spre sfirsitul saptaminii trecute mi'am dat seama, empiric, ca exista, totusi, deosebiri majore, zic, intre spalatorii de cadavre din dulapurile domnului profesor voiculescu si cei care freaca de zor la cele din debaralele domnului fost presedinte si ale sinistrei lui sosii.
despre cadavrele din dulapurile domnului al nostru p.m. iresponsabil vesel ponta, am mari probleme in a localiza cine freaca mai tare, pentru ca exista o intrecere socialista intre cei arvunitzi de catre dom profesor si de catre dom "sebi" ghitza cu aia arvunitzi din posetzica duduchii, mai ales c'am intzeles ca posetzica duduchii s'a combinat, de ceva vreme, cu borseta lui "sebi", dind nastere unor pui vii cu identitate de crevedia incerta.
de ce zic c'ar exista deosebiri?
pai, am incercat, cum zisei, saptamina trecuta, sa ma uitz la mbadea, fara gideasicugrecu, vreo citeva minutzele, dupa, cred, mai bine d'un an de zile de cind nu mai trecusem, nici macar din greseala, pe acolo, si nu mica'mi fi surprinderea cind il vazui cu ochii mei caprui cum ii confirma p'aia care il pirau, pe ici, pe colo, ca omu e nefericit, in loc de vicevercea, ca i s'au confirmat (aproape) toate zicerile in legatura cu basea, din cauza ca nenorocitzii care vor, pina la proba contrarie, sa'i capaceasca pe basei, nu'l elibereaza, ca sa dee dovada de definitiva buna credintza, pe dom profesor.
nefericirea, sincera, care se poate citi in ochii antenistilortrei, este diferita de tristetzea vinovata intiparita pe chipurile incrustate in bazalt ale unor mircea marian, silviu sergiu, sabin orcan sau paul ghitziu (dan andronic si jac cristoa sint, ca intotdeauna, veseli).
antenistiitrei au avut timp, vreme d'atita amar de ani, sa proceseze mental faptul ca ei merita, pina la ultimul banutz, renumeratzia, mare, dupa buget, pe care o primesc de la mogulul ajuns, ulterior, la mititica, pentru ca, daca ei sint platitzi din bani furatzi, inseamna ca sint platitzi din bani furatzi de la noi to(n)tzi, ca romuni, deci inclusiv de la ei, ceea ce inseamna ca ei nu fac altceva decit sa'si recupereze, indiferent de mijloace, ceea ce li se cuvine.
labeunistii, evezistii si altzi 'telectoali pobleci (stralucitori, prin tacere, la fel de vinovata, zilele astea), d'abea acum, unii dintre ei (care, sanchi, nu stiau), o fuck.
Se afișează postările cu eticheta dan andronic. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dan andronic. Afișați toate postările
luni, 2 martie 2015
marți, 20 ianuarie 2015
de cînd a ajuns johannis președinte,
DNA doarme,
motiv și pentru fostul diktator,
actoal mogul dă pressă,
cu sinistra lui sosie,
domnule jac cristoa,
să doarmă liniștitzi, nu'i așa?
nu, n'am inceput sa'l recitesc pe magistru jac, dar, absolut intimplator, sau poate nu, duminica seara, cred, am zarit, printre morminte, labe unu, un astfel de titlu, care facea trimitere la inactivitatea, relativa sau nu, a dna-ului, de cind e iohannis prezidente, titlu sau supt titlu care probabil ca rezuma, pentru prosti ca mine, care se uita doar la poze, fara sa parcurga contzinutu', ce gavarea magistru cristoa, ca cantindat la inalta dignitate de mare prioteasa a bisericii adoratorilor lu' basescu, institutzie pe care tot domnia sa a definit'o, invitat fiind in i-misia lovitului in soarta si in 'tu'l in aripa catalin striblea, mai sanatos ca oricind, ceea ce'i doresc si in continuare.
cum, cu doar citeva zile in urma, tot pe labe unu, vazusem, de data asta aproape integral, rezistind heroic, o i-misie a aceluiasi striblea, in care marea duamna a cintecului din flaut romunesc, duduca ot plescoi, a fost realimente maririzata, circum-excizindu'i'se tupeul binecunoscut, de catre mai sus numitul striblea si de catre blindul ben turturica, lucrare care n'a mai putut fi umanizata nici de catre interventzia telephonica, ca de obicei binevoitoare si hitra, a domnului magistru jac, ceea ce m'a dus cu gindul ca are loc o shchimbare de mogul labe unu, duamna incetindu'si, si aici, interimatu', urmind sa'i predee, la chee, domnului basescu, nu numa' miscarea mai mult sau mai putzin popular-demolata, ci si trusturile de presa adiacente.
ca piatza moguleasca s'a cam eliberat, prin actziunea, binevenita si dezinteresata, a coanii justitzichi, sau a coanii justitzzichii si'a bunului d-zeu, in cazu' patricului, e numai o coincidentza binevenita, ca nu crez ca d-zeu sa fi semnat v'un pact de coabitare si neinterventzie in treburili interne, care vaz ca se respecta pina la ultima virgula.

bataia la tartacutza a capetelor seci,
si cintatu la xilofonu' diferitzilor st(r)irbloi,
asta'i muzica ce'mi place!
ca piatza moguleasca s'a cam eliberat, prin actziunea, binevenita si dezinteresata, a coanii justitzichi, sau a coanii justitzzichii si'a bunului d-zeu, in cazu' patricului, e numai o coincidentza binevenita, ca nu crez ca d-zeu sa fi semnat v'un pact de coabitare si neinterventzie in treburili interne, care vaz ca se respecta pina la ultima virgula.
luni, 17 noiembrie 2014
magistru jac&co. continuă campagnia "salvatzi de clopotzel"
gindul ca nu el a scos doi presedintzi ai romunilor ruptzi in fund, ci - iată! - buldogul penal vasile, il scoate din mintzi pe magistru' jac, care, asa, nervozat, profita d'ocazie si 'mbina placutul c'utilul, pentru ca, desi abea a parasit inc'un post teve trintind usa, acuzindu'l ca era un post teve finantzat de vanghelis si duduca (dovedindu'ne c'are o tzinere de minte pe masura, adica scurta, pentru ca saptamina trecuta tot el zicea, si tot pe blog, ca realitatea teve este un post blagist), el, de fapt, tot la duamna pushculitza a diktatorelui inca actual isi tzine condicutza, iar lovind in buldogul aflat inca in libertate, ii face o placere terebela si șefului turbat de furie ca i se clatina renumele de self-made-prezidinte.
nu mai zic ca, frizind comedia buffa, incearca, impreuna cu dan andronic, discipolul cu mai multe bulioane al domniei sale, sa'l strecoare pa inca actualul presedinte basescu printre picerele pachidermului mutalau iohannis, pentru un ultim "tropaim - tropaim"!

magistru jac e din ce in ce mai mishel, duamna shandru
joi, 17 aprilie 2014
sa rîdem cu sclavii pe plantatzie
gabriel berca imi parea, pe vremuri, unul din putzinii liberali decentzi, care nu ma faceau sa vomit instantaneu.
odata cu venirea "la matca", pe baza de ordin de zi pe unitate, a ramas, oarecum, la fel, eforturile lui de a deveni penibil nefiindu'mi prea evidente pina ce i s'a ordonat sa intre in incropeala pregatita s'o duca pe duduka spre cele mai inalte culmi.
acuma, zice ca pesedeaoa le racoleaza primarii, pe care ei, in prealabil, de unde mama dracu' i'or fi avut? nu din fostul "partid al primarilor" pe care dom prezidente avu atita determinare sa'l destructureze, lasindu'l in curu' gol?
io stiam ca primarii, ca orice jivina adulmecatoare de banet girla, se aburca spre locul unde acestia se afla, adica spre putere, asa ca vaetul pemepistilor este induiosator, pentru ca nu face decit sa'mi pun mai tare problema de unde au avut ei atita banet (ca sint in opozitzie, nu?), incit sa'i poatza determina p'atitzia insi pe care nu'i apuca transpiratzia cind vad suta de mii de evroi sa'i urmeze.
macar epoca basescu tot a adus ceva nou, cu primarii si ziaristii cumparatzi "de opozitzie" la bucata sau cu legatura, nu cum eram noi obisnuitzi dupa vremea lu bombo.
14:52România a dat LOVITURA DE UN MILIARD DE EURO: Este oficial!
14:16Nu scapă nimeni. TOŢI ROMÂNII VOR AVEA ASTA
dovada, putzin mai sus, cum or reusit, nu aia de la putere (pesdeaoa cea de la care nu aveam nici un fel de espectatzii, doar espectoratii) sa transforme intr'o magma puturoasa tabloid-politicala, sau invers, un trust (labeunu/evzeaoa/capital, vine pe turnanta si cosmin gusa cu rares bogdan...) care, pe vremuri, itzi provoca voma doar la intervale rezonabile, nu ca acuma.
ps:
bliiiiin axinte ne lamureste, tot inainte sa plece (nu se stie unde), cine si de la cine (mai) fura (stim, fura primaru, fura notaru, etc): http://www.blogary.ro/comentariu/cind-ponta-si-basescu-se-cearta-la-televizor-si-isi-fac-cadouri-pe-sub-masa/
odata cu venirea "la matca", pe baza de ordin de zi pe unitate, a ramas, oarecum, la fel, eforturile lui de a deveni penibil nefiindu'mi prea evidente pina ce i s'a ordonat sa intre in incropeala pregatita s'o duca pe duduka spre cele mai inalte culmi.
acuma, zice ca pesedeaoa le racoleaza primarii, pe care ei, in prealabil, de unde mama dracu' i'or fi avut? nu din fostul "partid al primarilor" pe care dom prezidente avu atita determinare sa'l destructureze, lasindu'l in curu' gol?
macar epoca basescu tot a adus ceva nou, cu primarii si ziaristii cumparatzi "de opozitzie" la bucata sau cu legatura, nu cum eram noi obisnuitzi dupa vremea lu bombo.
14:52România a dat LOVITURA DE UN MILIARD DE EURO: Este oficial!
14:16Nu scapă nimeni. TOŢI ROMÂNII VOR AVEA ASTA
dovada, putzin mai sus, cum or reusit, nu aia de la putere (pesdeaoa cea de la care nu aveam nici un fel de espectatzii, doar espectoratii) sa transforme intr'o magma puturoasa tabloid-politicala, sau invers, un trust (labeunu/evzeaoa/capital, vine pe turnanta si cosmin gusa cu rares bogdan...) care, pe vremuri, itzi provoca voma doar la intervale rezonabile, nu ca acuma.
ps:
bliiiiin axinte ne lamureste, tot inainte sa plece (nu se stie unde), cine si de la cine (mai) fura (stim, fura primaru, fura notaru, etc): http://www.blogary.ro/comentariu/cind-ponta-si-basescu-se-cearta-la-televizor-si-isi-fac-cadouri-pe-sub-masa/
vineri, 28 martie 2014
les fleurs
du mal,
cu ghiolbani pe val
si ghiatză la mal,
la EVEZEOA!
ce'mi place de silviu sergiu, marele taricenist pina la moarte de pe vremea in care noi eram mari basisti pina da coltzu!
si ce mila'mi e de mircea marian...
LONG LIVE TAPALAGA!
Scandalul Tapalaga - EVZ: Episodul 2 - Ce spun Udrea si Turcescu
Deputatul PMP Elena Udrea intervine in scandalul din presa, iscat intre jurnalistii Dan Tapalaga de la Hotnews si Silviu Sergiu si Dan Andronic de la Evenimentul Zilei.
Astfel, deputatul il compara pe Dan Tapalaga cu Dan Voiculescu. "Nicio diferenta! De la Voiculescu, aflu ca am preluat Realitatea TV. De la Tapalaga, aflu ca detin Evenimentul Zilei", noteaza Elena Udrea.
Si Silviu Sergiu, redactor-sef adjunct al EVZ, i-a raspuns colegului sau de breasla.
"Nu stiu cine l-a investit pe D.T. sa fie farul calauzitor al breslei, lumina jurnalismului, supra-omul care imparte breasla in buni si rai. Sunt ziaristi mult mai talentati, mai cunoscuti, care nu au confiscat un asemenea rol. Nu cred ca a facut-o cineva. Cred ca s-a votat singur, dar nu cred ca e vot valabil, pentru ca nu s-a intrunit cvorumul.
Nu era D.T. cel care le-a scris pamfletarilor sa pastreze un ton decent in dezbatere? Nu ii reprosa el inclusiv lui Radu Banciu ca foloseste un limbaj nepotrivit? El era. Pai ce facusi, Dane? Ai uitat ce lectii ai predat recent? Sau chestiile astea se aplica doar altora?", a scris jurnalistul EVZ pe Facebook.
Silviu Sergiu a precizat ca, la fel ca Dan Andronic, se asteapta ca Tapalaga sa raspunda la intrebarea legata de modul in care il trateaza Hotnews pe Victor Ponta, "nu sa deturneze atentia publicului jignind".
"Formularile de tipul tin coada pe sus cred ca denota lipsa de educatie si nu merita replici lungi. Unei asemenea mitocanii ii raspund asa: mie mi-a cazut coada cand am reusit sa intru in ultimele etape ale evolutiei, asa cum a explicat-o Darwin. Gata. Am inchis subiectul. Il deschid daca D.T. continua cu mitocaniile...", a incheiat Silviu Sergiu.
Tapalaga vs. Udrea
Nici postarea Elenei Udrea nu a ramas fara raspuns. Replica a venit in scurt timp de la jurnalistul de la Hotnews, Dan Tapalaga, tot pe reteaua de socializare.
"Foarte simpatica insistenta cu care se cere bagata in seama. Sa-i facem putin pe plac. Plus ceva intrari la Burci si la amicul Ghita. Ca sa nu ne facem ca nu vedem, se supara iar Andronic: )))", a replicat Tapalaga.
Turcescu: Sunt din ce in ce mai hotarat sa plec din "breasla" jurnalistilor la sfarsitul acestui an
In scandal a intervenit si jurnalistul B1 TV Robert Turcescu, al carui nume nu a fost mentionat deloc in actualul scandal. Turcescu insa a tinut sa precizeze ca se gandeste sa renunte la presa la sfarsitul acestui an.
"Am trait s-o vad si p-asta: Dan Tapalaga se cearta cu Silviu Sergiu, cu Dan Andronic si cu Mircea Marian. Sunt din ce in ce mai hotarat sa plec din 'breasla' jurnalistilor la sfarsitul acestui an. S-a dus dracu' meseria asta...", a scris Robert Turcescu, tot pe Facebook.
Din nou, replica a venit de la Dan Tapalaga. "Nu ma cert cu nimeni. Continui sa spun ce vad si ma ajuta colegii sa se auda cat mai tare. Ce am spus eu? O banalitate, ceva de domeniul evidentei. Ca Udrea e actionar la EVZ", a apreciat, tot pe Facebook, gazetarul.
"Ce sa fac daca am colegi pelicani si inghit pe nemestecate tot, scriu prostii inainte sa se gandeasca putin. Interesul meu era sa atrag atentia ca Udrea isi cumpara indulgente in presa si se comporta ca un actionar, nu doar la EVZ. Aia e jucaria ei preferata, unde i se inchina ode, interviuri - pres plus stiri dupa tot ce zice. Dar atentie mare: toate iesirile sale in presa beneficiaza, fara exceptie, de interlocutori amabili si prietenosi, sunt adevarate actiuni de PR. Gratis oare? Unde sunt vremurile cand era intrebata de presedintele Norvegiei?: ))
Ponta procedeaza la fel, merge doar acolo unde iese bine. E aproape un fenomen ca politicienii importanti sa evite presa independenta, atata cata mai este, obisnuiti cu prestatori de servicii. Este evident, sare in ochi, aranjamentele miros de la o posta. Din pacate, ai dreptate, bresla s-a cam stricat din punctul asta de vedere, rar mai vezi jurnalist care sa-si faca meseria onest, in numele interesului public. Trebuie, din cand in cand, sa atragem atentia opiniei publice, sa o avertizam ca nu-i ok. Poate publicului ii sacapa detaliile astea vizibile pt noi.
Asta am si reusit sa fac cu ajutorul colegilor Andronic, Silviu Sergiu, cu ajutorul tau si chiar a (sic!) dnei Udrea, carora nu pot decat sa le multumesc pentru ajutor. Fara ei nu reuseam sa fac subiectul degradarii presei atat de vizibil. Altfel, mult succes tuturor", conchide Tapalaga.
Silviu Sergiu: Tapalaga face acuzatii voalate, linsaje publice
Schimbul de replici nu s-a oprit insa aici. Silviu Sergiu, redactor sef adjunct al EVZ, a tinut sa-i raspunda lui Tapalaga, pe care il acuza ca face "acuzatii voalate, fara subiect si predicat, linsaje publice. Si Gadea spune acelasi lucru despre noi".
Jurnalistul mentioneaza ca
salariile la EVZ sunt inghetate,
reiterand ca scopul telefonului dat Elenei Udrea, in timpul emisiunii pe care o modereaza, era acela a "scoate informatii".
salariile la EVZ sunt inghetate,
reiterand ca scopul telefonului dat Elenei Udrea, in timpul emisiunii pe care o modereaza, era acela a "scoate informatii".
"Degradarea despre care vorbeste Dan s-a petrecut si la Hotnews, unde, probabil, sunt presiuni de tot felul. Stiu ca nici ei nu stau pe roze dpdv economic. Imi amintesc de vara lui 2012 cand Hotnews se chinuia sa ascunda stirile despre plagiatul lui Ponta, in plina evolutie. Le tinea cateva minute pe homepage si apoi disparea in neant. Comentam cu colegii mei aceasta situatie, dar nimeni nu si-a permis sa-l acuze pe D.T. ca e un 'prestator de servicii'. Am fi avut cu siguranta muuuuulte ocazii", continua Silviu Sergiu.
Acesta aminteste de un editorial recent al lui Tapalaga, despre faptul ca Victor Ponta aplica in Romania reteta idolului sau politic Tony Blair de atragere a voturilor din partea dreapta. "Recunosc ca mi s-a parut cam suspect de tonul folosit de Dan, pe care nu-l stiam adept al 'stilului pisicutz'. M-am gandit chiar ca a inmuiat tonul in fata PSD, dar nu mi-am permis sa imi exprim public o opinie", apreciaza jurnalistul EVZ.
"D.T. a fost mereu mult prea imbatat de propria persoana. Justificat sau nu, e treaba altora sa stabileasca asta. Daca e sa ma intrebati pe mine, Dan e un ziarist bun, dar nu cred ca are motive sa cada in narcisism. In plus e foarte greu sa te erijezi in liderul jurnalistilor independenti, atata vreme cat pozitiile sale pro- Monica Macovei denota idolatrie neconditionata. Nu zic ca Monica Macovei nu merita articole apreciative, dar nu cred ca e treaba unui ziarist independent sa-i scrie ode. Sabina Fati, Ioana Ene Dogioiu au reusit mereu sa pastreze echilibrul. D.T a fost intotdeauna iacobin", mentioneaza Silviu Sergiu.
Potrivit acestuia, Dan Tapalaga si-a cultivat in public imaginea de "jurnalist intransigent, lovind in alti colegi care nu-i impartasesc acest stil iacobin, acuzandu-i ca, de fapt, nu sunt onesti. Nu sunt onesti daca nu-si strivesc politicianul pe care-l au in fata".
" (...) Cred ca realizeza (Tapalaga - n. red.) ca valurile pe care le face servesc intereselor lui Ponta, Voiculescu, Antena 3. E suficient de inteligent sa o faca. Dar continua sa faca valuri. Nu cred ca o face deliberat", incheie jurnalistul EVZ.
De unde a pornit scandalul
Jurnalistul Dan Tapalaga a sustinut ca Elena Udrea ar fi unul dintre actionarii de la Evenimentul Zilei. Imediat dupa ce a facut aceasta afirmatie, Tapalaga a primit replici acide din partea lui Silviu Sergiu, redactor sef adjunct al EVZ, si de la Dan Andronic, cel care detine pachetul majoritar al acestui ziar.
Dan Tapalaga a sustinut ca, la B1 TV, in anumite emisiuni, exista un cerc inchis de invitati, care de fapt sunt legati de EVZ, unii fiind angajati, iar unii angajatori.
"EVZ a inceput sa faca sedinte de sumar cu actionarii in direct la B1: Udrea, Andronic, completati de Mircea Marian, Silviu Sergiu si Laura Ciobanu", a scris Tapalaga pe pagina sa de Facebook.
D.R.
luni, 17 martie 2014
cîteva noi invitatzii la cinism, din partea cîtorva la care te puteai aștepta mai putzin, care ne vor ajuta (nu'i așa?) ca să nu mai fim un neam de slugi
deci, ce avem noi aici?
saptamina trecuta s'au porcait, cum le'a venit la gura (mai ales unul dintre ei), doi insi care erau creditatzi ca fiind doi basiști frenetici (tot mai ales unul dintre ei).
dupa ce dan tăpălagă scrisese un articol in care ii pusese p'acelasi plan pe trei dintre pampfletarii nocturno-isterici și televizatzi ai natziei, fara sa'i nominalizeze, macar unul dintre ei (desi ma indoiesc teribil ca ai'laltzi doi s'or fi abtzinut, dar asta n'am de unde sa știu, ca pe badea nu'l frecventez - nu'i asa? - din principiu, iar de existentza celui de'al treilea am aflat doar cu aceasta ocazie), radu banciu, a dus mina la cap, cum ii sta bine chelului, pentru ca s'a simtzit atit de vexat ca este pus alături și alăturea de tonomatzii mogulici incit a făcut o criza urita, insotzita d'amenintzari cit se poate de directe la adresa lui tăpălagă, ca, dacă nu'si bagă mintzile'n cap, "il da în git" cu nu'ș ce finantzari "de la stat".
nu stiu cine ii plateste retributzia (destul de mare, dupa buget, dacă e sa ma iau dupa cit de suficient sie insusi a devenit) lui banciu, spre deosebire de ceilaltzi doi pamphletari de larga respiratzie gura la voma (platitzi de moguli "la vedere" - ori "la revedere!"), dar anumite lindicii imi sugereaza ca mogulul lui poarta fusta (sau blugi, in ultima vreme) și tocuri înalte, pentru ca variantele c'ar fi finantzat de către mogulu' păunescu brazar, sau de mogulu' oancea, sau de mogulu' andronic, mi se par pur si simplu fantastic de aberante, pentru ca ăștia totzi au fost totdeauna obicinuitzi doar sa ee, nu sa și dee, avind carici pogonici la buzunare.
