levantul

duminica seara, in pauza pe care mi'am permis sa mi'o iau de la parcurgerea a doua pasagii din levantu' lu' caldarescu, pe care nici eu, la fel ca si prezidentele basescu sau ca razvan ioan boanchis, nu am reusit sa'l termin inca, m'am refugiat spre revizionarea unui film cu robert de niro (care semana aici frapant cu medelin voicu) si cu inca unu' care imi parea mie ca semana foarte bine cu un florin chilian tinar, ocazie de a petrece o obisnuita duminica seara in sinu' fameglionului, in care steoa berbecrinica facea inc'un blat nesimtzit p'altaru' victoriei finale in fatza popo'ului de stelisti (care o sa se 'ntimple, negresit, in seara de 9 decemvrie 2012), asa ca un mic evazionism protevist nu'mi putea fi in nici un fel daunator, ba dimpotriva.

ce m'a distrat cel mai tare la film, pe linga c'am reusit sa urmaresc, inc'o data, metoda de spart seifuri cu explozibil scufundat in apa, metoda care fusese, intre timp, demontata de mythbusters, a fost faptu' ca mi'a prilejuit sa observ cum se strofoaca marii gangsteri, interpretatzi de acei magnifici actori (era si un marlon brando de vreo 250 de kile p'acolo), la fel ca'n alte filme de aceeasi natura, hollywoodiene sau nu, pentru niste sume pentru care mai totzi aia pe care ii vedem noi la televizoare in fiecare seara (nu in filme), politicieni sau "giurnalisti", nici nu s'ar da jos din pat.

pai, mai are rost sa te chinui sa'l buchisesti pe caldarescu?

mai ales ca d('ald)e niro avem si la noi, la romunia?

între sexu' oral al lu' patapievich și caloriferu' lu' marga: mărirea și decăderea rejimului securisto-piratobasesc, pe fundal de talanga-balanga natzional-sotzialiszt-liberală

ale naibii coincidentze:

in seara zilii in care era consfintzita hirotonosirea drept Mare Pastor Liberal-Sotzialiszt deplin a Mielului BerBecaliot al Domnului nostru Iisus Hristos, devenit, drept consecintza, Dulau de Paza si Protectzie al Domnilor nostri, Mult Prea Plecatzi de Acassa, Ponta&Antonescu, are loc si operatziunea de rupere a pisdicii tacerii autoimpuse, de aproape 4 (patru - lungi) luni (tacere adoptata dupa seria nesfirsita de subcese 'nregistrate in activitatea de budoar de partid si de stat), de catre Fecioara noastra din Plescoi/ca la niminea'i la noi,  adica, acea Delicata Fi'ntza care, si Dinsa, ratase, la musteatza, dupa lungi sfortzari (si proteste scincite ale 'telectoalilor poblici nerecunoscatori si ultra-principialisti-pupincuristi) ocazia unica d'a'i pune, asta vara, capastru Democrat Liniutza Liberal Mielului, cu coarne de djavol, jawohl, din pipera.

asta, una la mina.

a doua la mina:

tot aseara, tot labe unu, ceva mai devreme de Duduka, cea (auto) invitata de cristoa,  fura prezentzi, la turcesqiu, (aproape) toata dascalimea Dumnealui, Diktatorelui, in par, plingindu'si in pumni(i antenii trei si realitatzii), pe sama cadavrului sotzietatzii moftologice a dumnealor (icr).

patapievich, liicheanu si caldarescu, adica multe zeci la suta din rezerva natzionala de ura care mai ramasese neconsumata dupa ce l'am urit pe basescu si pedeleprele lui, plesu, tisminentzky si mihaies lipsind nemotivat.

a asistat, din tribuna (telephonic), andrei serban, care'i si 'ntrecea, sporind, prin inadecvare la cerintzilii pietzii (cind, pe celelalte "canale", se desfasurau adevarate chilotziade politice umede) atmosphera fleshcaita din studio, acolo unde caldarescu miorlaia lacrimogen ranit in aripa de injer proaspat jumulit de nobel esti, nobel ramii, iar patapie isi numara, fara sa'l asculte nime' (nici macar turcesqiu), steagurile cartzilor traduse si poblicate in essterior pe spezele icr-ului, precum un pristanda dezabuzat.

