Se afișează postările cu eticheta contributors. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta contributors. Afișați toate postările

vineri, 12 septembrie 2014

doină de dor și de jelea, "la capătul liniei", a feminității și gingășiei, de nu mai știi dacă să rîdzi sau să plîngi, direct în noaptea mintzii

chiar ca te'apuca jelea






si da, n'am mai avut cuvinte ca sa i le adresez doamnii jelea, care parea o doamna plina de insusiri si normala la cap, dar nu s'a mai intimplat acelasi lucru cu un domn gheorghe, comentator acreditat la dinsii pe platforma, care a tzinut s'o confirme pe doamna jelea in legatura cu opinia 'mnea'ei despre un anume radu f. alexandru, un caz ciudat si unic in peisagi, caruia'i datorez personal foarte mult pentru ca a fost autorul scenariului unui film, realizat in alb-negru (regizor dinu tanase), de pe vremea lu ceashka, "la capatul liniei", care, mie unuia, mi'a placut teribil de mult.




"Sunt de acord cu dvs. ca articolul d-nului Alexandru e catastrofal. La acel articol mi-au fost blocate doua comentarii in care punctam elementele grosolane de propaganda de partid si ipocrizia aferenta. Dar nu trebuie sa va mire calitatea slaba a textului. Atunci cand autorul face plecaciuni obediente partidului pt. a primi vreo ciozvarta nu se poate scoate un discurs coerent si solid argumentat. In fond, e o forma de cedare in fata viciului stomacului plin."



pai da, domnul radu f. alexandru, a carui etnie - nu'i asa? - nu mai trebuie pomenita, a facut atit de multe plecaciuni obediente partidului, "pentru o ciosvirta", cum zicetzi d-voastra, pina cind, atunci cind a obtzinut'o, ciozvirta, a renuntzat benevol la ea, deoarece nu a dorit sa destabilizeze majoritatea coalitiei guvernamentale, care de bine ce a facut domnul alexandru acest pasabil sacrificiu, a mai rezistat citeva zile, inclusiv cu aportul unor vasnici membri care se regasesc actualmente in partidul de suflet al domnului presedinte si al sinistrei sale sosii.

mai cunoaste cineva vreun caz al unui alt vinator de ciozvirte (si ciozvirta era destul de grasa, ca durata mandatului la c.n.a. e de 6 ani) care sa renuntze la ea pentru binili, cam efemer, trebuie sa recunoastetzi, al partidului? (comentariul meu)

"Radu F. Alexandru şi-a depus, joi, demisia din funcţia de membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), el urmând să îşi desfăşoare în continuare activitatea de senator, a anunţat preşedintele CNA, Răsvan Popescu, în şedinţa de joi a Consiliului.
(...)
Senatorul PDL Radu F. Alexandru, numit membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului, a anunţat, pe 2 aprilie, că îşi va continua activitatea în Senat "pe o perioadă conferită şi stipulată clar de lege", deoarece nu doreşte să destabilizeze majoritatea coaliţiei guvernamentale în această Cameră legislativă. El a precizat că timpul acordat unui membru al CNA pentru a-şi da demisia din partid sau din instituţia pe care a reprezentat-o este de trei luni."







p.s.
am pus comentariul de mai sus nu din alt motiv decit acela ca el nu fusese apobat de catre "platforma" pina in momentul aparitziei pe ecrane a acestor micutze rinduletze

miercuri, 11 septembrie 2013

alături de maidanezi, banciu și tapalagă au căzut și ei victime colaterale (nevinovate?) ale hingherilor RMGC

în calitate de (aproape) initziator (pretenii știe despre ce vorbesc) al cultului personalitătzii lu' radu banciu (fără stănescu), cel adus labe unu de sorin oancea  ca să'l contrapondereze pe mircea badea (și ăsta tot o creatzie "marca oancea"), pot să mă declar, liniștit, din nou, un guguștiuc cu tzîtze care nu se pricepe absolut deloc la oameni. 

celebrul, de acum, entertainer și'a făcut, pînă acum, un titlu de glorie că ar fi curat ca lacrima, că niminea nu'l are la mînă, la o adică, precum că ar fi luat f'un capăt de atza, o atentzie, o măslină, de la cineva, spre deosebire de majoritatea covîrșitoare a colegilor lui din fosta pressă romună capitalizdă, în spetzial spre deosebire de ăia din pressa sportivă, pe care'i cunoaște, cu apucăturile lor cu tot, din interior, motiv de persiflare suficientă și batjocură continuă, pe toate canalele, că numa' de modestie nu poate fi bănuit și acuzat banciu, fără a fi primit vreodată, după știintza mea, vreo replică.

nici episoade nebuloase, de pe vremea în care respectivul era "la munca de jos" (povestite chiar de el cu multa vreme în urmă), reporter "de teren" adică, în care a fost companionul lui "giovani" becali prin cazinourile evropii, nu s'au lăsat cu puneri la punct din partea ipochimenosului mafiot, pe care'l știm cu totzi slobod la gură, cu toate că "giovani" n'a fost crutzat în nici un fel de șarjele devastatoare ale talentatului (ce'i a lui i'a lui!) pampfletar.

