupat spatiul public si l-au otravit aproape iremediabil. Nici o dezbatere sanatoasa si rationala despre vreun proiect guvernamental sau privat nu mai iese la suprafata pentru ca agenda opiniei publice, cel putin a celei interesate de jocurile de putere, este cotropita in totalitate de zgomotul extrem de emotional dintre cei doi si taberele din spatele lor.
Dar oare asistam la un film unde bataia dintre oponenti e pe bune sau la o comedie in care lupta e mimata aproape credibil? Pentru ca nu prea vad vanataile dupa o bataie dusa la un asemenea paroxism declarativ ci mai degraba o pugilare verbala (termenul nu-mi apartine mie ci Academiei Catavencu perioada Golden Age) cu posibil win-win la final.
In primul rand sa o luam cu inceputurile. Va mai aduceti aminte cine era unul dintre invitatii constanti ai Scolii de vara a Tineretuli Social Democrat pe vremea cand Victor Ponta devenea liderul acesteia si cine avea adresa de email traian_basescu@tsd.ro? Oare o mai fi valabila aceasta adresa de email pe care Victor Ponta i-a facut-o actualului presedinte in urma cu vre opt ani? Atunci isi imparteau zambete sincere iar acum isi ranjesc injurios aproape in fiecare zi.
Culmea este ca exact in aceeasi perioada acelasi Victor Ponta, in calitatea sa de avocat de aceasta data, a prestat numeroase servicii pentru firmele detinute de fostul cuplu Elena Udrea-Dorin Cocos (vezi detalii aici http://www.riseproject.ro/articol/victor-ponta-avocatul-familiei-udrea-cocos/) . Ba mai mult, insusi Victor Ponta a recunoscut ca a legalizat acte ale firmelor detinute de fosta familie Cocos ale carei legaturi puternice nu numai cu presedintele Traian Basescu dar cu familia acestuia sunt de notorietate gratie unei mediatizari excesiv de bolnavicioase in special pe televiziunile trustului media al lui Dan Voiculescu. ( http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/ponta-admite-ca-a-prestat-servicii-juridice-pentru-dorin-cocos-310680). Acum sustinatorii celor doi politicieni aflati in conflict deschis ocolesc aceste legaturi din trecut dintre acestia fie prin omisiune fie prin minimizarea importantei lor.
Intre timp Victor Ponta a crescut in PSD, a preluat sefia acestui partid care n-a mai avut rabdare pana la alegerile la termen din 2012 si a preluat puterea in urma unor manifestatii de strada pornite de la un telefon bizar al presedintelui la Realitatea TV. La cateva luni de la manifestatiile din strada, guvernul de tinerei condus de Mihai Razvan Ungureanu este inlocuit in mod ciudat cu unul condus de Victor Ponta caruia Traian Basescu i-a dat cu zambetul pe buze la Cotroceni mandatul de premier. I l-a mai dat inca o data si cand “monstruoasa” coalitie USL a castigat zdrobitor alegerile din 2012.
Informatii certe si veridice despre legaturile subterane dintre principalul prieten si finantator al lui Victor Ponta, deputatul PSD Sebastian Ghita, si camarila care a gravitat in jurul lui Traian Basescu au mai tot aparut de-a lungul timpului (aveti aici doar un articol http://www.riseproject.ro/articol/de-unde-vin-banii/). Insa daca e sa ne lasam ademeniti de insinuarea unsuroasa ca Justitia e “basista”, aceasta l-a cam protejat pe deputatul PSD, Sebastian Ghita, prietenul si finantatatorul lui Victor Ponta: in dosarul Tracia unde prietenul lui Ponta este acuzat de o evaziune fiscala de 22 milioane de lei faptele s-au prescris iar intr-un alt dosar unde firmele aceluiasi Sebastian Ghita sunt acuzate ca au pus la cale o schema de evaziune fiscala pentru a eluda plata a 70 milioane lei reprezentand TVA zace din 2010 la DNA si pe la Oficiul pentru Prevenirea Spalarii Banilor. Ba mai mult, prin vara lui 2012 cand i se intampla cea de-a doua suspendare, Traian Basescu il ameninta pe acelasi Sebastian Ghita ca “multe contracte (n.r. cu statul) n-ai sa mai castigi tu baiatule”. Insa, conform datelor pe de www.e-licititatie.ro, firmele lui Ghita prospera in continuare depasind pragul de 1 miliard de lei contracte castigate cu statul in perioada 2007-2013 din care cea mai mare parte provin dupa venirea lui Victor Ponta la putere. Ca o pata de culoare, in tot acest timp in care firmele lui Sebastian Ghita castigau de multe ori licitatii controversate, DNA era condus de Daniel Morar care n-a vazut nimic suspect in succesul nebun al firmelor lui Ghita la contracte cu statul. O gramada de alte afaceri in care sunt implicate interesele lui Sebastian Ghita cum este cea de la Loteria Nationala, care aduce seriose prejudicii bugetului de stat, stau in afara ariei de acoperire a procurorilor DNA.