cit de caraghioji pot deveni 'telectoalii nostri crème de la crème, la contactu' cu realitatea cea cruda si nedreapta, se poate vedea din cea de'a doua coincidentza pe care vreau s'o semnalizez (cu mina stinga intinsa in plan orizontal), adica cea legata de aparitzia, in aceeasi seara, pe blogu' lu' dom' tudoran, a unui post care se dorea unu' in care sa se empatizeze cu situatzia poietului prozaic caldarescu, cel ajuns cu nervii la pamint in urma campagniilor de 'nfierare stalinist-fasciste din ultima vreme, da' care'i iese d-lui tudoran tot o chelfaneala strasnica la adresa 'mpricinatului, in genu' bataitzelor primite, de la parintzi, de catre strengareii care vin acasa deja batutzi de coledgii "de joaca", in care cea mai suava palmutza la funduletz fu aia legata de presupusa replica aruncata'n eter de proaspat ne-nobelizatu' caldaresc, care recunoaste, pismas, ca n'a citit, nici n'a auzit, de chinezoiu' mo yan laureat, la fel cum i se 'ntimpla si altui nobelizat, cu alta ocazie.


pina sa se'ntoarca dom' tudoran din lungu'i conced, ca sa vedem care'i chestia cu trestia cu ultimele ievenimente iepocale la ordinea zilii, cu reorientarea strategico-stratragica a trebilor din interioru', ramas (li)vid, al tzearii, in care musika funambulesk funésta, care ne cam gidila, pruritic, urechile (si alte organe), s'executa acuma la duba, marimba si cimpoi, cine plateste lautarii tocmeste si musika, la noi, iata c'armonika, tezaur natzional-transilvanean, turnata'n in fonta, degeaba'l mai asteapta p'auctorele sa fie promovata, ea armonika kalorika, la new yorkezu' icereic margaiot, ca noi, la lomunia, am ajuns sa'l regretam pa barbu, cu vadim cu tot.

amaritzii veseli, dup'o lunga perioada de huzur,

huzur gata sa le iasa, sau sa le fie scos, pe nas

  UPDATA TIRZIE: 



mi'am adus, ulterior, aminte d'o ventuza simpatetica si lipicioasa aplicata, apasat, p'obraza caldaresciana pe care tot popo'u', in frunte cu mare parte a 'telectoalitatzii creatoare, era invitat sa scuipe ("scuipatzi aici!"), venita din partea unuia de la care te'ai fi asteptat mai putzin, razvan ioan boanchis, un ins care scrie la gazeta tabloida, pe teme mai mult sau mai putzin folbalistice, dar care se crede. in general, indreptatzit sa se pronuntze si pe alea care tzin de cultura, in virtutea lungilor discutzii spir'tuale sau, mai ales, șprițuale, purtate, pe terasele de la mogosoaia sau neptun, cu floarea neinsetatei scriitorimi romune, de la baiesu la fanus neagu, plus, marele beletrist oral boemic, cornel dinu.

e cu atit mai surprinzatoare aceasta pupatura streasnica cu cit cercu' respectiv de pretini era banuit de simpatii mai curind protocronice si natzionalizde, detectabile si'n textu' de fatza, insa, foarte putzin...

Cartarescu. Nobelul lui Cartarescu
2012-10-14 · 21:46:13 | Autor: Razvan Ioan Boanchis

Cartarescu nu-i vedeta bibliotecii mele. Am mai scris ca, pentru multi prostoboi din presa, literatura romana a inceput cu Mircea Cartarescu. Dar mi se pare mizerabil sa-l injuri, asa cum a procedat Antena 3, chiar in ziua in care putea sa ia Premiul Nobel. Motivul? A fost unul dintre bursierii ICR. E adevarat ca panarama culturala Patapievici (stiu exact ce sustin — unul care spune ca nu a citit „Cronica de familie” a lui Petru Dumitriu pentru ca acesta a scris si „Drum fara pulbere” este o panarama, si inca una dogmatica) si-a servit si clientela, stricand bani pe multi cretini fandositi.

