si'uite'atita'o'echip'avea
o fi tot mina lui tataru
(felics tataru, nu "tataru" lui severin)???
(felics tataru, nu "tataru" lui severin)???
Elena Udrea Ultimele sale declarații, de aseară, sînt absolut devastatoare. Dacă n-ar fi politician, acum ar fi în Piața Universității, luptînd împotriva sistemului, căci atunci cînd a intrat în politică, în 2004, era în aceeași stare de spirit ca a manifestanților de astăzi, zice Elena Udrea. Ca și Macovei, Neamțu și ceilalți ”corifei ai dreptei” (bună asta, o s-o folosesc mai des) insistă să iasă din scenă și insistă să iasă cît mai penibil cu putință (bine, Neamțu nici n-a intrat și a și ieșit, dar nu penibil, ci psihiatric). Declarațiile Elenei Udrea sînt aproape de necomentat. Dacă Maica Tereza ar mai trăi azi și ar pune pariu că face striptease în Piața Universității dacă Steaua nu ia Liga Campionilor ar fi mai credibilă decît Elena Udrea declarîndu-se revoluționară idealistă antisistem. O și văd pe Elena Udrea cu ciorapi în dungi verzi, portocalii, roșii, roz și galbene, converși mov, bluză lălîie cu franjuri și cu semnul hippie, cu ochelari cu rame cît cadrul bicicletei, cîntînd la chitară cu mîna cu care zăngăne petul cu pietricele și fumînd iarbă cu cealaltă în care ține bicicleta și vinilurile cu Joan Baez. E, uite asta e o idee bună! Ar merge de-un pictorial. Mai există Tabu? Nu cred. În țara în care Elena Udrea e maișaișopt și Monica Macovei e capulplecatsabianultaie nu mai există niciun tabu. Macovei e establishmentul și ne vorbește respnsabil și pragmatic despre Partid și Lideri, iar Elena Udrea e hippioata cu piercing și tatuaje cu Noam Chomsky. We’re fucked. Ca și în cazul ”Macovei, ministrul justiției din umbră”, efectul declarațiilor Elenei Udrea va fi contrar intenției. Rolul de fată din popor, țărancă sănătoasă de la Buzău, cu farmece, ambițioasă, ajunsă curtezană machiavelică, pricepută la administrație și deținătoare de rețele, structuri, puteri și influențe o prindea mult mai bine. Adică era credibil. Nu-i plăcea lui Pora (dar ce-i place lui Pora, stimați cetățeni?) însă la popor mergea binișor. Udrea putea vinde foarte bine povestea popular-aspirațională hip hop-Pantelimon-Dinu Păturică, veche de mii de ani, de țărancă fatală, dezghețată și muncitoare, ajunsă la Curtea Regelui. Dar nu, nene, a vrut să fie Rosa de Luxemburg cu bicicletă, lovită de gaze lacrimogene în lupta cu sistemul. Elena Udrea a fost un bun ministru, în comparație cu alți miniștri, se pricepe la organizare și chestii, are energie, e loială, e ambițioasă, dar nu are viziune politică. Nu crede în nimic și nu are imaginație deloc. Dar absolut deloc. E un Dragnea cu fustă, nu are viziune sau anvergură politică. Ca și Monica Macovei, e bună pe nișa ei, și nu poate juca decît un rol. Asta e realitatea, nu e un răutăcism. Monica Macovei și Elena Udrea sînt foarte bune la mutat niște chestii de colo colo, niște chestii despre care nu știu exact ce sînt. Margaret Thatcher sau Angela Merkel, că tot sîntem la capitolul femei politice, nu numai că știau că respectivele chestii sînt piese de puzzle, dar știau și cum arată imaginea finală a puzzle-lului, ba mai mult, imaginea finală a puzzle-lului era creată de ele. Revenind la chestii mai pămîntene, în concluzie,”Blonda machiavelică face manevre” sună mai bine și mai credibil decît ”Elena cu o șosetă mai lungă și una mai scurtă aruncă cu ganja în jandarmi”. Părerea mea.
Citește mai mult la www.blogary.ro/cafeaua-de-dimineata/monica-macovei-si-elena-udrea-functionara-de-partid-si-revolutionara-de-caldarim/ © Blogary
(...)
Credeai ca tara se afla in criza politica generata de un puci parlementar aflat in cautare de legitimizare interna, dupa cea externa i-a fost refuzata. Surpriza. Nu si in tabara Basescu. Nu. Acolo oamenii sunt pe cai mari. Sunt in plina campanie electorala clasica. Se comporta ca si cum ar fi in benignul scenariul ipotetic de mai sus. Aprind faclii, tau ture cu bicicleta electorala, fac calcule socio-demografice, canta, rad si danseaza. Asta stiu, asta fac. Ce poti cere mai mult?! Maine poimaine te pomenesti cu ei ca anunta ca da, Basescu , intr-un act de cavalerism si mandrie marinareasca isi da demisia daca nu primeste un minimun de 6-7 milioane de voturi.
Oricum D-l Basescu insusi, intr-un puseu de orgoliu, pare gata sa se lupte om la om, ca la Smardan, Vidin, Rahova, pentru fiecare vot in favoarea domniei sale. Nimic altceva deca victoria la urne. Restul nu e acceptabil. Nu este d-l Basescu teoreticianul notiunii ca in politica trebuie sa aduci voturi?! Daca nu aduci, nu existi. Este. Explica-i lui Machiavelli teoria asta. Sau lui Kissinger. Dar deviem de la tema. Basescu, voturi: Asta stie, asta face.
In tot avantul acesta electoral, d-l Basescu si oamenii sai par asadar sa fi uitat cu totul ca povestea nu este pana la urma despre Basescu. Este despre statul de drept. Este despre legimititatea sau ilegitimitatea primei lovituri de stat date in Uniunea Europeana. Asa cum se vad insa lucrurile la aceasta ora, pentru ei insa totul se reduce la Basescu Traian si miraculoasele sale aventuri electorale.
Ce daca atitudinea lor pune in pericol viitorul statului de drept in Romania?! Lupta electorala sa fie, ca sa le arate el, d-l Basescu, ce poate cand e vorba de electorat! Ar fi de ras daca n-ar fi de plans. O veste buna insa in toata aceasta poveste: Strategia adoptata de echipa Basescu are toate sansele sa intre in manuale la capitolul gafe, ineptii, malpraxis. Si nu oricum. In top. E ceva.