Si ca tabloul sa fie cat mai complet, Sebastian Ghita isi oferea cu larghete un interviu, in urma cu cateva zile, in Evenimentul Zilei, gazeta “basista” condusa si detinuta in acte de consultantul politic Dan Andronic cel care i-a luat numeroase interviuri mieroase lui Traian Basescu (http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/de-ce-se-face-pres-gazeta-basista-in-fata-lui-sebastian-ghita-prietenul-si-finantatorul-lui-victor-ponta-104937.html) De altfel, intr-un mod ciudat Sebastian Ghita s-a bucurat mai mereu de o presa pozitiva in respectivul cotidian.
Nici macar dosarele in care a fost vehiculat numele lui Victor Ponta ca cel legat de contractul de 7 milioane de lei prin care casa de avocatura a lui Dan Sova a prestat servicii juridice pentru termocentralele de la Rovinari si Turceni, si din care o parte din bani au mers catre avocatul Victor Ponta, nu au beneficiat de o atentie sporita din partea procurorilor DNA. Iar ANI, institutia “basista” condusa de Horia Georgescu a inchis suspicios de rapid dosarul extrem de controversat al modului in care Victor Ponta a beneficiat de o sponsorizare de circa 300.000 de euro din partea unui om de afaceri, Costel Casuneanu un alt “asfaltangiu” cu legaturi cu Traian Basescu, pentru hobby-ul sau extrem de scump, automobilismul sportiv.
Cine ar avea de castigat daca galagia dintre Traian Basescu si Victor Ponta e atat de infernala incat nu se mai aude nimic in jur. Pai in primul rand chiar cei doi pentru ca se afla “decat” ei doi in lumina reflectoarelor iar faptul ca Victor Ponta ii tine piept la nivel declarativ lui Traian Basescu nu face decat sa produca in ochii opiniei publice un anumit transfer de caracteristici de la actualul presedinte jucator invincibil in aproape toate luptele pe care le-a dus catre posibilul viitor presedinte sau doar premier-lider al Romaniei. Ar mai avea de castigat in ciuda faptului ca se afla in conflict si partidele din spatele celor doi, PSD, respectiv PMP caruia Guvernul Ponta i-a facut un cadou nesperat zilele trecute (http://www.cotidianul.ro/victor-ponta-ii-face-un-cadou-urias-lui-traian-basescu-234447/). PSD pentru ca lasa impresia ca se lupta cu hidra “basista” iar PMP care, fiind un partid mic, se lupta cu elefantul comunist scapat in aprozarul democratiei. Oricarui sociolog ii va fi greu sa explice cum un partidulet de abia infiintat sare imediat la 9-10% in sondaje. Faceti o paralela cu Forta Democrata a lui Petre Roman mult mai cunoscut la vremea respectiva care in n-a sarit de 3%.
In ciuda elementelor de mai sus, este la fel de posibil ca intre cei doi sa se fi produs o ruptura reala pe care noi profanii trebuie sa o citim in injuraturile zilnice dintre cei doi, iar toate legaturile “vinovate” din trecut reprezinta doar istorie contemporana. Insa daca-i blat, sa stiti ca-i unul sofisticat. Nesofisticata, grosolana si mitocaneasca este cu certitudine scena politica la care cei doi ne forteaza sa asistam fie ca au sau nu un blat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu