luni, 24 septembrie 2012

trădarea elodiei,
killerii ioconomici
și bătăile
cu frișcă
de dinaintea
victoriei
finale
asupra popo'ului



Singurii care se vor bucura vor fi colegii domnului Vulpescu de la UNPIR (Uniunea Nationala a Practicienilor in Insolventa din Romania) – Oltchimul va fi un os mare de ros pentru un lichidator.



Parcă ni s-a făcut frică. Frică pentru că butaforia a mers prea departe, frică în fața evidenței că nebunii au ieșit din salon și au pus mîna pe oraș, frică pentru că am devenit o țară unde se poate întîmpla orice.

Da, sigur, situația e amuzantă în ridicolul ei, vorba colegilor mei de la Gazeta Sporturilor, în sfîrșit Elodia o să apară și o să joace extremă stînga la echipa de handbal Oltchim, dar în redacție nu predomină rîsul, ci stupoarea și frisonul aduse de absurdul instalat pe tron.

Plus amintirile. Ca jurnaliști sportivi, știm foarte bine cine e Vasile Gorun! La mijlocul anilor 90, socrul mare de la nunta lui Ponta stăpînea Vâlcea și echipa de fotbal cu metode mafiote și, după ce dictai în redacție cronica de meci, o luai la fugă spre gară ca să nu-ți rupă picioarele. Punea cîinii pe arbitri, caftea pe orișicine, numai Miron Cozma făcea la Petroșani ceea ce-și permitea Gorun la Vâlcea. Abia peste 10 ani intra în închisoare.

Închipuiți-vă ce sentiment au azi toți interlopii din țară cînd premierul României îl nășește pe băiatul unuia de-al lor. Ăștia sînt solidari și se respectă în lumea lor unde se supraviețuiește greu.

Sigur că a fost nevoie ca mafioții să se benocleze din greu ca să observe știrea, pentru că televiziunile au evitat-o aproape in corpore, excepție a făcut parcă Realitatea TV, datorită libertății nădușite care se pogoară asupra omului în fața plutonului de execuție, ”ia mai dă-te în mă-ta, dacă tot ne închizi și nu ne primim salariile, ia-o pe asta!”.

Să nu-și închipuie nimeni că nu se află: garda pretoriană a lui Ponta s-a ocupat personal de ocultarea informației!

Imaginați-vă, așadar, ce garanție de imunitate au primit găștile care practică meseria stresantă a lui Gorun. Ditamai premierul țării stă la masă cu al lor!!! Și ce îndemn să continue să se amestece cu politica, poliția și justiția.

Cu răbdarea treci marea. Poate le iese și lor o combinație la nivel înalt. Nici în Soprano n-au rulat secvențe precum cele cu Vasile și Victor, n-au rulat pentru că așa ceva nu îndrăznește să-și imagineze nici un scenarist de filme cu mafioți. I s-ar lua analize de sînge și ar fi concediat și trimis la secția ”ecranizări după Stephen King”, dacă tot îi arde de thrillere horror.

”DD A LUAT OLTCHIM”, scrie pe ecrane, colegii mei se întorc cu spatele ca atunci cînd nu poți suporta ridicolul, e o reacție fizică în fața inimaginabilului jenant și, totuși, alta mi se pare știrea zilei.

2 comentarii:

Biliuţă spunea...

Se pare însă că vor da mulţi năvală la acest os de ros. O întreagă haită...

niku_elektriku spunea...

@ Biliuţă,

sindicatu' lichidatorilor se dovedeste infinit mai puternic decit sindicatele oamenilor muncii de la orase si sate...

Trimiteți un comentariu