e mai mult decît improbabil ca niște raptori feroci si a_ideologici precum presupușii moguli ai postului labe unu teve sa bagă bani - bagă bani - într'o întreprindere mare consumatoare de resurse, fără o perspectiva apropiata și sigura de recuperare a investitziei, printr'o intrare la gubernare a celor sprijinitzi, pe fatza si pe la spate, care, în cazul de fatza (putzin desfigurata), este, fara puti(ri)ntza de tăgadă, mișcarea pupulara a pupilelor, asa ca singura varianta fezabila si fezandabila e ca ei provin din banii de poșetă ai duduchii.
marea întrebare e cit de mare poa' sa fie poșeta aia, de poate s'asigure finantzarea a cîteva posturi de televizie, a cîtorva ziare și saituri, cu giurnalisti si altzi guristi luatzi la bucata sau la legatura, casse de cultura, sondare si raclare a opiniunii publice, da' și a unui partid foarte (com)promitzator de verde ca prazu', de bine ce sare pîrleazu', după cum ne spune șefu:
ps:
ca sa fie massa bogata si lumea ocupata, pontosu', dupa ce a fost scos basma rosie curata si furata de catre cucoana justitzica, in cazu' plagiatului, continua razbelu' din vorbe cu diktatoru' si cu puscolitza lui in gluji:
de parca, dac'ar vrea sa'l loveasca, intr'adevar, n'ar putea sa'l loveasca la pusculitza...
saptamina trecuta s'au porcait, cum le'a venit la gura (mai ales unul dintre ei), doi insi care erau creditatzi ca fiind doi basiști frenetici (tot mai ales unul dintre ei).
dupa ce dan tăpălagă scrisese un articol in care ii pusese p'acelasi plan pe trei dintre pampfletarii nocturno-isterici și televizatzi ai natziei, fara sa'i nominalizeze, macar unul dintre ei (desi ma indoiesc teribil ca ai'laltzi doi s'or fi abtzinut, dar asta n'am de unde sa știu, ca pe badea nu'l frecventez - nu'i asa? - din principiu, iar de existentza celui de'al treilea am aflat doar cu aceasta ocazie), radu banciu, a dus mina la cap, cum ii sta bine chelului, pentru ca s'a simtzit atit de vexat ca este pus alături și alăturea de tonomatzii mogulici incit a făcut o criza urita, insotzita d'amenintzari cit se poate de directe la adresa lui tăpălagă, ca, dacă nu'si bagă mintzile'n cap, "il da în git" cu nu'ș ce finantzari "de la stat".
e mai mult decît improbabil ca niște raptori feroci si a_ideologici precum presupușii moguli ai postului labe unu teve sa bagă bani - bagă bani - într'o întreprindere mare consumatoare de resurse, fără o perspectiva apropiata și sigura de recuperare a investitziei, printr'o intrare la gubernare a celor sprijinitzi, pe fatza si pe la spate, care, în cazul de fatza (putzin desfigurata), este, fara puti(ri)ntza de tăgadă, mișcarea pupulara a pupilelor, asa ca singura varianta fezabila si fezandabila e ca ei provin din banii de poșetă ai duduchii.
marea întrebare e cit de mare poa' sa fie poșeta aia, de poate s'asigure finantzarea a cîteva posturi de televizie, a cîtorva ziare și saituri, cu giurnalisti si altzi guristi luatzi la bucata sau la legatura, casse de cultura, sondare si raclare a opiniunii publice, da' și a unui partid foarte (com)promitzator de verde ca prazu', de bine ce sare pîrleazu', după cum ne spune șefu:
“Pe mine m-a surprins pozitiv evolutia politica a Elenei Udrea ca discurs, ca atitudine. Va fi un om politic care sa aiba ceva de spus in politica romaneasca. PMP a crescut spectaculos, s-a apropiat destul de mult de PDL, cresterea s-a produs dupa trecerea Elenei Udrea.
Eu stiu si un al treilea sondaj care a confirmat aceleasi cifre pentru PMP - 9 sau 10%. Aici este in primul rind o rupere a PDL de electroat. In faza initiala, pina cind a venit Elena Udrea, PMP era la 4%. Dupa ce a venit Udrea, s-a transferat electorat rapid, ea a credibilizat mult PMP,” a spus presedintele.
electoratu' pempe s'a transferat inclusiv cu rata, dar nu cu electo-rata pontosului, ce pare sa fi murit la intrare, ci cu avto-rata.
care costa de te stinge: bani de închiriat vechicole și vechiculatzi!
care vechiculatzi, daca n'au marșat la cinismu' "pe gratis", ca sa nu'i zic gratuit, la care ii indemna tapalaga inaintea "marii manifestari", au trebuit sa fie cinici pe bani.
