chiar si tu, cetepesculeee???

daca, la un moment dat, pina si antenatrei ajunsese sa ma "plagieze", dupa care alte citeva entitatzi (pe care nu mi le mai amintesc si mi'e lene sa caut acuma) au mai facut'o, iata'l si pe cetepescu c'o face , nu inainte de a fi procedat in acelasi mod bliiiiin axinte, fost axintoiu.

bine, nu sint atit de paranoic incit sa zic ca marele cetepescu se inspira din mine si din modestul meu loc de depozitare a deseurilor.

nici macar exintoiu!

dar eu "am zis'o primu", cel putzin dintre cei pe care eu ii urmaresc (or mai fi zis'o si altzii inaintea mea, da' de care nu stiu eu!), asa ca nici nu conteaza cine si ce a zis primul, conteaza fenomenul in sine, si anume evidentul match de wrestling   la care asistam ca boii

Marele Rechin de Baltă vs. Ciclopul Letal din Deal

de Cristian Tudor POPESCUPublicat la: 08.05.2014 12:14 Ultima actualizare: 08.05.2014 12:15 

Lupta dintre T. Băsescu şi V. Ponta arată acum ca teribila încleştare a secolului dintre Marele Rechin de Baltă şi Ciclopul Letal din Deal. Adică, aidoma unui meci de wrestling. Îi veţi fi văzut pe malacii cu biftec mult pe piept şi pe umeri care practică sportul ăsta.

Toţi au nume de ring: Coşmarul din Hong  Kong contra Animalul din Nebraska sau Pedeapsa Divină versus Asasinul din Alaska, câştigătorul urmând să-l înfrunte pe Marele Tată al Distrugerii. Războinicii ăştia schimbă nişte lovituri  năprasnice de pumni, genunchi şi cap, se strangulează până le ies ochii ca la melc, sar cu picioarele unul pe burta celuilalt, de-ţi vine să suni la 112, să vină Smurdul.

Totul este însă o făcătură, o mimodramă care  nu cauzează nici măcar o zgârietură. Sunt, cum ar zice Caragiale, nişte popondeţi, nişte sperietori cu muşchi, peste care dacă dă un boxer profesionist de categorie grea îi bagă în spital de nu-i mai repară nici cu maşina de cusut Ileana.

Aşa şi Marele Rechin de Baltă, cu Ciclopul Letal din Deal. În fiecare zi se bagă unul pe altul în tribunal, în puşcărie, în Curtea Constituţională, la cremenal,  se declară reciproc cel mai mare duşman al României şi îşi prezic că au intrat în anul morţii politice.

Însă la capătul fiecărei zile de sângeroasă înfruntare sunt teferi şi rumeori în obrăjori. Cei doi saltimbanci de partid şi de stat vor continua luni în şir să-şi facă numărul, iar noi vom sta în priveală, vrând-nevrând, căci, deocamdată, alt preşedinte şi alt premier nu avem.

Într-un moment de respiro între insulte şi ameninţări, s-au găsit să ne asigure, amândoi, că România ar rezista unui atac al Rusiei mai mult de 30 de minute, cât zice postul de radio Vocea Rusiei, deoarece avem o armată bine pregătită. Poate mai pun botul şi votul nişte mândri românaşi.

Pentru oricare cetăţean normal e limpede că România nu poate trimite nici soldaţi,  nici echipament militar în afara graniţelor ţării fără aprobarea NATO şi că, oricine ar ataca-o, este automat apărată de forţele Alianţei Nord-Atlantice.

În schimb, vă puteţi gândi ce s-ar întâmpla dacă alde Băsescu şi Ponta, în loc să se încaiere de ochii lumii, ar cădea la pace şi ar pune de o cârdăşie peste dulcea Românie? Nici rachetele cu şase creieri ale americanilor nu ne mai scapă.

Cristian Tudor Popescu este senior editor al ziarului Gândul

case closed!

„Minte-i cu tupeu!” Cum Ponta era mort şi Băsescu l-a înviat

de Florin NEGRUŢIU                         
Publicat la: 15.04.2014  00:17

De 24 de ore, procurorii probabil că-l înjură cu năduf. Traian Băsescu, cel care-şi arogă un titlu de glorie din eliberarea Justiţiei de sub influenţa politică, a făcut, în câteva secunde de fanfaronadă în direct, un rău imens celor care au muncit luni de zile ca să demonstreze monstruoasa caracatiţă politico-financiară din România cu tentacule până la Palatul Victoria. Schema de influenţă a baronilor locali, care de 20 de ani s-a întins ca un cancer în toate instituţiile statului, de la consilii locale, spitale, şcoli, inspectorate de poliţie, până la Guvernul României şi la posturile naţionale de televiziune, a primit un ajutor nesperat după intervenţia de la Realitatea TV a preşedintelui.

Atacul din ficaţi la familia Gabrielei Vrânceanu Firea, de o stupiditate greu de înţeles la un aşa zis animal politic calculat şi precis precum Traian Băsescu, a mutat în doar 24 de ore discuţia de la traficul de influenţă depistat de procurori în biroul lui Victor Ponta, la tema obsedantă a coaliţiei penalilor, susţinută cu sârg de însuşi premierul României: aceea că nu există Justiţie în România, că toate acţiunile DNA contra baronilor locali sunt dirijate politic şi că toate sentinţele instanţelor sunt discutabile sau reprezintă erori judiciare.

Ce şi-au spus oare telespectatorii care l-au privit pe Don Băsescu în direct? Păi n-or avea dreptate baronii să strige ca din gură de şarpe că sunt hăituiţi politic, ce dovadă mai clară vreţi că Băsescu trimite mascaţii să-i ia pe oameni de acasă, din patul lor, de lângă soţii şi copii?! Păi să nu-i plângem de milă, dimpreună cu Victor Ponta, bietului Costică, cu tot neamul lui de baroni, Nicuşor, Duicu, Cosma şi Mazăre?! Toţi oameni de nădejde, votaţi de popor, dar hăituiţi de justiţia băsistă?! O justiţie care a nenorocit familii, care a băgat la puşcărie oameni nevinovaţi, care a frânt destinul atâtor bărbaţi de stat?!

Peste noapte, graţie intervenţiei iresponsabile a lui Traian Băsescu, lumea a uitat de reţeaua Duicu, de Republica Mazăre sau de dreptatea până la capăt pe care Victor Ponta promitea să i-o facă, după alegeri, baronului Costică. Aşa cum era normal, mai toată presa a sancţionat dur ameninţările cu iz mafiot ale preşedintelui Băsescu. Cristian Tudor Popescu a scris în Gândul despre „agresivitatea umanoidului laş”, care, transmiţându-i Gabrielei Vrânceanu Firea să stea în banca ei că poate nu-şi mai găseşte bărbatul acasă, aminteşte de  procedeele „folosite de mafioţi, securişti, terorişti, de inşi dezumanizaţi, coborâţi la stadiul de bestii”.

Dar poate cel mai pervers efect al zicerilor lui Traian Băsescu a fost reactivarea lui Victor Ponta, aflat la podea după ultimele acţiuni ale DNA. Băsescu şi Ponta sunt din aceeaşi specie, trăind de o bună bucată de vreme în concubinaj pe principiul vaselor comunicante. L-am urmărit astăzi pe Victor Ponta. A înflorit. Era aproape mort şi Băsescu l-a înviat. În urmă cu câteva zile, când ziariştii l-au întrebat despre stenogramele explozive din dosarul Duicu, a bâiguit penibil o scuză de genul că şeful CIA o să fie foarte fericit să afle că a fost înregistrat vorbind în biroul său. La ora aceea, Victor Ponta era înspăimântat că procurorii au interceptări cu el şi cu Duicu. A înroşit telefoanele, a cerut urgent legătura cu SRI. „Ce aveţi cu mine?! Aveţi ceva? De ce nu mă mai iubiţi?” s-o fi plâns în stilul său caracteristic Victor Ponta.

Între timp, după ce primul material despre traficul de influenţă de la Victoria a apărut în Gândul, mai mulţi ziarişti şi mai multe instituţii de presă, care, spre cinstea lor, au refuzat să oculteze subiectul, în ciuda presiunilor imense, au arătat că, potrivit referatului procurorilor, coroborat cu motivarea judecătorului, baronul Duicu s-a dus la Palatul Victoria să facă trafic de influenţă în favoarea lui Constantin Ponea. Asta nu l-a împiedicat pe Victor Ponta să afirme senin, luni seara, într-o emisiune la RTV menită să-l spele de păcate, că aceste documente nu există, că Duicu n-a fost la Palatul Victoria şi că totul e o înscenare a ziarului Gândul, la comanda lui Traian Băsescu. Iar ca ridicolul să fie total, a anunţat că s-a mutat sub „pază militară”, cu birou cu tot, la Ministerul Apărării Naţionale, ca să se apere de înscenări. Aţi auzit ceva mai neverosimil, ceva mai infantil, ceva mai cusut cu aţă albă?

