luni, 7 noiembrie 2011

in asteptarea memoriilor lu' plesu

sper ca andrei plesu o sa se grabeasca!

(...) 
De neuitat e însă, pentru mine, audienţa pe care i-am cerut-o în vara lui 1999. Voiam să demisionez de la Externe. Îmi pregătisem o argumentaţie bine articulată, pe care urma să o debitez, solemn, dinaintea primului-ministru.
Şi cum a fost scena demisiei?
Aveam în cap un discurs pe puncte. Punctul 1: „Domnule prim-ministru, am venit să-mi prezint demisia". Răspuns prompt: „Ce vorbeşti? Şi tu? Că şi eu vreau să plec!". Vă daţi seama că tot discursul meu a devenit ridicol. Am început să bălmăjesc partitura pe care, în mod normal, trebuia să o aud de la el: „Staţi puţin! Sunteţi, totuşi, prim-ministru! Nu puteţi demisiona chiar aşa!" etc. etc. „Nu" - zice - „Gata! Mi-a ajuns!" Şi apoi: „N-ai un post de ambasador? Mi-ar conveni Luxemburg!"
Primul-ministru îi cerea ministrului de Externe un post de ambasador!
Poate glumea... În orice caz, aşa a arătat demisia mea din ministerul nostru de Externe. 
(...)
...mă simt obligat, de dragul adevărului istoric, să relatez o împrejurare, de care domnul Emil Constantinescu nu pare să-şi mai amintească. În perioada cu pricina, eram sunat zilnic din două direcţii. Mă suna doamna Madeleine Albright, secretarul de stat al SUA, pe de o parte, şi ambasadorul rus la Bucureşti, pe de alta. Ambasadorul îmi cerea, în numele ministrului rus al Apărării, să obţin aprobarea Guvernului român pentru trecerea avioanelor ruseşti spre sud, prin spaţiul nostru aerian. Doamna Albright insista, dimpotrivă, asupra necesităţii de a respinge această pretenţie. Evident, îi promiteam consecvent doamnei Albright că nu vom accepta survolul rusesc şi comunicam părţii ruseşti, de comun acord cu generalul Degeratu, pe atunci şef al Statului Major al Armatei noastre, că răspunsul nostru la solicitarea lor e negativ. (Mă bizuiam şi pe informaţia că, în această privinţă, exista o oarecare disjuncţie între Externele de la Moscova şi Ministerul Apărării, confirmată până şi de ambasador. „Nu mai înţeleg nimic!", îmi spunea el uneori, ceea ce m-a făcut să realizez că nici la Răsărit nu mai aveam de a face cu un „monolit" strategic „ca pe vremuri"...). La un moment dat, aceste telefoane încrucişate au avut loc în timp ce Emil Constantinescu era plecat la o întâlnire oficială din străinătate. Or, întors în ţară, preşedintele îmi dă un telefon - era într-o duminică, dimineaţă - şi mă întreabă: „Domnu' Pleşu, cine e şeful Armatei în ţara asta?" „Domnule preşedinte, conform prerogativelor constituţionale, dumneavoastră." „V-aţi consultat cu mine când le-aţi spus ruşilor să nu traverseze spaţiul nostru aerian?" „Păi nu m-am consultat, dar am presupus că se subînţelege din politica nostră pro-NATO, că mesajul nostru nu poate fi altul. Nu credeam că avem o contradicţie în privinţa asta." „Da, dar dumneata nu ştii că, fiind în străinătate, am primit, în apartamentul meu de la hotel, vizita primului-ministru rus". Pe vremea aceea era prim-ministru (pentru doar vreo cinci-şase luni) Serghei Stepaşin. „Vă daţi seama? A venit în apartamentul meu primul-ministru rus! Iar, în urma discuţiilor, eu i-am promis că vom acorda drept de survol avioanelor ruseşti. Şi în timp ce eu, ca preşedinte şi ca şef al Armatei, îmi iau acest angajament faţă de primul-ministru rus, vii dumneata şi decizi contrariul. Mă fac de râs!" Ceea ce auzeam mi se părea uluitor. Nu aveam decât o soluţie: demisia. L-am sunat şi pe Constantin Degeratu, care, solidar, a fost de acord să demisionăm. Numai că, între timp, l-a sunat pe Emil Constantinescu doamna Albright şi l-a felicitat pentru respingerea survolului. Aşa că am primit un nou telefon: „M-a sunat doamna Albright, mulţumită de consecvenţa noastră. Prin urmare, de data asta a ieşit bine, dar altădată vă rog foarte mult să mă consultaţi". Vedeţi deci la ce nivel se făceau presiuni dinspre ruşi. De altfel, în presa moscovită, apăreau atunci articolele unor „analişti", care vorbeau despre o posibilă „axă" Moscova-Bucureşti-Belgrad! Asta era, pentru noi, „cealaltă" alegere. Pro-sârbii (şi anti-americanii) din ţară nu dovedeau, în această privinţă, prea mult simţ politic... 
(...) 
sper sa se grabeasca si pentru ca pare sa tzina cont in prea mare masura de amenintzarile primite de la prezidentele'n fonctzie!



6 comentarii:

sareinochi.com spunea...

Umilica...
marele lider regional...
au!

nora damian spunea...

Salut :) Duioase amintiri, cam toţi amicii politici d-lui Plesu de atunci erau lideri valorosi si oameni de bine, nu? :roll: :)

Shadow spunea...

Nikule
mi se pare o aberatie.

1. Ca Degeratu si Plesu luau hotarari de politica externa militara care nu se discutau in CSAT si nu informau pe presedinte

2. Ca presedintele putea sa ia el decizia la o "presiune externa" intr-o camera de hotel, carciuma, etc fara ca aceasta decizie sa fie serios masurata in CSAT de catre toti cei cu competente.

Din cate vad nu s-au schimbat mult lucrurile.

niku_elektriku spunea...

@sareinochi

o noo confirmare ca ne'a blagoslovit "natura" numa' cu caraghoji drept prezidentzi

niku_elektriku spunea...

@nora damian

"tzara mica: citeva mese!"

:((

niku_elektriku spunea...

@shadowe

incredibil, nu?

asta'i adevaru' despre liderii nostri regionali, cad pe spate cin' sint bagatzi in zeama de catre "marile putori"!

cum sa nu'i promitza aluia daca l'a vizitat in apartamentu' presidentzial ditai pm-ul maichii rossia?!!

Trimiteți un comentariu