duminică, 28 februarie 2010
drumu' oaselor
http://lilick-auftakt.blogspot.com/2010/02/johannis-si-oprea.html
http://lilick-auftakt.blogspot.com/2010/02/lupta-nu-s-terminat-marius-oprea-o-sa.html
Arhiva istorică Radio Europa Liberă /
2000.29.02 - București: Preşedintele Constantinescu şi umbrele trecutului
Cine poate pune la îndoială că vechii securişti s-au simţit la fel de bine sub regimul Constantinescu, precum sub regimul precedent ?
Actualitatea românească.
„Preşedintele Constantinescu şi umbrele trecutului”. Un comentariu de Şerban Orescu.
Nu puţini sunt cei care i-au reproşat preşedintelui Emil Constantinescu după alegerile din 1996 un anumit exces de înţelegere faţă de foştii securişti menţinuţi în număr mare în serviciile secrete. Explicaţia, dată de consilierii preşedintelui, este că noul regim nu a vrut să adâncească diviziunile marcate din societatea românească prin schimbări rapide de cadre
„În fapt, decoraţi pentru vechime în serviciu încă din februarie 1997, inclusiv pentru serviciul prestat sub comunişti, dotaţi de noul regim cu drepturi speciale în cazul că erau divulgaţi ca agenţi acoperiţi, inspiratori clari ai noilor legi privind siguranţa naţională şi secretul de stat, feriţi de investigarea crimelor din trecut, cine poate pune la îndoială că vechii securişti s-au simţit la fel de bine sub regimul Constantinescu, precum sub regimul precedent al domnului Ion Iliescu?”.
Într-un interviu BBC, deputatul PNL, Şerban Rădulescu Zoner, vine cu exemplul unor ofiţeri de securitate ca înainte luau la interogatoriu persoane pentru că ascultau Radio Europa Liberă sau BBC, iar acum sunt şefi la SRI în diverse judeţe ale ţării.
Însă Constantinescu se plânge mai degrabă de cei care au intrat în partidele de opoziţie şi în mediile de informare, de unde „ei pot să răspândească orice porcărie cu complicitatea tuturor, inclusiv a oamenilor noştri cei mai apropiaţi”, a spus Constantinescu, citat de comentatorul emisiunii. În această definiţie însă poate intra orice adversar politic. „Demersul anti-securist al preşedintelui are ca obiect nu atât calitatea de fost-securist sau activist, cât profilul politic al respectivei persoane”.
Intervievat de ziarul Adevărul, fostul premier Victor Ciorbea, a spus că „după ce te-ai bizuit, ai promovat şi ai susţinut în funcţii importante în diverse instituţii ale statului de la diplomaţie la serviciile secrete oameni din asemenea structuri, să vii să te plângi că eşti victima lor, mi se pare puţin cam deplasat, ca să nu spun mai mult”.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
penibil acest personaj. cum naiba ne-a prostit pe toti si a ajuns presedinte???
Jos palaria Faur Isaia cu calimara punct ochit, punct lovit BARBA albastra...Lasand la o parte gluma mie mi-a fost sila cand se tragea de sireturi cu Havel si-i tot repeta:''vezi Vaclav, noi am luptat o viatza,dar eu is LIDER REGIONAL SUPREMO'',o rusine cumplita m-a atins,se vedea de la o posta JENA presedintelui Cehiei...
Trimiteți un comentariu