Sigur că apărarea lui Victor Ponta este absolut previzibilă. Sigur că e mult mai simplu să creeze diversiunea cu „înscenarea de presă” când sunt atâţia dornici s-o înghită pe nerăsuflate. Sigur că este mult mai convenabil să se declare o victimă a lui Traian Băsescu decât să răspundă punctual la acuzaţiile grave ale procurorilor. Dacă e mâna lui Băsescu, subiectul e închis! De altfel, în România poţi să fii oricât de incompetent, oricât de de pafarist sau dus cu pluta de-a dreptul, dacă-l invoci pe duşmanul Băsescu ai certificat de bună purtare. Sigur că a devenit o obişnuinţă ca premierul României să mintă cu seninătate, invocând când o personalitate, când alta, sigur că a ajuns deja banal să nege realitatea, când sunt atâţia naivi care să-l creadă. Sunt cei din sondajele de opinie care spun că „au încredere”.

Am mai văzut scenariul în care acest humanoid mincinos a încercat să prostească o întreagă ţară: când ziarul Gândul l-a dovedit plagiator. Şi atunci s-a supărat foarte tare pe noi, care nu i-am înghiţit balivernele bune pentru reduşii mintal care nu ştiu să citească. Şi atunci s-a declarat o victimă a manevrelor băsiste, parcă ăsta era subiectul, nu două texte despre care ziariştii noştri au demonstrat că sunt identice, după câteva zile de analiză comparativă rând cu rând.

Atunci „comunicarea” i-a mers, graţie unui foarte performant aparat de propagandă şi unor acţiuni abuzive ale instituţiilor pe care le avea la dispoziţie; s-au desfiinţat şi reînfiinţat comisii care l-au spălat rapid. Case closed! De ce nu i-ar merge şi acum? În fond, are în faţă exemplul luminos al adevăratului său maestru, Traian Băsescu, care a înţeles la timp secretul succesului în politică: minte-i cu tupeu, nimic nu este mai seducător pentru poporul acesta decât o minciună bună! Norocul lui Victor Ponta! Dar, aşa cum spune un proverb, „poţi minţi o dată un om, poţi minţi de mai multe ori un om, poţi minţi de mai multe ori mai mulţi oameni, dar nu poţi minţi tot timpul pe toată lumea”. Norocul nostru! Poate singurul.

"tatae, lasa'neeee!", singuru' slogan electoral care ar mai lasa ceva sansa unui catindat al dreptzii, altu' decit mihai(l) neamtzu (mru, predoiu sau chiar antonescu), la prezidentzie

pentru ca cele ce au ajuns la urechile mele despre interviul de la turcesqiu al domnului  prezidente m'au determinat sa am o serie de senzatzii cu catifelatzii asemanatoare celor nutrite de catre domnisoara de mai jos, am hotarit sa'i bag domnisoarii articolu integral pe blog, insotzit de cel al cetepescului, tot integral, desi dinsu n'ar prea trebui sa aduca aminte de mineriada din 13-15, stie 'mnealui de ce

Ia tupeu de la Băsescu

de  Anca SIMINA   Publicat la: 12.02.2014 15:21 Ultima actualizare: 12.02.2014 22:14

Preşedintele a rămas, se vede, cu imaginea poporului trezit cu butonul de panică, zgâlţâit pe Facebook, expus în oglindă, gol şi cu mâinile legate la spate, în faţa bancului de piranha ales să îi poarte de grijă. Cum altfel s-ar explica elanul său în a chema, nu din garaj, ci din funcţia de preşedinte, oamenii în stradă? Poate doar instigare.

Un strigăt de luptă şi soldăţeii de plumb se desprind din drumul lor spre corporaţii, coboară din autobuzele în care îşi duc nepoţii la şcoală, se scutură de umilinţa unor joburi prost plătite la stat şi se aliniază disciplinat în Piaţă să strige "Jos Guvernul". Aşa stau, pesemne, lucrurile în imaginarul lui Traian Băsescu, după 9 ani între zidurile Cotrocenilor.

Adus de două ori în faţa unui referendum pentru demitere, preşedintele a rămas, se vede, cu imaginea poporului trezit cu butonul de panică, zgâlţâit pe Facebook, expus în oglindă, gol şi cu mâinile legate la spate, în faţa bancului de piranha ales să îi poarte de grijă. Cum altfel s-ar explica elanul său în a chema, nu din garaj, ci din funcţia de preşedinte, oamenii în stradă? Poate doar instigare. Iar Traian Băsescu nu ar fi la prima victorie în a semăna ura, în a împărţi lumea în buni şi răi, spre a-i asmuţi ireconciliabil unii împotriva celorlalţi.

"Vă asigur că voi face ce n-am făcut de când sunt. Eu îi voi chema pe români să se apere în stradă, în mitinguri. Pentru ca este un abuz. O taxă ticăloasă", a scos Băsescu de sub saltea acciza la motorină şi benzină, o tentativă, e adevărat, costisitoare şi evidentă a lui Victor Ponta de a-şi acoperi politrucii incapabili să încaseze sute de taxe existente deja. Dar cine crede însă că despre acciza la combustibil e vorba e fie naiv, fie bate câmpii. Altfel, de ce nu ne-a chemat Băsescu la miting din decembrie când s-a introdus, prin ordonanţă, acciza - sunt de acord - inutilă? Era prea frig? Erau alegerile prea departe?

Am fost, cu reportofonul în mână, la zeci de mitinguri ale lui Traian Băsescu. Aici şi aiurea, la Iaşi şi la Madrid, la Roşiorii de Vede şi în Piaţa Universităţii. De tot atâtea ori l-am văzut dedublat, flatat de urale, reîncărcat. Piaţa e apă şi aer pentru Băsescu, lăsat în umbră de lupii mai tineri, prea ocupaţi să se hăcuiască unul pe altul, şi rămas cu un singur duşman real: timpul la Putere.

Am fost în Piaţă chiar şi în locul lui Traian Băsescu. Puţini îşi amintesc, probabil, promisiunea făcută, cu ochii umezi, în seara referendumului din 2007: "Măcar o dată la trei luni să ne vedem aici, în Piaţa Universităţii, în ultima sâmbătă a celei de-a treia luni, la ora 17.00 pentru raportul preşedintelui în faţa românilor". Au trecut şapte ani, dar am perfect în minte Piaţa arsă de soare şi pustie, pe 26 august 2007, la data şi la ora stabilite. O mână de oameni veniseră să facă figuraţie într-o reclamă. Niciunul nu era Traian Băsescu, mutat cu "raportul" la mare, la un spectacol de folclor pe terasa din Eforie a lui Dorel Onaca, azi consilier la Preşedinţie.

Cine ar mai ieşi, mă întreb atunci, în zilele noastre, în stradă cu Traian Băsescu? Flancurile PDL-iste? Niciodată sub Vasile Blaga. Intelectualii? Niciodată după linşajul public din ultimii ani. ONG-urile, câte mai sunt, apărătoare ale statului de drept? Niciodată după reevaluarea procurorului Tiberiu Niţu. Protestatarii anti-sistem din toamna trecută? Niciodată după sceneta neutralităţii în faţa Roşiei Montane. Poate, atunci, Elena Udrea să umple, singură, o piaţă?

Vecin cu paroxismul, visul prezidenţial la un accizomaidan la Bucureşti nu a avut însă răgaz să se simtă singur. "De-abia îl aştept să cheme lumea în stradă, că poate chemăm şi noi şi poate tranşăm lucrurile acolo. Să nu creadă el că ne sperie", şi-a făcut loc în horă Liviu Dragnea, altminteri vicepremier.

Să ne imaginăm numai pentru o zi sau numai pentru o oră, în suprapunere perfectă, acest război total din capul lor. Câteva mii de oameni încă încrezători în Traian Băsescu forţând poarta Guvernului. Câteva mii, poate zeci de mii de USL-işti vorace, înconjurând Palatul Cotroceni şi sfărmându-se, la un semn, cu pro-băsiştii. O ură dementă semănată de oameni al căror interes meschin, electoral, le bate iar discernământul. De inşi care nu au ieşit vreodată în stradă, cu propriii copii în braţe, la un protest cinstit.

Cameleoni perfecţi, sfârşiţi mai înainte de a fi apucat să facă mai mult decât zgomot, cei mai vajnici politicieni ai momentului nu sunt capabili să inspire, ci doar să instige. Îşi spun că au curaj, dar se înşală. E numai tupeu.

Iliescu - Coposu, Dragnetti contra Bassi

de Cristian Tudor POPESCUPublicat la: 13.02.2014 10:31 Ultima actualizare: 13.02.2014 11:01

O întrebare se tot repetă pe ecrane de când T. Băsescu a ameninţat că îi va chema pe români în stradă ca să lupte cu acciza pe benzină a guvernului Ponta: aţi mai auzit de un şef de stat în funcţie care să facă aşa ceva? Întrebarea e retorică, nu aşteaptă răspuns.

Dar răspunsul există: Ion Iliescu. Pe 13 iunie 1990, Iliescu a chemat printr-un comunicat citit la televiziune “toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii Guvernului şi Televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită”.

Preşedintele Iliescu chema cetăţenii în apărarea guvernului, preşedintele Băsescu vrea să-i aducă în stradă împotriva guvernului.

Iliescu a făcut acel apel iresponsabil, cu consecinţe groaznice pentru România, în plină dezlănţuire de violenţă stradală care copleşea centrul Bucureştiului.