iată că toată această carapace de corectitudine intransigentă și integritate asumată sfidător e pe cale să crape zgomotos, odată cu înscrierea (și a) lu' banciu în traectoria geostatzionară a sateliților și lobbistilor roșia montana gold corporeișîn, alături, îmi vine acum în minte, de caraghiozu' de ghilezan.

dacă accesele antimaghiare demne d'un vadim tudor în cea mai buna formă m'au făcut să'l scotz pă banciu din orice blogroll, deși ajunsesem într'o vreme "să'i dedic" o întreagă pagină, orientarea lui actoală d'apărător al maretzelor idealuri ale capitaliszmului pă pîine muet în cianura "canadienilor" largi la pungă mă face aproape să nu'l mai pot urmări, ca p'un bogdan dumitrescu chireac, sorin "șantaju și etaju" roșca stănescu, sau badea, gîdea și cu grecu tunde oaea și berbecu.

acuma, oricît de indeferentzi mi'ar fi hipsterii (așa se numesc?) care bat darabana p'in centru capitalii, nu pot decît sa privesc cu scîrba cum nește așa ziși opozitzioniști ai regimului crino-pontos se luptă pentru liniștea gubernării, pe care altfel o spurcă cum le vine la gură, și se declară oripilatzi de blocajele din trafic provocate de turbulentzii anti-rmgc, precum ereau și cristian tudor popescu și corina dragotescu oripilatzi de mitingistii din 1990, dacă e să ne amintim cum se pronuntzau ei în "adevaru" darie novanescian al acelor vremi, în apărarea proaspăt înscăunatului regim fesenisto-kaghebizd.

o fi antenescu prost,

poate și ticălos, cum mai cunoaștem noi niște cazuri

da', banciule, asta mă doare pe mine acuma? 



colaborarea fratzescă, dacă nu prostească, dintre banciu și

evezeaoa lu' dan andronic, continuă netulburat, dacă nu turbat,

deși banciu nu pregetă să facă continuu mișto de "calitatea" micronică

a respectivii fitzuici, situatzie care mă determină să trec și evezeaoa,

la loc de cinste, "pe lista neagră", alături de cotidianu' nistorescian

și antenele și jurnalu' felicsian 

(am uitat să trec labeunul teve, nooa atena 3 pe invers, ajuns la fel de indigest) 

chiar dacă n'a ajuns, încă, la nivelu' de decrepitudine a lu' banciu, dan tapalagă se ia și el la trîntă, prin ironie vrută "fină", cu tentativa de revigorare a mult prea lascivei și acomodantei tinerimi romune, din perspectiva unui adept al unui capitaliszm nu numai pur și dur dar chiar fără scrupule.

păi, băi tapalagă, atuncea de ce mortzii mă'sii te'ai loat atîta de marii afaceriști romuni, de la patriciu la nicolae chimicu?

există și coruptzie bună, dacă are etichetă de import?

Inca o revolutie

de Dan Tapalaga HotNews.ro
Dan TapalagaMarţi, 10 Sept 2013 Actualitate | Opinii
Nu corporatia face legislatia. Cu acest slogan si cu steagul tricolor tot mai des arborat la Protest, Romania tocmai isi proclama independenta de marile corporatii fasciste. Aceste tumori ale capitalismului, pe langa ca ne fura resursele stramosesti, mai si corup, exploateaza pana la epuizare mana de lucru ieftina romaneasca si, in general, pustiesc locul lasand in urma lor munti de gunoaie. Alternativa la exploatarea aurului sau gazelor de sist, solutia la raul facut de occident si democratie o reprezinta binecunoscutele povesti de succes romanesti: baltirea in paradisul nostru verde, contemplarea mioritica, serviciile unui stat foarte competent la pachet cu ai sai clienti cinstiti din politica sau niste baietii destepti locali.
[
81 comentarii

un articol binevenit de pe contributors punkt ro, care mă scutește pe mine să'mi mai bat de'jtele degeaba pă tastatură și să'mi stric ochii belindu'mă'n monitor:


ultra suspecta afacere rmgc mă face să mă întreb și io dacă chiar exista atîta aur acolo sau dacă "canadienii" chiar aveau de gînd să spargă muntzii ăia pentru el, că dacă erea atîta cît se zice, nu precupetzea nea ceashka orice efort ca să'l scoatză?

ca tot îi frigea buza după pretziosul metal, de ajunsese, în ultimii lui ani, să vînză din rezerva băncii natzionale ca să achite datoriile către fmi, iar "lipsa tecnologiii adecvate" nu erea un impediment, că doar nu se apuca de construit aipaduri, iar baetzii de la sie nu dormeau în cizme ca acuma.

o conspiratzie monstruoasă care incumba speculatzii bursiere oportune și cereri de despăgubiri la fel de monstruoase pretinse coruptului stat romun, cu complicitatea bine simtzită a oficialilor, nu pot fi "excluse din principiu".

afacerea bechtel le'o fi stîrnit unora pohta ce'a pohtit să scoatză bani și din peatră seacă, fără a o muta măcar din loc...

