mi'e peste mina s'o spun, da' mogulu' patric, cu tot avintu' filmuletzului lui din campagnia 'lectorala, cu toate miliardele obtzinute ca urmare a unor dashtepte manevre politico-financiare, de 'nstrainare catre "inamic" a unui "maldar de fiare vechi" (rafinaria petromidia), fara achitarea catre statu' rumin cel natafletz a datoriilor historice, sau barimi a taxelor aferente, ma rog, toate alea - alea (creantza libia si ce'o mai fi), e, de fapt, cel mai benign mogul mioritzic, cel putzin din tripleta binecunoscuta pe car' o alcatuie 'mpreuna cu vintu nush si felics voiculescu!
am ajuns la concluzia asta parcurgind rubrica de "opinii" din cotidianu' patric, altele decit cele ale lu' plesu si liviu avram pe care le citeam de oricite ori imi aduceam aminte de ele.
am dat de doo articole ale unor autori pe care nu'i citisem ni-cio-da-ta pin' atunci .
le redau integral, fara acordu' autorilor, cum mi'am facut un (bun!) obicei !
primu' (
pe filiera alex mitache)
22 oct 2010 1601 afişăriPentru cine facem presă: pentru propriile interese sau pentru public? Stenogramele discuţiilor lui Sorin Ovidiu Vîntu cu ziariştii şi managerii trustului său de presă seamănă cu nişte flegme. Groase şi verzi. Am simţit un puternic disconfort al viscerelor când am citit cum Stelian Tănase îi cerea voie patronului să se ducă la TVR 1 să comenteze rezultatele alegerilor prezidenţiale. („Problema este să nu te superi tu sau Realitatea să-mi zică...") Parcă Stelian cerea voie tatălui să se ducă afară, să se joace cu p... în nisip. În faţa patronului nu mai era analistul politic tobă de păreri, care măcăne jovial în fiecare vineri seară cu Mircea Dinescu. (Şi când mă gândesc că Tănase a condus cândva „Revista 22" şi a fost membru fondator al GDS!) Ce jalnic mi s-a părut Cornel Nistorescu care i-a dat în gât pe „ăştia de la Realitatea", care „au de două zile caseta cu povestea Alro şi nu vor s-o dea". Imaginea lui Nistorescu, care îi şuşoteşte în ureche stăpânului cât de proaste şi rele îi sunt slugile, este memorabilă, oricât am blama aceste stenograme. Ce caraghios este „faimosul" manager de presă Sergiu Toader, care aproba, ca un yesman desăvârşit, „strategia de business" a stăpânului. („Absolut! OK! E corect, da!") M-am ţinut de burtă, de parcă băusem pilitură de electrozi de sudură cu suc de roşii, când am citit cum gomosul Doru Buşcu se făcea preş şi cum simandicosul manager de la Realitatea TV, Cătălin Popa, îi raporta „cârmaciului" ultimele „realizări". Să mai spun ceva despre odiosul Bogdan Chirieac? (Şi când mă gândesc cu câtă emfază vorbeşte despre geostrategia politică a Rusiei...)Aceste flegme au un singur destinatar: consumatorul de presă (scrisă şi audiovizuală). Modul acesta de administrare a presei exclude cu cinism publicul. Mai mult, îl umileşte. Românul care scoate din buzunar bani pentru a cumpăra produsele de presă şi cărora le asigură audienţa (vânzările de publicitate!) este ignorat şi manipulat. Dacă trusturile de media din România, aflate în proprietatea aşa-numiţilor moguli, funcţionează după astfel de „strategii de business", să nu-i mai mire pe ziariştii oneşti de ce scade audienţa muncii lor. Pentru că alţii, slugi şi pupincurişti de vocaţie, le îngroapă credibilitatea. În fond, pentru cine facem presă: pentru propriile interese sau pentru public? Ce încredere mai poate avea consumatorul de presă într-un jurnalist onorabil şi cinstit, care munceşte la trusturile lui Vîntu, Voiculescu şi Patriciu? Mai ales când trăieşte tot timpul cu suspiciunea (sau dovada) că informaţia pe care o cumpără este otrăvită! Sau totul este umplut cu flegmă şi publicul nu mai are scăpare? Aceste stenograme nu vor schimba faţa (sau feţele) presei româneşti. Să le căutăm scuze acestor oameni de presă sau să le plângem de milă este ca şi cum am juca rolul unui chelner care, înregistrând plângerea unui client că ciorba îi miroase a urină, l-ar chema pe bucătar şi acesta, după ce ar evalua situaţia, ar scuipa gros şi verde, asigurându-l pe client că a adăugat ingrediente naturale. Poftă bună!
