amintiri cu vecE.coli

tziu minte, ca p'in ceatza, de experentza pe care am avut'o in proaspata pruncie, cin', obligat de unele aventuri famigliale  personale, un fel de iri si cu moni avant la lettre, in care eram disputat intre cei doi parintzi ai mei aflatzi, in urma unui divortz urit, in doo pun'te antagonice ale tzarisoarii, am petrecut f'o juma' de an intr'o zona semi-rurala din nord-vestu' tzarii, alaturi de mult prea iubitu' (si decedatu' 'ntre timp) meu tatic, care isi urmase chemarea strabunilor si se mutase in susnumita zona, dupa ce'si cumparase o casa batrineasca p'acolo, parasind'o pe mamutza la bucale.


io, care sint cam pașunist de felu' meu dinto'deauna, am trait jumatatea aia de an ca'n sinu' lu' avraam, si, daca n'ar fi trebuit sa ma si alfabetizez cumva (lucru' care, oricum, nu mi'o reusit deplin) probabil si azi as fi tot acolo.

acuma, revenind "la chestiune", nu pot sa exprim prin cuvinte emotzia cu care astept momentu', care nu poate sa intirzie prea mult, in care se va devoala in fatza mapamondei adevaru' - adevarat ca epidemia cu bacteria E.coli isi are originea, ca nu se poate altfel, la romunika.

in sprijinu' acestei certitudini ale mele aduc dovada historica cit se poate de prozaica a modului cum se producea operatziunea de evacuare a dejectziilor humane depozitate in mod provizoriu in binecunoscutele gropi sapate in fundu' curtzii adapostite de la fel de binecunoscutele cochetzele cabinutze de lemn unde pina si regele hagi ar trebui sa intre de unu' singur.

pentru ca toate  acestea trebuiau sa poarte un nume, li s'a spus "buda", probabil ca nu de la daniel buda, iar operatziunea de golire se producea de catre echipe de minoritari anume desemnatzi, abundentzi si in acea regiune, pentru ca - fatalitate! - ceva in care tot bagi, fie ea si groapa respectiva, trebuie sa mai si scotzi, c'altfel se umple si da pă dinafar'.
echipele erau dotate cu recipiente de tabla echipate cu toarte, pentru a 'nlesni transportu' scîrnii, care erau umplute cu ajutoru' unor cancioace mari cu coada lunga, pentru a fi golite, intr'un final, pe intrega suprafatza a gradinii de zarzavat aflata si ea in faza de adormire pre-vegetatzionala, pentru ca, in general, lucratura se producea atunci cin' era frig afara, firesc, pentru a mai ostoi miasmele.
las la o parte faptu' ca, de cele mai multe ori, buda era amplasata nu departe de ceea ce se numeste "sursa de apa potabila", tot un fel de cabinutza inzestrata cu roata, lantz si galeata, si la care "se adapau", de regula, mai multe famiglii din zona, care apreciau drept excelenta calitatea apii respective, ce nu avea,  mai mult ca probabil, fosfatzi, pentru ca in zona nu se practica agricultura intensiva sotzializda, avind, singuru' neajuns notabil, doar un surplus de calcar.

ca o concluzie, provizorie, nu vaz de ce n'as generaliza experientza mea la nivelu' 'ntregii tzarisoare, pentru ca "diferentzele dintre sat si oras" nu cre' ca s'or fi redus intr'o proportzie semnificativ mai mare decit pe vremea comunistilor, care, macar, isi si propusesera programatic, si problematic, sa le elimine.

romunika o ramas aceeasi, la fel de surprinzatoare, daca nu mai rau, daca ne uitam macar la modu' cum diversi entuziasti se adapa, in plin buric al bucurestiului, de la "izvoru' lu' eminescu", cel masiv alimentat de la apele freatice situate cam la acelasi nivel cu canalizarea (intre timp a disparut si tablitza care avertiza asupra riscurilor consumului  unui astfel de lichid) singurei capitale din lume (sa nu exageram! nu stiu care'i situatzia'n burkina faso!) fara o instalatzie de epurare a apelor reziduale (frumos spus!).

asa ca imi rezerv dreptu' d'a pretinde drepturi d'auctor atunci cin' ipoteza mea va fi adeverita.

cu virf si 'ndesat!