in seara zilii in care era consfintzita hirotonosirea drept Mare Pastor Liberal-Sotzialiszt deplin a Mielului BerBecaliot al Domnului nostru Iisus Hristos, devenit, drept consecintza, Dulau de Paza si Protectzie al Domnilor nostri, Mult Prea Plecatzi de Acassa, Ponta&Antonescu, are loc si operatziunea de rupere a
asta, una la mina.
a doua la mina:
tot aseara, tot labe unu, ceva mai devreme de Duduka, cea (auto) invitata de cristoa, fura prezentzi, la turcesqiu, (aproape) toata dascalimea Dumnealui, Diktatorelui, in par, plingindu'si in pumni(i antenii trei si realitatzii), pe sama cadavrului sotzietatzii moftologice a dumnealor (icr).
patapievich, liicheanu si caldarescu, adica multe zeci la suta din rezerva natzionala de ura care mai ramasese neconsumata dupa ce l'am urit pe basescu si pedeleprele lui, plesu, tisminentzky si mihaies lipsind nemotivat.
a asistat, din tribuna (telephonic), andrei serban, care'i si 'ntrecea, sporind, prin inadecvare la cerintzilii pietzii (cind, pe celelalte "canale", se desfasurau adevarate chilotziade politice umede) atmosphera fleshcaita din studio, acolo unde caldarescu miorlaia lacrimogen ranit in aripa de injer proaspat jumulit de nobel esti, nobel ramii, iar patapie isi numara, fara sa'l asculte nime' (nici macar turcesqiu), steagurile cartzilor traduse si poblicate in essterior pe spezele icr-ului, precum un pristanda dezabuzat.
cit de caraghioji pot deveni 'telectoalii nostri crème de la crème, la contactu' cu realitatea cea cruda si nedreapta, se poate vedea din cea de'a doua coincidentza pe care vreau s'o semnalizez (cu mina stinga intinsa in plan orizontal), adica cea legata de aparitzia, in aceeasi seara, pe blogu' lu' dom' tudoran, a unui post care se dorea unu' in care sa se empatizeze cu situatzia poietului prozaic caldarescu, cel ajuns cu nervii la pamint in urma campagniilor de 'nfierare stalinist-fasciste din ultima vreme, da' care'i iese d-lui tudoran tot o chelfaneala strasnica la adresa 'mpricinatului, in genu' bataitzelor primite, de la parintzi, de catre strengareii care vin acasa deja batutzi de coledgii "de joaca", in care cea mai suava palmutza la funduletz fu aia legata de presupusa replica aruncata'n eter de proaspat ne-nobelizatu' caldaresc, care recunoaste, pismas, ca n'a citit, nici n'a auzit, de chinezoiu' mo yan laureat, la fel cum i se 'ntimpla si altui nobelizat, cu alta ocazie.
pina sa se'ntoarca dom' tudoran din lungu'i conced, ca sa vedem care'i chestia cu trestia cu ultimele ievenimente iepocale la ordinea zilii, cu reorientarea strategico-stratragica a trebilor din interioru', ramas (li)vid, al tzearii, in care musika funambulesk funésta, care ne cam gidila, pruritic, urechile (si alte organe), s'executa acuma la duba, marimba si cimpoi, cine plateste lautarii tocmeste si musika, la noi, iata c'armonika, tezaur natzional-transilvanean, turnata'n in fonta, degeaba'l mai asteapta p'auctorele sa fie promovata, ea armonika kalorika, la new yorkezu' icereic margaiot, ca noi, la lomunia, am ajuns sa'l regretam pa barbu, cu vadim cu tot.
amaritzii veseli, dup'o lunga perioada de huzur,
huzur gata sa le iasa, sau sa le fie scos, pe nas
UPDATA TIRZIE:
mi'am adus, ulterior, aminte d'o ventuza simpatetica si lipicioasa aplicata, apasat, p'obraza caldaresciana pe care tot popo'u', in frunte cu mare parte a 'telectoalitatzii creatoare, era invitat sa scuipe ("scuipatzi aici!"), venita din partea unuia de la care te'ai fi asteptat mai putzin, razvan ioan boanchis, un ins care scrie la gazeta tabloida, pe teme mai mult sau mai putzin folbalistice, dar care se crede. in general, indreptatzit sa se pronuntze si pe alea care tzin de cultura, in virtutea lungilor discutzii spir'tuale sau, mai ales, șprițuale, purtate, pe terasele de la mogosoaia sau neptun, cu floarea neinsetatei scriitorimi romune, de la baiesu la fanus neagu, plus, marele beletrist oral boemic, cornel dinu.
e cu atit mai surprinzatoare aceasta pupatura streasnica cu cit cercu' respectiv de pretini era banuit de simpatii mai curind protocronice si natzionalizde, detectabile si'n textu' de fatza, insa, foarte putzin...
Cartarescu. Nobelul lui Cartarescu
2012-10-14 · 21:46:13 | Autor: Razvan Ioan Boanchis
Cartarescu nu-i vedeta bibliotecii mele. Am mai scris ca, pentru multi prostoboi din presa, literatura romana a inceput cu Mircea Cartarescu. Dar mi se pare mizerabil sa-l injuri, asa cum a procedat Antena 3, chiar in ziua in care putea sa ia Premiul Nobel. Motivul? A fost unul dintre bursierii ICR. E adevarat ca panarama culturala Patapievici (stiu exact ce sustin — unul care spune ca nu a citit „Cronica de familie” a lui Petru Dumitriu pentru ca acesta a scris si „Drum fara pulbere” este o panarama, si inca una dogmatica) si-a servit si clientela, stricand bani pe multi cretini fandositi.
Dar la fel de adevarate sunt alte doua lucruri. 1. Cartarescu merita investitia. 2. Patapievici a facut mai mult pentru cultura romana decat incremenitul Buzura, autorul unor caramizi plicticoase si pline de soparle ametite, pe gustul activistilor ca Iliescu Ion. Lui Cartarescu i-au adus mari deservicii consilierii lui Basescu, atunci cand acestia l-au sfatuit pe rudimentarul presedinte sa declare ca s-a delectat cu „Levantul”. Nu cred ca sunt 100 de romani care au inghitit cap-coada „Levantul”. Asa cum Cartarescu recunoaste ca n-a parcurs tot Musil sau Proust, marturisesc si eu ca am sarit ca la sotron prin „Levantul”. Basescu, in schimb, sunt convins ca n-a citit 7 randuri si n-a priceput vreun picior, ce picior, vreo unghie, vreo batatura de vers din „Levantul”. Domnul presedinte e un mesean de gluma groasa. „Levantul” e pentru calofili si ludici. Cartarescu te plimba prin poezia romana veche si o parodiaza cu „schepsis” — na, ca am folosit si un cuvant pe intelesul lui Basescu si al dusmanilor sai din presa. Si cand te gandesti de ce a fost murdarit Cartarescu! Pentru ca Basescu si guvernele lui nu i-au dat (destule) contracte securistului Voiculescu.
Pana la urma, Antena 3 a reusit si ceva bun. Revoltat din cauza injuraturilor, m-am dus si am cumparat „Ochiul caprui al dragostei noastre”. De la „Frumoasele straine”, nu mai citisem nimic de Cartarescu. A legat cateva articole si povestiri si i-a iesit o carte autobiografica zguduitoare. In capitolul care poarta numele volumului, despre tragedia fratelui sau geaman, mort la 5 ani si jumatate, hartia se transforma intr-o pata de sange care zvacneste si urla. O asemenea nenorocire l-a lovit si pe Petru Popescu. A descris-o in „Intoarcerea” si in „Supleantul”. In „Ochiul caprui al dragostei noastre”, coplesitoare sunt si „Ada-Kaleh” — visul scufundat, Atlantida Romaniei, tineretea disparuta — si prima intalnire cu marea a lui Cartarescu. Aici am fost putin invidios. Si sunt deplasat marturisind de ce. De cand m-am insurat cu o constanteanca, drumurile mele si perioadele de timp petrecute in Dobrogea s-au inmultit. M-am apropiat nepermis, rusinos de mult de mare si nu mai pot sa scriu, ca la 25-30 de ani, despre efuziunile ei metalurgice, despre fagurii ei verzui.
Pentru mine, Cartarescu a luat Premiul Nobel.
ROMUNIE, TE IUBESCCCCC!!!!!!!!!!!!!!!!
