dup'atîta plîns pe umerii nimuricilor neamului, să ne mai și rîdem, nervos, cu moș djuvara, cît mai avem ocazia, si cît nu ne îngroapă pe totzi moș ilici, precum și multzi altzi moși și babe

înapoi la sculament

hmmmm, deci n'a fost sifilis, da?

profesiunea lor, coprocultura

un nou anus contra culturii

cit de putzin i'a trebuit intelighentziei noastre sa fie reactivata, dupa ce intrase intr'o stare de somnolentza si fatalism!

dar bineintzeles ca echipa patapievich de la icr merita recunostintza patriei, si nu numai supt forma de tinichele agatzate la rever, dar domnul doktor-tinichigiu ponta a intzeles imperativele momentului si actzionat in consecintza, nevrind s'o lase pe duduca fara coledgi si fara colegi de inalta statura intelectuala.

timpul nu mai are răbdare

tîmpul are întotdeauna răbdare... și tutun

el neavind pe cine sa decoreze, decit eventual pe draga rogo si pe nascutul in urss ernu, a pus'o de'o mica diversiune, impreuna cu babacu coabitac, astfel incit el sa'si consolideze si fidelizeze tabara spalatzeilor pe creeri de coproculturnicii de la antenatrei, iar babacu sa'i readuca alaturi de el pe spalatzeii 'telectoalimii, care puteau, altfel, sa strimbe din nasucurile fine la miros de parasuta amara.

click tare și apăsat

(…)

internetul este absolut non-neutru. Nu numai pentru că este bazat pe scule, pe o tehnologie foarte prietenoasă, epitomizată prin revoluţia Apple.

(Îşi scoate iPhone-ul din buzunar.) Noi toţi suntem adicţi faţă de aceste incredibile capodopere prietenoase, în care singura inteligenţă care ni se cere este inteligenţa motrice a apăsării, click-ul, şi a deplasării. Atât. Şi obţinem totul! De ce-ţi trebuie facultate? De ce-ţi trebuie limbi străine? De ce să înveţi matematică? Click şi tras, click şi tras, şi obţii totul. În fond, pe Goagăl găseşti orice…

(…)

Dacă aţi urmărit un tânăr – pentru că la ei se vede foarte bine această deprindere – cum evaluează câmpul vizual când intră pe o pagină, este o inspecţie extrem de competentă şi de rapidă pentru navigare. Face, pac!, un click, evaluează imediat ce e acolo, iese, face altul. Evaluarea durează câteva secunde. Ce citeşti în câteva secunde? Este headline-ul şi ceva de acolo, o imagine etc.

(…)

Inspectarea unui ziar în secolul XIX lua câteva zile. Inspectarea unei emisiuni tv este timpul real în care te uiţi la ea. Dar ceea ce este aproape neverosimil este că inspectarea unei imagini pe internet ia mai puţin timp decât timpul ei fizic de desfăşurare. Sună paradoxal, dar manualitatea asta de apăsat şi de tras face ca, într-un interval de contemplare, să parcurg foarte multe lucruri, să am impresia că am căpătat o informaţie fără să o aprofundez pe niciuna. Asta se cheamă flux, postare.

Rezultatul se cheamă, tot neutru, vizualizări. “- Cum e articolul tău? – E foarte mişto, are 11.000 de vizualizări…”. Şi dacă ai norocul ca, prin Facebook, prin twitter, să faci vizualizări, se cheamă că ai scris un articol viral… Când eşti viral, eşti mega-cool. Se cheamă că ai fost retransmis – nu ştii dacă ai fost citit – prin toţi sateliţii planetei şi ai făcut nu ştiu câte vizualizări… (…) Când devii viral, nu se cheamă că ai scris ceva, că ai produs o cercetare. Nu. Accentul cade pe răspândire, nu pe conţinut. Nu se spune ce-ai făcut, nici măcar titlul articolului. Accentul cade pe faptul de a fi transmis, nu pe ce se transmite.

