sâmbătă, 6 octombrie 2012

"noi vrem (la) pămînt!"
ultimele,
dar nu cele din urmă,
desfășurări de fortze
de pe frontu' luptzii
pentru pacea vecinică
(pomenire)
de pe teritoriu' nimănui

sînt dezolat să constat că, taman în buza alegerilor ghenerale, nu plutoniere, s'a cam umflat tărîța discordiei doctrinar-ideologice-stînga-dreapta-'mprejur în sînu' sprijinitorilor de pe tușă, diana tușa, ai constructziunii scoase cu forcepstu' din coasta lu' ZEUS cel tăcut ca o lebădă.

dacă pînă  și (aproape) cel mai coerent om dă dreapta pe care l'am întrezărit, în putzinele momente pe care am avut răbdarea să le dedic acestui scop, e vorba de adrian papahagi, este acuzat de obscurantism religios, dacă nu (aproape) legionarism, și asta chiar de către amici politici (nu voi să pui ghilimele), plus doamna pippidi, care'i și 'ntrece (de multa vreme), 'nseamnă, io unu', ins cît se poate de ateu asumat, pe model ilici kaghebescu, care nu știu cum să interpun mai repede o distantză igienic rezonabilă  între mine și consoartă atunci cînd ne intersectăm drumurile noastre toate cu vreo cassa a domnului cu figura de mos gerila iar nevasta tzine, cu to'dinadinsu', a'si face cruci evlavioase pîn' la pămînt,  apăi, io nu mai 'ntzeleg ni'că și nici nu are rost a mai încerca a mai 'ntzelege ceva de cum stă treaba cu stîngile și dreptzile noastre la ficatzi.

păi, bine, băi, bratzilor, nu iereatzi voi deranjatzi, pînă nu demult, de ultra-manifesta inconsistentză ideologică  a tutulor taberelor prezente pe ieșichieru' politic băș(t)inos, astfel încît  șchimburile de tricouri, ude, între echipele competitoare - oare? - erau mereu posibile, dacă nu obligatorii, că stînga noastra era aia ultra natzionalistă  și ultra-ortodoxistă, anti-homo și alte  ălea-ălea care tzin de corrrectitudinea politică, care mult ne inervează, iar dreapta, ca să nu'i plagieze dincolo de limite rezonabile pe stîngaci, era aia "progresssista"?

cînd vine unu' care încearcă sa pue putzin lucrurile la punt, cu un pic de conservatorism, d'ala classicu', daca nu chiar neo, cum îi sta bine oricărei drepte care se respecta (ca doara nu'i dreapta sotzial conzervatoare a lu' felics), voi îi săriți în cap?

lasatzi'i sa se dumirească, breee, și sa ne (ne)dumerească, ca poate asa aflam si noi c'am botat dreapta toata veatza (legata cu atza), noi fi'nd, de fapt, niste stîngisti incorigibili, și vicevercea (parc'ar conta, nu ponta, c'orcum au avut grije baetzii sa'si creeze partide buffer, cu care sa facă blatu' mai palpitant).


sediu' unuia dintre partidele buffffer,
in timpu' gubernarii boc-basecu,
cind se sacrificau, la gubernare, 
pentru stabilitatea tzarisoarii


același sediu, in timpu' gubernarii ponta,
tot pentru stabilitate,
tot la gubernare

 fabrica de piine (si circ) adormirea maicii domnului mru,
tot buffffffer 


care atît de multzi îs, încît nici ei nu mai știu cîtzi,
numa' c'au "ciocu' cam mic"


m'am hotarit cu cine am sa bo(ico)tez, de data asta,
e vorba de catindatu' numit domnu' sau doamna
"nestabilit inca"


dacă nu cumva emigrează domnu' dan pina atunci, asemeni lu' vali vijelie sau ca doamna dragrotesca, care s'o hotarit sa'i fericeasca și pe americani cu multe inventzii si mărci



întrerupem abrupt emulsia noastră
pentru un

aflăm de la corespondentzii nostri, de la fatza desfigurată a locului,
că, cu toate eforturile lu' dănutz, 
OLTCHIMU'I PE MOARTE,
și moare cu acte,
video
ratate...

pentru remedierea cit se poate de urgentă  a situatziii,
domnu' dan, precum și altzi domni si domnitze,
din bufffffffer.

Un comentariu:

niku_elektriku spunea...

@ emigrante,

niciodata n'am fost d'acord ca nemtzalaii sint completalimente lipsitzi de simtzu' humorului, decit, poate, aia din subsolurile din kiseleff

Trimiteți un comentariu