Desigur ca si Basescu&Udrea incearca sa exploateze nemultumirea ta. Dar cele doua interese se intersecteaza undeva, poti castiga si tu ceva cu putin pragmatism si cinism. Cu se folosesc ei de tine, foloseste-te si tu de ei! Daca stai inteligent acasa nu te alegi sigur cu nimic.
peșin.
si cum n'am cunostintza de niște afaceri particolere infloritoare ale duduchii, nu ne ramine decit sa concluzionam ca banii aia tot de "la stat" vin, fiind "economisitzi", intr'un mod cit se poate de abscons pentru mine, de catre marea doamna a cintecului cu gura romunesc, inca de pe vremea cind distinsa doamna dispunea asupra lor.
astfel, trebuie sa afle si banciu ca, oricit ar nega, inclusiv el tot cu "bani de la stat" e platit, lucru pe care ar trebui sa'l stie si alte institutzii ale statului, daca n'ar fi parte a confreriei coabitaci si sapa.
ps:
ca sa fie massa bogata si lumea ocupata, pontosu', dupa ce a fost scos basma rosie curata si furata de catre cucoana justitzica, in cazu' plagiatului, continua razbelu' din vorbe cu diktatoru' si cu puscolitza lui in gluji:
Victor Ponta: Presedintele va participa la Consiliul European, desi sunt discutii 100% de Guvern. Se duce si dansul asa, ca sa imi faca mie in ciuda
de R.P. HotNews.ro
16:40 Actualitate | Politic
Premierul Victor Ponta a declarat astazi ca presedintele Traian Basescu va reprezenta Romania la lucrarile Consiliului European din 21-22 martie, "desi este vorba despre un program 100% de Guvern". "I-am cerut mandat de reprezentare, insa nu este o surpriza faptul ca nu mi l-a acordat", a afirmat Ponta, citat de Agerpres. Premierul a precizat ca "se duce si dansul asa, ca sa imi faca mie in ciuda. Eu acum ce sa fac? Sa ne certam la Curtea Constitutionala? Nu are niciun rost".
Victor Ponta: Basescu vorbeste intr-un argou pe care nu-l stapanesc, e un pic cam de port, marinaresc
de V.M. HotNews.ro
17:34 Actualitate | Politic
Premierul Victor Ponta este de parere ca presedintele Traian Basescu foloseste un "limbaj marinaresc" atunci cand califica drept "dubioasa" pozitia sa fata de Republica Moldova, scrie Agerpres. "Nu inteleg limbajul acesta. E un pic cam de port asa, marinaresc. (...) Nu stiu ce inseamna dubioasa. Limbajul e un pic infractional. Nu pot sa il definesc, desi am fost procuror. Domnul Basescu vorbeste intr-un argou pe care nu-l stapanesc", a spus premierul, luni, la Palatul Parlamentului.
de parca, dac'ar vrea sa'l loveasca, intr'adevar, n'ar putea sa'l loveasca la pusculitza...
luni, 6 ianuarie 2014
profesiunea lui, cultu(ra) personulitatzii: culturnic-turnesolnicu dan andronicu
plus
ADRIAN NASTASE = PROSTU' PROSTILOR!
Sunday, 05 January 2014. 848 vizualizări, 30 comentarii, 2 voturi
SONDAJ: Elena Băsescu - cel mai cunoscut europarlamentar român
Autor: Laura Ciobanu
Românii sunt neinformați cu privire la alegerile europarlamentare din acest an și, în general, nu sunt la curent cu activitatea celor care reprezintă România la PE. Europarlamentarul român cu cea mai mare notorietate este Elena Băsescu.
Aproape 90% dintre români nu ştiu când vor avea loc alegerile europarlamentare, 63% nu ştiu cum se votează, iar 27% nu cunosc niciun europarlamentar român, relevă un sondaj realizat în perioada 2-3 ianuarie 2014 de PES activists România, dat publicităţii sâmbătă.
Conform Agerpres, la întrebarea dacă știu când vor avea loc alegerile europarlamentare, 87% dintre respondenţi au răspuns negativ şi doar 12% au răspuns afirmativ. De asemenea, 61% dintre respondenţi au declarat că la alegerile europarlamentare se votează uninominal, 37% că se votează pe listă (răspunsul corect), iar 2% au spus că se votează un candidat.
Pentru cei care au menţionat doar un europarlamentar, cel mai cunoscut nume este Elena Băsescu (53%), urmat de Daciana Sârbu (14%), Corina Creţu (13%), Monica Macovei (11%), alt nume (9%).
PREȘEDINTELE TRAIAN BASESCU, la EVZ TV. Astăzi, de la ora 11.00
Ediția de luni a emisiunii ”Evenimentul zilei” îl are ca invitat pe președintele Traian Băsescu. Puteţi adresa întrebări direct pe evz.ro, în secţiunea comentarii a articolului care va prezenta discuţiile din emisiune, pe adresa de mail online@evz.ro şi la telefonul 021.202.2000.
din seria copii cumintzi care nu fac copy (paste) noaptea'n pat
DOSARUL ”ZAMBACCIAN”. Adrian Năstase: 4 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. Dana Năstase: 3 ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate!
O CE VESTE MINUNATA (pentru al nostru p.m. ponta)
SI SUFICIENT DE TRISTA (pentru al nostru prezidente)...nu mai intru in amanunte de ce (dar, totusi, cre' ca retragerea contramandata de catre d'l al nostru prezidente are o strinsa legatura cu aceste motive)!