încă un personaj celebru stînd pe gînduri
dacă sa bage și el botu' la maimutzica rmgc
să mă baaaag?
să nu mă baaaaag/
da' ce, banii RMGC nu merge?


drept care, armătzile salvării rmgc nu trebe sa dispere (și, după cîte se vede, nici n'o fac), bani vor mai fi, așa ca se pot înrola noi contingente, obraz gros și cîini maidanezi care să cază ca musca'n laptele afumat de fumigene s'or mai găsi.

marți, 21 mai 2013

"servesc patria!"

cine "servesc patria"?

pai, pe linga bliiiin axinte si altzi miscatzi popular, iata ca si oficiosu' lu' dan andronic, evezeaoa de crunta opozitzie, practica o la fel de crunta cenzura asupra opiniilor neconvenabile coabidacilor si romanilor de stirpe profunda infractzionala.

c'altfel, ce chichirez ar fi ca niste asa strasnici opozitzionisti, care au facut scurta la gura tot improscindu'l, pe buna dreptate, nu neg, pe cacaraul antenist, sa nu publice astazi, in sfinta zi de martzi, trei ceasuri rele ("la multzi ani, constantin&elenelor!"), obisnuitul articol al lui soriiiin ionitzaaaa, fost (actual?) "senator evz"?

de ce sufla si'n iaurt, repet, asa niste strasnici opozitzionisti ce sint, ca sa nu deranjeze nici cu o floare pe cei care tocmai ce se aseaza temeinic cu bucile pe coana justitzika?

ne spune tot sorin ionitza, in alta parte:


Ultima mare condamnare. De acum, va fi linişte

Sorin Ionita    mai 21, 2013 7 comentarii 1,133 Vizualizari
Câţi dintre dv cred că barosanii din fotbal ȋn care tocmai şi-a rupt justiţia română zilele astea dinţii, au câştigat bani din alte părţi şi i-au adus ȋn fotbal aşa, din patriotism, sau măcar pentru filantropie şi onoare, după cum sună explicaţiile oficiale ale lui Copos? Câţi dintre dv cred că tipii ăştia, pe care ȋi vedeţi la TV cum rup trei pixuri până reuşesc se iscălească o hârtie, au avut cine ştie ce scheme complicate, nemaivăzute de sifonat bani din prăpăditele lor de cluburi sau cu prăpăditele lor de terenuri? Mda, aşa mă gândeam şi eu…
Nu vă uitaţi că l-au băgat la răcoare pe bufonul Gigi şi ȋncă doi expiraţi care sunt pe linie politică moartă. Intersecţia astrelor a făcut ca ȋn complet să fie majoritari nişte magistraţi ok – adică exact invers decât s-a ȋntâmplat ȋn celălalt şi aşa cum nu veţi mai vedea ȋn lunile şi anii care vor urma. Aşa cum cea mai lungă zi a anului e ȋn iunie, dar cea mai caldă lună este august, tot aşa şi justiţia funcţionează cu oarece inerţie: succesele de azi sunt rezultatul muncii acerbe din ultimii ani a minorităţii reformiste; iar non-rezultatele din viitor vor fi efectul reculului din 2013. Pe scurt, ieri aţi văzut ultima mare condamnare din epoca ȋncheiată; şi prima mare achitare din vremurile cele noi.
Or, dacă nici de haiducii ăştia de doi bani din fotbal nu am putut scăpa, e clar. Câţi dintre dv mai cred ȋn asigurările care ni se dădeau de binevoitori mai an, cum că reformele ȋn justiţie au atins masa critică, de acum sistemul trebuie lăsat ȋn pace să continue procesul singur? Că nu mai contează oamenii, ci instituţiile, că nu stă anti-corupţia ȋn persoana lui Morar, nici nu mai e nevoie de sprijin politic, monitorizare pe CSM şi promovări la curţi, scandal internaţional cu MCV şi restul? Unde sunt teoreticienii instituţionalizării reformelor sub USL, s-au ascuns acum sub masa critică, pe care dansează Becali din buric?
Dacă nici ȋn fotbal nu s-a reuşit condamnarea marii corupţii, cu această generaţie de tipi mai curând primitivi, lucrând la vedere, ca maneliştii, pe ȋncuscreli şi cu sacoşe de bani, plătind lefurile jucătorilor ani la rând pe contract de sponsorizare (!), ce şanse credeţi că mai sunt să se atingă cineva de zone totuşi elevate, acolo unde mafia română a trecut şi ea cel puţin la nivelul de complexitate 2.0, că or mai fi ȋnvăţat ei ȋn Italia şi altceva decât cum se leagă cravata cu nod cât pumnul?
In fond, mizeria de non-decizie a ICCJ pe cazul cu fotbalul (excepţie făcând opinia separată a judecătoarei Lefterache) destinată să ȋngroape acest proces sub ani de amânări şi confuzie, nici nu avea nevoie de indicaţiile preţioase de partid şi de stat ale premierului (“n-aş fi fericit să-l văd pe Gică Popescu la ȋnchisoare”). De când au ȋnceput luna trecută reevaluările procurorilor ȋn urma semnării marelui armistiţiu politic naţional, tot omul care nu-i complet bătut ȋn cap a priceput singur mersul lucrurilor şi s-a adaptat.
Viorel Hrebenciuc are dreptate să se ȋntrebe azi, ȋn numele vechii gărzi de politicieni: dacă tot s-a ajuns aici, pentru ce era nevoie de atâta timp pierdut şi tămbălău? Pentru ce bileţelul roz dat ȋn public ȋn 2006, cu “Traiane, dacă ai ocazia…”, când ce s-a petrecut acum, adică ȋmpărţirea procurorilor pe coterii, se putea face ȋn linişte ȋncă de atunci, fără să pierdem şapte-opt ani degeaba, cu atâtea victime colaterale, şi să ajungem de râsul Europei. Poate cine ştie, aveam şi grad de absorbţie a fondurilor UE de 25% ȋn loc de 15%.
Dacă l-aţi fi ascultat pe marele Hrebe, Patriciu n-ar mai fi azi executat silit; nici clanul Becali nu şi-ar mai fi risipit inutil energia şi banii cu avocaţii, ȋn loc să cotizeze unde trebuie; nici Năstase n-ar mai fi plătit cu opt luni de puşcărie ȋn numele tuturor, ca un mucenic ce este. Iar reţeaua Voicu n-ar fi fost destrămată, doar ca să ne chinuim acum să ȋncropim alta. Vorba lui Năstase: până la urmă, cu ce e poporul mai fericit după toate astea, i-a băgat cineva ceva ȋn traistă? Măcar, Gicuţă a jucat la Barcelona şi Galata şi ne-a adus onoare, care la mafioţi este o categorie etică de bază.
Democraţia română ȋnchide, iată, cercul după acest ocol bizar din 2005 ȋncoace, din cauza căruia era cât pe-aci să credem că la noi coabitarea ȋntre hoţ şi vardist este imposibilă. Ăstimp, ca să nu ne mai fugă gândul la prostii, opoziţia de bine şi consultanţii ei politici camuflaţi printre membrii de partid ne ţine ȋn suspans cu al 117-lea episod din serialul “Se rupe USL”.
Săptămâna asta, ȋn rolul paşalei care-l trădează pe Suleyman, dar este demascat la timp de femeile din harem, e distribuit marele actor freelancer Sorin Roşca Stănescu, zis Naşu’ (altul decât ăla de la Federaţie). Iar noi stăm cu sufletul la gură să vedem cât de tare s-a supărat sultanul şi dacă o să-l ierte pe paşă sau nu – ȋn fine, se pare că da – şi nu mai observăm că ȋn neagra sa supărare, luminăţia sa nu s-a opus totuşi numirii la Nuclearelectrica a persoanei indicate de SRS. Inimă largă, sultanul ăsta. Şi semn al vremurilor celor noauă.


