Se afișează postările cu eticheta Macovei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Macovei. Afișați toate postările

luni, 10 septembrie 2012

E GROASĂ RĂU:
MI'AM VĂZUT VISU'
CU OCHII!
MONIKA MAKOVEI
ȘEFĂ DE LA CADRE!!!

mă văz nevoit să reevaluez hotărârea boicotistă pe care o luasem în legătura cu alegerile din decemvrie 2012, dacă nimic memorabil n'o să se intimple  pina atunci, pe motiv de procuroare comunistă monika makovei, care, prin nu știu ce manipulatziuni absconse, a fost investita drept "șefă de cadre" a proaspăt nășitei si prăpăditei constructziuni dă dreapta, asa cum sugerasem, primu' din parcare, eu însumi, în acest binecuvintat (b)loc.

pentru că este d'așteptat să trăim, din ou, vremuri interesante, cu haine rupte și singe pă peretzi, nu pot să m'abtziu ca să  nu contribui, măcar cu'n bot, la atingerea pragului de 8(opt) la sută, care, dacă'mi aduc bine aminte, trebe depășit de către constructziunile, alcătuite din mai multe partide, care vor s'acceadă'n parlament (cel putzin asa era prin 2000, cind n'au intrat penetzeu' & asociatzii), lucrare la care or sa contribuie, nu mă îndoiesc nici o clipită, cu virf și îndesat, multzi dintre baronașii și balonașii pedelistii și noi uneperiști (așa le zic eu ălora din partidu' lu' mru) care'o iubesc pe monika mai rău ca pe sarea'n ochi, sau, mult mai expresiv, mai rău decit o iubește însuși emigrantu' care mai rataceste p'aici, in cautarea luminii de la rasarit.



ASA ARĂTAU PEDELISTII
LA ÎNCEPUTU' PREZENTEI
LEGISLATURI



CUM VOR ARĂTA,
OARE,
DUPĂ CE'I IA MONIKA
LA MÎNĂ?



joi, 15 aprilie 2010

doamna mungiu fatza cu coruptzia revine, fara udrea...

Statul de drept tradus pentru Mugur Ciuvică
de ALINA MUNGIU-PIPPIDI
15 Aprilie 2010

De când corupţia noastră trainică s-a ciocnit, în sfârşit, cu o anticorupţie cam puţintică, dar persistentă, noi trăim într-o farsă permanentă în România. Sau aşa cred unii lideri de opinie, de la Mugur Ciuvică la oameni de la care aş aştepta mai mult, ca Diaconu sau Dinescu. Totul e un mare bluf, o operetă comică, un spectacol de vodevil: arestări, condamnări, evadări, cătuşe, răpiri, nimic nu e adevărat. Nu suntem ţara Mioriţei, în care cei răi se adună şi conspiră în fiecare zi cum să-i asasineze pe cei buni, asta e o invenţie de-a lui Alecsandri, ci o ţară de bâlci, unde când bagi cuţitul în cineva nu curge sânge. E probabil doar o iluzie că eu am fost la tribunal de mai bine de zece ori din 2004 încoace pentru că am demascat diverşi politicieni corupţi care m‑au dat în judecată; că pe Băsescu l-au dat jos 322 de parlamentari speriaţi de moarte de spectrul DNA, deşi ştiau că poporul nu e de partea lor; sau că Monicăi Macovei i-au dat drumul la toate ochiurile de gaz din casă nişte intruşi care au încuiat apoi uşa la loc. Nişte primari de rangul întâi, Cristian Anghel de la PNL şi Mircia Gutău de la PDL, au primit sentinţe cu închisoare fără suspendare de la curţi din România şi nu mai au posibilitate de apel - alţii stau la rând. Te pomeneşti că închisoarea e în studiourile Buftea, o butaforie ca să mai tragem de o telenovelă, acolo. Zău? Păi, poate se oferă cineva din marea de beştelitori publici ai DNA şi ANI să schimbe locul cu ei. Nu de alta, dar trebuie să vină odată şi testul realităţii.