ADRIAN NASTASE = PROSTU' PROSTILOR!
nu stiu de ce, da' am senzatzia ca, la faza in care s'a ajuns, vor incepe sa curga cadavre, nu numai politice, pe dimbovitza!
luni, 23 septembrie 2013
o mină caldă de la degeratu'
ce cur-ioasă'i veatza asta legată cu atză, domnule!
acu's mai bine dă cin'șpe ani, un indicator ultra relevant al dreptzii noastre ca caviaru' ierea că participa trup și suflet la procestu' de reformare a mineritului, cu victor ciorbică pe post de madam thatcher, procest în urma căruia 'j de mii de ortaci s'or ales bules cu televizoare color de ultimă generatzie, cumpărate din plătzile compensatorii de la bujet, pentru ca'n zilele noastre - vai de ele! - ultra dreptacii noștri ca barzii au devenit partizani înfocatzi ai raderii dă pe fatza pămîntului a circa patru muntzi, cu localitătzi cu tot, contra unor iluzorii beneficii pentru statu(ia tot) romun, în care beneficii se'nscriu des invocatele cele cca. șese sute de locuri de muncă pă durată nu prea determinată, loc îngust și răcoros unde se întîlnesc dreptacii cu stînga noastră la fel de caviar, într'un consens demn de iepoca unui ilici în cea mai bună formă, doar c'acuma nu mai știi dacă ce vezi seara pe teve este labe unu teve sau antena tre, sau dacă ce citești dimineatză este "dimineatza" fesenistă or "dreptatea" tzaranistă, într'atît s'or amestecat apele pline de mîl cianuritic , făcîndu'ni'l la fel de antipatic pe banciu precum ne ierea, și ne mai ie, badea gidea și cu grecu, să îl iubim pă madalin bot precum îl iubeam pîn' acu' pe bogdan dumitrescu chireac puiule să nu cazi, sau să ne minunăm d'abnegatzia depusă de diverși ziarijdi și ziarizde dă p'ambele maluri ale atlanticului "angajărilor doctrinare", care se chinue groaznic să s'apropie dă nivelu' de hărnicie al monarchistului chimic și comic ghilezan, de la evezeoa qualitativ tabloidă "dă dreapta" a lui andronic/simona ionescu&udrea.
acuma, că politrucii de toate culorile n'o fak pă bani de semintze, o cam știm totzi și o spunem tot cam totzi, inclusiv p.rimul m.inistru și președintili, fără consecintze palpabile și palpitabile în plan juridic, că subminarea ioconomiii nazzionale e valabelă doar cînd sînt implicatzi udemerei, armenei și alte minoritatzi secsuale, da' chibitzii stahanoviști doctrinari pă ce și'or baza avîntu prăbușirii lor în meandrele concretzului?
întzeleg să te declari îngrijorat de pericolu, cică, mortal în care s'ar afla ca capitalismu' romunesc ca urmare a marșurilor bicicliștilor malagambiști, da' d'aici pînă a'tzi pune, dezinteresat, elocintza'n slujba unei a-facere de bine futere dă mamă e distantză că cam lungă, că nu rogozanu ne doare pă noi acuma, ci urechile de măgari neo colonializatzi pă care ni le tot augumentează ăștia pă la spete.
io chiar aș fi în stare să mă închiz în galeriile alea romane în care s'or închis iară ortacii dentiști ai lu' ponta, ba chiar aș fi capabel să beu cot la cot cu ei apa din lacu' cu cianura, DACĂ roșia montană gold corporeișîn se angajează, prin contracte ferme și garantzii așijderea, să ne construească nu mai mult de doo avtostrăzi, una est-vest, alta nord-sud (aștept variante!), la standarde internatzionale, contra dreptului d'a ne pune jos muntzii reșpectivi, cu galerii romane cu tot (chiar, cum prezervează ăștia galeriili ălea dacă or să dee muntzii jos?), fără alte plătzi pentru statu' romun, căruia nu i'ar ajunge banii ăia nici pentru găletușe și mici cu bere în campagniile 'lectorale care tot vin, propunere pă care o mai făcusem anii trecutzi tot p'aici.
și rămasă, după cîte bine se vede, fără pic d'ecou, ecou, ecou, ou, ou...

politrucii'n mină, să ne dea lumină!
(acuma, depinde și cît or să întinză coarda...)

luni, 8 octombrie 2012
comisia pentru integritate a doamnii monika, o formă fără fond care ar fi foarte utilă după alegeri, atunci cînd iar o sa ne vie sa ne aruncăm de pe blog
banii au 'nceput să vorbește, timid, inclusiv p'in pressa noastră portocalie nesimtzit de liberă, în care diferitele gășculitze de partid, foste/viitoare "și de stat", își dau reciporc la cap cu gratzie, tzinind'o pe monika ostatică, cu comisia ei cu izmene vătuite cu tot, pîna după alegeri, cînd o sa fie găsita capră ispășitoare pentru c'a distrus coeziunea interioară a noii constructziuni drepte de șele, da' putzin 'ndoite
de la mijloc.
monika pe post de maciukă, la un car de oale smîntînite, în răzbelu' rozelor și rozetelor dă pă partea dreaptă.
rezultatele mult așteptatei și mult trîmbitzatei comisii sînt privite cu scepticism și de refugiatzii politici de pe labe unu', cei ce au început sa mîrîie la oancea pe motiv de subfinantzare/nefinantzare.
așa de tineri și deja subfinantzatzi, cînd nici n'a 'nceput bine neagra opozitzie d'o mie de ani?
păi cum să'l mai ajungă și să'l mai întreacă banciu pe mbadea, sau pastoru' comunist cristoa pă pastoru' baptist gîdea, băi oancea, băi?
tot dom' profesor felics o să vă fie baci?
în consecință, trebe urgent luate măsuri, și greutăți, pentru ca la toamnă să ne fie livrate, iarăși, cîteva basculante pline cu broaște rîioase, că domnu' ponta a terminat toată rezerva de glumitze proaste la adresa lu' băsexu și a pedelelei, și nici antenele nu dau semne c'au să'l mai lese mult timp pe crin să'l mai creadă.
iară domnu' dan n'o să facă de fleur de kuku mușchi la picere, executînd conștiincios ture de privatizări mimate, și nici steoa n'o sa cîștige campionatu' anu' ista de florile mărului natziunii de steliști, deci exiști.
Europarlamentarul PDL, Monica Macovei, a acceptat să apară într-un pictorial în revista de modă Haarper's Bazaar. Ea copiază astfel rețeta lansată în PDL de Elena Udrea, protagonista mai multor pictoriale de gen, menite a ”umaniza” imaginea sa publică.
