după experimentul philadelphia al serviciilor cu mircea diaconu, n'ar fi cazul ca opozitzia reunită sa riposteze cu un experiment dan puric bălăceanca?

o lacrimă de fătălău

e întristător să vezi cum trec tren după tren prin gara mică a domnului nostru actor de prostănaci, mircea diaconu, care, după ce'a făcut aproape totu', ante și post rebolutzionar, se vede dat la o parte de cam peste tot, fără milă și fără ștampilă, că cred c'a rămas și fără postu' de directorachis de nevastă la notttara.

"mă mir!"

asa se intitula o lubrica de panseuri personale comise de indragitu' actor de roluri de fraer mircea diaconu, lubrica care se publica in revista "cinema", organ al consiliului culturii si educatziei socialiszte de dinainte de rebolucion, rebolucion care avea sa'l cocoatze p'acelasi mircea "fa'te ca lucrezi" diaconu in balconu' cece al pecere, acolo unde a reusit sa'si manifesteze cu prisosintza talentu'i deosebit in manevrarea telecomenzii cu care dirija miscarile messelor largi, popolare, precum si a gloantzelor provenite din armele care se aflau si ele, absolut intimplator, in piatza si p'in imprejurimi.

poza mediafax

Actorul Mircea Diaconu, cel care ne încânta adolescenţa cu roluri memorabile, a oferit un exemplu strident despre modul în care se poate îmbătrâni urât. Valoarea senectuţii constă în dobândirea înţelepciunii, în urma unor experienţe fructuoase, cele care împlinesc umanul din noi. Mircea Diaconu a preferat să “lase moştenire” nu prestaţia excelentă din seria “Ardelenilor”, ci mitocănia de a urina peste Constituţia României, pe care a jurat să o respecte. Marele actor trebuia să ştie că deciziile judecătoreşti definitive se EXECUTĂ, indiferent dacă ne convin sau nu. Pot fi dezbătute, puse sub semnul întrebării, ca parte a libertăţii de exprimare, consfinţită de aceeaşi Constituţie, aplicare a drepturilor omului, fără de care modernitatea nu poate fi concepută, dar trebuie respectate. Prin executare.

Încălcarea unei decizii judecătoreşti definitive, cum este cea a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care Mircea Diaconu nu mai poate ocupa o demnitate publică timp de trei ani, ca urmare a unui flagrant conflict de interese, conduce doar la tribalism. La “legea celui mai tare”. Apropo, pentru “cetăţeanul simplu”, nerespectarea unei decizii judecătoreşti constituie infracţiune şi de pedepseşte cu închisoare. Exemplul dat de Mircea Diaconu este însă mult mai periculos decât fapta în sine. Ce poate înţelege Nea Caisă din gestul actorului senator? Că respectarea deciziilor judecătoreşti este opţională? Dacă un demnitar al statului român consideră aşa de ce nu i-am urma exemplul?

Faptul că tovarăşii săi din Senat au votat în sensul că Mircea Diaconu poate ignora decizia Înaltei Curţi este lipsit de relevanţă. Sunt doar complici jalnici la urinarea comisă de actor pe Constituţia României. Dacă ar fi avut un dram de demnitate, Diaconu ar fi refuzat un astfel de “ajutor colegial”. Păcat că nu mai e prezent Ilarion Ciobanu, să constate că mezinului i “s-a făcut de nişte pălmi”.

te potzi intreba, care or fi fost resorturile absconse care l'or fi transformat pe blajinu' actor, dupa o careera actoriceasca stimabila, intr'un monstru care atenteaza asupra integritatzii constitutziii noastre iorgovane bune de sters cu ea la cur?

sa fie de vina amintirea tristilor ani in care era nevoit sa traiasca ingurgitind biscuitzi "eugenia", sa doarma in cabinele teatrului bulandra, sa faca flirturi nevinovate in avtobuzele itebe cu ajutoru' carora se deplasa de colo colo? 

sa'si ridice "retributziile" in conditzii (si in sume) umilitoare?

nu trebuia sa nu mai faca, dracu', la nesfirsit, pe oengistu' ghedesist, sa nu se mai chinuie, ca hristos pe cruce, facind giumbuslucuri d'ale bucurestinoase in solda lu' halaicu si lis pentru niste amaritzi de firfirici?

nu trebuia sa 'ntoarca si el foaia, sa trinteasca,
macar o data,
usa dupa el?

s'ajunga, si el, in sfirsit, "in liga mare"?

acolo unde ras-platzile muncii se fac cu valiza lu' dom' jiji?

sa fie si el, in fine, "filip cel bun", pentru el si famiglia lui?

unde fura ei ? in gura !

ei cind fura, fura, si, odata cu ei, ne dixtram si noi dindu'le cu vorba shugubeatza pe la gura.