O să spuneţi poate că aceia care ţin discursul acesta o fac din interes şi că nu merită să le discutăm argumentele. Dar eu aş crede că unii sunt mai degrabă dezorientaţi: şi propun să ne facem datoria să îi orientăm acceptând ca punct de plecare buna lor credinţă. Ca atare, o să iau la rând trei dintre argumentele lor principale. Unu, că anticorupţia nu e serioasă pentru că e slabă. Doi, că anticorupţia nu e serioasă pentru că e publică. Şi trei, că anticorupţia nu e serioasă pentru că e politizată. Anticorupţia nu dă rezultate şi deci de vină sunt DNA şi ANI. Cam aşa sună argumentul. În realitate, la ora asta sunt sute de oameni sub anchetă, iar numărul de înalţi demnitari trimişi în judecată e cel mai mare proporţional din Europa de la Mani pulite încoace. Dacă DNA se mişcă uneori greu, e din vina unor parlamentari care l-au apărat pe Năstase până la ultima baricadă, sub conducerea lui Crin Antonescu şi a altora ca el sau a unor curţi superioare unde sistemul aleator de distribuire al cazurilor le trimitea mereu, în mod straniu, la Viorica Costiniu. Dacă sapi numai gropi pe un traseu de curse, e greu după aceea să dai vina pe cal că nu aleargă destul de repede. Sau poate e vorba de ANI, o instituţie pe care dl Diaconu o declară ridicolă. Aşa e, e o instituţie cu puteri legale puţine. De ce? Pentru că tot colegii liberali ai dlui Diaconu, în colaborare cu PSD, ne-au împiedicat să îi dăm puteri mai multe.

Ia întreabă tu în jur, Mircea, şi ai să afli cum îşi închideau toţi liberalii telefoanele în luna mai 2006 de teamă că îi sun eu să le cer să voteze pentru ANI. Unii mi-au zis că intră în spital: pe alţii nu-i lăsa soacra, sau pisica, sau mai ştiu eu ce. În condiţiile astea, a fost o supriză plăcută pentru mine că o ANI născut cu forcepsul a trimis atâtea dosare la Procuratură şi a făcut atâtea verificări. Cine face discuţii de oportunitate - de ce mai degrabă x decât z - nu pricepe cum funcţionează statul de drept. Toată lumea care are obligaţia legală de a declara va fi verificată, indiferent cine e, chiar Vadim sau Dinescu, două personaje greu de pus într-o frază, toată lumea cu obligaţii egale e tratată egal. Dar de ce apar la televizor toate astea înainte să devină finale? Răspuns: pentru că lupta cu corupţia sistemică e o luptă şi pentru opinia publică, şi atunci când ai miniştri, parlamentari şi judecători în înaltele curţi constituiţi în reţele de influenţă cu partide politice şi averi private în spate e normal să ai măcar publicul de partea ta. Ca de obicei, românii nu au idee cum a mers în alte părţi.

Şi Mani pulite s-a judecat tot la televizor până să se ajungă la tribunal, şi acolo cătuşele au jucat un mare rol: RAI a creat seriale din procese şi s-au făcut clipuri cu acuzaţii. Din cei vreo 5.000 de oameni, din care un sfert în Parlament, arestaţi în legătură cu tangentopoli, scandalul distribuirii fondurilor publice pe linie de partid, vreo 2.000 nu au ajuns niciodată să fie trimişi în judecată, au fost doar plimbaţi prin faţa camerelor de luat vederi şi ţinuţi în arest preventiv şi un an ca să mărturisească sau să-i dea pe alţii. Alţii, mulţi, au luat sentinţe cu suspendare: unii s-au sinucis de ruşine. Dar la sfârşitul întregii operaţii o întreagă clasă politică se năruise şi regulile jocului se schimbaseră, exact ceea ce este şi obiectivul principal al anticorupţiei noastre. Şi de asta e necesar ca totul să se petreacă cu uşile deschise, ca toţi cei care fac azi lucruri pentru care cei de ieri sunt trimişi în judecată să vadă ce riscă. Nu luptăm cu persoane sau cazuri izolate, ci cu un mod inacceptabil de a fi primar, ministru, politician sau judecător la Curtea Supremă. Publicul nu e doar spectator, ci actor, pentru că votează.