si de ce ar vrea sa ne ascunda ei asa niste vesti bune, ba, unii dintre ei, cum e si coana simona ionescu, si altzii ca ea (bliiin axinte, aussi), sa ne faca capu' calindar cu un lobby desantzat cum ca nimic nu s'a schimbat in urma trocului?

iata cum arata azz, martzi, 21 mai, orele cin'spe trecute fix, pagina de opinii a evezelii (fac precizarea asta pen' ca - cine stie? - poate e doar o micutza "scapare", si s'apuca sa bage articolul ulterior) :

OPINII EVZ





sa mai zica cineva ca nu'i o campagnie concertata, sustzinuta de ziare, televizii, bloguri, in general favorabile "miscarii popolare", cu voe de la politzie, sperantza dreptzii 'mprejur!

sa coabitatzi bine, vorba aia (am citit si un articol pe blogu' lu marutza care priveste coabitarea - pozitiv! - din pdv "geostategic". intzeleg, geostrategic, geostrategic, da' si infractorii sint tot geostrategici?)!

luni, 16 iulie 2012

tzin' sa fie, tzin' sa fie?

trebe sa mai manince si "echipa"
lu' felix (!) tataru ceva!  

facem pina iese bine, cu flacara violet, cu bluzitza albastra, cu felix tataru,  in sperantza deșartă ca rezultatele vor fi aceleasi ca la ultimele alegeri, parca astia n'au aflat ca nush e la mititica, asa ca e slaba sperantza sa'i invite pe ponta&antonescu la un jacuzzi in preziua referendumului, iar d'l patriciu a atzipit, nu stiu daca definitiv,  de partea "buna" a fortzei.

celalalt felix, voiculescu pre numele lui, nu se'ncurca cu dedesubturi d'astea, el spune clar si raspicat cine este si ce vrea, "vechimea in cimpu' muncii" dovedindu'se in cazu' lui esentziala, "foaia de parcurs" arucata nonsalant pe piata, impreuna cu "aerele" din dotare, in urma cu ceva timp, respectindu'se "la virgula" si ceva la suta...



basescu'i un tolomac daca'si inchipuie ca "geniul" lui tataru l'a scos presidente.

