vineri, 28 noiembrie 2014

ORIBIL!

ieri dup'amiază, 
un ungur
din Nagyvárad 
a umplut de sînge
doi romuni completamente nevinovatzi, 
din foarte multe puncte de vedere


pentru ca tot s'apropie unu decemvrie si pentru ca nu m'am hotarit inca daca sa'i scriu si io o scrisoare deshchisa domnului presedinte ales bules iohannis, imi petrec sfirsitu lumii, in general, gidilindu'mi in mod mai mult sau mai putzin placut urechile, cu castile din dotare, prin potpuriuri diverse, carele, cel putzin in cursu zilii d'eri, mi'au prilejuit desteptarea diacriticulului din mine, ca tot marea doamna a diacriticii romunesti a intrat si ea in adormire, din cauza de menopauza, cred ca.

ca orice analfabet care se respecta, mi'a crescut si mai mult inima deja mult prea marita atunci cind am avut ocazia sa'i aud p'altzii ceva mai prosti si chiar mai analfabetzi decit mine.

astfel, cum spuneam, efectuindu'mi plimbarica obligatorie de seara si ascultind, ca sa treca timpul, interview-ul telephonic pe care'l difuza, in reluare, sptfm (c'asa a ajuns sport total efem, sa dee emisiuni in reluare, in plin primetime, ca sa faca ioconomii si sa'i poatza plati, astfel, salariul baban lui banciu) si pe care il luase gabrel maricescu, fostul rapidist aproape convertit la stelism, lui "nea imi" emerich jenei, am avut satisfactzia sa'l aud pe nea imi nu numai fiind mai "bun roman" ca vechiul ziarizd maricescu, dar si descurcindu'se mult mai onorabil cu lingua romana decit acest fost partener al lui prelipceanu la postul lui vintu, in urma cu nu multzi ani.

cum altfel sa spui cind il auzi pe maricescul intrebindu'l pe jenei daca nu i se pare ca rezultatul unui anumit match este suspicios?

eu stiam ca rezultatul a orice lucru de pe lumea asta mi se poate mie parea ca suspect, daca e cazul, deci pot fi suspicios in privintza lui.

ma rog, dupa ce i'am pescuit perla maricescului, marturisesc c'am stat cu irima, desi marita, dupa cum graeam mai sus, cit un purice, ca nu cumva sa'l auz si pe nea imi cum trage si el vreo chifla, ca sa egaleze scorul, ceea ce nu s'a intimplat, ba dimpotriva, dinsul inscriind o foglia seca "la paeanjen" cam la noo'j la suta din populatzia de politruci de nazzionalitate romuna, si la cam tot atitzia din ziarijdii si folbalijdi de aceeasi nazzionalitate, care precis n'ar ar fi reusit sa rosteasca,  precum hungur-bungurul fost  mare antrenor, impecabil, "dificultatzi familiale" si nu "familiare", nici nu mai conteaza in ce context, decit cu riscuri majore de luxatzii neuronale si limbistice.






ca sa nu ramiie maricescu singur repetent si anul acesta, iata ca nici dup'o juma' de ora, il auz si pe marele romun de nazzionalitate incerta cosmin fiul zimbrului gusa cum baga o perversa de chinograma vorbind de ultimul cintec de sirena al pesedeului, dinaintea disparitziei, ceea ce pentru lebadoiul asta ar echivala perfect cintecul pe care'l tot cinta el d'atita vreme, obositor, dar nu fatal, din pacate, la fel ca pesedeoa.


luni, 24 noiembrie 2014

arde'i pe corupt!
noi pagini,
apo crife,
din epopeea des vrăjirii,
de vrăjeală,
si la vrăjeală,
la romun

relativa letargie care m'o cuprins, dupa ce binili 'nvinge, si'o 'nfinge, total si definitiv, saptamina trecuta, mi'o fost tulburata, in cursu zilii de eri, de catre mine insumi, prin doo ochiade, vinovate, aruncate, spre compensare, pe doo posturi teve, pina mai alaltaeri, aparent vrasmase.

de moarte.

de moartea putzii.

nu a constitutzi.

c'aea'i cu nutzy.
c'asea'i in tenis.
fara nici o trimitere la mult pomenitul penis.