Dar la fel de adevarate sunt alte doua lucruri. 1. Cartarescu merita investitia. 2. Patapievici a facut mai mult pentru cultura romana decat incremenitul Buzura, autorul unor caramizi plicticoase si pline de soparle ametite, pe gustul activistilor ca Iliescu Ion. Lui Cartarescu i-au adus mari deservicii consilierii lui Basescu, atunci cand acestia l-au sfatuit pe rudimentarul presedinte sa declare ca s-a delectat cu „Levantul”. Nu cred ca sunt 100 de romani care au inghitit cap-coada „Levantul”. Asa cum Cartarescu recunoaste ca n-a parcurs tot Musil sau Proust, marturisesc si eu ca am sarit ca la sotron prin „Levantul”. Basescu, in schimb, sunt convins ca n-a citit 7 randuri si n-a priceput vreun picior, ce picior, vreo unghie, vreo batatura de vers din „Levantul”. Domnul presedinte e un mesean de gluma groasa. „Levantul” e pentru calofili si ludici. Cartarescu te plimba prin poezia romana veche si o parodiaza cu „schepsis” — na, ca am folosit si un cuvant pe intelesul lui Basescu si al dusmanilor sai din presa. Si cand te gandesti de ce a fost murdarit Cartarescu! Pentru ca Basescu si guvernele lui nu i-au dat (destule) contracte securistului Voiculescu.

Pana la urma, Antena 3 a reusit si ceva bun. Revoltat din cauza injuraturilor, m-am dus si am cumparat „Ochiul caprui al dragostei noastre”. De la „Frumoasele straine”, nu mai citisem nimic de Cartarescu. A legat cateva articole si povestiri si i-a iesit o carte autobiografica zguduitoare. In capitolul care poarta numele volumului, despre tragedia fratelui sau geaman, mort la 5 ani si jumatate, hartia se transforma intr-o pata de sange care zvacneste si urla. O asemenea nenorocire l-a lovit si pe Petru Popescu. A descris-o in „Intoarcerea” si in „Supleantul”. In „Ochiul caprui al dragostei noastre”, coplesitoare sunt si „Ada-Kaleh” — visul scufundat, Atlantida Romaniei, tineretea disparuta — si prima intalnire cu marea a lui Cartarescu. Aici am fost putin invidios. Si sunt deplasat marturisind de ce. De cand m-am insurat cu o constanteanca, drumurile mele si perioadele de timp petrecute in Dobrogea s-au inmultit. M-am apropiat nepermis, rusinos de mult de mare si nu mai pot sa scriu, ca la 25-30 de ani, despre efuziunile ei metalurgice, despre fagurii ei verzui.

Pentru mine, Cartarescu a luat Premiul Nobel.


ROMUNIE, TE IUBESCCCCC!!!!!!!!!!!!!!!!

nu totzi sintem "buni români"!

SENATUL EVZ: Locomotiva inversată

Autor: Mircea Cărtărescu
Vineri, 13 Ianuarie 201

Regele Mihai şi Raed Arafat sunt eroi naţionali, nu dintre cei de carton, cântaţi la serbări sforăitoare, ci dintre cei cu adevărat iubiţi şi respectaţi de oameni.


Faptul că ambii au origini străine arată că românii, spre cinstea lor, nu sunt atât de şovini cum par, şi că ştiu să aprecieze binele care li se face, demnitatea umană şi cinstea, de oriunde ar veni ele. Nae Ionescu distingea cândva, cu un specios spirit paradoxal, între români şi "buni români", incluzând în ultima categorie alogenii, mai ales evreii. Un bun român, zicea el, e un străin de neam împământenit la noi care le face bine românilor. Dar oricât de valoros ar fi el, oricât bine ar face, tot nu va fi privit vreodată ca român adevărat, pentru că va rămâne străin şi sângelui, şi spiritului rasei. Iată că ultimul nostru rege, ca şi medicul Arafat şi mulţi alţi străini stabiliţi la noi (precum Carol Davila, de pildă, cu care povestea medicului din Târgu- Mureş are multe similitudini) sunt totuşi priviţi cu mare respect, ceea ce trimite speculaţiile extremei drepte la lada de gunoi a istoriei.