Băsescu ameninţă că o va face într-un moment în care Piaţa Victoriei şi zona Cotroceni nu sunt ocupate decât de zăpadă murdară.

Gestul lui Iliescu era ideologic, reflex al unui bătrân bolşevic speriat de “contrarevoluţie”, care nu ştie decât metoda lui Lenin, mase aruncate împotriva maselor, pentru a reacţiona.

Băsescu instigă la confruntări de stradă ca răspuns la o măsură economico-financiară a unui guvern ales cu o majoritate de 70%. Creşterea accizei poate fi sancţionată, dacă va fi cazul, prin vot, de către cetăţeni, peste 3 luni, mecanism democratic pe care Băsescu îl desconsideră total, acţionând ca un şef de stat tribal de prin Africa.

Iliescu tocmai câştigase alegerile, cu o majoritate de 80%.

După două mandate la Cotroceni, Băsescu anulează toate instituţiile democratice din ţara al cărui preşedinte este în tentativa de a obţine voturi pentru Elena Băsescu şi Elena Udrea, fiica, respectiv metresa lui politică.  Aceasta este ideologia sa.

Lui Ion Iliescu i s-a opus Corneliu Coposu. Doi adversari politici neîmpăcaţi, animaţi de convingeri la care n-ar fi renunţat în ruptul capului, un comunist împotriva unui ţărănist creştin-democrat.

Lui Băsescu i se opune vechiul său tovarăş de partid Dragnea, care, din poziţia de vicepremier al României, răspunde ca un mafiot din acelaşi cartier cu Băsescu: “vin şi eu cu ai mei, să vedem ce iese”.

Aşa arată lupta politică, de idei, doctrine şi convingeri, stânga şi dreapta, din România 2014: don Dragnetti contra don Bassi.

ps:

dovada ca si cetepescu  poate fi mintuit, iata ca si bliiiiin s'a spurcat la antenisme  trei:

daca mai continua asa, mai ca ma bag si eu printre finantzatori, alaturi de patapievich, dupa ce primesc numirea in plic de supt secretara de stat in gubernu ponta trei

dovada definitivă si indubitabilă că exceptzionalul intelectual public, cristian tudor popescu, crucisatorul presii romunesti, este si el o oae; ce'i drept, este doar o oae cheală!

ciobanu', de undeva, d'acolo, de sus, de unde s'o afla el acuma,

aruncînd multzămit o privire menită să'i îngrașe oile

(...) ...obiectivitatea jurnalistică - ce-o mai fi şi aia?! - mă obligă să pun două întrebări.


Unu. Ar fi normal ca echipa Steaua, campioana României de acum, să fie exclusă din Europa şi să ajungă în liga a II-a pentru nişte fapte comise nu de vreun jucător, care nu au ajutat echipa Steaua, practic, în nici un fel şi care s-au petrecut cu ani în urmă?

Doi. Este normal, este drept, este în spiritul legii ca Huidu Şerban, care a omorât trei oameni din culpă, să fie condamnat cu suspendare şi să se afle în libertate, în vreme ce George Becali, autor de potlogării cu terenuri şi valize cu bani, dar care n-a omorât pe nimeni, să primească puşcărie cu executare?

aveam eu o bănuială ca și cetepescu e 

o oaie, ce'i drept, cam slabă!

intre noi, mexicanii

desi, cu alte ocazii, sint in imposibilitate, "pornita launtric", de a'i mai citi unele articole, din motivatzii diverse ce tzin de stilistica mult prea partizana, iata ca d-l tismaneanu aplica, de data asta, dom' tudorane, o apriga lovitura de palitura unei doamne crucishatoare a literelor (si cifrelor) romunesti.

din ce "s'au luat"?

Cine poarta sombrero? Adrian Nastase, Victor Ponta si mexicanizarea Romaniei
Vladimir Tismaneanu aprilie 30, 2012 Politica & Doctrine, Reactie rapida, Societate/Life

dupa care a urmat:

Marele şoc şi mica groază: mexicanizarea României
de Lelia MUNTEANU
Postat la: 30.04.2012 20:53 Ultima actualizare: 30.04.2012 22:46

Autorul celebrului interviu-fluviu cu Ion Iliescu - „Marele şoc. Din finalul unui secol scurt”, 498 pag. (nu ştiu cât i-a luat să scrie, ştiu cât i-a luat pe urmă, să se explice) – avertizează: USL va aduce mexicanizarea României!

Că o să regretăm PDL în 7 (şepte) luni - se prea poate. Ăsta-i farmecul nostru, aşa am rezistat în istorie, suntem uituci. Că Guvernul Ponta - pe cale să se nască, din zâmbetul sarcastic al Preşedintelui („Ne vedem la Neptun...”) - va fi un dezastru, nu ne mai sperie nimic, nici măcar madam Tatoiu.

Că o să-l pună pe Nastase şef la DNA - mai treacă-meargă, omul a învăţat drumul. Că vine Vanghelie la Droguri şi Condimente – are sens, după ce i-au stins grătarele. Că o să-l instaleze pe Voiculescu la ANAF - plauzibil, e om strângător. Că o să preia doamna Andronescu Ministerul Tragediei – cred, are naturelul simţitor. Că o să ne scoată democraţia din cap, dar şi din manualele alternative - pare o consecinţă logică. Că o să ne: pauperizeze, şomerizeze, emasculeze, termineze - nu-i exclus. Dar să ne mexicanizeze? Nu-mi dau seama dacă merită deranjul.

Mai găsesc ăştia, săptămâna viitoare, când vor ajunge la guvernare, destui bani în buget cât să ne distribuie barem un sombrero de căciulă? Parcă văd că, dacă nu securizează graniţa, fugim toţi în Ucraina, la Reni, ca la El Paso.

Lelia Munteanu este senior editor al ziarului Gândul

d-l tismaneanu reactzioneaza:





Doamna Lelia Munteanu si amintirile anului 1990
Vladimir Tismaneanu mai 1, 2012 Cultura, Politica & Doctrine, Societate/Life 


Inteleg ca in “Gandul” jurnalista Lelia Munteanu se ocupa ironic de textul meu despre mexicanizarea Romaniei. Isi aminteste de volumul “Marele soc”. Face cateva impunsaturi pamfletare (in lipsa de analize serioase, se poarta pamfletul in Romania zilelor noastre). Marturisesc ca nu citesc “Gandul”, dar numele autoarei mi-a sunat cunoscut. Am facut o succinta cautare si am gasit linkul de mai jos. S-au scris atunci, in1990, imunditii absolute, minciuni grosolane, nu foarte diferite de ceea ce se profereaza acum prin “Antene”.

Astept o teza doctorala despre presa romaneasca in acel an teribil. In mod cert, “Adevarul” si redactorii sai in frunte cu unul dintre principalii “intelectuali ai lui Iliescu”, propagandistul fesenist (altminteri notabil hispanist) Darie Novaceanu, nu vor apare in culori roze. Nu faceau decat sa minta, sa minta si sa minta. Alaturi de “colegii” de la “Dimineata”, “Azi” si “Romania Mare”. Alaturi de redactorii si crainicii “Televiziunii Romane Libere” condusa Razvan Theodorescu si Emanuel Valeriu (condusa de Eugen Preda, Radiodifuziunea fost mult mai decenta, nu toata lumea se rinocerizase). Minteau si instigau la ura, repetau mecanic lozincile nascocite de Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Magureanu si Gelu Voican Voiculescu.

In iunie 1990 eram la Bucuresti. Am vazut cu ochii mei barbaria minerilor “indrumati” de securisti, am depus marturie in “22″ (cea mai injurata revista din Romania, alaturi de cotidianul “Romania Libera”, de catre presa fesenista in frunte cu “Adevarul”, unde doamna Munteanu era redactor), in “Christian Science Monitor” si in “The New Republic”. L-am vizitat pe Marian Munteanu la Spitalul de Urgenta. Fusese batut bestial, ca si fratele sau Bogdan. Spre deosebire de doamna Lelia Munteanu, eu nu am nimic de regretat din ce-am scris atunci. Nu am participat niciodata la ponegrirea victimelor, nu am scris texte care sa poata indemna la linsaj. Cum nu regret nici ce-am scris pe subiectul mexicanizarii. Tout au contraire.



fug sa accesez pagina de pe "historia":


Secretele Mineriadelor: Confesiunile unei „drogate“ şi regretele Leliei Munteanu
 Autor: Cosmin Turcu, Mihai Voinea

Mioara Popinceanu, la două decenii după ce a fost bătută de mineri şi înfierată de „Adevărul“

Bătută de mineri şi terfelită în presă de ziarişti de la „Adevărul“, printre care şi Lelia Munteanu, profesoara Mioara Popinceanu a plecat din ţară în iulie 1990. În 1990, „Adevărul“ a scris despre Mioara Popinceanu că era o drogată. După 20 de ani, Lelia Munteanu mărturiseşte că a regretat întotdeauna acel „text sinistru“.