deci, prima's data m'am uitat, dup'o lunga paoza, la inexorina matei, labeunista, unde unii, nu mai stiu precis care (in afara de oreste, biensiur), ii tot bagau puli in gura lu base, si'i urau puscarie useoara, iar altzii, tot nu mai stiu care (in afara de turturica si inexorina, la fel de biensiur), tot incercau sa'i reperezze honoarea de nereperat si sa'i scoatza pulile din gura aceluiasi, lucru mecanic care s'a soldat (desi nu stiu daca mai erea freunu soldat, eventual neinstruit, in plato, in afara de oreste, évidemment) c'o intrare intempestiva, cu oistea'n gard, telephonic, a domnului diktator expirat, care, la fel de évidemment, a negat, nu stiu exact ce, dar, contrar asteptarilor, lucrurile nu s'au linistit, maro, in acelas plato, ca, dup'aia, oreste, fireste, l'a facut securist cufurit pe turturica, care, cica, s'ar caCA pe el de frica ca'l vede șafu ca nu ea atutidine, nici altitudine, drept urmare, pauza publicitara, oreste nu mai este.







    Să zicem că Băsescu, Udrea, Cocoș și echipa ar fi fost corupți în trecut, pe cînd cu Dali, Primăria Capitalei și alte asemenea. Apoi Băsescu avea o viziune și se convertea la anticorupție. Dar asta nu însemna să se lase de corupție? Începi în 2005 lupta anticorupție și în 2009-2011, ani mai tîrziu tu faci corupție la greu, de anvergură, nu găinării, de zeci de milioane de euro? Faptele de corupție sînt contemporane marilor declarații și urlete anticorupție ale lui Băsescu, cînd cei de cealaltă parte a baricadei erau arestați și condamnați. Dacă tot lupți împotriva corupției nu e mai ușor să nu o faci sau să le dai peste mînă hoților din subordine și anturajul tâu intim.
    Vai, Băsescu a avut curajul să înceapă lupta anticorupție deși era și el implicat
    Nope. E invers.
    Băsescu a avut curajul să fure și după ce a început lupta anticorupție. Luptă care nu l-a atins pînă la Kovesi (inițiații știu de ce Kovesi a fost schimbarea de paradigmă).
    În subordinea sa s-a furat în draci, chiar de cei mai apropiat și intim anturaj al tău și în același timp tu urlai împotriva corupției inamicilor la teve.
    Și încă ceva. Înțeleg că Băsescu n-ar fi intervenit în justiție. Ba a făcut-o cînd și-a pus procurori de casă inclusiv la șefia DIICOT.


in  pauza publicitara, din greseala in greseala, spre victoria finala (cum o cheama, si ea nu se duce, pe nevazda lu ivan), am dat de mircea badea, era si el la gidea, cre ca, parca m'ar fi vazut la ce ma uitasem, si'mi zicea, prin ecran, "pai nu v'am zis noi?", nu stiu la ce se referea, c'am mutat, speriat, repide canalu


hai, dom'le, ca i'am dat totu, lu safu, ca sa poa' să luptă cu mafia.


din fruncea ei.



p.s.

ultima ora, dar nu ultima oara, primim de la inspectoratu militziii de_capitalii, telepfon: 22.22.22


domnu victor viorel si'a gasit un nou giob, 
ride giob de oala sparta, domnu jac,
o pregateste pe simona halep sa'i faca fatzza
mutantului mutalau, facut de doamna merkel campeon
(sau de cia, domnu jac?)

vineri, 21 noiembrie 2014

capu la val sau capu la caval







Ca sa fiu in ton cu lumea care face scrisori deschise si adreseaza chestii ultimative: am votat KI si in primul si in al doilea tur pentru el insusi si nu pentru raul mai mic, coalitie, justitie, ciuma colorata, dezastrul care va urma etc (e adevarat ca regimul ponta-a care-a distrus icr nu-i chiar favoritu meu). Am facut cu metode specifice campanie pro KI pe Facebook (fara sa fiu rugat sau platit) de capul meu exact, cit, cum si cind mi s-a parut mie bine. Am muncit cap la cap citeva zile, am scris 4 texte, am raspuns la 5 interviuri si 450 de mesaje pe net si am facut vreo 40 de desene cu degetul direct pe laptop. Am pierdut juma de ora la Atena si 15 minute la Zagreb ca sa votez. Ca toata lumea timp de 2 luni m-am umplut de nervi, disperare sau speranta oarba (noroc cu Facebuku). Cu alte cuvinte n-am facut mare sacrificiu si n-am asudat definitiv.
Pentru toate aceste lucruri domnule Klaus Iohannis eu nu vreau nimic in schimb. Nu va cer si nu va spun cum sa faceti nimic. N-am nici-o idee ce si cum e de facut si in ce ordine. Eu imi vad de treaba. Ceea ce va doresc si dumneavoastra. Servus..



acu ca iar se bat campii cu intelectualii lui Basescu, Crin si iata Iohannis mai spun ce-am spus si altadata: eu sint intelectualul lui Lia Perjovschi.


totzi au contribuit la victoria lui iohannis
dar, fatalitate, cei caval cavalu trece

luni, 17 noiembrie 2014

magistru jac&co. continuă campagnia "salvatzi de clopotzel"

gindul ca nu el a scos doi presedintzi ai romunilor ruptzi in fund, ci - iată! - buldogul penal vasile, il scoate din mintzi pe magistru' jac, care, asa, nervozat, profita d'ocazie si 'mbina placutul c'utilul, pentru ca, desi abea a parasit inc'un post teve trintind usa, acuzindu'l ca era un post teve finantzat de vanghelis si duduca (dovedindu'ne c'are o tzinere de minte pe masura, adica scurta, pentru ca saptamina trecuta tot el zicea, si tot pe blog, ca realitatea teve este un post blagist), el, de fapt, tot la duamna pushculitza a diktatorelui inca actual isi tzine condicutza, iar lovind in buldogul aflat inca in libertate, ii face o placere terebela si șefului turbat de furie ca i se clatina renumele de self-made-prezidinte.





nu mai zic ca, frizind comedia buffa, incearca, impreuna cu dan andronic, discipolul cu mai multe bulioane al domniei sale, sa'l strecoare pa inca actualul presedinte basescu printre picerele pachidermului mutalau iohannis, pentru un ultim "tropaim - tropaim"!



video
magistru jac e din ce in ce mai mishel, duamna shandru





în sfîrșit, mîndru că sînt moș niculae pufos!










PONTA PRESEDINTE AL CHINII VREM!我們的蓬總裁


duminică, 16 noiembrie 2014

ultima (?) victorie a lui traean basescu!

dan andronic dixit!













eși afară,
javră ordinară!



pe linga suparatii de la antene si erteveuri, am mai vazut niste suparatzi, in ordinea numerelor de pe tricou: buscu, andronic si banciu!

dar cel mai trist, penibil de trist, a fost, bineintzeles, sinecuri-sinecura, radu calin cristea!

vineri, 14 noiembrie 2014

SENZATzIONAL!

a apărut mult așteptatul glontz de argint:

s'a descoperit, in urma unor minutzioase investigatzii, că domnul al nostru p.m. ponta a participat, ca factor activ, nu numai la mineriadele din anul 1990!





din jele, bube, mucigaiuri și noroi, s'a întrupat elektra'n noi








miercuri, 12 noiembrie 2014


iată luminitzul de la capătul tunelului,
care capăt al tunelului e,
evident,
căpătîiul mortului,
în cotetz,
cu lumînarea asociată,
dar, ca o fatalitate,
și la fel de evident,
lumînarea nu I s'a dat,
ci I s'a luat,
romunului,
cum I se va lua și cenusa din vatră,
si cum mi s'a luat și mie
să mă mai uit la debate-uri 'lectorale
cu desfășurator știut dinainte
(înainte era mai bine)


bai, voi sintetzi copaci?

dac'am ajuns sa nu'l mai suport sa'l vaz pe basescu vorbind, atunci cum o sa ma uit eu la a_micul populului fara dintzi pontescu?

indiferent ca tituliciul joaca volei cu bile de muci uscatzi impreuna cu lavinia shancru peste capatzina lui iohannis? 


asa am intzeles, 
ca mitomanul e ales de catre romunia fara dintzi
(ooops, dar si eu ar cam trebui sa trec pe la dentisti, spargea'i'as la dintzi!)



ce sa le faci, saracii (bai saracilor!),
daca ei vad luminitza (rosie) de la capatul tunelului?

care, pentru multzi dintre ei, va fi, de fapt, 
luminarea de la capul mortului, 
iara mortul, ghici cine va fi?


asa e:


Deci, aseară înţeleg că Ponta a mers pe principiul de viaţă "Las' să fie el politicos şi civilizat, da' primar la Sibiu, iar io să fiu golan şi şmecher, da' preşedintele ţării!". Am înţeles şi era de aşteptat. 

Ce nu înţeleg este că unii - mă refer la oameni normali la cap, din anturajul nostru - îl apreciază pe Ponta pentru comportamentul acesta "de succes". Asta e ca şi cum ai zice: "Bă, vecine, dacă tu ai fost prost, ai lăsat uşa descuiată şi a intrat ăla şi ne-a furat televizorul, păi atunci ăla merită să fie şeful nostru!"






marți, 11 noiembrie 2014



se pare că întrecerea socialistă pentru cine îl face pe ponta președinte al chinii nu o să aive un câștigător cert.

cea pentru cine îl face, pe același, președinte al romuniei, da!

șantaju și tangaju


relevant și redundant: dacă babacu își tzine în continuare pliscu', ca să rumege în liniște spusele, cu tenta de șantaj, ale duduchii, monica macovei se poate bucura, și ea, plenar, de gloria efemeră, care poate dura chiar zece ani, de a fi contribuit decisiv, din ambitz, la viktoria lui viktor



dupa cum spuneam, avind io asa de mare sila de tot ce se mai împlîntă in zgura si 'mniezaii piciorului de plai, intr'o asa de mare masura incit am dificultatzi aproape fiziologice de a'mi mai accesa chiar si prop'iu'mi blog, nu mai stiu egzact daca jupin trahanache, aflat in ultimele lui zile din deal, a loat la cunostintza de evidentul santaj al doamnii duduchii si nici daca asta e motivul ca, inca, se abtzine (daca se abtzine, si n'o fi avut vreo interventzie publeca de care nu am io cunostintza), si nu'si da drumu', asa cum cred io ca i'ar da irima ghes, sa'si puna o pecete strasnica si hotaritoare pe aceste ultime zile de asa zisa campagnie 'lectorala, asa cum, de'o pilda, au tzinut dinu patriciu si sov sa'si puna o anumita pecete pe ultimele zile ale unor alegeri trecute.




Elena Udrea: Unii ma provoaca sa vorbesc azi dar tot ei vor dori sa tac, dupa alegeri

de R.M.     HotNews.ro
Joi, 30 octombrie 2014, 19:58 Actualitate | Politic


 "Daca unii azi ma provoaca sa vorbesc, sunt convinsa ca tot ei vor dori sa tac, dar sa treaca alegerile", a spus joi seara Elena Udrea, la Realitatea TV, dupa aparitia imaginilor in care apare alaturi de sefa DIICOT in vacanta, la Paris.
Intrebata despre ce ar putea vorbi, Udrea a precizat ca timp de zece "a stat la politica la varf" si stie "o multime de lucruri si (...) resorturile unor intamplari".

dupa ce monika tzinuse si ea sa'si puna șaua pe mirtzoaga noastra nemtzeasca ( https://www.facebook.com/alexandrudan.mitache/posts/281849212013631 ), aflai de la axinte, fost axintoiu, ca, cica, jupinu' s'ar fi suparat pe propria'i pusculitza, dar cum nu pot sa pui prea mare baza, poate acid, pe spusele lui acsintoiu, ca nu stii cind le zice la oha si cind nu, ma pastrez in rezerva strategica, de cadre (de bicicleta)



Pînă la urmă lucrurile se așază cum trebuie. Binele cu binele, răul cu răul. Dincolo de micile orgolii personale. Și e bine așa. Înțeleg că Băsescu s-ar fi certat cu Udrea. Am putea spera pentru acest final de campanie în refacerea echipei din vara lui 2012 care a luptat împotriva loviturii de stat dată de PSD și PNL? Numai că de data asta Iohannis e de partea bună a baricadei, alături de simbolurile luptei împotriva uselismului. Dar dacă Băsescu nu a mizat niciodată pe Udrea? Dacă ăsta a fost planul de la început? Sau poate nu de la început dar s-o fi convins omul că Udrea e mînă moartă. (...)




dar pe monicutza tot o vazui, cum a recunoscut ca, totusi, coana constitutzica a ramas, doar putzin, bortzoasa, cu diktatoru...

lucru pe care m'ar mira sa nu'l fi speculat oamenii de bine ai antenii trei si asociatzii.

bine barim ca n'o sa aflu niciodata asta.

duminică, 9 noiembrie 2014

gîndul de breichin' vrej: dacă tot a mîncat bătăitza antipaticul de mircea badea, magistru' jac poate să se 'ntoarca liniștit la antena trei!



Capetele încinse și proaste ale politicienilor români pun la cale tulburările la care visa Moscova!



(...)
Protestul față de situația din diaspora e legitim. Nu pot fi atît de chibiț al ACL ca să nu observ că Vasile Blaga, meșter la chestii de astea, folosește acest protest în scopuri proprii. Nu pentru a-l face pe Klaus Iohannis președinte, 10 la sută e un procentaj despre care Vasile Blaga știe că e practic imposibil de surmontat, ci pentru a rămîne în fruntea PDL în eventualitatea eșecului la prezidențiale. E limpede că Vasile Blaga și toată gașca din conducerea PDL, care au vîndut partidul de dragul nu numai al șefiei lor, dar și al libertății unora, vor să creeze de pe acum justificarea neputinței lor prin Fraudarea alegerilor. Acesta e sensul sloganului vînturat de Realitatea Tv și de site-urile electorale ale lui Vasile Blaga: Alegerile în primul tur n-au fost libere!
(...)


nu stiu ce a putut sa'l supere in asa de mare masura pe magistru jac, nici daca supararea asta este semnul despartzirii sale de realitatea duduchii, sau de cea a lui maricel si gusa, asta pentru ca, odata cu primul tur al alegerilor, chiar am avut o jena cumplita, care m'a 'mpiedicat sa ma mai uit, chiar si pretz de citeva minutzele, pe vreunul din posturile de televizie care, cica, abordeaza teme politice.

dar de aflat ca mirciulica badea a suferit o mica corectzie fizica tot am aflat, drept pentru care mi'a strafulgerat prin minte ca magistrul cristoa s'ar putea reintoarce la antena trei, pentru ca mircea badea a fost singurul motiv pentru care domnul canutza om sucit cristoiu a parasit respectivul post teve, doar tangent devenind, cu ocazia asta, mare basisto-udrist, actualmente pontist.






sâmbătă, 8 noiembrie 2014

președintele constantinescu a ales!
a ales să fie trimis după tzigari și de către președintili ponta

Vai vai vai, ce prost sinistru! Nu numai că susține un plagiator mitoman, dar o și face cu un stil dezgustător, pe mult prea multe pagini. Prostie cosmică, caracter împuțit. Hai, să auzim replicile cu Seniorul.
Fotul preşedinte Emil Constatinescu oferă surpriza campaniei electorale. Acesta îi trimite o...
STIRIPESURSE.RO

joi, 6 noiembrie 2014

capu plecat, sabia o lae

șăfu (inca) tace, ceea ce nu fac tzuckalarii lui si ai duduchii:





cum nu tace nici monicutza, saraca, direct sau prin intermediari, cum e si fostul meu pretin (vorba vine) politeanu


In decembrie 2012 nu am votat candidatii ARD pentru ca nu ma simteam reprezentat de ei. Am decis atunci sa nu mai votez "raul cel mai mic" niciodata, pentru ca e o logica care perpetuează raul in politica romaneasca. Aceeasi decizie au luat-o si alti prieteni.
La acest moment nu ma simt reprezentat de Johannis. O parte din conditiile din scrisoarea trimisă de Monica Macovei ma reprezinta si sunt fundamentale pentru decizia de a ma duce la vot. Daca Johannis le acceptă, ma duc la vot. Daca nu, nu ma duc. E simplu. E piata libera: dau un vot daca mi se promite/garantează ce vreau.