pleaca, ba, in conced, lasa'l pe tataru ca'tzi haleste degeaba banii


(...) 
Credeai ca tara se afla in criza politica generata de un puci parlementar aflat in cautare de legitimizare interna, dupa cea externa i-a fost refuzata. Surpriza. Nu si in tabara Basescu. Nu. Acolo oamenii sunt pe cai mari. Sunt in plina campanie electorala clasica. Se comporta ca si cum ar fi in benignul scenariul ipotetic de mai sus. Aprind faclii, tau ture cu bicicleta electorala, fac calcule socio-demografice, canta, rad si danseaza. Asta stiu, asta fac. Ce poti cere mai mult?! Maine poimaine te pomenesti cu ei ca anunta ca da, Basescu , intr-un act de cavalerism si mandrie marinareasca isi da demisia daca nu primeste un minimun de 6-7 milioane de voturi.
Oricum D-l Basescu insusi, intr-un puseu de orgoliu, pare gata sa se lupte om la om, ca la Smardan, Vidin, Rahova, pentru fiecare vot in favoarea domniei sale. Nimic altceva deca victoria la urne. Restul nu e acceptabil. Nu este d-l Basescu teoreticianul notiunii ca in politica trebuie sa aduci voturi?! Daca nu aduci, nu existi. Este. Explica-i lui Machiavelli teoria asta. Sau lui Kissinger. Dar deviem de la tema. Basescu, voturi: Asta stie, asta face.
In tot avantul acesta electoral, d-l Basescu si oamenii sai par asadar sa fi uitat cu totul ca povestea nu este pana la urma despre Basescu. Este despre statul de drept. Este despre legimititatea sau ilegitimitatea primei lovituri de stat date in Uniunea Europeana. Asa cum se vad insa lucrurile la aceasta ora, pentru ei insa totul se reduce la Basescu Traian si miraculoasele sale aventuri electorale.
Ce daca atitudinea lor pune in pericol viitorul statului de drept in Romania?! Lupta electorala sa fie, ca sa le arate el, d-l Basescu, ce poate cand e vorba de electorat! Ar fi de ras daca n-ar fi de plans. O veste buna insa in toata aceasta poveste: Strategia adoptata de echipa Basescu are toate sansele sa intre in manuale la capitolul gafe, ineptii, malpraxis. Si nu oricum. In top. E ceva.

marți, 1 mai 2012

intre noi, mexicanii

desi, cu alte ocazii, sint in imposibilitate, "pornita launtric", de a'i mai citi unele articole, din motivatzii diverse ce tzin de stilistica mult prea partizana, iata ca d-l tismaneanu aplica, de data asta, dom' tudorane, o apriga lovitura de palitura unei doamne crucishatoare a literelor (si cifrelor) romunesti.

din ce "s'au luat"?

Cine poarta sombrero? Adrian Nastase, Victor Ponta si mexicanizarea Romaniei
Vladimir Tismaneanu aprilie 30, 2012 Politica & Doctrine, Reactie rapida, Societate/Life

dupa care a urmat:

Marele şoc şi mica groază: mexicanizarea României
de Lelia MUNTEANU
Postat la: 30.04.2012 20:53 Ultima actualizare: 30.04.2012 22:46


Autorul celebrului interviu-fluviu cu Ion Iliescu - „Marele şoc. Din finalul unui secol scurt”, 498 pag. (nu ştiu cât i-a luat să scrie, ştiu cât i-a luat pe urmă, să se explice) – avertizează: USL va aduce mexicanizarea României!

Că o să regretăm PDL în 7 (şepte) luni - se prea poate. Ăsta-i farmecul nostru, aşa am rezistat în istorie, suntem uituci. Că Guvernul Ponta - pe cale să se nască, din zâmbetul sarcastic al Preşedintelui („Ne vedem la Neptun...”) - va fi un dezastru, nu ne mai sperie nimic, nici măcar madam Tatoiu.

Că o să-l pună pe Nastase şef la DNA - mai treacă-meargă, omul a învăţat drumul. Că vine Vanghelie la Droguri şi Condimente – are sens, după ce i-au stins grătarele. Că o să-l instaleze pe Voiculescu la ANAF - plauzibil, e om strângător. Că o să preia doamna Andronescu Ministerul Tragediei – cred, are naturelul simţitor. Că o să ne scoată democraţia din cap, dar şi din manualele alternative - pare o consecinţă logică. Că o să ne: pauperizeze, şomerizeze, emasculeze, termineze - nu-i exclus. Dar să ne mexicanizeze? Nu-mi dau seama dacă merită deranjul.

Mai găsesc ăştia, săptămâna viitoare, când vor ajunge la guvernare, destui bani în buget cât să ne distribuie barem un sombrero de căciulă? Parcă văd că, dacă nu securizează graniţa, fugim toţi în Ucraina, la Reni, ca la El Paso.


Lelia Munteanu este senior editor al ziarului Gândul




d-l tismaneanu reactzioneaza:





Doamna Lelia Munteanu si amintirile anului 1990
Vladimir Tismaneanu mai 1, 2012 Cultura, Politica & Doctrine, Societate/Life 


Inteleg ca in “Gandul” jurnalista Lelia Munteanu se ocupa ironic de textul meu despre mexicanizarea Romaniei. Isi aminteste de volumul “Marele soc”. Face cateva impunsaturi pamfletare (in lipsa de analize serioase, se poarta pamfletul in Romania zilelor noastre). Marturisesc ca nu citesc “Gandul”, dar numele autoarei mi-a sunat cunoscut. Am facut o succinta cautare si am gasit linkul de mai jos. S-au scris atunci, in1990, imunditii absolute, minciuni grosolane, nu foarte diferite de ceea ce se profereaza acum prin “Antene”.