ca de altceva oricum nu sintem in stare, nici acu' la momentu' infaptuirii violului colectiv asupa dragei de ani (chiar daca stirba, chioara, si cu'n picior tragidu'si'l dupa ea), viol savirsit, din toate pozitziile, de ceata de gerontocraci de la curtea miracolelor constitutzionala, la instigarea jivinelor de poiata politica, insotzitzi de poietzi (tot de curte, da' cu ceva sonde'n curte), estetzi (de formatzie humanista: sint hom cu tine, esti hom cu mine), ascetzi (imbracatzi cu pinza sacului de bani pe care i'au obtzinut la ultima "consultatzie", "expertiza", cu barbitza prodemocratica), si altzi "gamaletzi" (scuze, dom' gamaletz !) tari in clantza.

de scirbavnica amintire sa le ramiie numele inscris pe piatra tombala a piciorului de plai si'a gurii de rai !

doamna mungiu fatza cu coruptzia revine, fara udrea...

Statul de drept tradus pentru Mugur Ciuvică
de ALINA MUNGIU-PIPPIDI
15 Aprilie 2010
De când corupţia noastră trainică s-a ciocnit, în sfârşit, cu o anticorupţie cam puţintică, dar persistentă, noi trăim într-o farsă permanentă în România. Sau aşa cred unii lideri de opinie, de la Mugur Ciuvică la oameni de la care aş aştepta mai mult, ca Diaconu sau Dinescu. Totul e un mare bluf, o operetă comică, un spectacol de vodevil: arestări, condamnări, evadări, cătuşe, răpiri, nimic nu e adevărat. Nu suntem ţara Mioriţei, în care cei răi se adună şi conspiră în fiecare zi cum să-i asasineze pe cei buni, asta e o invenţie de-a lui Alecsandri, ci o ţară de bâlci, unde când bagi cuţitul în cineva nu curge sânge. E probabil doar o iluzie că eu am fost la tribunal de mai bine de zece ori din 2004 încoace pentru că am demascat diverşi politicieni corupţi care m‑au dat în judecată; că pe Băsescu l-au dat jos 322 de parlamentari speriaţi de moarte de spectrul DNA, deşi ştiau că poporul nu e de partea lor; sau că Monicăi Macovei i-au dat drumul la toate ochiurile de gaz din casă nişte intruşi care au încuiat apoi uşa la loc. Nişte primari de rangul întâi, Cristian Anghel de la PNL şi Mircia Gutău de la PDL, au primit sentinţe cu închisoare fără suspendare de la curţi din România şi nu mai au posibilitate de apel - alţii stau la rând. Te pomeneşti că închisoarea e în studiourile Buftea, o butaforie ca să mai tragem de o telenovelă, acolo. Zău? Păi, poate se oferă cineva din marea de beştelitori publici ai DNA şi ANI să schimbe locul cu ei. Nu de alta, dar trebuie să vină odată şi testul realităţii.

O să spuneţi poate că aceia care ţin discursul acesta o fac din interes şi că nu merită să le discutăm argumentele. Dar eu aş crede că unii sunt mai degrabă dezorientaţi: şi propun să ne facem datoria să îi orientăm acceptând ca punct de plecare buna lor credinţă. Ca atare, o să iau la rând trei dintre argumentele lor principale. Unu, că anticorupţia nu e serioasă pentru că e slabă. Doi, că anticorupţia nu e serioasă pentru că e publică. Şi trei, că anticorupţia nu e serioasă pentru că e politizată. Anticorupţia nu dă rezultate şi deci de vină sunt DNA şi ANI. Cam aşa sună argumentul. În realitate, la ora asta sunt sute de oameni sub anchetă, iar numărul de înalţi demnitari trimişi în judecată e cel mai mare proporţional din Europa de la Mani pulite încoace. Dacă DNA se mişcă uneori greu, e din vina unor parlamentari care l-au apărat pe Năstase până la ultima baricadă, sub conducerea lui Crin Antonescu şi a altora ca el sau a unor curţi superioare unde sistemul aleator de distribuire al cazurilor le trimitea mereu, în mod straniu, la Viorica Costiniu. Dacă sapi numai gropi pe un traseu de curse, e greu după aceea să dai vina pe cal că nu aleargă destul de repede. Sau poate e vorba de ANI, o instituţie pe care dl Diaconu o declară ridicolă. Aşa e, e o instituţie cu puteri legale puţine. De ce? Pentru că tot colegii liberali ai dlui Diaconu, în colaborare cu PSD, ne-au împiedicat să îi dăm puteri mai multe.

