n-am ce sa-i urez tarii mele, de ziua ei, ca, oricum, fiind ea locuita, orice i-as ura, i-as ura degeaba, asa ca, ca sa intru, totusi, in vorba, postez o poza pe care am gasit-o adineauri pe tabla si pe care am facut-o in urma cu citeva saptamini.
e o poza de la castelul unde si-a tzinut ceashca ultima manifestatzie de 23 avgust (acolo unde l-am visat eu, inainte de decembrie '989, ca e impuscat de garda lui de onoare), unde a vrut el sa-si faca nu stiu ce muzeu, ajuns, mai apoi, "casa radio", doar cu numele, pentru ca, intr-un final, sa fie feliat de recuperatorii de fier vechi (am vazut ce sine de tren erau bagate in structura de rezistentza, in loc de fer beton), care pozau in investitori.
si pentru ca, de la o vreme, ma obsedeaza, si pe mine, vorba aruncata, ni se parea noua atunci ca intr-o doara, de nicu ceausescu, aia cu "n-o sa reusiti voi nici macar sa zugravitzi ce a construit taica-miu", ma bucuram, inainte sa imortalizez momentul, pentru ca vazusem, timp de mai multe zile la rind, animatzie in jurul cladirii si in cladirea propriuzisa, gindindu-ma ca, desigur, s-au apucat astia de treaba si fac ceva din cladirea aia.
cind colo, ce sa fie? nu-i nimic. n-a trecut acceleratul...
se facea, doar, un film, care mai mult ca sigur nu e dupa castelul lui kafka, frate!