Astept o teza doctorala despre presa romaneasca in acel an teribil. In mod cert, “Adevarul” si redactorii sai in frunte cu unul dintre principalii “intelectuali ai lui Iliescu”, propagandistul fesenist (altminteri notabil hispanist) Darie Novaceanu, nu vor apare in culori roze. Nu faceau decat sa minta, sa minta si sa minta. Alaturi de “colegii” de la “Dimineata”, “Azi” si “Romania Mare”. Alaturi de redactorii si crainicii “Televiziunii Romane Libere” condusa Razvan Theodorescu si Emanuel Valeriu (condusa de Eugen Preda, Radiodifuziunea fost mult mai decenta, nu toata lumea se rinocerizase). Minteau si instigau la ura, repetau mecanic lozincile nascocite de Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Magureanu si Gelu Voican Voiculescu.

In iunie 1990 eram la Bucuresti. Am vazut cu ochii mei barbaria minerilor “indrumati” de securisti, am depus marturie in “22″ (cea mai injurata revista din Romania, alaturi de cotidianul “Romania Libera”, de catre presa fesenista in frunte cu “Adevarul”, unde doamna Munteanu era redactor), in “Christian Science Monitor” si in “The New Republic”. L-am vizitat pe Marian Munteanu la Spitalul de Urgenta. Fusese batut bestial, ca si fratele sau Bogdan. Spre deosebire de doamna Lelia Munteanu, eu nu am nimic de regretat din ce-am scris atunci. Nu am participat niciodata la ponegrirea victimelor, nu am scris texte care sa poata indemna la linsaj. Cum nu regret nici ce-am scris pe subiectul mexicanizarii. Tout au contraire.



fug sa accesez pagina de pe "historia":


Secretele Mineriadelor: Confesiunile unei „drogate“ şi regretele Leliei Munteanu
 Autor: Cosmin Turcu, Mihai Voinea

Mioara Popinceanu, la două decenii după ce a fost bătută de mineri şi înfierată de „Adevărul“

Bătută de mineri şi terfelită în presă de ziarişti de la „Adevărul“, printre care şi Lelia Munteanu, profesoara Mioara Popinceanu a plecat din ţară în iulie 1990. În 1990, „Adevărul“ a scris despre Mioara Popinceanu că era o drogată. După 20 de ani, Lelia Munteanu mărturiseşte că a regretat întotdeauna acel „text sinistru“.

După ce Ion Iliescu le ţinuse un discurs extrem de motivant şi îi însărcinase, în zorii zilei de 14 iunie 1990, să se îndrepte spre Piaţa Universităţii „pe care vrem să o reocupaţi dumneavoastră", minerii au pus stăpânire pe zona centrală a Bucureştiului. Ortacii au snopit în bătaie orice trecător care li se părea suspect şi care corespundea instigărilor făcute la acea vreme de presa fidelă regimului Iliescu, în frunte cu „Adevărul".

Moartea dreptăţii

O haină la modă, o pereche de ochelari, o frizură uşor rebelă şi un cuvânt nepotrivit se puteau întoarce împotriva ta, ca un bumerang necruţător. Raţionalul dispăruse de pe străzile Bucureştiului în ziua de 14 iunie 1990. Şi nici nu putea fi altfel când mii de ortaci ieşiţi direct din şut veniseră în Capitală îndoctrinaţi cu ideea că „elemente fasciste" extrem de periculoase sunt aproape să pună stăpânire pe ţara proaspăt eliberată de ceauşism. Mioara Popinceanu (53 de ani) este una dintre sutele de persoane căzute în ghearele minerilor în timp ce mergea pe stradă în dimineţa zilei de 14 iunie 1990, îndreptându-se spre serviciu.

„În jurul orei 11.00, mă îndreptam către şcoala unde eram profesoară de engleză. Pe drum am vrut să iau ziarul «Dreptatea» de la un chioşc, dar mi s-a spus că publicaţia fusese desfiinţată. În acel moment, am văzut agitaţie în sediul Partidului Ţărănesc de peste drum. Minerii devastau clădirea", îşi aminteşte Mioara.

Un om salvează o viaţă

„Dreptatea" era ziarul de casă al Partidului Naţional Ţărănesc (PNŢ), una dintre puţinele publicaţii care criticau făţiş Frontul Salvării Naţionale (FSN). Femeia şi-a dat seama prea târziu că în acele zile orice cuvânt care avea vreo legătură cu Opoziţia era ca o parolă care chema moartea. „Câţiva mineri au auzit când am întrebat la chioşc şi unul dintre ei a strigat că sunt de la ziarul «Dreptatea». Atunci au tăbărât pe mine şi m-au lovit cu pumnii, cu picioarele şi cu bâtele.

Pe certificatul medico-legal au fost consemnate 28 de lovituri. Mai toţi miroseau a băutură şi erau foarte murdari. Când vedeau că cineva este luat la bătaie, acolo se duceau mai mulţi, în haită. Însă nu toţi minerii loveau cu bâta, numai o parte dintre ei ştiau să bată, dar aveau o precizie fantastică", povesteşte Mioara Popinceanu. Profesoara de engleză a fost salvată de un bărbat pe care nu l-a mai văzut niciodată.

