Noul subsecretar de stat în Ministerul Sănătații, care ocupă poziția lăsată liberă de dr. Raed Arafat, este medicul Andrei Georgescu. El este expert în medicină de urgență, fiind șeful Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Universitar din București.
Dr. Georgescu este cel care s-a ocupat în primă instanță de antrenorul Mircea Lucescu, la Spitalul Universitar, după accidentul în urma căruia antrenorul s-a ales cu șapte coaste rupte.dupa ce si'a eliminat consiglierii ceva mai rasaritzi, nu ma refer la elena si lazaroiu, base da dovada ca i'au ramas unii absolut lamentabili ca psihologi ai masselor largi popolare, pentru ca, dupa ce au facut miscarea absolut tembela cu arafat, vor sa palmeze evenimentu' prin numirea in locu' lui a medicului care l'a tratat pe lucescu sr., "simbol natzional", mizind pe o presupusa simpatie ce s'ar rasfringe si asupra lor, da' nu'si dau sama ca hypermediatizarea acelui accident + alte date ale personagiului, s'ar putea sa'l fi transformat pe "nea mircea" intr'un ins foarte antipatic.
in alta ordine de idee: io iar am cazut intre scaune!
adica nu mai incap in nici o tabara: nici in aia a pretenilor alaturi de care'l sprijineam dezinteresat pa base inca de pe vremea cind "EL" avea, in mare parte, dreptate (cel putzin la ce scotea pa gura - vorba aia: fa ce zice popa...), da' n'avea unde (ca era "banat" in majoritatea mediilor, inclusiff la tvr-sassu), saracu', iar acu', cind are unde (ca s'or gasit arhi-sufitziente locuri si "binevoitori" - de ce oare?) nu mai are ce (sa zica - ca zice numa' prostii daca e lasat sa se desfasoare).
da' nici in tabara antenistilor n'am ajuns si nici n'o sa ajung vreodata, chiar daca mi se 'ntimpla sa fiu - culmea! - d'acor' cu unele din cele zise (legat strict de legea sanatatzii, care e o mare porcarie) de un rosca stanescu, care, intimplator, ne e bagat pe git inclusiff de basescienii (deocamdata "soft") de labe unu!
cu domna mungiu am inceput sa fiu din nou d'acord, tinzind sa'i dau acuma dreptate si in legatura cu obsesia domniei sale, adica tot doamna elena (baconski si voinescu, in subsidiar! cu neamtzu si stanomir mai stau pe ginduri...), obsesie pe baza careia i'am luat "la shtanga" o gramada de articole din cele scrise in RL, chestie pentru care sint gata sa'mi pun tzarina'n cap, din cauza ca "realitatea bate filmu", iar femeia elena se dovedeste mult mai nociva decit mi'as fi putut 'nchipui.
ma mihneste ca zvonurile in privintza a(li)fierii unora se confirma, cum se confirma si promptitudinea cu care au sarit "ca la ordin", diversi binevoitori pentru a'i repera honoarea, si a asigura damage controlu', presidentului, in frunce cu "oficiosu", care incepe "sa'si intre in piine" ca sa'si merite numele (urasc ca vor sa'l confirme cu tot dinadinsu' pe badea!). sper sa nu si'l transforme in renume prea tare.
inclusiff cu ajutoru' unor reshapatzi "intactzi", care s'or grabitara sa'i gaseasca pete harapului, cum bine ziceau unii mai dashteptzi ca mine pa bloguri...
Ancheta EVZ a fost declanşată atât de conflictul recent creat, dar şi de mesajul primit ieri seară de realizatorul Ion Cristoiu în emisiunea "Ultimul Cuvânt", de la B1TV de la un eminent doctor chirurg. În plus, un material despre alte achiziţii ale IGSU aflat în sfera de influenţă a domnului Raed Arafat a mai fost scris de autorul acestui articol în urmă cu patru ani când lucra la o publicaţie a trustului Intact.
stiu, viatza e grea!
da' mie nu'mi da "papa" niminea???
4 comentarii:
Cel mai în măsură să ocupe postul ar fi fost domnul dr. Naum Ciomu.
si pe cine propui sa "opereze" mai intii: legea sanatatzii sau pa base (ca tot are un exces hormonal)?
Grea alegere! Aplicând procedura standard au prioritate urgențele vitale, Dom'Niku.
Ciomu!... :))))
Mulţam pentru porţia de râs! :)))
Trimiteți un comentariu