În sfârşit, justiţia nu e bună că e politizată. Cum ştim din vechile stenograme PSD, când personajul Rodicăi Stănoiu spunea clar că „o dată ce ne-am pus peste tot oamenii noştri în fruntea curţilor de apel, nu-i mai sunaţi toată ziua, că, unu la mână, ştiu ei ce au de făcut şi, doi la mână, au şi ei demnitatea lor". Sau poate nu aţi auzit anecdota celebră sub regimul Constantinescu, cu o doamnă foarte populară cu o mare avere în vechea Românie şi care, după ce şeful statului, prim-ministrul şi ministrul Justiţiei nu au reuşit să o ajute să recupereze nimic, a ajuns la un politician din opoziţie, care, amabil, a dat un telefon la Curtea Supremă şi s-a rezolvat, aşa, ca să se vadă că PSD nu e duşmanul restituirii? PSD rămâne cel mai influent în justiţie din motive istorice: s-au instalat de mult în fruntea reacţiunii, nici un partid care câştigă azi alegerile nu are cum să mai reproducă aceste mecanisme de influenţă. Dovada este că pare mai uşor să obţii condamnări pentru PDL şi PNL decât pentru PSD. Politizare, pentru că aceste cazuri nu au fost scoase în campania electorală, ci după? Pervers argument şi prost: că, dacă ieşea în campania electorală, DNA ar fi fost acuzată că manipulează opinia publică pentru a influenţa rezultatul alegerilor. Băsescu controlează Procuratura? Fals: nu are decât serviciile, restul e aleator, dovadă că alde Solomon, Falcă, Ţânţăreanu, Gutău sunt sub anchetă, trimişi în judecată sau deja condamnaţi.

Dacă anticorupţia noastră pare uneori politică, aceasta e exclusiv vina partidelor din opoziţie, care au constituit alianţa 322 împotriva statului de drept, dându-i lui Băsescu, practic, al doilea mandat. Oricâte prostii face PDL azi, el e legitimat de
această plasare avantajoasă a oponenţilor săi. Cu cât dau din gură mai mult cei care luptă cu anticorupţia la toate orele, dar coexistă perfect cu corupţia, cu atât mai bine pentru Băsescu şi PDL. Mă miră că strategilor lui Ponta şi Antonescu nu le-a căzut încă fisa.

joi, 25 iunie 2009

leantza sindrome

acu' marii barbatusi ai natziei poa' sa steie linistitzi inca v'o doua'j de ani, concurentza la fonctzii si ciolane fi'va rarefiata cu mai mult de juma', purtatoarele de mamele putind astfel sta mai mult pe la cratitzi.
intr'o natzie 'n care de multe ori femeile se dovedira de multe ori mai barbate decit vajnicii clocitori ai oolelor personale...
dupa ce le dadura la tzurloaie cu vadita satisfactzie personajelor feminine de mare fortza musca si macovei, pe prima scotzind'o definitiv din peisaj, masculii feroce trecura si la caracuda !
o prinsera, iata, pe ritzi cu ratza'n gura, gustul singelui le 'ntuneca mintzile, si sfirteca cu voluptate prada ce le fu oferita dezinteresat. cine dracu' a mai vazut o gisca cu ratza'n gura ?

marți, 16 iunie 2009

re-ce-si-u-ne

dupa ce ai intr'un trimestru crestere economica de 340%, si in urmatoarele doo trimestre ai doar cresteri de 338%, respectiv 337%, inseamna ca esti in re-ce-si-u-ne ?



asta ca sa stiu si io...

habar n'am de ieconomie, ca majoritatea managerilor, hanalistilor si blogerilor bastinosi, asa ca i'o credeam pin acu' ca recesiune e numa' daca ai doo trimestre consecutive asa numita crestere negativa...
asa a 'ntzeles si basescu !
inseamna ca sint la fel de prost ca presedintele statului !
coool !

d'aia nu ma mai uit la, si nu mai citesc pe, ieconomistii romani, ca vorbeste parca's nobelizatzi de la mama lor...
daca's asa dasteptzi...

ceva urme de coerentza si raportare la ce'i p'aici si nu'n concepte, mai depistez doar la daianu, si stolojan, ca e robocop, si totzi'l bate, totzi'l 'ngiura, ma rog...



poza am luat'o de pe'un sait, si'mi pare c'am vazut'o si la avramescu pe blog, asa ca NU DAU BANI !

luni, 8 iunie 2009

gata, fata lu' tata !