Ia întreabă tu în jur, Mircea, şi ai să afli cum îşi închideau toţi liberalii telefoanele în luna mai 2006 de teamă că îi sun eu să le cer să voteze pentru ANI. Unii mi-au zis că intră în spital: pe alţii nu-i lăsa soacra, sau pisica, sau mai ştiu eu ce. În condiţiile astea, a fost o supriză plăcută pentru mine că o ANI născut cu forcepsul a trimis atâtea dosare la Procuratură şi a făcut atâtea verificări. Cine face discuţii de oportunitate - de ce mai degrabă x decât z - nu pricepe cum funcţionează statul de drept. Toată lumea care are obligaţia legală de a declara va fi verificată, indiferent cine e, chiar Vadim sau Dinescu, două personaje greu de pus într-o frază, toată lumea cu obligaţii egale e tratată egal. Dar de ce apar la televizor toate astea înainte să devină finale? Răspuns: pentru că lupta cu corupţia sistemică e o luptă şi pentru opinia publică, şi atunci când ai miniştri, parlamentari şi judecători în înaltele curţi constituiţi în reţele de influenţă cu partide politice şi averi private în spate e normal să ai măcar publicul de partea ta. Ca de obicei, românii nu au idee cum a mers în alte părţi.

Şi Mani pulite s-a judecat tot la televizor până să se ajungă la tribunal, şi acolo cătuşele au jucat un mare rol: RAI a creat seriale din procese şi s-au făcut clipuri cu acuzaţii. Din cei vreo 5.000 de oameni, din care un sfert în Parlament, arestaţi în legătură cu tangentopoli, scandalul distribuirii fondurilor publice pe linie de partid, vreo 2.000 nu au ajuns niciodată să fie trimişi în judecată, au fost doar plimbaţi prin faţa camerelor de luat vederi şi ţinuţi în arest preventiv şi un an ca să mărturisească sau să-i dea pe alţii. Alţii, mulţi, au luat sentinţe cu suspendare: unii s-au sinucis de ruşine. Dar la sfârşitul întregii operaţii o întreagă clasă politică se năruise şi regulile jocului se schimbaseră, exact ceea ce este şi obiectivul principal al anticorupţiei noastre. Şi de asta e necesar ca totul să se petreacă cu uşile deschise, ca toţi cei care fac azi lucruri pentru care cei de ieri sunt trimişi în judecată să vadă ce riscă. Nu luptăm cu persoane sau cazuri izolate, ci cu un mod inacceptabil de a fi primar, ministru, politician sau judecător la Curtea Supremă. Publicul nu e doar spectator, ci actor, pentru că votează.

În sfârşit, justiţia nu e bună că e politizată. Cum ştim din vechile stenograme PSD, când personajul Rodicăi Stănoiu spunea clar că „o dată ce ne-am pus peste tot oamenii noştri în fruntea curţilor de apel, nu-i mai sunaţi toată ziua, că, unu la mână, ştiu ei ce au de făcut şi, doi la mână, au şi ei demnitatea lor". Sau poate nu aţi auzit anecdota celebră sub regimul Constantinescu, cu o doamnă foarte populară cu o mare avere în vechea Românie şi care, după ce şeful statului, prim-ministrul şi ministrul Justiţiei nu au reuşit să o ajute să recupereze nimic, a ajuns la un politician din opoziţie, care, amabil, a dat un telefon la Curtea Supremă şi s-a rezolvat, aşa, ca să se vadă că PSD nu e duşmanul restituirii? PSD rămâne cel mai influent în justiţie din motive istorice: s-au instalat de mult în fruntea reacţiunii, nici un partid care câştigă azi alegerile nu are cum să mai reproducă aceste mecanisme de influenţă. Dovada este că pare mai uşor să obţii condamnări pentru PDL şi PNL decât pentru PSD. Politizare, pentru că aceste cazuri nu au fost scoase în campania electorală, ci după? Pervers argument şi prost: că, dacă ieşea în campania electorală, DNA ar fi fost acuzată că manipulează opinia publică pentru a influenţa rezultatul alegerilor. Băsescu controlează Procuratura? Fals: nu are decât serviciile, restul e aleator, dovadă că alde Solomon, Falcă, Ţânţăreanu, Gutău sunt sub anchetă, trimişi în judecată sau deja condamnaţi.

Dacă anticorupţia noastră pare uneori politică, aceasta e exclusiv vina partidelor din opoziţie, care au constituit alianţa 322 împotriva statului de drept, dându-i lui Băsescu, practic, al doilea mandat. Oricâte prostii face PDL azi, el e legitimat de
această plasare avantajoasă a oponenţilor săi. Cu cât dau din gură mai mult cei care luptă cu anticorupţia la toate orele, dar coexistă perfect cu corupţia, cu atât mai bine pentru Băsescu şi PDL. Mă miră că strategilor lui Ponta şi Antonescu nu le-a căzut încă fisa.