luni, 9 noiembrie 2009

valiza si la gara, cu basescu in frunte

Precedentul „Caltabosul“. Curtea Constitutionala: inregistrarile inaintea inceperii urmaririi penale sunt ilegale
09-11-2009 Cristian Stanescu


• Curtea Constitutionala a decis ca probele obtinute inaintea inceperii urmaririi penale sunt ilegale. Prin urmare, inregistrarile efectuate inaintea acestei faze procedurale nu mai pot fi folosite ca probe in instante. Decizia Curtii, pronuntata in dosarul “Caltabosii”, va putea fi invocata de toate persoanele impotriva carora procurorii au declansat actiuni penale dupa efectuarea interceptarilor, situatie in care se afla multe dosare, printre care “Penescu” sau “Valiza”

• Avocatul Ovidiu Budusan, aparatorul lui Decebal Traian Remes, ne-a declarat ca, potrivit Curtii Constitutionale, “efectuarea inregistrarilor fara o incepere prealabila a urmaririi penale este ilegala, fapt pe care noi l-am sustinut de la bun inceput. Acest fapt ar trebui sa determine anularea probelor obtinute in acest mod. Avocatii au sustinut intotdeauna ilegalitatea acestor practici, dar pana acum nu au avut o proba atat de solida a sustinerilor lor”

• Probele principale pe care se bazeaza acuzatiile din dosarul "Caltabosii" constau într-o serie de înregistrari în care apar fostii ministri ai agriculturii, Decebal Traian Remes, respectiv Ioan Avram Muresan. Procurorii au efectuat înregistrarile în baza unui mandat primit de la un judecator în septembrie 2007, înainte sa aiba vreo proba solida pentru a putea începe urmarirea penala. Câteva zile mai târziu, acestea au ajuns si în presa, tot înaintea începerii urmaririi penale

Constatarea Curtii Constitutionale ca inregistrarile video din dosarul “Caltabosul” sunt ilegale va da o noua turnura atat acestei cauze, cat si celorlate in care procurorii au adus drept probe interceptari efectuate inaintea inceperii urmaririi penale. Avocatul Ovidiu Budusan, aparatorul fostului ministru Decebal Traian Remes, ne-a declarat ca, “desi formal, Curtea a respins exceptia de neconstitutionalitate ridicata in dosar, a aratat faptul ca efectuarea inregistrarilor fara o incepere prealabila a urmaririi penale este ilegala, fapt pe care noi l-am sustinut de la bun inceput. Acest fapt ar trebui sa determine anularea probelor obtinute in acest mod. Avocatii au sustinut intotdeauna ilegalitatea acestor practici, dar pana acum nu au avut o proba atat de solida a sustinerilor lor”.

Procurorii ramân fara probe

Probele principale pe care se bazeaza acuzatiile din dosarul „Caltabosul“ constau într-o serie de înregistrari în care apar ministrul agriculturii de atunci, Decebal Traian Remes, si fostul ocupant al acestei functii, Ioan Muresan. Dupa ce acestia au fost trimisi în judecata, avocatii au ridicat o exceptie conform careia nu este constitutional sa înregistrezi pe cineva în faza de acte premergatoare a unui dosar. Ca o consecinta a acestei decizii, avocatul Gheorghita Mateut a declarat pentru Mediafax: “Vom solicita instantei supreme sa constate ca aceste mijloace de proba s-au obtinut contrar dispozitiilor legale si sa le înlature. Acest lucru înseamna ca judecata nu se va putea sprijini nici pe mijloacele de proba, nici pe probele obtinute din acestea”. Procurorii au efectuat înregistrarile în baza unui mandat primit de la un judecator în septembrie 2007, înainte sa aiba vreo proba solida pentru a putea începe urmarirea penala. Câteva zile mai târziu, acestea au ajuns si în presa, tot înaintea începerii urmaririi penale. Dosarul se afla pe rolul Curtii Supreme. In decizia Curtii Constitutionale se arata: “Dispozitiile legale criticate nu permit, asa cum in mod eronat sustine autorul exceptiei, administrarea mijloacelor de proba in afara procesului penal, adica in faza actelor premergatoare. Daca ar fi asa, in mod evident, o astfel de instrumentare poate fi cenzurata in fata instantelor de judecata. Nu se poate admite insa ideea infrangerii prezumtiei de constitutionalitate ca urmare a aplicarii unor dispozitii legale in contradictie cu legea ori cu principiile fundamentale. Actele premergatoare au o natura proprie, care nu poate fi identificata sau subsumata naturii precise si bine determinate a altor institutii si care au ca scop verificarea si completarea informatiilor detinute de organele de urmarire penala in vederea fundamentarii convingerii cu privire la oportunitatea urmaririi penale. Avand un caracter sui-generis sustras hegemoniei garantiilor impuse de faza propriu-zisa de urmarire penala, este unanim acceptat faptul ca in cadrul investigatiilor prealabile nu pot fi luate masuri procesuale ori administrate probe care presupun existenta certa a unei urmariri penale incepute. De altfel, interceptarea si inregistrarea convorbirilor pot fi dispuse, asa cum se prevede in alin. 1 al art. 911 din Codul de procedura penala, la cererea procurorului care efectueaza ori supravegheaza urmarirea penala. Iata deci ca administrarea unor astfel de mijloace de proba este plasata in cadrul primei faze a procesului penal, urmarirea penala putand fi inceputa, potrivit art. 221 si 228 din Codul de procedura penala, atat in personam, cat si in rem. In plus, textul stabileste in termeni fara echivoc ca inregistrarea audio sau video se dispune daca sunt date privind pregatirea sau savarsirea unei infractiuni, prin aceasta a doua alternativa intelegandu-se evident si situatiile ce intra in sfera actelor de punere in executare a hotararii de a savarsi infractiunea in acord cu art. 20 din Codul penal referitor la tentativa, si nu in sfera unor simple acte de pregatire”.

Dosarul «Caltabosi contra licitatii»

Procurorii anticoruptie i-au deferit justitiei pe fostii ministri ai agriculturii Traian Decebal Remes si Ioan Avram Muresan, acuzati de favorizarea unei firme pentru câstigarea unei licitatii, în schimbul unui autoturism de lux, produse alimentare si a 15.000 de euro. Traian Decebal Remes, ministru al agriculturii si dezvoltarii rurale în perioada aprilie-octombrie 2007, este acuzat de trafic de influenta, iar Ioan Avram Muresan, de complicitate la cumparare de influenta, în forma continuata, informeaza Directia Nationala Anticoruptie. Alaturi de cei doi este inculpat si omul de afaceri Gheorghe Ciorba pentru infractiunea de cumparare de influenta, în forma continuata. Potrivit rechizitoriului Directiei Nationale Anticoruptie, în datele de 13 septembrie 2007 si 23 septembrie 2007, inculpatul Remes, în calitate de ministru al agriculturii si dezvoltarii rurale, detinuta la acea data, ar fi acceptat si primit produse alimentare în valoare de 1.500 de lei si suma de 15.000 de euro de la inculpatul Ciorba, prin intermediul inculpatului Muresan. „Banii si produsele alimentare au fost primite în scopul favorizarii firmei SC Construct Europromt SRL Certeze (apartinând fiului omului de afaceri Ciorba Gheorghe) la câstigarea a doua licitatii publice de atribuire de lucrari de amenajari funciare, prin exercitarea influentei pe care ministrul o avea asupra functionarilor însarcinati cu derularea procedurilor de achizitie publica, din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic si Vânatoare (ITRSV) Râmnicu Vâlcea - structura aflata în subordinea Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale“, sustin procurorii DNA. Omul de afaceri Ciorba ar fi oferit, prin intermediul lui Muresan, fost ministru al agriculturii, si un autoturism de lux marca Audi Q7, în valoare de 65.000 de euro, fiind extrem de interesat în câstigarea licitatiei de la ITRSV Râmnicu Vâlcea.