al doilea
Când tupeul poartă epoleţi
Sabin Orcan
În cazul APV-iştilor, situaţia nu-i chiar aşa de grea cum ne-ar lăsa să credem manifestaţia de la Cotroceni.N-aş fi crezut, până ieri, că foştii purtători de uniformă militară sunt capabili să protesteze atât de violent încât să ţi se facă părul măciucă. Rareori mi-a fost dat să aud, în scurta noastră democraţie, strigături de o asemenea încrâncenare: „Băsescu - spânzurat", „Arde şobolanul" şi „Ieşi afară, javră ordinară". Strigături însoţite de îndemnuri la răsturnarea puterii, care-mi aduc aminte de mineriadele anilor ‘90.taguriCulmea, totul s-a petrecut chiar de Ziua Armatei, după tradiţionala depunere de coroane. După care, pe la orele prânzului, pensionarii cu grade pe umăr s-au oprit să-şi verse oful la Cotroceni. Parcă pentru a sublinia solemnitatea momentului, printre huiduieli, suduieli şi fluierături se mai strecura şi câte‑un refren cu iz cazon: „Armata e cu noi", „Moarte trădătorilor", „Trăiască armata României". Şi dă-i, şi luptă, mai ceva ca la revoluţie!Când colo, programul sindical-artistic s-a încheiat cu arderea unor pancarte cu chipul preşedintelui, număr transmis în direct de televiziuni. Pentru ca, spre seară, „vâlvătaia" să se stingă de la sine. Rezerviştii au plecat încolonaţi acasă, satisfăcuţi că ne-au dat un exemplu de cum se ţine un protest şi că i-au zis-o de la obraz lui Băsescu! În ciuda gălăgiei, n-am reţinut totuşi ce voiau de fapt. Căci problema pensiilor se află, după cum ştim, în mânuţele premierului Boc.Trec peste faptul că portul uniformei militare presupune respectarea unui cod al onoarei şi al decenţei, care contravine acţiunilor de forţă. Însă revendicările au devenit obişnuinţă într-o ţară în care aproape fiecare cetăţean are ceva de revendicat. Bugetarii cer să-şi păstreze posturile, pensionarii să-şi ia pensiile cuvenite, profesorii şi medicii să nu li se taie lefurile şi‑aşa mizerabile. Şi cea mai mare problemă a guvernanţilor nu este că nu le ajung banii aflaţi în vistieria lovită de criză. Ci faptul că populaţia nu se mai arată dispusă să înghită, pe nemestecate, bălmăjelile oferite în loc de soluţii.Aşa se face că oamenii nu mai au răbdare şi, când ţi-e lumea mai dragă, ies în stradă să-şi strige nemulţumirile. Care cu temei, care fără. În cazul APV-iştilor (cum li se spune în popor celor care au ales „armata pe viaţă"), situaţia nu-i chiar aşa de grea cum ne-ar lăsa să credem manifestaţia de la Cotroceni. În primul rând, pentru că pensiile militarilor sunt de două-trei ori mai mari decât ale celorlalte categorii sociale.E o mare diferenţă între un colonel în rezervă, pensionat înainte să fi devenit sexagenar, cu peste 3.000 de lei pe lună, şi un amărât de cadru didactic, a cărui pensie abia dacă ajunge la jumătatea sumei de mai sus. Dar ce importanţă mai au cifrele, când am putut vedea cu ochiul liber ce feţe de îmbuibaţi la popotă aveau protestatarii de ieri? Să-l drăcui pe Băsescu, oricât de „negru" ar fi el, pe motiv că nedreptăţeşte pensionarii de lux - asta mi se pare o probă de tupeu maxim. Tupeu cu epoleţi!
vaz ca, desi isi facea cindva salarizatzii oi, dinu patriciu a deschis supapa sufitzient de mult incit sa para un despot luminat in propriu'i trust.
sa vedem cit l'o tzine, ca doar si felics tolerase pin' la un moment dat prezentza unora pe care ulterior i'a etichetat drept "pupini", "deontologi", prin intermediu' trepanatzilor ce i'au ramas fidea pin' in ziua de azz.
*********************
si apropo de rafinaria midia, e demn de mentzionat ca "jafo" onesti, desi si'a platit, se zice, datoriile catre stat, sta inchisa de freo patru ani, lucru cam nepopularizat, dom'le!
naiba sa'i mai 'ntzeleaga
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu