intre tain si sinecuri

cita dreptate are buscu:

Ce să-i fi spus Sarkozy preşedintelui României la summit-ul NATO de la Lisabona? Judecînd după limbajul corpului, l-a cam pocnit peste bot cu dosul palmei, ca pe un copil băgăreţ care s-a apropiat prea mult de scena marii diplomaţii. Judecînd după limbajul disponibil al domnului Băsescu, Sarkozy chiar n-a avut alte opţiuni. În ce limbă să-i vorbească preşedintelui nostru, aşa încît nuanţele subtile ale unui reproş grav să poată fi mascate cu un zîmbet? Preşedintele Franţei a apelat, aşadar, la gesturi de forţă, ciobăneşti, la mişcări fără echivoc, din categoria celor care pot fi recunoscute de orice comandant de navă.Un pic mai tîrziu, într-o franceză inaccesibilă preşedintelui Băsescu, Sarkozy a explicat, politicos şi rece, palma.Palma asta plutea de mult în aer şi nu era destinată doar unui preşedinte, ci unui popor întreg de mitocani cu aere, leneşi, văicăreţi şi pomanagii, aşa cum ne-am obişnuit să fim după admiterea în UE. Cît de neruşinată trebuie să li se fi părut şefilor europeni insistenţa noastră de a da buzna în Schengen fără să fi îndeplinit nici una dintre cererile foarte rezonabile făcute de această lume civilizată? Cît de căscate să le fi rămas gurile cînd exporturile noastre în acest spaţiu de calm, curăţenie şi securitate sînt formate mai cu seamă din romi ale căror furturi sînt depăşite ca număr doar de numărul copiilor trimişi la cerşit? Cît de tare să le fi căzut faţa cînd Traian Băsescu a început să importe, de capul lui, în UE, cetăţeni din Republica Moldova? Cîtă răbdare să mai aibă liderii Europei cu un stat-problemă care îşi încalcă toate angajamentele luate, care nu-şi plăteşte datoriile faţă de companiile străine, care-i blochează pe investitori în folosul clientelei proprii şi care pretinde foloase necuvenite de la fiecare euro străin care s-ar aventura în jalnica lui economie? Situaţia e groasă şi nu are de-a face cu incapacitatea unui preşedinte de a gesticula într-o engleză corectă, ci cu o lipsă naţională de idei.George Friedman, un băiat deştept cum rar ne e dat să ne calce teritoriul, a făcut praf iluzia în care se leagănă românii. George e fondatorul „Stratfor“ şi a publicat recent un studiu scurt şi exploziv dedicat geopoliticii din Carpaţi. Este, de fapt, cel mai lucid şi mai tăios discurs asupra lipsei noastre de minte. N-am citit ceva mai articulat în ultimii zece ani. N-am mai auzit pe nimeni să ne facă proşti cu argumente atît de bune.România e, după Friedman, o ţară fără simţ şi fără sens istoric. Smulsă de sub turci cînd de ruşi, cînd de austrieci, s-a obişnuit să-şi dedice planurile de independenţă celui mai pe fază dintre stăpîni. Comunismul a fost ultimul tutore, iar la plecarea lui, România a fost derutată. A apărut atunci, la cîţiva ani după Revoluţie, prima şi singura idee politică a acestor două decenii: integrarea euroatlantică. N-a fost ideea noastră, fireşte, dar ea a formulat un drum şi a satisfăcut nevoia noastră de tutelă. Cîtă vreme UE şi NATO ne-au spus ce să facem, resemnarea noastră feudală şi-a regăsit echilibrul obişnuit. Ne-am culcat cu toţii pe seculara lipsă de idei, iar sforăitul destinului nostru s-a auzit de la Atlantic la Caucaz. După ce lumea s-a prăbuşit în 2008, România n-a înţeles nimic nici din recesiunea Occidentului şi nici din invadarea Georgiei. Încă năucă şi căscînd, ea s-a trezit iar fără conştiinţă de sine. Cu Europa reconfigurîndu-şi priorităţile şi cu NATO punîndu-şi în discuţie propriul concept, România e incapabilă să priceapă că a rămas pe dinafară. Că nimeni nu-i dispus să-i poarte de grijă, economic şi militar, unui stat fără economie, fără armată, fără planuri, fără aliaţi, unei ţări fără miză, fără viziune şi fără promisiuni. Dacă vreţi să vă bage cineva în seamă, încercaţi măcar să fiţi periculoşi, spune, deloc metaforic, Friedman. Faceţi-vă indispensabili, creaţi-vă alianţe logice, gîndiţi pe termen lung, munciţi fără oprire la proiectul naţional şi vindeţi-vă pielea scump atunci cînd cineva vrea să v-o ia. Numai aşa aveţi o şansă ca cineva, cîndva, peste mulţi, mulţi ani, să v-o dea înapoi.

ce bine le zice buscu, d'aproape te face sa plingi, simtzind, fizic, "palma" primita de base de la jidanu-ungur-parlez-vous français.
ce bine ar fi dac' ar fi bine.
daca "chioru" n'ar fi vindut flota si nu si'ar fi dat singur casa pe mihaileanu (cin' o fo', dom'le, pina la urma, mihaileanu asta?).
daca mogulii s'ar fi apucat sa faca si ace, bice or carice, nu numa' tocshoaie.
daca ceausescu n'ar fi murit.
dac' am fi primit mostenire de la matusa din america o flotila de peste trii sute de f16, nu second hand, limita dincolo de care pina si basescu declarase ca s'ar simtzi si el presedintilii unei tzari importante, si, deci, n'ar mai fi nevoit sa plinga noaptea'n perna, neputincios
daca "am pune mina la munca", desi, munca, se stie, e pentru tractoare.
dac'am mai fi avut, macar, ceva de dat drept tain.
daca, in fine, buscu nu si'ar fi "tras" casa de rapps...