Președintele comisiei de etică a Alianței România Dreaptă (ARD) a acordat acestei publicații și un interviu, în care vorbește despre lupta anticorupție. „Monica Macovei a avut un rol esențial în integrarea României în UE”, scrie revista.
În trecut, Monica Macovei a fost unul din politicienii din PDL care au criticat-o pe Elena Udrea, pentru că apelează la astfel de ședințe foto, ca strategie de imagine.
![]() |
| Sursa: bumbutz.ro |
UPDATE Monica Macovei nu are motive să se opună candidaturii Elenei Udrea cu excepția unei ”aversiuni de ordin personal”
Președintele Comisiei de Etică a Alianței România Dreaptă (ARD), Monica Macovei, nu este de acord ca fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, să candideze pentru un nou mandat de deputat, ne-au declarat surse din Comisie.
UPDATE. Sursele citate ne-au precizat că singurul motiv pentru care Monica Macovei are o astfel de poziție este ”aversiunea de ordin personal față de Elena Udrea”.evezeaua lu' dan andronikus, care le face, de multă vreme, o furioasă campagnie dezinteresată duduchii vodă și lu' wilhelm brînza cuceritoru' minune, l'au luat la vizetă și pe "amaritu" de cezar preda, ca victimă colaterală, pentru cine știe ce flueratură'n beserică, ca să'i arate pisica dulăului care nu dă semne, totuși, c'ar vrea să muste din dorsala împachetată'n pantaloni mulatzi, altfel decît prin acceptarea desemnării monikăi în pozitzia de tartore al listelor 'lectorale, asumîndu'și, implicit, o lovitură tangentzială în directzia duduchii, după cum se poate citi în textuletzele de mai sus.
monika pe post de maciukă, la un car de oale smîntînite, în răzbelu' rozelor și rozetelor dă pă partea dreaptă.
rezultatele mult așteptatei și mult trîmbitzatei comisii sînt privite cu scepticism și de refugiatzii politici de pe labe unu', cei ce au început sa mîrîie la oancea pe motiv de subfinantzare/nefinantzare.
așa de tineri și deja subfinantzatzi, cînd nici n'a 'nceput bine neagra opozitzie d'o mie de ani?
păi cum să'l mai ajungă și să'l mai întreacă banciu pe mbadea, sau pastoru' comunist cristoa pă pastoru' baptist gîdea, băi oancea, băi?
tot dom' profesor felics o să vă fie baci?
în consecință, trebe urgent luate măsuri, și greutăți, pentru ca la toamnă să ne fie livrate, iarăși, cîteva basculante pline cu broaște rîioase, că domnu' ponta a terminat toată rezerva de glumitze proaste la adresa lu' băsexu și a pedelelei, și nici antenele nu dau semne c'au să'l mai lese mult timp pe crin să'l mai creadă.
iară domnu' dan n'o să facă de fleur de kuku mușchi la picere, executînd conștiincios ture de privatizări mimate, și nici steoa n'o sa cîștige campionatu' anu' ista de florile mărului natziunii de steliști, deci exiști.
miercuri, 19 octombrie 2011
simphonie tabloida cu spalatori de cadavre
cu pronuntzate accente
"de dreapta", avindu'i drept protagonisti pe neamtzu,
"de dreapta", avindu'i drept protagonisti pe neamtzu,
srs, gusha, mihaiu et aliis ejusdem farinae
(am cautat pe goagle cum se scrie:),
tot despre huidu, se putea altcumva?!!!
tot despre huidu, se putea altcumva?!!!
PENTRU CA "EI POT"!

"noi sintem de dreapta"
ce'o cauta neamtzu'n labe(u)nia?
ce zice "nasu" despre asta
...desi am intzeles ce cauta atuci cind a dat replica la intrebarea "v'ar placea sa avetzi suv/jeep?" (undeva, pe la inceputu' inregistrarii) a zis ceva in genu: "da, cum sa nu, daca primesc unul!"...
o replica demna de un inamic al statului asistentzial...
(c'altfel, de la cine sa primeasca? de la tata, de la mama? de la vintu?)
un conclav ("accesul strict interzis!") carea reusit performantza sa ni'l faca simpatic, daca se poate imagina asa ceva, pe cetepescu 'mpreuna cu dacia lui!!!
un conclav ("accesul strict interzis!") carea reusit performantza sa ni'l faca simpatic, daca se poate imagina asa ceva, pe cetepescu 'mpreuna cu dacia lui!!!
ce zice "nasu" despre asta
Etichete:
ctp,
dan andronic,
gusa,
mihai neamtu,
mihaiu,
noa romunie,
noua dreapta,
noua republica,
radu (moraru)mamii radule,
srs,
turcescu
joi, 11 noiembrie 2010
hotarirea sovietului suprem al cece al pedele d'a transforma partidu' in partid balama
vazindu'l pe dan andronic cit de implicat e in strategiile politice ale pedeleilor, dupa ce in ciclu' electoral trecut era angrenat in tabara penelista, imi dau sama ca d'acu'ncolo organili interne de partid se vor baricada in spatele celor 7-10 % procente, pe care le pot useur obtzine cu ajutoru' binecuvintatelor sacosele.
asa ca lasatzi'l pe dan andronic sa lucreze, bey reformistilor, c'a adus cu el si knowhowu' de la conu' dinu, cel ce harazise rolu' asta partidului bratienilor
asa ca lasatzi'l pe dan andronic sa lucreze, bey reformistilor, c'a adus cu el si knowhowu' de la conu' dinu, cel ce harazise rolu' asta partidului bratienilor
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

.jpg)