Anca Arun Pe buza prapastiei, electorat cu bazin mic, bagam- bomboana pe coliva- PRINCIPII/ impunem. Trimitem scrisori. Unde? Pe fbk.
E bezna mintii
3 ore · 4

Vasile Tomoiaga adică dacă le accepta Ponta,il votezi pe el?Asta ne omoară:prostia si divizarea.Adevărul e c ar fi păcat ca un popor ca al nostru sa fie condus de Johannis.Ponta e președintele ideal pentru noi.Si sînt sigur ca deja a acceptat condițiile lui Macovei.Doar cum l a acceptat pe Vadim,poate sa i accepte si condițiile lui Macovei.Așa oameni,așa conducător avem nevoie.
3 ore · 4

Roxana Gosman Tocmai i-ai dat presedentia lui Ponta, spre satisfactia doamnei Macovei. Si-a lui Udrea, bineinteles.
11 ore · Editat · 9

Simona Tivadar Dl Dragnea va fi fericit. Stati acasă.
11 ore · 14

Ciprian Apetrei Victor Ponta likes this Victor Ponta îi place acest lucru: () (Tradus de Bing)
12 ore · 5

Mircea Dragomir lasa ca ti le garanteaza ponta
13 ore · 2

Mihnea Anastasiu Mersi. Tu lucrezi la Bruxelles. Ce-ti pasa? Iti permiti luxul de a fi principial si intransigent. Daca nu il veti sprijini pe Johannis veti alimenta si mai tare impresia ca Macovei, Udrea si Basescu au ajutat la blatul prin care Ponta a fost propulsat la Cotroceni.


9 ore · Bucharest · editat · 
 · 
Macoviștii susțin că multe dintre punctele din scrisoarea lui Macovei se regăsesc și în programul lui Iohannis (mai puțin enormitatea cu referendumul pe imunitate, despre care o să vorbesc separat). Păi și, dacă erau în programul lui Iohannis, nu era clar că le susține? De ce mai era nevoie să semneze scrisoarea altcuiva în care apar puncte cu care el e de acord fiindcă fac parte din programul lui?
E simplu. Fiindcă pe Macovei o interesează să-și facă campanie pentru partidul său. O interesează să se poziționeze politic și să aibă vizibilitate și expunere în campania electorală pentru turul 2. Macovei parazitează campania și turul 2 pentru profit electoral pe persoana sa fizică și politică. A luat programul lui Iohannis (sau o parte din el), l-a rescris cu alte formulări (ceva mai ultimative și nervoase, în stil specific) și i-l dă lui Iohannis să-l semneze. Și nu oricum, ci o face ultimativ. ”Nu semnezi, nu te votez, nu susții statul de drept!”
Rezultatul? Iohannis semnează și adoptă ”Programul lui Macovei” și participă în turul 2 cu ”Programul lui Macovei”. E un ritual de vasalizare. Vasalul Iohannis pupă papucul suzeranei Macovei, îi acceptă ultimatumul, întîietatea, precedența politică și morală, se închină și duce mai departe spiritul lui Macovei. Dealtfel, un jurnalist s-a dat de gol în emisiunea de ieri (nu mai țin minte cine, cred totuși că Alexandru Căutiș): Iohannis trebuie să ducă mai departe spiritul lui Macovei etc.
O fi relevant pentru Macovei, partidul său și cîteva mii, zeci de mii sau chiar sute de mii de votanți. Dar alegerile sînt despre a-l învinge pe Ponta, nu despre partidul lui Macovei. Aceasta e miza turului 2: victoria împotriva lui Ponta și PSD-ului. Iohannis trebuie să adune cît mai mulți votanți, nu să se nișeze și concentreze pe cîteva sute de mii. Are nevoie de 5,3 milioane pe puțin. Nu de 300 de mii. Nici de 450 de mii. Nici de 2 milioane.
Macovei i-a întins o capcană lui Iohannis. Îl pune să semneze un program care oricum, în părțile esențiale, era și al lui. Îi vinde propria umbrelă. Și îi parazitează campania. Cu riscul de a-l trage în jos electoral. Dar ce contează asta, cînd totul e despre poziționarea lui Macovei, despre mitul Macovei, despre partidul lui Macovei?
Dacă Macovei a luat 4,5% cu programul lui Macovei, cît o lua Iohannis dacă candidează cu programul lui Macovei (așa cum va apărea public)?