eba ne'am ales'o, punetzi'o frumusel in raft la brusel, si vedetzi dracu' ce facetzi mai departe ca ne'am saturat de cite broaste ne obligatzi sa ingurgitam, pe stomacu' gol !
va luatzi la'ntrcere cu pesedizstii si penelizsdii care dintre voi e mai ticalos, fara sa va datzi seama ca pe terenu' asta voi o sa le 'ndeplinitzi profetziile alora care va prezic extinctzia dupa ce basescu n'o mai fi.
ca n'o mai fi.
daca lu' eba i'atzi tras un patru la suta, cu cit credetzi ca pleaca macovei cind s'o satura de figurinele alea sinistrutze care'i mai flancau pe tru si pe stolojan, dupa ce monica a parasit platourilii realitatzii tivi, fara sa scoata un cuvintzel ?
a 'nceput sa va placa si voo, vad, tactica asta naroada adoptata de pesede/pece/penele/teve de demobilizare a electoratului activ, avind, astfel, de cumparat, la propriu, mai putzine voturi... in loc sa 'ncercatzi sa fitzi altfel decit iei, cum atzi vrut sa lasatzi senzatzia la un moment dat.
pai n'o sa reusitzi, fraierilor !
n'o sa avetzi niciodata talentul lor, mesteri calitzi in grele lupte de clasa...
multzumim din inima ca ne'atzi facut hatiru' sa trimitetzi la strasbur si brusel citeva fetze cu care nu ne ie rusine, alaturi de altzi citziva legumicoli, da' asta nu va scuteste sa vedetzi pe un' o sa scoatetzi camesa la presidentziale, ca bazindu'va doar pe fleru, si bafta, lu' basescu, riscatzi o luuuunga perioada de stat pe tusa puterii, bolovanilor !
daca i'o 'ncepe, iara, sa'i fuga lu' base ochiu' dupa voturile peremisto'becaliene, apai baietzii de la 'ntena3 si arealitatea poa' sa plece de pe acu' intr'o vacantza prelungita...
putetzi sa va luatzi si voi ceva consultantzi, straini, dac'o mai fi vreunu' neangajat de concurentza, plus fo pai'spe sociologi beton, care sa va 'nvetze ca coruptzia nu mai ie tema de campanie in rrromania... de monica se ocupa severin si tavarisci din 'nternatzionala ! voi sa va tzinetzi cu mina de mantzog si putetzi face campanie de cules musetzel si flori de cucu


vineri, 22 mai 2009

cacareze de cauciuc doi

                                 


aceasta este imaginea unui stilp destinat sustinerii corpului lampilor electrice pentru iluminarea domeniului public al sectorului trei, cel al minunatului primar liviu negoitza, personaj misterios si pe cale de a deveni protagonistul baladelor urbane.
respectivul stilp este proprietatea firmei luxten, celebra firma de casa peledista, conform presii noastre capitaliste, cea care asigura ceva sinecura banoasa actualei eurocandidate eba, conform aceleiasi prese, si care stilp sustine cu voiosie, asemenea multora dintre semenii lui din beton, niste bannere peneliste cu crini in prim plan.
aceiasi stilpi de pe teritoriul sectorului trei sustzineau, la precedentele alegeri europarlamentare, figura trista, animata totusi de un zimbet enigmatic, a lui teodor stolojan.
marturisesc ca, desi circul destul de mult prin bucuresti, nu am vazut afisaje pelediste corespunzatoare celor peneliste de mai sus, in afara de niste meschine afise portocalii, alea cu "la bine si la rau".
se poate sa fie o strategie de campanie, da', mai curind, e semnul faptului ca "partidu'" nu'si sprijina propria lista.
si, poate ca, tot partidu', vrea sa'i dea un semnal lu' basescu: sa nu mai incerce sa'si "bage" oamenii peste tot !
acum, sincer vorbind, nu vad ce activist, din orice partid, s'ar simti confortabil in compania unora ca Macovei, Preda, TRU, Voinescu, Paleologu...
nu vad nici la basescu cine stie ce entuziasm la adresa respectivei liste, in afara de senzatia ca si'a impus oamenii, lucru subminat, la fel de evident, de miscarea eba...

eu sper, in ipoteza ca nu mai candideza, sa nu faca astfel un ultim oficiu de a mai asigura putzinilor loaiali o perioada de supravietzuire post-traumatica, inclusiv propriei fiice !