Arestari in baza inregistrarilor

„În desfasurarea activitatilor descrise mai sus, inculpatul Muresan Ioan a jucat rolul de intermediar, având la baza relatia de prietenie cu inculpatul Remes Decebal Traian, în conditiile în care cei doi au fost si colegi în Guvernul României în perioada 1997-2000“, arata DNA. În 6 octombrie 2007, fata de inculpatul Muresan, procurorii au dispus luarea masurii retinerii pentru o perioada de 24 de ore, acesta fiind prezentat Tribunalului Bucuresti cu propunerea luarii masurii arestarii preventive. Instanta a dispus înlocuirea arestarii preventive cu obligarea inculpatului de a nu parasi localitatea. La data de 3 ianuarie 2008, aceasta a fost înlocuita cu masura obligarii de a nu parasi tara, valabila pâna la 1 iulie 2008. În 10 martie, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra imobilului situat în municipiul Baia Mare, apartinând inculpatului Remes Decebal Traian, în vederea confiscarii sumelor care au reprezentat obiectul infractiunii de trafic de influenta. Dosarul a fost trimis, spre judecare, la Înalta Curte de Casatie si Justitie. TVR a difuzat, pe data de 10.10.2007, în jurnalul de la ora 19.00, imagini de la o întâlnire a ministrului agriculturii, Decebal Traian Remes, cu fostul ministru Ioan Avram Muresan, în care acesta din urma îi da un plic lui Remes, precum si înregistrari audio referitoare la licitatii. Mai multe înregistrari audio si o înregistrare video în cazul Remes-Muresan-Ciorba au fost postate, ulterior, pe o pagina de Internet.

7 comentarii:

Riddick spunea...

Eu zic, p-ăia de la Curtea Constitutională, sa-i facem senatori de drept, măcar ştim o treabă.
Să blocăm posibilitatea de a mai ieşi legi de-astea, anti-corupţie.

turnofftheglory spunea...

Sa il lase liber. Ca vulpea se intoarce unde a mancat o gaina. Tii minte cand a intrat in direct cu Andrei Gheorghe usor "euforic"?

rahoveanu spunea...

iar caltabosii aveau si ceapa prea multa! Deci, nu se pune. Sa fure in continuare linistit, PSD-ii de la CC vegheaza!

niku_elektriku spunea...

io zic c'am cacarisit'o, indiferent cin' se catzara pe tron.
sistemu' e securizat ever

Anonymous spunea...

ah, nu-mi vine sa cred. pai in felul acesta este cazul sa scoatem lacatele de la inchisori si sa le transformam in muzee. flagrantul nu mai este posibil...
nasoale timpuri traim.
si cu SRS si Chirieac cum ramane acum? asteptam judecata de apoi?

niku_elektriku spunea...

NU SCOATEM NICI UN LACAT !
bagam acolo plevusca ce'l injura pe becalli, pe mitica, pe patriciu, etc

pe srs si chireac o sa'i auzim in curind vorbindu'ne si de la televizor cum vorbesc "in privat"

cu risu' aferent !

furiouswordpressripper spunea...

Astia doi, SRS si Chireac sunt in stare sa ne santeseze sa le dam respectul nostru, respect pe care ni-l cersesc zilnic. Cum ar suna chestia asta pe sticla la ralitatea..."Noi respectam pielea pulii, respectati-o si voi, va rugam"
De altfel, pielea pulii chiar merita respectul nostru, dar Chireac ar trebui sa se mai spele ca sa poata compara cu ea, si numai apoi sa indrazneasca sa ridice ochii spre noi si sa ne intrebe umil "acum, cand sunt o piele a pulii mai curata, pot cere respectul vostru?".

Trimiteți un comentariu