Nu cred că exagerez sau amestec apele dacă-i apropii unul de altul. Nici nu i-am apropiat eu, de fapt, ci o identică, în ambele cazuri, ieşire umorală a preşedintelui Băsescu, inexplicabilă şi impardonabilă din punctul meu de vedere. Transformarea regelui Mihai, care în numeroase sondaje din ultima vreme s-a impus detaşat ca românul cel mai mare dintre contemporani, într-un trădător al intereselor naţionale, iar acum prezentarea lui Raed Arafat ca "marele duşman" al reformei sănătăţii face să te întrebi dacă preşedintele a epuizat chiar toată lista adversarilor săi, reali sau imaginari, şi nu mai are pe cine să atace. Numai dispariţia oricărui instinct de conservare, ca şi a oricărei consilieri de bun simţ îl poate face pe cineva să atace atât de nesăbuit valorile sigure, luminoase, încă nepătate ale poporului din care face parte. Dacă Mihai şi Arafat sunt duşmani şi trădători, cine mai este, în ochii preşedintelui, curat? Avem oare încă un conducător "pe care poporul nu-l merită"?

Dacă n-ar fi fost Raed Arafat, tatăl meu nu mai era astăzi în viaţă. I-au trebuit şase minute echipajului SMURD, într-o dimineaţă dramatică de acum câţiva ani, pe o şosea supraaglomerată, ca să ajungă acolo unde unei salvări i-ar fi luat pe puţin o oră. Cred că fiecare familie din România are o asemenea experienţă. Câţi oameni îi datorează viaţa, direct, fără nici un fel de artificii statistice, acestui om cred că nici nu se poate estima. Serviciul SMURD a fost, de la înfiinţarea lui, una dintre extrem de puţinele certitudini din viaţa noastră. Şi este o uriaşă dovadă de ingratitudine să nu-i recunoşti medicului Arafat meritul creerii şi coordonării sale, vorbind numai despre "banii populaţiei".

Nu am uitat vremurile în care Traian Băsescu, ministru al transporturilor, punea la fiecare capăt de pod şi pe fiecare petic de drum reabilitat inscripţia "Aici sunt banii dumneavoastră". L-aş întreba acum: unde sunt şoselele României? Unde sunt noile tronsoane ale metroului bucureştean? Unde este, după 21 de ani, infrastructura de care- am fi avut atâta nevoie? Bani au fost, banii smulşi şi azi din buzunarele noastre printr-unul dintre cele mai fanariote sisteme fiscale care-au funcţionat vreodată la noi. Atunci ce a lipsit? Nu cumva a lipsit un Raed Arafat? Nu cumva lipseşte câte un Raed Arafat în toate instituţiile şi serviciile publice din România? Nu cumva în locul "băieţilor şmecheri" din toate regiile ar trebui să vină oameni competenţi şi devotaţi asemenea medicului Arafat pentru ca acestea să funcţioneze?

Preşedintele Băsescu face în ultimul timp greşeli peste greşeli, se comportă ca o navă în derivă, fapt care, dacă nu mai poate afecta destinul său politic, încheiat oricum o dată cu mandatul, afectează dreapta românească şi partidul pe care l-a creat cândva, PDL-ul. Locomotiva a rămas la fel de energică, dar şi-a inversat mersul: acum trage înapoi cu aceeaşi forţă cu care odată împingea înainte. Cine nu observă acest lucru, îl va observa când va fi prea târziu.

kürtőskolácsu' de salvare vs frica pazeste pepenii

tzaranismu' si tzatzismu' romunesc nu se desminte, nici macar atunci cind, nefortzatzi, aparent, de niminea, romunii, p'in minunatzii conducatori, isi produc o frumushatza de gauroi in cur, in regiunea fiintzii lor natzionale, ca urmare a unei manoperatziuni de frecangeala cronica, ca sa nu'i zic labageala curata.

Problema irezolvabilă în cazul unei noi hărţi regionale porneşte de la faptul că nici unul dintre partidele româneşti nu este dispus să accepte existenţa unui Ţinut Secuiesc sau a altei forme administrative în care maghiarii să-şi păstreze majoritatea de peste 75 la sută, aşa cum se întâmplă acum în judeţele Covasna şi Harghita. 

(...) 

Ce-ar putea pierde românii, dacă i-ar lăsa pe maghiari să aibă o zonă autonomă? Şi-ar pierde România integirtatea sau suveranitatea? Ar urma o invazie ungară în Ardeal? S-ar putea extinde Ţinutul Secuiesc în fosta provincie imperială?

Toate lamentările liderilor politici români sunt ridicole şi scot la iveală nesiguranţa naţională a unei ţări care din 1918 încoace nu reuşeşte să scape de spaima descompunerii, în vreme ce ameninţările naţionaliştilor maghiari demonstrează frustrarea, nemulţumirea şi poate visul neîmplinit al unei minorităţi care a fost odată majoritară.

nea baselu se scarpina cel mai tare'n fund, obligindu'l si pe ardeleanu' atomic boc sa procedeze asijderea, tot planuind nici el nu stie ce, poate ca sperind c'o  sa reaprinza flacara ce'o dogorit odata a sprijinului popolar, suflind el in jaru' nestins al natzionalismusului (unguresc si romunesc, deopotiva) ce zace sub cenusa imperiului contrataca .
or i'o fi realmente frica ca se 'ngroasa kürtőskolácsu' secuiesc si 'ncearca sa "faca apel" la "fortzele sanatoase ale patriei", inclusiff la alea din opozitzie, pentru a'i cam pune cu botu' pe labe pe ungurii astia amatori de pasi maruntzei, da' al' dracu de desi, spre scopu' lor maretz?
parca'l si vad pe prezidente incuindu'se'n palat cu liderii opozitzionisti pentru a le prezenta rapoarte ultrasecrete ce dezvaluie iminentza proclamarii avto-moto-nomiei tzinutului secui(r)esc.
iar acestia, coplesitzi de gravitatea momentului, sa consimtza, cu ochii'n lacrami, la 'mpartzeala regionalizda cu unguri mofluji, lasatzi fara (trei) scaune, inclusiff in gubern.

c'altfel nu vaz de ce isi trage glonte dupa glonte'n picior, decit daca nu vrea sa'i insceneze o iesire hieroica lu' boc al mic, cu data deja 'nscrisa'n calendare: 30 IUNIE!

au adoptat noua "teorie a centrului imaculat" de la nascasse, la fel de credibila ca a aluia, in lipsa unor dovezi ca'si deranjaza intu citva baronetu' propriu si personal, care, altfel, "sta linistit la locurile lor", probabil prevenitzi ca totu'i la "oha".

rascolirea asta natzionalista a cîcatului, actziune ce ar prea putea sa ne faca sa ne cam usture'n rozeta pe totzi  (pentru ca "vitejia romuneasca" se fisiie de cele mai multe ori deplorabil, da' nu fara a'i pune, daca "regionalizarea romuneasca" ar continua, pe hunguri in postura de a se prezenta - pentru ca se pricep - drept victime ale unor rudimentari), ma 'ndeamna sa fiu, de data asta, mai de acord cu antipaticu' de stelica tanase cind zice:

După ultima manevră - total neinspirată -, cota sa va scădea şi mai mult. De ce? Pentru că această aşa-zisă discuţie despre regionalizare aruncă ţara în haos şi anarhie, exact când România abia îşi mai trage sufletul şi când are nevoie de linişte mai mult ca oricând. Lumea a simţit propunerea ca pe un element de nesiguranţă în plus pe lângă cele deja acumulate. E o mutare perdantă, ordonată de Cotroceni, care în orice scenariu iese prost. Şi dacă se face, şi dacă nu. Băsescu înregistrează prima sa înfrângere majoră pe harta bătăliei strategice care s-a încins. O campanie care începe prost pentru el.

decit cu "ultra naivu' basist" cartarescu

Reorganizarea administrativă a României se va face. Din discuţiile reflectate de presă în ultima vreme, dacă lăsăm la o parte deformările pamfletare şi stereotipurile, reies atât o voinţă politică pentru îndeplinirea acestui act de normalitate, cât şi dorinţa populaţiei în acelaşi sens. 

desi "am aderat" la nu stiu ce cauza (grup?) de pe facebuuc care sprijina "reforma statului' (!).

de data asta cred ca reforma, daca se insista asupra ei, se lasa cu "buba la cap"!

"un costum gol în fruntea mulţimii"

SENATUL EVZ
Vineri, 29 Octombrie 2010.
Autor: Mircea Cărtărescu

Este de neînţeles cum PSD-ul însuşi îl rabdă pe Ponta în fruntea lui, afară numai dacă nu-l cred un inofensiv om de paie al puternicilor din umbră. După ce epocile Iliescu şi Năstase s-au dus, acest partid, altădată măcar odios, periculos, redutabil în felul său, a ajuns pe mâinile unor marionete de care te-apucă râsu’-plânsu’. Cum era să fie preşedinte, astăzi, Geoană, cu sprijinul inconştienţilor de liberali? Gafele lui Cioroianu în politica externă ar fi fost azi exemple de înţelepciune faţă de ce-ar fi făcut acest Pinocchio de Dâmboviţa. Dar şi mai grotesc ar fi să ne pricopsim cu Ponta. Geoană are măcar ceva ingenuu, el chiar crede în vrăjitoria flăcării violet, el chiar a ţopăit sincer, ca un copil, când s-a crezut preşedinte. Ponta ar fi anomia întruchipată, vidul în costum Armani. În "Omul invizibil" vezi un costum fără nimeni în el care se mişcă şi vorbeşte. Te uiţi pe mâneci: nimic. Te uiţi prin gaura gulerului: nimeni. Ăsta e Ponta, un costum gol în fruntea unui partid de coropişniţe.

interviu din "gindul" cu lazaroa, care essplica cum tradatorii pedeloi s'au ascuns pentru ca nu'i cauta nime', lucru ce reiese si den scrisorika deschisa publicate pe blogary

votatzi avatar, ca'i mai populist ca basescu si'i mai comunist ca iliescu

minat de curiozitatea patologica specifica persoanelor de virsta doi spre trei, m'am lasat tirit la una din reprezentatziile cu acest titanic al incasarilor carele e avataru' lu' cameron. 
si nu poci spune c'am ramas  dezamagit, odata cu melancolia pozitzionarii alaturea de populimea consumatoare de divertisment hightech, da' ramasa la stadiu' de primata rigiitoare.
am vazut un western intors pe dos. ce le'ar fi placut teribil tutulor clasicilor marxism-leninismului

„Avatar” mi s-a dezvăluit ca eterna, primitiva şi neadevărata dicotomie dintre natură şi cultură, dintre bunul sălbatic şi omul civilizat, dintre cel care trăieşte în armonie cu natura şi cel care distruge natura de dragul banilor şi al puterii. Mi s-a părut deodată obscenă exaltarea primitivismului şamanic, inventarea unei utopii care nu-şi are niciun corespondent în vreun stadiu din istoria speciei umane.

Crima, tortura, canibalismul, sclavia au însoţit permanent istoria „bunului sălbatic”, mult înainte de contactul său cu civilizaţia apuseană. Pe de altă parte, prezentarea „noastră” drept capitalişti şi militarişti fără scrupule, fără nicio aluzie la imensa cultură ştiinţifică, filosofică şi artistică datorată Europei, este o altă simplificare mincinoasă.

S-a văzut în film o aluzie la războiul din Golf, la doctrina atacului preventiv a lui Bush, s-a citat „folosirea terorii împotriva terorii”. În realitate, nu există nicio legătură între războiul de pe Pandora şi cel din Golf, sau cel cu terorismul internaţional, nici măcar ca metaforă îndepărtată. Numai o orbire şi-un trist extremism ideologic pot face asemenea apropieri.

Paradoxul cel mare al filmului este că el îi îmbogăţeşte pe capitaliştii pe care-i critică şi împotriva cărora în aparenţă luptă. Ca şi Bob Marley altădată, care şi-a îmbogăţit casa de discuri cântând despre libertate, ca şi imaginea lui Che Guevara care vinde tricouri şi şepci de milioane de dolari, Cameron vinde idealism la preţ de aur, libertate la preţul diamantelor.

Vinde americanilor o Americă poliţist al lumii, le vinde ura de sine şi sentimentul de culpabilitate faţă de amerindieni şi faţă de natură. Asemenea vampirilor, America se vinde bine ca simbol al dezumanizării, al capitalismului venal şi-al imperialismului militarist.

zice caldarescu...

si, fara sa vreau, ma gindesc la rosia noastra montana, unde localnicii, in loc sa puna mina pe coase si topoare, sau pe ce ar mai gasi prin proximitate, aidoma na’vi-iilor albastrui
din film, si'au vindut in proportzie de massa bucatzicile de avut venalilor exploatatori.

ai draku !
de fapt, astia (essploatatorii) 'nvinge'ntodeauna...
cu sau fara videni p'in preasma.
-----------------------------
chiar, na’viii astia nu puteau fi, mai simplu, cumparatzi ?
niste oglinjoare, margeluse, ceva ?