nu totzi sintem "buni români"!

SENATUL EVZ: Locomotiva inversată

Autor: Mircea Cărtărescu
Vineri, 13 Ianuarie 201

Regele Mihai şi Raed Arafat sunt eroi naţionali, nu dintre cei de carton, cântaţi la serbări sforăitoare, ci dintre cei cu adevărat iubiţi şi respectaţi de oameni.


Faptul că ambii au origini străine arată că românii, spre cinstea lor, nu sunt atât de şovini cum par, şi că ştiu să aprecieze binele care li se face, demnitatea umană şi cinstea, de oriunde ar veni ele. Nae Ionescu distingea cândva, cu un specios spirit paradoxal, între români şi "buni români", incluzând în ultima categorie alogenii, mai ales evreii. Un bun român, zicea el, e un străin de neam împământenit la noi care le face bine românilor. Dar oricât de valoros ar fi el, oricât bine ar face, tot nu va fi privit vreodată ca român adevărat, pentru că va rămâne străin şi sângelui, şi spiritului rasei. Iată că ultimul nostru rege, ca şi medicul Arafat şi mulţi alţi străini stabiliţi la noi (precum Carol Davila, de pildă, cu care povestea medicului din Târgu- Mureş are multe similitudini) sunt totuşi priviţi cu mare respect, ceea ce trimite speculaţiile extremei drepte la lada de gunoi a istoriei.


Nu cred că exagerez sau amestec apele dacă-i apropii unul de altul. Nici nu i-am apropiat eu, de fapt, ci o identică, în ambele cazuri, ieşire umorală a preşedintelui Băsescu, inexplicabilă şi impardonabilă din punctul meu de vedere. Transformarea regelui Mihai, care în numeroase sondaje din ultima vreme s-a impus detaşat ca românul cel mai mare dintre contemporani, într-un trădător al intereselor naţionale, iar acum prezentarea lui Raed Arafat ca "marele duşman" al reformei sănătăţii face să te întrebi dacă preşedintele a epuizat chiar toată lista adversarilor săi, reali sau imaginari, şi nu mai are pe cine să atace. Numai dispariţia oricărui instinct de conservare, ca şi a oricărei consilieri de bun simţ îl poate face pe cineva să atace atât de nesăbuit valorile sigure, luminoase, încă nepătate ale poporului din care face parte. Dacă Mihai şi Arafat sunt duşmani şi trădători, cine mai este, în ochii preşedintelui, curat? Avem oare încă un conducător "pe care poporul nu-l merită"?

Dacă n-ar fi fost Raed Arafat, tatăl meu nu mai era astăzi în viaţă. I-au trebuit şase minute echipajului SMURD, într-o dimineaţă dramatică de acum câţiva ani, pe o şosea supraaglomerată, ca să ajungă acolo unde unei salvări i-ar fi luat pe puţin o oră. Cred că fiecare familie din România are o asemenea experienţă. Câţi oameni îi datorează viaţa, direct, fără nici un fel de artificii statistice, acestui om cred că nici nu se poate estima. Serviciul SMURD a fost, de la înfiinţarea lui, una dintre extrem de puţinele certitudini din viaţa noastră. Şi este o uriaşă dovadă de ingratitudine să nu-i recunoşti medicului Arafat meritul creerii şi coordonării sale, vorbind numai despre "banii populaţiei".

Nu am uitat vremurile în care Traian Băsescu, ministru al transporturilor, punea la fiecare capăt de pod şi pe fiecare petic de drum reabilitat inscripţia "Aici sunt banii dumneavoastră". L-aş întreba acum: unde sunt şoselele României? Unde sunt noile tronsoane ale metroului bucureştean? Unde este, după 21 de ani, infrastructura de care- am fi avut atâta nevoie? Bani au fost, banii smulşi şi azi din buzunarele noastre printr-unul dintre cele mai fanariote sisteme fiscale care-au funcţionat vreodată la noi. Atunci ce a lipsit? Nu cumva a lipsit un Raed Arafat? Nu cumva lipseşte câte un Raed Arafat în toate instituţiile şi serviciile publice din România? Nu cumva în locul "băieţilor şmecheri" din toate regiile ar trebui să vină oameni competenţi şi devotaţi asemenea medicului Arafat pentru ca acestea să funcţioneze?

Preşedintele Băsescu face în ultimul timp greşeli peste greşeli, se comportă ca o navă în derivă, fapt care, dacă nu mai poate afecta destinul său politic, încheiat oricum o dată cu mandatul, afectează dreapta românească şi partidul pe care l-a creat cândva, PDL-ul. Locomotiva a rămas la fel de energică, dar şi-a inversat mersul: acum trage înapoi cu aceeaşi forţă cu care odată împingea înainte. Cine nu observă acest lucru, îl va observa când va fi prea târziu.