unui consigliere derutat, si debusolat, probabel, de faptu' ca nici el nu mai stie ce'i mai vrea, si ce 'i mai poate, shefu', ii contrapun o analiza "cleshtar", apartzinindu'i lu' dom' marius delaepicentru mistretzu, ca tot e "la moda", acuma, cu nenorocirea asta din japonia (da' nu' pentru asta'l citez), cea mai completa si rezonabila expunere, la tema, pe care am citit'o eu zilele astea, cu mult peste ce au oferit "profesionisti" ai domeniului, fie ei jurnalisti or politicieni.
(...) O spun de la bun început, prezumpţia de nevionovăţie nu are nicio treabă cu ceea ce crede cetăţeanul despre inculpaţii solidari cu partidele şi despre partidele solidare cu inculpaţii lor de vază.
Cetăţeanul este clientul. Dacă clientul crede că în prăvălia ta e murdărie, că îţi laşi flocii să intre în mîncarea pe care i-o vinzi, i se rupe de avizele tale de funcţionare şi de toate principiile de drept. Te ocoleşte, eventual te “denigrează” (chiar şi pe bloguri). Pe scurt, te lasă să pieri.
Sumbru, nu? Dar să vedem de ce nu au dreptate cei ce invocă atît de obstinat prezumpţia de nevinovăţie.
Nu au dreptate pentru că ei invocă garanţii procedurale, de obiectivare a încrederii, acolo unde e pusă în balanţă paguba provocată de prăbuşirea încrederii subiective. Or, clientul nu are nevoie de încrederea ta obiectivă. Îi este suficientă imponderabila sa încredere subiectivă. Iar dacă întrebaţi un specialist în branding, el vă va răspunde că încrederea subiectivă este cea care dă popularitatea brandului. Nu autorizaţia de la primărie.
Care e diferenţa?, veţi zice.
Păi, încrederea obiectivă e o categorie juridică, în timp ce cea subiectivă este una psihologică, individuală, sociologică, statistică, dar nu juridică. Ea poate avea efecte juridice, cum ar fi încrederea subiectivă exprimată în mod implicit, la încheierea unei căsătorii*, dar nu este categorie juridică. Este categorie juridică violarea/manipularea încrederii subiective: înşelăciunea, falsul intelectual, abuzul de încredere, calomnia, dar nu încrederea subiectivă.
O altă diferenţă este că încrederea obiectivă are baze raţionale, normate, ponderabile, limite clare, în timp ce încrederea subiectivă este adesea iraţională. Are contururi neclare, variază intensiv şi extensiv după toanele subiectului. Mie de pildă, acum îmi e suspect Vasile Blaga. Cred că e unul din marii mafioţi de partid şi de stat. Nu aş putea spune de ce. Uite, are o mutră de ticălos. A lucrat la vamă la Oradea cînd traficul cu carburanţi contrafăcuţi era în floare. Suspect! Pentru mine e suficient. Şi nimeni nu-mi poate cere să îi acord prezumpţia de nevinovăţie. Poate să-mi aducă toate adeverinţele de cazier, certificatele de bonitate, toate diplomele şi decoraţiile, că tot îmi e suspect. Mîine, dacă mă scol mai bine dispus, sau îi uit retorica de BOB al PCR de la CNC, s-ar putea ca Blaga să îmi fie chiar simpatic.(...)
dom' mariuse, daca'tzi, shchimbi, totusi, bolintinu', nu vrei sa catindezi mata la presidentzie?
Cetăţeanul este clientul. Dacă clientul crede că în prăvălia ta e murdărie, că îţi laşi flocii să intre în mîncarea pe care i-o vinzi, i se rupe de avizele tale de funcţionare şi de toate principiile de drept. Te ocoleşte, eventual te “denigrează” (chiar şi pe bloguri). Pe scurt, te lasă să pieri.
Sumbru, nu? Dar să vedem de ce nu au dreptate cei ce invocă atît de obstinat prezumpţia de nevinovăţie.
Nu au dreptate pentru că ei invocă garanţii procedurale, de obiectivare a încrederii, acolo unde e pusă în balanţă paguba provocată de prăbuşirea încrederii subiective. Or, clientul nu are nevoie de încrederea ta obiectivă. Îi este suficientă imponderabila sa încredere subiectivă. Iar dacă întrebaţi un specialist în branding, el vă va răspunde că încrederea subiectivă este cea care dă popularitatea brandului. Nu autorizaţia de la primărie.
Care e diferenţa?, veţi zice.
Păi, încrederea obiectivă e o categorie juridică, în timp ce cea subiectivă este una psihologică, individuală, sociologică, statistică, dar nu juridică. Ea poate avea efecte juridice, cum ar fi încrederea subiectivă exprimată în mod implicit, la încheierea unei căsătorii*, dar nu este categorie juridică. Este categorie juridică violarea/manipularea încrederii subiective: înşelăciunea, falsul intelectual, abuzul de încredere, calomnia, dar nu încrederea subiectivă.
O altă diferenţă este că încrederea obiectivă are baze raţionale, normate, ponderabile, limite clare, în timp ce încrederea subiectivă este adesea iraţională. Are contururi neclare, variază intensiv şi extensiv după toanele subiectului. Mie de pildă, acum îmi e suspect Vasile Blaga. Cred că e unul din marii mafioţi de partid şi de stat. Nu aş putea spune de ce. Uite, are o mutră de ticălos. A lucrat la vamă la Oradea cînd traficul cu carburanţi contrafăcuţi era în floare. Suspect! Pentru mine e suficient. Şi nimeni nu-mi poate cere să îi acord prezumpţia de nevinovăţie. Poate să-mi aducă toate adeverinţele de cazier, certificatele de bonitate, toate diplomele şi decoraţiile, că tot îmi e suspect. Mîine, dacă mă scol mai bine dispus, sau îi uit retorica de BOB al PCR de la CNC, s-ar putea ca Blaga să îmi fie chiar simpatic.(...)
dom' mariuse, daca'tzi, shchimbi, totusi, bolintinu', nu vrei sa catindezi mata la presidentzie?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu