miercuri, 19 iunie 2013

să nu uităm, nicicînd, ca,
mîncînd,
să iubim trandafirii


alte căcăreze mai mult sau mai putzin de cauciuc

iată că, căpăcit cu înc'o leanță, de către iubitu' conducător, călare pe obicinuita'i echidistanță, ieșit, cumva, intempestiv, șifonat și sifonat, de zioa muerii lui pe care vre să ne'o pue baci pentru cîn' n'o mai fi, ca p'o zdreanță, pe gard, slabă de constituție da' cîștigată la pariu' cu agricultura, am neglijat să'mi mai iubesc patria - pe la spate, de la spate - ba chiar și trandafirii, indiferent de număru' lor, că nu număru - și nici umăru' - îmi lindică mie valoarea care n'așteaptă număru' anilor, nici al banilor, ca să mă fericească, de-la-fiecare-după-posibilități-fiecăruia-după-nievoi, deci, noi, nu voi.

drept consecință, am loat la cunoștință, cu mîndrie reboluționară, pentru victoria și victorița drepții - tot înainte! - adică tot înainte era mai bine, că p'atuncea nu mă mai durea atîta'n falcă, că ne'am mai procopsit cu înc'un premare pentru alte coordonate geographice, numit ghiță falcă "care'i problema ta" ot arad (în maghiară arad, în germană arad, în sârbă aрад/arad, în limba bulgarilor bănățeni aрад/arad), achitat de instanța supremă, din fericire, pentru famiglia lui, nu într'unu' din sensurile secunde existente în "dex", excesiv de suprem de înalta instanță declarîndu'l nevinovat în dosaru' - barosanu' de corupție în car' o fost tîrît (free giji!), vreme de mai bine de șese ani, de care procurorii staliniști și exiști ai monichii macovei și'ai lu' daniel morar, cu mult muștar.

dovadă că rămurica, cu succese'n ramură și pe ramură, nu e'n pom, ca parte integrantă și indisolubil legată a tratatului multilateral bine dezvoltat, chiar se vede bine acuma, de coabitare, și a devenit tocma' bună d'agățat în "azi am sa-ți crestez în grindă, jos d'acum din cui - cui? - oglindă", de toate proectele și toți proectații de pe partea asta a durerii'n cur, rămurică admirată și frecventată de tot felu' de mișcați în cadru' mai mult sau mai puțin popular, de la zglobiii domni și nervoasele domnițe ai/ale lu' bliiin axinte-albazapadoiu la triștii lu' mru, tru?

în altă ordine d'idee, altfel, veața'i veselă și scurtă, drept dovadă, iată, margarinosul marga i'a arătat mersu' (sa ne traitz, dom' tudorane, pe unde veți mai fi fiind!), cu curu cu-cu și cu caloriferu, d-lui al nostru p.m. ponta-te-iubim-că-ca-tine-vrem-să-fim, așa că, pentru că io n'am mai fost de multă vreme p'in arad, am să'i iau acuma la mînă, că tot am luat'o mereu în mînă, pe alți fericiți posesori de sindrom imuno-imundo-dobîndit, evident că blazați, ai populului vegetal, anume pe premarii mei, caracudă cu mujdei, și nu numa' p'ăia, fost și actoal, de la trei.


iubiți-vă pe tunuri, cît mai multe tunuri



în așteptarea viitorului luminos,
pîrîind pe la colțuri și intrat pîn' la os
îl urmez, pas cu pas, mîncînd ananas,
cu mămăligă și praz,
pe cheiu' gîrlii, 
p'edilu' ediliu felcer gheneral 
și ale lui inițiative zurlii, 
pentru care n'am găsit altă rimă


cu multe parteneriate public private 
(PPP),
în proză, cu banii peșin,
lăsați'mă că leșin   

mai întîi, PPP-ul pe care, se pare,
l'a făcut, definitiv, în definitiv, 
cu achizitorii de fiare vechi compaaaar,
ca bun samaritean care e,
interesat de integrarea soțială
mînca'ți'aș, 
a etniei din rîndu' careia se trage,
da'din care nu s'a tras chiar de tot



fabrica de sîrmaaaa
din cîmpia turzii
o fi dat faliment,
da' asta nu'i nici un impediment,
acuma și ultracentral

că la periferie și'o cam trăit traiu,
și'o mîncat mălaiu',
tot cu caracudă, dar ceva mai crudă






 deșchisă'i calea victoriei 
și reșpectului față către față,
cu un pumn în față,
de curînd chiar în fața hălii matache,
citește "mataș",
pentru înc'un pik de relaș,
pe făraș 
acolo unde, cică, statuia tot, 
mai puțin comisionu',


deci, votați, în picere,
poziția co-misionarului,
d'o pildă, ca bădica traean, 
alt copilot minune, 
care'și ia, hartistic, lupoaica la ștangă,
sau la centru ștangă


centru ștangă cu vedere la marea ionică,
nu costică, nu vasilică,
unde'și are depuse premarele icrele, 
după cum ne'a învățat pre noi
dan diaconescu direct, pe atunci direkt în rekt, 
înainte de bătălia de la betoane,
nu de la termopane

 batalie dusă și hindusă
 d'al nost ghenerale
plenipotențial spanahus valahus

 care'și făcu cazemată-castru ca să'l apere, 
călare pă cadastru,


 de tancurile mii și trupele regulat spîrcîite
ale oengiștilor minune


ai lu' nicușor dan


luptă dusă pînă n'o mai rămas cheatră pă cheatră


inclusiv la sediu' în curs de re-demolare,
al primăriii din fatză de la cișmegiu,
termen de receptzie pest'o lună,
dacă dă d-zeu cutremur


parc cișmegiu unde gheneralu'
a inițiat un nou PPP-u',
de data asta cu mîncătorii de lebede,
număru' acestora, 
al lebedelor nu al mîncătorilor,
 reducîndu'se simțitor
și unde fazanii nu mai sînt doar în cuști,
ei plimbîndu'se liber p'aleile desfundate,
unii din ei chiar jucînd sah, pe bani,
în spatziul spețial amenajat,
în arome de urină stătută


imagine inedita de la ieșirea
de metrou din beirut gară,
peron tot pe partea ștangă,
spre magazinu' urinea

noroc că ioconomiile se regăsesc în chetrișu' sintetic
 lipit cu adeziv de pe lînga mai toți pomii din bucale.
mai bine lipeau și cîte un maidanez - doi,
în chip de diorame


trecînd de la imperiu' felcerului minune
la regatu', de sector, al negoițaților rozalii,


nu putem să nu remarcăm faptu' că băncuțele abea montate,
(în locul celor ale fostului negoiță, 
care rezistaseră mult mai bine, dar asta nu le'a folosit la nimic)

dau semne mult prea evidente de îmbătrînire prematură



sitoație care s'a repetat și'n cazu' instălățiilor de irigare a maidanelor zise spații verzi de pe bulivardu' victoriei soțialismului, pe care actualu' negoiță le'a înlocuit, fără milă (deși eu credeam, cînd am văzut săpăturile devastante începute, că vrea să planteze gard viu).
ei bine, nu!
a scos toată mățăraia aia de conducte din plastic pentru a băga altele în loc.
fără ca fostu' negoiță să iasă să protesteze
(sau nu l'am auzit eu?)
nici el nici presa noastră liberă.
ba dimpotrivă, aseară am văzut un reportaj encomiastic
chiar pe postu', cică, al opoziției, labe unu adică,
cu ocazia împlinirii unui an de la victoria, fără adversar, din alegeri,
unde niște babe și niște moși îi ridicau osanale actoalului,
în stil congresu' pai'șpe

din doo una: ori vechile instalații, 
care n'aveau mai mult de doi - trei ani vechime, 
erau inimaginabil de proaste și nefolosibile, 
încît cel care le'a montat trebuia trimis, fără întîrziere, la tzuhaus,
ori vicevercea!




probabil că n'o să se întîmple nici una nici alta, 
ca la noi la niminea, 
o mînă'o spală p'alta,
ramînînd ca noile instalații să asperseze, în continoare,
pistele și bicicliștii de pe trotale

să easă curcubeu',
muzicaaaaa!


cum n'am auzit să facă careva pușcherie
pentru tunelu' tîmpului din gara de nord,
cu trotale rolante pentru uzu' bădigarjilor ceapiști care'l păzesc.
gara de nord a ajuns, cu ocazia asta, un rahat cu moț




iar am loat'o'n mînă!


să'mi dee careva un ferăstrău,
fie el și elektrik!


măcar serviciu' ăsta să'l fac pentru comunitate...


pînă nu m'agață pretinii care m'or mai agățat,
înainte să'si pue steag ue, 
chiar și 'nainte să'și pue gaoră'n steag
doar "inițiații" știe cînd!

 încă mă doare 
gaora din steag și gaora din pul(p)ă


pe vremea aia noi reciclam materiale refolosibile, 
la îndemnu' tovarășului secretar general,
acuma'm ajuns noi de nereciclat,
la coșu' de gunoi al historiei,
supt înțeleapta îndrumare a actoalilor

nu ne'a mai rămas decît sa ne întoarcem la 
"zi'le domnu' geo!"

și să strigăm, din toți rărunchii,
free nea giji!


ps:

NTERVIU

Sebastian Lăzăroiu, consilier al Preşedintelui României: "Preşedintele vrea să-i facă pe politicieni să le fie ruşine de români"



ha-ha-ha!

bine, lor nu le e rușine, da' lui îi e?

6 comentarii:

Anonim spunea...

@Comentariu pe alături de subiect:
Am aflat de curînd cu uimire că mai există un oraş Arad: în Israel, pe ţărmul Mării Moarte. În el trăieşte Amos Oz.
MC, cu salutări!

niku_elektriku spunea...

@ marianacodrut,

mulțumesc pentru informație, care nu e deloc alături de subiect, și o sa fiți de acord cu mine dacă va spun ca as prefera ca d-l falca, eventual și d-l basescu, sa se apuce de scris decit sa continue sa facă politica, reformind dreapta noastră atit de populara, mutindu'se chiar la arad, la amos oz

niku_elektriku spunea...

d-l basescu poa' sa'si ia cu el si pariul cistigat cu agri-cultura!

Anonim spunea...

Am rămas mult în urmă cu informaţia, dom' Niku, scuze, mi se întîmplă frecvent. Eu ştiam că numai Petre Roman a cîştigat pariul cu agricultura. Nu a cîştigat nici unul acest pariu, ştiu sigur, tocmai am fost la sora mea.
mc

niku_elektriku spunea...

@ marianacodrut,

draga doamna, chiar nu atzi pierdut nimica daca n'atzi aflat încă despre ultimele, dar nu cele din urnă, pariuri agri-culturale oxigenate pe care ne zice diktatoru' nost ca le'ar fi cistigat.

http://1.bp.blogspot.com/-o1i6EaecGXk/UcNc5_NFWUI/AAAAAAAAKxg/hO5qRJGy8CU/s320/duduka+labe+unu.gif

va invidiez sincer pentru asta, ca si pentru multe altele, printre care includ vizita la sora dumneavoastra, daca ma pot exprima asa - si iata ca pot - vasazica ca eu nu posed...

Anonim spunea...

Hm, am înţeles... :-)
mc

Trimiteți un comentariu