„Nu ştiu de unde a apărut. Era un individ îmbrăcat civil, dar în faţa minerilor s-a legitimat poliţist şi a reuşit să mă scoată din mâinile lor şi să mă ducă la Poliţia Capitalei. Pe drum am trecut prin mai multe cordoane de mineri care dădeau şi în mine, şi în el. Cred că dacă nu era acel om nu aş fi scăpat vie de acolo. El mi-a salvat viaţa, dar nu l-am mai văzut niciodată ca să-i mulţumesc", se confesează femeia.

„Olandezii întrebau dacă suntem colonie"

Evenimentele din iunie 1990 au avut urmări ireversibile pentru o mulţime de români. „Era o panică generală. Mii de oameni au solicitat viză ca să plece din ţară. În iulie 1990 am primit viză să plec în Olanda. Pot să vă spun că am plecat de frică! La fel ca şi alte zeci de persoane pe care le cunoşteam! Era clar că acţiunea minerilor fusese una premeditată şi că ţi se putea întâmpla orice.

Nu se schimbase nimic, era la fel ca în comunism. După ce am fost bătută de mineri, primeam tot timpul telefoane în care nişte voci de bărbaţi mă ameninţau în toate felurile. Nu am mai rezistat şi am hotărât să emigrez. Atunci au plecat foarte mulţi oameni din ţară, toţi intelectuali", rememorează Mioara Popinceanu.

Aceasta a primit rezidenţă în „Ţara lalelelor", iar după cinci ani i s-a acordat şi cetăţenia olandeză. „Oamenii de acolo nu ştiau mai nimic de România. Mă întrebau dacă e colonie sau avem limbă proprie. Erau însă şocaţi de ceea ce vedeau la televizor despre Mineriadă.

Acolo am văzut imagini nedifuzate în România, cu o femeie gravidă care a fost bătută fără milă de mineri în faţă la Teatrul Naţional! După aşa o grozăvie, pot spune că eu am scăpat uşor", este de părere Mioara.

După 11 ani de stat printre străini, femeia a revenit în ţară, dar şi-a pierdut posibilitatea de a profesa limba engleză. Mioara Popinceanu locuieşte în prezent la Iaşi şi îşi câştigă existenţa oferind meditaţii. „M-am întors în România după ce am divorţat. Este groaznic ce am găsit aici, dar este ţara mea. Cei care ar fi trebuit să plătească pentru ce s-a întâmplat în iunie 1990 sunt acum bine-mersi. Iliescu şi Roman sunt principalii vinovaţi pentru acea Mineriadă şi toţi cei din anturajul lor, dar nimeni nu îi trage la răspundere", ne-a spus Mioara.



Lelia Munteanu, fostă jurnalistă la „Adevărul": „Am greşit cumplit!"


Lelia Munteanu a regretat mereu ce a scris în 1990. Cristian Tudor Popescu - niciodată

Lelia Munteanu, co-autoare a articolului „Îndemn venit din cavernă", este astăzi o cunoscută editorialistă. Semnează în cotidianul „Gândul". A refuzat iniţial o discuţie, motivând că nu îi place să acorde interviuri, dar a acceptat până la urmă să răspundă scurt câtorva întrebări legate de articolul pe care l-a scris în 1990 şi de abordările ziarului la care lucra în acea vreme.

„Adevărul": Cum aţi intrat în presă şi de ce la „Adevărul"?

Lelia Munteanu: Asta mă întreb şi eu, de 20 de ani: cum am ajuns în presă? Şi de ce, după ce am plecat, m-am întors.

În 1990 eraţi jurnalistă la ziarul care îl susţinea în mod făţiş pe Ion Iliescu. Ce părere aveţi acum despre politica editorială a ziarului la care lucraţi cu 20 de ani în urmă?

Atunci, în perioada aia crâncenă, n-am putut să mă detaşez, să iau distanţă pentru judecăţi de valoare. Acum e târziu. E ca în cântecul cu vrabia: „Ce-ai omorât, omorât rămâne". În toamna lui '90 am plecat de la „Adevărul", m-am autoexilat în bibliotecă şi, vreme de vreo patru ani, „am ieşit din istorie". N-am mai citit ziare, larma străzii n-a mai ajuns până la mine. M-am întors când „Adevărul" devenise, în sfârşit, un ziar, nu o foaie de propagandă.

„Adevărul" a publicat în perioada aprilie-iunie 1990 o serie de intoxicări despre fenomenul „Piaţa Universităţii" şi Mineriadă. Ce părere aveaţi atunci despre respectivele relatări? Ce părere aveţi acum?

Crâncene vremuri! Fireşte că, între timp, imaginea mea despre fenomenul „Piaţa Universităţii" s-a nuanţat, s-a curăţat mult. Relatările de atunci? Un meşteşug de propagandă primitivă. Unii le făceau (probabil) la ordin, alţii din prostie. Mă număr printre cei din urmă, dar prostia şi confuzia nu sunt niciodată circumstanţe atenuante.

În „Adevărul" din 15 iunie 1990 aţi semnat articolul „Îndemn venit din cavernă", în care îi înfieraţi pe cei bătuţi de mineri în acele zile. În articol apare o doamnă pe nume Popinceanu, profesoară de engleză, despre care aţi scris că era drogată. Ce i-aţi spune acestei femei acum?