După ce Ion Iliescu le ţinuse un discurs extrem de motivant şi îi însărcinase, în zorii zilei de 14 iunie 1990, să se îndrepte spre Piaţa Universităţii „pe care vrem să o reocupaţi dumneavoastră", minerii au pus stăpânire pe zona centrală a Bucureştiului. Ortacii au snopit în bătaie orice trecător care li se părea suspect şi care corespundea instigărilor făcute la acea vreme de presa fidelă regimului Iliescu, în frunte cu „Adevărul".

Moartea dreptăţii

O haină la modă, o pereche de ochelari, o frizură uşor rebelă şi un cuvânt nepotrivit se puteau întoarce împotriva ta, ca un bumerang necruţător. Raţionalul dispăruse de pe străzile Bucureştiului în ziua de 14 iunie 1990. Şi nici nu putea fi altfel când mii de ortaci ieşiţi direct din şut veniseră în Capitală îndoctrinaţi cu ideea că „elemente fasciste" extrem de periculoase sunt aproape să pună stăpânire pe ţara proaspăt eliberată de ceauşism. Mioara Popinceanu (53 de ani) este una dintre sutele de persoane căzute în ghearele minerilor în timp ce mergea pe stradă în dimineţa zilei de 14 iunie 1990, îndreptându-se spre serviciu.

„În jurul orei 11.00, mă îndreptam către şcoala unde eram profesoară de engleză. Pe drum am vrut să iau ziarul «Dreptatea» de la un chioşc, dar mi s-a spus că publicaţia fusese desfiinţată. În acel moment, am văzut agitaţie în sediul Partidului Ţărănesc de peste drum. Minerii devastau clădirea", îşi aminteşte Mioara.

Un om salvează o viaţă

„Dreptatea" era ziarul de casă al Partidului Naţional Ţărănesc (PNŢ), una dintre puţinele publicaţii care criticau făţiş Frontul Salvării Naţionale (FSN). Femeia şi-a dat seama prea târziu că în acele zile orice cuvânt care avea vreo legătură cu Opoziţia era ca o parolă care chema moartea. „Câţiva mineri au auzit când am întrebat la chioşc şi unul dintre ei a strigat că sunt de la ziarul «Dreptatea». Atunci au tăbărât pe mine şi m-au lovit cu pumnii, cu picioarele şi cu bâtele.

Pe certificatul medico-legal au fost consemnate 28 de lovituri. Mai toţi miroseau a băutură şi erau foarte murdari. Când vedeau că cineva este luat la bătaie, acolo se duceau mai mulţi, în haită. Însă nu toţi minerii loveau cu bâta, numai o parte dintre ei ştiau să bată, dar aveau o precizie fantastică", povesteşte Mioara Popinceanu. Profesoara de engleză a fost salvată de un bărbat pe care nu l-a mai văzut niciodată.

„Nu ştiu de unde a apărut. Era un individ îmbrăcat civil, dar în faţa minerilor s-a legitimat poliţist şi a reuşit să mă scoată din mâinile lor şi să mă ducă la Poliţia Capitalei. Pe drum am trecut prin mai multe cordoane de mineri care dădeau şi în mine, şi în el. Cred că dacă nu era acel om nu aş fi scăpat vie de acolo. El mi-a salvat viaţa, dar nu l-am mai văzut niciodată ca să-i mulţumesc", se confesează femeia.

„Olandezii întrebau dacă suntem colonie"

Evenimentele din iunie 1990 au avut urmări ireversibile pentru o mulţime de români. „Era o panică generală. Mii de oameni au solicitat viză ca să plece din ţară. În iulie 1990 am primit viză să plec în Olanda. Pot să vă spun că am plecat de frică! La fel ca şi alte zeci de persoane pe care le cunoşteam! Era clar că acţiunea minerilor fusese una premeditată şi că ţi se putea întâmpla orice.

Nu se schimbase nimic, era la fel ca în comunism. După ce am fost bătută de mineri, primeam tot timpul telefoane în care nişte voci de bărbaţi mă ameninţau în toate felurile. Nu am mai rezistat şi am hotărât să emigrez. Atunci au plecat foarte mulţi oameni din ţară, toţi intelectuali", rememorează Mioara Popinceanu.

Aceasta a primit rezidenţă în „Ţara lalelelor", iar după cinci ani i s-a acordat şi cetăţenia olandeză. „Oamenii de acolo nu ştiau mai nimic de România. Mă întrebau dacă e colonie sau avem limbă proprie. Erau însă şocaţi de ceea ce vedeau la televizor despre Mineriadă.

Acolo am văzut imagini nedifuzate în România, cu o femeie gravidă care a fost bătută fără milă de mineri în faţă la Teatrul Naţional! După aşa o grozăvie, pot spune că eu am scăpat uşor", este de părere Mioara.

După 11 ani de stat printre străini, femeia a revenit în ţară, dar şi-a pierdut posibilitatea de a profesa limba engleză. Mioara Popinceanu locuieşte în prezent la Iaşi şi îşi câştigă existenţa oferind meditaţii. „M-am întors în România după ce am divorţat. Este groaznic ce am găsit aici, dar este ţara mea. Cei care ar fi trebuit să plătească pentru ce s-a întâmplat în iunie 1990 sunt acum bine-mersi. Iliescu şi Roman sunt principalii vinovaţi pentru acea Mineriadă şi toţi cei din anturajul lor, dar nimeni nu îi trage la răspundere", ne-a spus Mioara.



Lelia Munteanu, fostă jurnalistă la „Adevărul": „Am greşit cumplit!"


Lelia Munteanu a regretat mereu ce a scris în 1990. Cristian Tudor Popescu - niciodată

Lelia Munteanu, co-autoare a articolului „Îndemn venit din cavernă", este astăzi o cunoscută editorialistă. Semnează în cotidianul „Gândul". A refuzat iniţial o discuţie, motivând că nu îi place să acorde interviuri, dar a acceptat până la urmă să răspundă scurt câtorva întrebări legate de articolul pe care l-a scris în 1990 şi de abordările ziarului la care lucra în acea vreme.

„Adevărul": Cum aţi intrat în presă şi de ce la „Adevărul"?

Lelia Munteanu: Asta mă întreb şi eu, de 20 de ani: cum am ajuns în presă? Şi de ce, după ce am plecat, m-am întors.

În 1990 eraţi jurnalistă la ziarul care îl susţinea în mod făţiş pe Ion Iliescu. Ce părere aveţi acum despre politica editorială a ziarului la care lucraţi cu 20 de ani în urmă?

Atunci, în perioada aia crâncenă, n-am putut să mă detaşez, să iau distanţă pentru judecăţi de valoare. Acum e târziu. E ca în cântecul cu vrabia: „Ce-ai omorât, omorât rămâne". În toamna lui '90 am plecat de la „Adevărul", m-am autoexilat în bibliotecă şi, vreme de vreo patru ani, „am ieşit din istorie". N-am mai citit ziare, larma străzii n-a mai ajuns până la mine. M-am întors când „Adevărul" devenise, în sfârşit, un ziar, nu o foaie de propagandă.

„Adevărul" a publicat în perioada aprilie-iunie 1990 o serie de intoxicări despre fenomenul „Piaţa Universităţii" şi Mineriadă. Ce părere aveaţi atunci despre respectivele relatări? Ce părere aveţi acum?

Crâncene vremuri! Fireşte că, între timp, imaginea mea despre fenomenul „Piaţa Universităţii" s-a nuanţat, s-a curăţat mult. Relatările de atunci? Un meşteşug de propagandă primitivă. Unii le făceau (probabil) la ordin, alţii din prostie. Mă număr printre cei din urmă, dar prostia şi confuzia nu sunt niciodată circumstanţe atenuante.

În „Adevărul" din 15 iunie 1990 aţi semnat articolul „Îndemn venit din cavernă", în care îi înfieraţi pe cei bătuţi de mineri în acele zile. În articol apare o doamnă pe nume Popinceanu, profesoară de engleză, despre care aţi scris că era drogată. Ce i-aţi spune acestei femei acum?

Sinistru text! E şi semnătura mea acolo - mi-l asum. Un articol sinistru şi din perspectiva de atunci, şi din perspectiva de acum. Asta i-aş spune şi doamnei profesor.

În 1990 ştiaţi cum arată drogurile şi un om drogat?

Întrebările au noima lor. Le-aş pune şi eu cuiva care debitează idioţiile din articol.

V-aţi gândit să scrieţi că aţi greşit atunci?

N-am obosit să spun, de atunci, că am greşit cumplit! Am şi scris-o.

Cum vă raportaţi la articolele dumneavoastră din 1990?


Textele din '90? N-am curajul să le recitesc.

Ce credeţi astăzi despre tânăra ziaristă Lelia Munteanu?

N-aţi vrea să ştiţi. De altfel, nici cu Lelia Munteanu de acum nu mă împac totdeauna.

Ce părere aveţi, după două decenii, despre fenomenul „Piaţa Universităţii" şi Mineriada din iunie 1990?

Fenomenul „Piaţa Universităţii" trebuia să se întâmple. Mineriadele au fost un coşmar al libertăţii, inclusiv un coşmar al libertăţii presei.

Care era atmosfera generală în redacţia ziarului „Adevărul"?

Atmosfera generală de la „Adevărul" din 1990? De confuzie profundă.

