un pericol nu numai pentru sine insusi. ultimu' "talent" ramas: sa'si faca singur, d'amboulea, dusmani

nici eu nu sint un monarhist practicant.
asta din motive de "realism" (nu stiu daca "sotzializd" or nu), pentru ca "m'am nascut in repere" si imi dadeam sama, dupa capu' meu prost, ca "aiasta nu se mai poate" la romunika, in "actualele conditziuni sotzial-poulitice si istorice", pen' ca populimea n'ar mai fi acceptat in ruptu' capului, daca cineva ar fi avut curaju' sa'i intrebe vreodata, ca aia ce le'or "supt sinjele" si "le'au furat tablourile cu vagonu", conform 'nvatzamintelor comuniste, continuate, cu si mai mult succes, postrebolutzionar („fir'ai al dracu’ majestate!”, nu?), sa vie sa li se aseze motz  in frunte (iar?!),  asta dupa ce "oamenii munci(i)" stiu ca parintzii si bunicii lor or dantzuit de bucurie (in noaptea  de 30 decemvrie 1947) ca au scapat de jugu' exploatator (dupa cum vad ei in filmele cu sergiu nicolaiesti date pe la televizoare), lipsindu'i astfel de placerea nemarginita d'a'si 'nchipui ca'si aleg, la patru - cinci ani distantza, basestii, vadimii, iliestii, constantinestii, si - de ce nu? - dan diaconestii lor proprii si personali.

io personal il consideram pe rege ca facind parte din famiglia'mi, asa virtual si contrafactual, intrucit maica'mea, pe vremea cind era o adolescenta (mijlocu' anilor 30), se 'ndragostise fulgerator de el in urma unei scurte 'ncrucisari a privirilor atunci cind il intilnise odata pe calea victoriei, lucru sufitzient pentru a'l evoca apoi toata viatza, pentru cine ar fi vrut s'o asculte, eu fiin' unu' care o punea mereu sa'l repete, nu fara a'mi imagina cum ar fi fost daca povestea cu printzu' care o ia de nevasta pe cenusereasa s'ar fi  mutat din lumea fratzilor grimm in realitate.

din motivu' asta, da' nu numa', scirboseniile proferate de ocupantu' vremelnic al palatului pionierilor si soimilor retardatzi ai patriei la adresa regelui mihai mi'au afectat honoarea, inclusiff aia de famiglist.

NU ACCEPT SCUZELE LU' ANTENESCU!