steliști să exiști: hai că banciu nu mai e nesimtzit, decît "pe sărite", cu cine trebuie! chiar începe să manifesteze simptomele unei fructuoase și promitzătoare chimii cu sotzul palmierului...

în vreme ce lumea "bună" e ocupată cu populismul gretzos al pontosului p.m., care se dă cu barca pe valuri plutește voios, împins de la spate, pe la spate, de bravele trupe care trag targa pe uscat, între două (nu te plouă), inundătzii, banciu își manifestă și el o doza rezonabilă de populism, dînd vîrtos cu bidineaua la soclul statuii sotzului sotziei sale, palmierul, marele antrenor reghe fără pereghe, că nu degeaba steaoa'i nu mai una, cu patruzecișinuștiucît la sută din sufragiile populului de steliști, fiind, în felu' acesta, un fel de pesedeoă a balonului rotund, cu umflături și umflatulatzii.

avem de'a face, în prima parte a înregistrării de mai jos, cu o discutzie între "doi domni", incredibil și excesiv de îndatoritori unul fatză de altul, ba chiar politicoși, care fac abstractzie, la modul cel mai zglobiu, de trecut, mai exact fac abstractzie fatză de referirile din trecut, cit se poate de ireverentzioase, ale banciului (și stănescului) la careera de blatist și aranjor de meciuri pentru pariuri (în romanika și în ghermanika) a lui reghe și a sinistrei lui sosii, palmierul, despre care, se vede (mai exact: se aude), marele reghe a fost informat întocmai și la timp, că doar, aflăm acuma, îi ascultă cu religiozitate emisiile.

ferocele și negrul în cerul gurii radu banciu, devine, pe zi ce trece, tot mai mult, un banal dumitru graur ceva mai rîrîit, dar doar "cu cine trebuie", pentru că, în partea a doua a înregistrării, vedem că ce nu se poate cu reghe, se poate cu negoitză, că nici dinamou nu mai e ce'a fost odată...