Sinistru text! E şi semnătura mea acolo - mi-l asum. Un articol sinistru şi din perspectiva de atunci, şi din perspectiva de acum. Asta i-aş spune şi doamnei profesor.

În 1990 ştiaţi cum arată drogurile şi un om drogat?

Întrebările au noima lor. Le-aş pune şi eu cuiva care debitează idioţiile din articol.

V-aţi gândit să scrieţi că aţi greşit atunci?

N-am obosit să spun, de atunci, că am greşit cumplit! Am şi scris-o.

Cum vă raportaţi la articolele dumneavoastră din 1990?


Textele din '90? N-am curajul să le recitesc.

Ce credeţi astăzi despre tânăra ziaristă Lelia Munteanu?

N-aţi vrea să ştiţi. De altfel, nici cu Lelia Munteanu de acum nu mă împac totdeauna.

Ce părere aveţi, după două decenii, despre fenomenul „Piaţa Universităţii" şi Mineriada din iunie 1990?

Fenomenul „Piaţa Universităţii" trebuia să se întâmple. Mineriadele au fost un coşmar al libertăţii, inclusiv un coşmar al libertăţii presei.

Care era atmosfera generală în redacţia ziarului „Adevărul"?

Atmosfera generală de la „Adevărul" din 1990? De confuzie profundă.

Cum vedeaţi ziarul „România liberă", principala publicaţie de opoziţie? Exista vreo percepţie asupra ideii de concurenţă?

Nu cred că ideea de concurenţă, în sensul ei pur, ne aşeza pe baricade diferite, pe noi, cei de la „Adevărul", şi „România liberă". Mai degrabă schisma din societatea românească ne asmuţise unii împotriva altora.

Cum reacţiona conducerea ziarului „Adevărul" dacă refuzai să scrii un articol pro-putere? Au fost asemenea cazuri?

Nu-i relevant cum reacţiona conducerea ziarului. Un alt mecanism e important: cum reacţiona propria conştiinţă în faţa unei realităţi pentru care n-aveai totdeauna - la timp, contracronometru - repere de judecată.

La 20 mai 1990, ziua alegerilor, ziarul „Adevărul" a publicat o primă pagină albă pe care era scris sloganul FSN - „Avem nevoie de linişte, oameni buni!". Ce spuneţi despre această abordare?

Astăzi înţeleg că prea multă linişte strică şi că, atunci, de orice altceva ar fi fost nevoie.

„O isterică" în slujba lui Ion Raţiu

În 1990, presa era în mare parte subjugată puterii, recurgând la manipulări şi instigări. Aşa se face că o simplă profesoară de engleză linşată de ortaci a fost prezentată în ziarul „Adevărul" (cu o echipă formată la acea vreme aproape în exclusivitate din foşti ziarişti de la „Scînteia) drept o drogată isterică.

„Când eram la Poliţia Capitalei, alături de alţi oameni bătuţi de mineri, a venit un ziarist la mine, părea binevoitor. M-a întrebat unde, cum şi cine m-a lovit în aşa hal. A doua zi am avut un şoc. În ziar a apărut că am fost bătută de mineri pentru că aş fi prins o femeie de păr şi i-aş fi urlat că toate astea se întâmplă din cauză că nu l-am votat pe Raţiu. Au scris că sunt drogată, deşi eu nu văzusem droguri în viaţa mea", povesteşte Mioara Popinceanu.

Articolul menţionat se numea „Îndemn venit din cavernă" şi includea pe scurt povestea mai multor victime ale descinderii minerilor în Capitală. Toate erau prezentate într-o lumină negativă, ca şi cum ar fi reprezentat nişte pericole pe care ortacii n-au făcut decât să le anihileze. Despre Mioara Popinceanu s-a scris aşa: „Profesoara de engleză Popinceanu Maria a fost culeasă din Piaţa Universităţii. E drogată. Ţipă isteric: «Arestaţi o femeie nevinovată cu copil mic acasă?». Ştef Maria depune mărturie de trecător: «A sărit la mine cu unghiile. M-a tras şi de păr. Răcnea ca şi acum: Vedeţi unde am ajuns dacă nu l-aţi votat pe Raţiu?»".

Articolul decisiv

Mioara Popinceanu spune că nu a existat nicio Maria Ştef care să depună „mărturie de trecător" şi că nu văzuse niciodată droguri. „Acel articol m-a determinat mai mult decât bătaia pe care o încasasem să mă interesez cum pot pleca din ţară. Pentru mine era clar că Iliescu şi FSN controlează totul, că toată lumea e manipulată şi că ţi se poate înscena orice din moment ce în presă apar asemenea grozăvii", mărturiseşte femeia de 53 de ani.
Articolul „Îndemn venit din cavernă", apărut pe 15 iunie 1990 în „Adevărul", era semnat de Mircea Bunea şi Lelia Munteanu. „Ar trebui să le fie ruşine! E greu de exprimat în cuvinte cât de mult m-a marcat ceea ce a apărut atunci în ziar despre mine", a comentat Mioara.



aloooo, breee, n'atzi putea incerca si o "afganistizare", pina n'o mai raminea chiatra pe chiatra?