Cum vedeaţi ziarul „România liberă", principala publicaţie de opoziţie? Exista vreo percepţie asupra ideii de concurenţă?

Nu cred că ideea de concurenţă, în sensul ei pur, ne aşeza pe baricade diferite, pe noi, cei de la „Adevărul", şi „România liberă". Mai degrabă schisma din societatea românească ne asmuţise unii împotriva altora.

Cum reacţiona conducerea ziarului „Adevărul" dacă refuzai să scrii un articol pro-putere? Au fost asemenea cazuri?

Nu-i relevant cum reacţiona conducerea ziarului. Un alt mecanism e important: cum reacţiona propria conştiinţă în faţa unei realităţi pentru care n-aveai totdeauna - la timp, contracronometru - repere de judecată.

La 20 mai 1990, ziua alegerilor, ziarul „Adevărul" a publicat o primă pagină albă pe care era scris sloganul FSN - „Avem nevoie de linişte, oameni buni!". Ce spuneţi despre această abordare?

Astăzi înţeleg că prea multă linişte strică şi că, atunci, de orice altceva ar fi fost nevoie.

„O isterică" în slujba lui Ion Raţiu

În 1990, presa era în mare parte subjugată puterii, recurgând la manipulări şi instigări. Aşa se face că o simplă profesoară de engleză linşată de ortaci a fost prezentată în ziarul „Adevărul" (cu o echipă formată la acea vreme aproape în exclusivitate din foşti ziarişti de la „Scînteia) drept o drogată isterică.

„Când eram la Poliţia Capitalei, alături de alţi oameni bătuţi de mineri, a venit un ziarist la mine, părea binevoitor. M-a întrebat unde, cum şi cine m-a lovit în aşa hal. A doua zi am avut un şoc. În ziar a apărut că am fost bătută de mineri pentru că aş fi prins o femeie de păr şi i-aş fi urlat că toate astea se întâmplă din cauză că nu l-am votat pe Raţiu. Au scris că sunt drogată, deşi eu nu văzusem droguri în viaţa mea", povesteşte Mioara Popinceanu.

Articolul menţionat se numea „Îndemn venit din cavernă" şi includea pe scurt povestea mai multor victime ale descinderii minerilor în Capitală. Toate erau prezentate într-o lumină negativă, ca şi cum ar fi reprezentat nişte pericole pe care ortacii n-au făcut decât să le anihileze. Despre Mioara Popinceanu s-a scris aşa: „Profesoara de engleză Popinceanu Maria a fost culeasă din Piaţa Universităţii. E drogată. Ţipă isteric: «Arestaţi o femeie nevinovată cu copil mic acasă?». Ştef Maria depune mărturie de trecător: «A sărit la mine cu unghiile. M-a tras şi de păr. Răcnea ca şi acum: Vedeţi unde am ajuns dacă nu l-aţi votat pe Raţiu?»".

Articolul decisiv

Mioara Popinceanu spune că nu a existat nicio Maria Ştef care să depună „mărturie de trecător" şi că nu văzuse niciodată droguri. „Acel articol m-a determinat mai mult decât bătaia pe care o încasasem să mă interesez cum pot pleca din ţară. Pentru mine era clar că Iliescu şi FSN controlează totul, că toată lumea e manipulată şi că ţi se poate înscena orice din moment ce în presă apar asemenea grozăvii", mărturiseşte femeia de 53 de ani.
Articolul „Îndemn venit din cavernă", apărut pe 15 iunie 1990 în „Adevărul", era semnat de Mircea Bunea şi Lelia Munteanu. „Ar trebui să le fie ruşine! E greu de exprimat în cuvinte cât de mult m-a marcat ceea ce a apărut atunci în ziar despre mine", a comentat Mioara.

aloooo, breee, n'atzi putea incerca si o "afganistizare", pina n'o mai raminea chiatra pe chiatra?

a 'nebunit!

cetepeule, sa ma iertzi, ca abia ieri am fost betzi!

tolo presedinte!

intre ei, sceleratzii iresponsabili

daca in 2009 mi'am dorit mai mult sa cistige basescu numa' ca sa le pot vedea figurile lu' cetepe si ale celor de pe canale in noaptea anuntzarii rezultatelor, iata ca acum astia'si scot pirleala cu virf si'ndesat!

daca picatura chinezeasca a lucrat cu spor, shubrezin' virtos la statua impozanta a prezidentului, precum si la cea mai pricajita a partiduletzului lui "de suflet", beneficiind si de crevasele in caracter ale lu' basescu&co, nu poci ramine indeferent  la continuarea  razbelului "care pe care" intre cele doo "piscuri" pe care ni le'or livrat politca si publicistica romuneasca post-rebolutzionare.

cetepeaua a absolut convinsa ca "el l'a facut prezidente" pe diktator, asa ca procedeaza precum in vorba straveche "eu te'am facut, eu te omor!", neconcepind ca n'are sa fie el cel care'i aplica lovitura finala la jugulara.

pe parcursu' ultimei saptamini, desi m'am ferit, in general, sa consum programele multiplelor televizii care transmit 24/24 ore imagini din piatza universitatzii&alte pietze si squaruri, macar intr'un chenar, acolo, l'am surprins pe cetepeu cel putzin de doo ori, pe programe diferite, repetind, cu ochi injectatzi, chestia cu "scelerat iresponsabil", referire binemeritata, de altfel, la don' base.

ma rog, base ca base, capitol incheiat (sau aproape, sper! sau macar sa taca, dracului, din gura!), mai are zile, saptamini, luni, hai, ma rog, doi ani, si dispare in neantu' de unde a venit, da' ce te faci cu sceleratu' de "crucishator al presii", ca p'asta nu'l alege nime', sau, daca'l alege, il alege drept giurnalistu' mileniului la egalitate cu mircea badea, asa ca n'ai cum sa scapi de el!

daca si asta'i "sanatos la cap", io ma pocaiesc!

cum cinta hotnews la cap? la capu' altuia!

si circotasii?
ma speriasem ca m'au plagiat!

se cunoaste ca nu prea se uita la emisiile doamnei voda, daca reactzioneaza cu un astfel de delay!

capula pajura redivivus

  

simphonie tabloida cu spalatori de cadavre

cu pronuntzate accente
"de dreapta", avindu'i drept protagonisti pe neamtzu, 

srs, gusha, mihaiu et aliis ejusdem farinae

(am cautat pe goagle cum se scrie:),
tot despre huidu, se putea altcumva?!!!
 

PENTRU CA "EI POT"!

"noi sintem de  dreapta"

ce'o cauta neamtzu'n labe(u)nia? 

...desi am intzeles ce cauta atuci cind a dat replica la intrebarea "v'ar placea sa avetzi suv/jeep?" (undeva, pe la inceputu' inregistrarii) a zis ceva in genu: "da, cum sa nu, daca primesc unul!"...

o replica demna de un inamic al statului asistentzial...

(c'altfel, de la cine sa primeasca? de la tata, de la mama? de la vintu?) 

un conclav ("accesul strict interzis!") carea reusit performantza sa ni'l faca simpatic, daca se poate imagina asa ceva, pe cetepescu 'mpreuna cu dacia lui!!!

ce zice "nasu" despre asta 

crucisatoru' tabloid: pedeapsa pe care o prea merita ctp-ila? p.s.: nici bliiin nu'i mai breaz!

de cind a iesit completamente din print, pashind demn pe teritoriu' essclusiff onlain, crucisatoru' crucish al presii autohtone, in frunte cu (gica)contra-amiralu' cetepica, de gazeta g(l)andu' vorbesc aicea, s'a tabloitizat mai al dracu' ca una condusa de ultima jartelica ieshita proaspat de la universitatea universalista spiru ha-haret, sectzia jurnalism da shatra-cu-capu'-da-chiatra.

plingind in pumnuri cetepica philosopheaza eftin, dindu'se si putzin mai mult anticeaushizd decit kaghebizd, intre doo aparitzii 'ncruntate la canale, pe care le si 'njura, da' numa' foarte putzin, de ceara si cristoshi, pe motiv mural sau moral floral, avindu'l ca pretext pe borcea mondialu' si nunta lui haerotelevizata:

Parcă aş simţi şi eu ceva, legat de ceară şi cristoşi. De ce nu schimbi canalul, o să-mi spuneţi. Păi, pentru că "evenimentul" rămâne pe televiziunile, cică, "de ştiri", Realitatea şi Antena 3, nu pot să-l şterg eu cu telecomanda, aşa cum l-aş fi omorât pe Ceauşescu. 

(...) 

Aşa că mă uit şi eu la nunta lui Borcea, întrucât cred că-i o pedeapsă pe care o merit.

l'or fi ajuns blestemurile?
*********************************
pisi:

aflam fara surprindere ca a 'nebunit si bliiin.

zic asta fara sa ma fi uitat pe ir (ast'ar mai fi trebuit!), da' s'a uitat virgil burla, si cu toate ca 'ncearca "sa'l scoatza" pe axinte, cre' ca deja scrie mare "demisie" pe fruntea lui.

nu sint d'acord ca era o simpla postare p'un blog oarecare, cu teribilismu' de rigoare, cin' numa' d'acuzatzii de cinism in-human nu ducea lipsa gubernarea asta nenorocita, dupa cicluri nesfirsite de taeri de macaroane care nu duc nicarii, sau, daca duc, duc in pushculitze essterne, ca de partid nu le poci zice, c'ar fi prea simplu si stupid.

hotarit lucru: aproperea prea mare de putere daca nu timpeste macar 'nebuneste, cin' nu le face p'amindoo odata, c'o fortza nebanuita si'ntr'un timp record

monika supusa unei manopere de hartzuire aproape secsuala din partea unui (acelasi!) nou nascut!

 

'n care (tot) cetepeaua o trage (de) la raspundere pe monika de ce nu'i la fel de ticaloasa ca ceilaltzi

un proaspat nou nascut, posesor de dacie, nu'si mai baga picioru'n mercedesa

cetepeua, molfaindu'si suzeta de nou nascut 'ntr'ale evolutziei presii postdecemvriste, cu tot cu "fir'ai al naibii majestate!" si cu propria'i interventzie in privintza justetzii interventziei mineresti in piatza drogatzilor din trei'spe - cin'spe iunie cu tot, s'arata oripilat de tabloidizarea crucisatorului lui gindac, in ciuda faptului ca, 'n acelasi gindac, el insusi ii facuse boerului liicean al mintzii un frumos rechizitoriu din cauza propensiunii pentru creme si parfumuri fine depinstata 'ntr'o anume pagina scrisa a 'mpricinatului.

Când am dat acestui ziar numele Gândul, mă gândeam că articolele ce vor apărea într-însul trebuie să aibă o legătură cu activitatea sistemului nervos central numită gândire. Încerc, prin urmare, să gândesc în legătură cu subiectul principal al zilei de azi din ziarul Gândul, scris cu litere de-o şchioapă: cum l-a înşelat Gabriel LIICEANU pe SIEGFRIED cu Mercedes.Sub acest titlu-bombă, o poză mare: Gabriel Liiceanu tocmai a coborât dintr-o limuzină Mercedes neagră, într-un peisaj de iarnă, aflăm că la Sinaia. 
Ce să înţeleg din asta? Că Liiceanu s-a-mburghezit de tot, merge cu Mercedesul la o petrecere privată, ceea ce pentru un filosof e scandalos? Că, dacă ministrul Radu Berceanu a fost fotografiat compromiţător lângă Audiul "băiatului deştept" din energie B. Buzăianu, în cazul dlui Liiceanu e suficientă maşina, Mercedes, neagră, pe care scrie Balul Arhitecţilor, ca să ne dăm seama că "s-a mânjit" şi el? Că ar da bine în rolul unui şef mafiot care descinde la o reuniune de profil în decor montan? Sau, ce spune titlul, că şi-a înşelat BMW-ul personal, Siegfried, cu Mercedesa? Păi, tot în articol suntem informaţi că maşina le-a fost pusă la dispoziţie participanţilor de către organizatori, nici măcar de către firma Mercedes Benz din Stuttgart. Adică, dacă te aşezi pe aceeaşi canapea de pe care tocmai s-a ridicat frumoasa Ginela, înseamnă că ţi-ai înşelat nevasta pe canapea?

scirbosenia secolului

macar o data'n an sa fiu si io d'acor' cu cetepeaua, ce cata sa le toarne'o galeata cu apa rece'n cap infierbintatzilor rebolutzionari de supapa, si cu condicutza, al caror reprezentant de va(r)za e campeonu' la ridicat asistentza postacilor, de partid, zice el, pentru performantza inimitabila d'a'l deriziona pina si p'unu' din putzinii eroi adevaratzi anterebolutzionari, si fara agenda ascunsa (or disidentza stipendiata), e vorba de LIVIU BABES, cel care s'a sacrificat nu pentru a'i aduce la putere nici pe basescu, nici pe crin cu pesedaci in coada.
sau pentru ca avea rate la cec.

http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/si-totusi-nu-s-a-aruncat-degeaba-de-la-balcon-56913.html

http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/asaltul-clonelor-in-cazul-sobaru-despre-evolutia-ramelor-postace-56950.html

in ce tzara or nazui nemernici precum gotziu asta sa traiasca, daca pentru a'si vedea confirmate idiosincraziile, sau de a'si vedea deplin satisfacut stapinu', nu s'ar da in laturi sa incurajeze totzi disperatzii sa creada c'o sa sporeasca  pibu' pe cap de locuitor daca o sa ocupe (ocupatzi garile!) toate locurile de o anumita altitudine din calea vremelnicilor conducaretzi de tzeara?
nu's ş'aşa sufitzientzi nebuni la stirile de la ora cinci, sau de la toate celelalte ore, care se catzara in cele mai ciudate locuri pentru a'si vedea satisfacute tot felu' de revendicari?
stim cu totzi ca tzeara asta'i perduta fara sperantza, da' sa'i mai dam si noi brinci, doar ca sa vaza lumea ce dasteptzi om fo', ca sa ce?
ca sa ponta?
ca sa crin?
ca sa basescu?
bleah!
intzeleg ca si BABES o fo' tot elektrik, precum nefericitu' de sobaru, sau ca walesa, da' a nu vedea diferentza intre astia e dovada de prostie, daca e sa acorzi prezumtzia bunei credintze, or ticalosie, in toate celelalte cazuri.

barem pentru faptu' ca babes n'a avut ocazia sa'si faca asigurare 'nainte, nici sa'i vie dan diaconescu cu portocale la spital.

nocturme

SENATUL EVZ: Păunescu, România kitsch şi triumful ceauşismului

Autor: Sorin Ioniţă

În iunie 1985 era cât pe-aci să mă număr printre cei îmbulziţi pe stadionul Petrolul din Ploieşti, la ultima superproducţie a Cenaclului Flacăra.


Nu mai ştiu exact de ce n-am făcut-o, dar sigur nu din raţiuni ideologice: ori n-am avut bani; ori era chiar atunci admiterea la facultate, care cam pulveriza găştile din liceu, pentru că miza era mai mare decât azi, iar un pas greşit îţi ruina viaţa.

Fapt e că am ratat ocazia să depun aici mărturia prezenţei live în noaptea cu pricina, de la care i s-a tras bardului semi-mazilirea. Însă am fost în alte rânduri şi admit că Cenaclurile erau evenimente care ne înflăcărau, ca să zic aşa. Asta nu spune mare lucru despre calitatea lor în sine, ci mai curând despre starea noastră jalnică de atunci: un tineret cu vise şi aspiraţii, dar completamente provincial, ca mai toată scriitorimea şi cant-autorimea ce ne slujea, în lipsă de altceva mai bun, drept model. Păunescu, cu energia şi charisma reală pe care puţini confraţi ai lui le aveau, chiar dacă ar fi fost lăsaţi să se manifeste, a fost un poet interesant pentru o scurtă perioadă în tinereţe (şi curios, exact despre acea perioadă nu vorbeşte nimeni acum), dar care a intrat iute în zodia lui "simţ enorm şi văz monstruos". O fi fost înclinaţia lui nativă, încurajată de blocarea criticii într-un regim totalitar, factor ce a ruinat mulţi oameni de talent care şi-au pierdut astfel busola; sau o fi fost histrionism asumat, cine ştie.


Însă efectul a fost abandonarea artei autentice şi înrolarea în industria de kitsch (înţeles ca folosirea de simboluri culturale reale, dar în manieră inadecvată la context, repetitivă şi lipsită de originalitate, în cheie ieftină, teatrală şi sentimentaloidă) ce-şi revărsa produsele peste ţară. Comunismul însuşi nu a fost altceva decât un mare şi tragic kitsch social, dar cu flerul său de personal branding, Păunescu a ştiut să rupă cu tradiţia propagandei lemnoase de partid şi să creeze alta, cu adevărat vandabilă maselor, inclusiv celor mai tinere şi educate. Geniul lui real a fost acela de a găsi cheia prin care ceauşismul putea deveni un pic mai popular şi mai upmarket; şi a trăit tragedia să constate că regimul o refuză. Privind retrospectiv, reţeta e simplă, cu două ingrediente. Întâi, copierea şi clişeizarea unor teme şi atitudini la modă în Occident în anii ’70-’80, dar numai în aspectele lor superficiale şi benigne: proto-ecologism, generaţia în blugi, pacifism. Mişcarea Flacăra a fost o pastişă flower power, dar fără flower, fără power şi fără cea mai mică intenţie de rebeliune şi spargere a canoanelor - hai să fim serioşi, nici nu prea se putea -, dar suficientă pentru a da unei generaţii romanţioase iluzia că se mişcă, că e diferită şi subversivă, când ei erau de fapt nişte hippy cu aprobare de la partid. Blugii şi părul mare au devenit la scara istoriei româneşti o nouă formă fără fond, de care văd că unii au rămas mândri până astăzi.

Poetul avertiza patetic, cavernos, despre sănătatea planetei, ca un Al Gore avant la lettre, că tema începuse să fie la modă. Dar reieşea cumva că la mijloc e un complot imperialist, nu o dramă în derulare la Baia Mare şi Copşa Mică, cele mai poluate oraşe ale Europei, sau în Delta Dunării, pe care nebunul de Ceauşescu voia s-o transforme în ogor de porumb. Ca în definiţia de mai sus, adecvarea la realitate lipsea cu totul. Nu era niciodată clar la ce se referă efluviile versificate, care-i problema şi ce-ar fi de făcut. Asta-i în regulă dacă Păunescu ar fi fost doar poet, numai că el se voia mai mult, anume reformator social. Suspectez că nici el nu ştia, ci doar, ca un actor talentat şi cabotin, se îndrăgostise de propria voce plutind deasupra mulţimilor şi găsise în tiermondismul spontan, necultivat, platforma care îi trebuia.

La fel de bovaric se petreceau lucrurile şi cu a doua categorie de teme, care nici nu mai erau aşa neplăcute regimului - dimpotrivă: dacii, cuşmele, plugarul onest versus alogenii corozivi, indicaţi doar prin şopârliţe: americani, unguri, ruşi etc. Aplombul său de agitator a reuşit să facă frecventabile în lumea boemă a rockerilor şi folkiştilor păşunismul şi naţionalismul de baracă de şantier, care n-aveau de ce să-i displacă lui Ceaşcă, performanţă remarcabilă în sine. Toate veneau topite întrun melanj de un sentimentalism imposibil, amestec de Octavian Goga şi festivalul de romanţe Crizantema de Aur, cu ţara, mama, lacrima pe obraz şi anii care trec şi nu se mai întorc, garantând o audienţă imensă şi stabilă până în ziua de azi, cum se vede.

Când Băsescu zice că se regăseşte în poezia lui (preşedintele însuşi fiind versificator din categoria liceeană "când o bătea vântul printre munţi/e un semn ca să nu mă uiţi"), când Cristian Tudor Popescu e mândru că a discutat Rilke cu poetul la TV, moment de mare declic şi relevare reciprocă a justei valori, când Dinescu îl laudă pe Vîntu ca om de cultură, este clar că ceauşismul învinge astăzi, nu prin forţă, ci prin competiţie pe piaţa liberă. Însă nu în forma lui reală, depăşită şi necredibilă ca o reclamă la săpun Cheia, ci în versiunea superioară, de mare audienţă, pe care o visa şi o construia Păunescu, e drept, în frecuşuri cu birocraţii obtuzi ai regimului, care nu-i înţelegeau proiectul.

Ironic, cariera sa de agitator public s-a încheiat nu după o ciocnire de principii cu puterea, ci printr-un dramatic malentendu de public safety pe stadionul Petrolul Ploieşti. Dar şi aşa, înmormântarea sa de alaltăieri, cu onoruri naţionale la Ateneu şi gardă militară, mi se pare perfect justificată în context. Este un triumf al culturii de masă, marginală, bombastică şi kitsch la care aspirau atât Păunescu, cât şi Ceauşescu, recent confirmat ştiinţific în groapa sa din Ghencea, în ciuda diferenţelor de tactică dintre ei.

siiii...

cu banciu si mironica, si invitatzii lor...

cum ajungi sa stii ca te vinzi bine ?

ce'mi place mie ca cri(t)za asta ne'a vindecat de toate inhibitziile in ceea ce priveste foamea da bani, baetzi.

dac'am ajuns sa'l ascult pe insusi tatal ginditorilor de la hamandgia facind apologia stiutului in a te vinde, apai am cam pus'o d'o tocanitza cu carnitza proaspata de deontolog fraer cu tzitze.

acu' prileju' fu gasit prin lansarea maretzului ladoi pe rotzi SUV duster, un' se trazira diversi  baetzii finutzi, si cu accese multe la diverse 4X4 de j'de mii de para, ce se auto/intituleshte singuri "critici de specialitate", ce s'apucara, si nu se lasara, pin nu tavalira, pi gios, cu mult(e) talent(e), cu tot ce li se paru lor ca nu corespunde 'naltelor lor standarde, adeca mosorelu' si babetzica vrem, ce'ar face da rusinik orice pornire asemanatoare topgearista.

atita cit "sa iasa lozu' baetzi", ca doara obrazu' subtzire cu cheltuiala se foloseste.

n'am urmarit dac'au aparut si pe la teveuri omologii astor strimbatori, mofturosi, den nas (da' nu poa' sa mai 'ntirzie mult draivtesturile fal(o)acioase), aducindu'mi io aminte, tot odata, nostalgicos, si de un' porni, de gios, adeca, de foarte gios, pina s'un tata al santagistilor de presa "santaju' si etaju"-ista, "pina n'o mai raminea nimic"-ista, marele nimic srs-ist, sau alt favorizat al sortzii louis las-zarus, baszile ţuţurigă, pe numele lui real, cel ce ocupa ecranele oteviste luni de zile cu cit'un santajel bine plasat la adresa multinatzionalelor nesimtzite ca nu sar, dracului, mai repede odata, la cap.

parca 'ntr'o vreme se legase si de renaultzii de la mioveni, si se tooot tzinea de capu' lor, pina aia au cedat nervos !

las-zarus si'a facut suma si s'a apucat sa muste mina d(an)d(iaconescu)d(irect)-ista ce l'a hranit, totodata umflindu'se ca broscoiu din poveste, pina'l intzepa drept intre ochi o tzopless-a de renume raional, pre numele iei magda ciumpalac, de facu -poc cu zgomot de fissss...
deh !
naiba l'a pussss ?

acu', dupa cite vazui, a mai aparut un ciudatzel, tot otevel, ca p'ailaltzi nu'i mai cautai, ca's, probabil, mai dihai, fost colaborator apropiat al baiatului lu' srs, ala "sinucisu" supt drapel, unu' alupei, fiul lupei adica, ce'i tot trage la oase cu "E"-uri de la diversi pro-mulgatori, pro-ducatori de suro(ro)gat borhotic, firme cu dever de felu' lor, simtzitoare la bagat limba'n urechea popo'ului mu(nci)t(or).

si un motiv, foarte serios, ca basescu sa iasa

ca sa le vad, in seara de 6 decemvrie, fetzele ciutacilor !

Tremuriciul oilor impotriva Oxford Analytica

de la "opritzi ciobanul" aruncat de un patric inlacrimat, si incatusat totodata, pina la metamorfozarea ziaristilor mogulieni in behaitori adusi la stadiul de a'si disputa firele de iarba ale patriciano-felicsiano-vintosilor, devenitzi si ei, iaca minune, ciobani discretzionari, iata ca si dan tapalaga apeleaza la metaforica trimitere la staul:

Dan Tapalaga HotNews.
Luni, 7 septembrie 2009, 1:49 Actualitate | Opinii

Un articol publicat pe data de 27 August de Oxford Analytica, reluat in rezumat de Evenimentul Zilei de vineri 4 septembrie, a generat o reactie virulenta din partea Realitatea TV si a unor jurnalisti dezlantuiti impotriva lui Traian Basescu, cum e Cristian Tudor Popescu. HotNews.ro publica integral articolul Oxford Analytica in documentul atasat, cu acceptul editorilor OXAN de la Londra. E un text care a generat ceea ce, in presa romaneasca de astazi, s-ar putea numi tremuriciul oilor.

Articolul Oxford Analytica:
Subiect: Influenta presei in batalia pentru putere.
Context: Traian Basescu se afla sub tirul presei pe fondul luptei pentru realegerea sa la sfarsitul acestui ani. Popularitatea sa ridicata din sondajele anterioare a scazut odata cu dezamagirea publicului fata de intreaga clasa politica, ca urmare a efectelor crizei economice.
Peisajul media. In anii de dupa 1989, numeroase ziare cu un tiraj foarte mare a jucat un rol in consolidarea pluralismului politic, investigand abuzurile puterii, ridicand astfel asteptari de ordin politic. Totusi, dupa 2005, a avut loc o concentrare a proprietatii in media.
Presa centrala a inceput sa semene cu presa locala. In majoritatea oraselor, liderii locali si regionali activi in afaceri si politica controleaza presa scrisa si televiziunea. Ei cauta sa castige monopolul presei locale pentru a-si sprijini interesele economice si carierele politice, pentru a-si ataca adversarii si pentru a elimina din afacere orice voce independenta. Controlul banilor din publicitate si al distribuirii lor le-a intarit si mai mult pozitia.
Guvernul din 2000-2004 condus de Adrian Nastase, pe atunci liderul PSD, a incercat sa puna botnita presei centrale, insa PSD a pierdut puterea iar Traian Basescu a fost ales presedinte in decembrie 2004. Uniunea Europeana era convinsa ca se va dezvolta o presa competitiva, finantata de publicitatea in crestere dornica de o presa de buna calitate. In plus, UE n-a acordat o atentie speciala presei in strategia de aderarea a Romaniei. (...)
Mogulii media. Sorin Ovidiu Vantu detine Realitatea, cel mai vizionat canal de stiri. Anul acesta, trustul sau s-a alaturat altor doua trusturi media care il ataca regulat pe Traian Basescu.
Vantu a avut doua intalniri intens mediatizate cu principalul rival al lui Basescu, Mircea Geoana, si se crede ca a facut-o pentru a alinia trustul in spatele liderului PSD.
Dan Voiculescu, un politician cu un trecut in comertul exterior comunist, aliat cu PSD de mai bine de un deceniu, detine cel mai vizionat canal de televiziune, Antena.
Dinu Patriciu, al treilea mogul, este cel mai bogat om de afaceri roman si fost deputat PNL. A devenit personaj principal din sectorul energiei, dupa ce o mare parte a fost privatizata in graba dupa 2001. (...)
Romania: Presa nu mai joaca un rol politic pozitiv
Basescu a atacat aceste trusturi pe motiv ca desfasoara un atac concertat impotriva sa si a familiei sale pentru a-i demola reputatia si pentru a-i impiedica realegerea. Incepand cu 2006, Basescu s-a plans ca o mare parte a presei este in complicitate cu forte care combina resurse enorme si putere politica. Barajul de relatari ostile ar putea explica decizia de a-si amana pana in toamna anuntul privind o candidatura pentru al doilea mandat.
Consiliul National al Audiovizualului incearca sa mentina standarde media acceptabile, dar este divizat politic iar puterile sale sunt limitate. Fiind in trecut o forta care a ridicat stacheta asteptarilor publice si a consolidat spiritul civic, o mare parte a presei pare sa fie acum o extensie a unor interese de afaceri (...) Nu mai este o arena unde optiunile politice pot fi serios discutate, ci pare setata sa invenineze ceea ce probabil va fi o lupta grea pentru prezidentialele din aceasta toamna.
Proprietatea concentrata in mainile catorva personaje bogate a condus la schimbari dramatice. Jurnalismul de investigatie a fost ingropat. Numerosi ziaristi cu gandire independenta au fost destituiti sau fortati sa se plieze pe noua linie editoriala. Continutul trivial sau senzationalist a inlocuit relatarile serioase.
De la sfarsitul dictaturii in 1989, peste 80% dintre romani si-au obtinut majoritatea informatiilor politice de la televizor. Strategia posturilor de televiziune controlate de Vantu si Voiculescu pare sa fie centrata pe reducerea interesului pentru politica. Strategia a avut succes in noiembrie 2008, cand participarea la alegeri a cazut sub 40%.
Reforma blocata. PSD si PD-L-ul lui Traian Basescu sunt intr-o coalitie marcata de tensiuni, care este incapabila sa cada de acord asupra unor reguli care sa guverneze media. Controlul asupra televiziunii publice este puternic denuntat. O lege anti-trust care sa previna concentrarea proprietatii de media se bucura de un sprijin politic insuficient. PDL proclama ca e nevoie de reforma, dar cel putin doua din ministerele sale au fost acuzate ca directioneaza publicitatea de stat catre presa in care ar putea avea un interes personal.
Perspective. Romania ar putea sa se confrunte cu o cadere a PIB mai mare de 8% in acest an, ceea ce ar face dificil pentru presa sa continue descrierea luptei politice in termeni de tabloid (...) O mare parte a industriei de presa este puternic indatorata catre stat. Numai cateva ziare cu proprietari straini si cateva platforme de stiri pe internet incearca sa furnizeze continut impartial in relatarile lor si analize de profunzime pe teme majore.
Concluzie. Din cauza esecului reformelor in multe domenii, efortul de a consolida media independenta ca o forta progresiva in tanara democratie fragila a esuat. In schimb, o mare parte din media a fost capturata de moguli, care par hotarati sa o foloseasca pentru a influenta politica in propriul lor interes.
Nota: Sublinierile apartin redactiei.

Observatii pe tema reactiilor la textul Oxford Analytica:
Atat prin ton cat si prin informatii, articolul OXAN este prudent si indulgent fata de comportamentul corupt, cu implicatii penale, al trusturilor controlate de Vantu si Voiculescu. Actionari ai trustului Realitatea sunt cercetati penal pentru o returnare de TVA in valoare de 60 de milioane de euro, suspectata ca fiind ilegala. Si Realitatea si Antena 3 au fost complice in afacerea Ridzi-2 Mai, fostul ministru al tineretului fiind cercetat de DNA pentru modul in care a cheltuit la televiziuni peste 600 de mii de euro. Cele doua trusturi vaneaza prin orice metoda publicitatea de stat, se comporta ca organizatii mafiote care percep taxe de protectie de la politicieni. Prin metodele lor anti-jurnalistice, ele submineaza functionarea statului de drept, presa fiind unul dintre pilonii de baza intr-o democratie.
Desi articolul se limiteaza la observatii generale si evidente, a generat reactii contestatare vehemente. Toata ziua de vineri, Realitatea TV s-a caznit sa distruga credibilitatea textului, nu sa combata ideile de forta ale studiului OXAN. Au facut-o, spre rusinea lor, jurnalisti care s-au luptat in trecut pentru libertatea de exprimare ca Emil Hurezeanu si Cornel Nistorescu. Lor, li s-a alaturat Cristian Tudor Popescu.
In cel mai pur stil securist, prin mijloacele propagandei si manipularii de joasa speta, cei trei au incercat sa distruga credibilitatea sursei: Oxford Analytica. Cu insinuari si supozitii in loc de argumente, au sugerat ca OXAN, fiind o companie privata, a produs un text la comanda lui Traian Basescu, scris de corespondentii din Romania ai prestigioasei companii britanice. (Vezi aici editorialul lui Cornel Nistorescu.)
Critica lor sufera insa la capitolul logica elementara. Pe de-o parte, pretind ca studiul OXAN este o minge la fileu ridicata lui Traian Basescu in razboiul sau cu mogulii. Spun ca autorul textului e Alina Mungiu Pippidi. Sa zicem c-ar fi adevarat. Insa de la europarlamentare incoace, Pippidi e in razboi deschis cu Traian Basescu din cauza fiicei sale.
Daca Pippidi l-a scris, atunci meritele textului sunt si mai mari. Nu gasim in el umori personale sau pozitii partizane. E o privire de ansamblu corecta, care surprinde esenta discursului jurnalistic din trusturile mogulilor, scrisa pentru un public care nu stie prea multe despre presa din Romania.
Penibila executie s-a realizat si cu sprijinul lui Cristian Tudor Popescu, care a minimalizat ideile de forta insa a facut mare caz de unele stangacii sau formule stilistice rezultate probabil din traducerea in engleza, decretand ca sunt inadecvate cu analiza de tip britanic. Si el a tras concluzia ca avem de-a face cu un studiu realizat de sustinatori ai presedintelui, altfel spus e un text bun de ingorat. Azi, in editorialul sau din Gandul, vede si cealalta fata a Realitatii, pentru care n-avea ochi cand scuipa foc si para impotriva OXAN. Pare sa regrete ca a jucat un rol sinistru in piesa mogulilor si vede exact Realitatea descrisa in articolul OXAN, dar continua sa-l conteste. (Vezi aici editorialul lui CTP)
O alta manipulare lansata vineri de inamicii OXAN a fost teza ca televiziunile de stiri reprezinta un procent infim din peisajul presei, restul pietei fiind ocupat de televiziuni generaliste, de postul public si alte publicatii. O manipulare grosolana: televiziunile generaliste aloca spatii insignifiante sau chiar deloc politicii, fiind orientate spre show-biz. Televiziunile de stiri stabilesc agenda publica, ele lanseza teme false pe care le expandeaza celelalte publicatii din trust. Prin metoda rostogolirii subiectelor, Vantu si Voiculescu incearca sa influenteze si sa demobilizeze cetatenii activi, interesati si implicati politic. Ei reprezinta tinta principala, nu consumatorul de show-biz si tabloide.
Trusturile moguilor au reactionat grotesc si disproportionat pentru ca adevarata lor fata se vede in afara tarii, proiectata de companii prestigioase, care cu greu pot fi puse sub semnul partizanatului politic. Chiar si asa, au incercat sa tarasca discutia in mlastina dezbaterilor dambovitene, unde tot ce conteaza este daca te pozitionezi pro sau contra Basescu, mai putin adevarul si argumentatia detasata.
S-au isterizat si din cauza ca textul reia ideea unei legi anti-trust. O astfel de lege i-ar impiedica pe Vantu si Voiculescu sa detina in acelasi timp televiziuni, radiouri si presa scrisa.
Viziunea mogulilor fata de ziaristii din trusturile lor a exprimat-o plastic Dinu Patriciu intr-un editorial publicat in Adevarul pe data de 7 august, intitulat Razboiul oilor. “Asa cum nu imi plac lupii imbracati in piele de oaie, tot asa nu iubesc oile care se cred lupi. La fiecare behaiala, ele pierd cateva fire de iarba.” Era vorba despre ziaristii de la Adevarul care-l criticasera pe Nistorescu pentru epurarile de la Cotidianul.
Pe fondul crizei economice, oile pierd tot mai multe fire de iarba din gura asa ca prefera sa behaie numai la comanda ciobanilor. Iar cand cineva le pune oglinda in fata, imbraca iute blana de lup si incep tremuriciul, tremuriciul oilor manate cu bata. Pe altele, le apuca tremuriciul de fiecare data cand behaie ceva despre Traian Basescu.

pisi: l'am rugat pe un liberal de stinga sa ma anuntze daca ma lasa sa'i zic ceva de dulce la postarea lui abjecta (cum ne'au obisnuit, in general, liberaloizii astia stingaci) pe marginea aceluiasi articol al lui tapalaga.
astept inca aprobarea...