(…)

remarcabila evolutzie de la unu' într-o ureche la unii într-o lentilă, sau vitzavercea

nu știu dacă nea ceașcă o fi apucat, așa într'o ureche cum erea, să'l citească pă căldărescu, precum cultu' actoal diktator...

în șchimb, constat cu satesfactzie că crește debordant număru' admiratorilor lu' patapie

curu' lu' felics văzut prin lentilă

capula pește prăjit fatză cu kilu de cîcat versus kilu de mastică prima în opera emininke a doamnii alina mungiu pippidi precum și'n operele altor domni și domnitze la fel de emininke

marturisesc ca, in nemernicia mea, ca un ciine turbat, vroiam sa'i aplic, aici si acum, un nimicitor upercut la pateu doamnii alina mungiu pippidi, pe tema ultimelor d-sale luari de pozitzii pa tema icr-patapievich-tismaneanu, lucru ce'mi devine aproape imposibil de transpus in practica ma omoara odata cu vizionarea primii partzi a aiuritorului interviu pe care i l'a acordat aseara diktatoru lu' turcesqiu, tot labe unu, c'adoa parte n'am mai reusit s'o vaz, de indignat si somnoros ce eram, si nici n'am de gind s'o mai cautz pa net ca s'o vaz ulterior, cum mai faceam in alte datzi, dovada de cit de rau o decazut pina si'n ochii miei ba-se-scula-udrea.

daca sint in continuare siderat de rautacismele constante si gratuite ale doamnii pippidi, agrementate cu mici turnatorii nevinovate (recidiveaza in directzia asta, vrind parca sa'm reconfirme vocatzia pe care i'o remarcasem si cu un alt prilegi), iata ca totusi 'ncep s'o intzeleg (ba pot sa zic c'o si aprob!) in atitudinile 'mneaei fatza de femeiustile prezidentziale, cu preponderentza fatza de cea mai boxita dintre ele, duduka despre care nu stii daca sa spui ca este supt ordonata prezidentului sau invers, si care'i pe cale sa'l transforme p'acesta intr'un monstru de inadecvare si proasta vointza.

sa'i fi loat 'mniezau mintzile diktatorului da tot?

sint nervos si doar o anume sensibilitate hepatica ma 'mpiedica sa pui mina pe telecomanda si sa ma 'nrolez volintir in secta martorilor lu' varanu!

******
revenind la razbelu' neprincipial care se poarta intre putzinii 'telectoali relevantzi care ne'or mai ramas, nu po' decit sa'm essprim regretu' ca, prin atitudinile si mizele pe care le pun astia la batae, nu fak decit sa'i dee dreptate inimitabilului dinica, cu a sa "tzara mica, mese putzine".

suna ca draku sa te declari preocupat si ingrijorat de soarta finantzelor patriii, cum face d-na mungiu, atunci cind se refera la modu' cum o fost cheltuit bugetu' icr pe vremea lu' patapie, stiind c'acest buget se 'nvirtea in juru' sumii de zece - cin'spe milioane de ioroi, suma pentru care multa flora si fauna de pe linga si mai multe primarii si ministere nu s'ar da jos din pat.

la fel cum suna si cind aceeasi amp il da in git pe hrp pen' ca, in timpu' mandatului sau de sef la icr, ar fi condus un volvo acordat cu titlu gratuit, mai ales ca'l stie pa pupilu' ponta (pe socoteala caruia doamna alina are, tot mai des, orgasme 'ntelectoale umede, poate singurele) ca foloseste si el "un hibrid", tot gratuit, ba mai avea si diverse alte incurcaturi legale legate de sponsorizarea pasiunii sale avtomobilist-copylot-ice, sitoatzie car' o pune pa madama in postura sa'si dee cu pererea despre care e mai greu dintre kilu' de zoae turnat in capu' patapievician si kilu' de puf de papadie suflat in urma coloanii oficiale a domnului prim ministru.

masura pentru dubla masura practicata si de altzi admiratori ai d-lui prim ministru ponta, cum e proaspatu' membu al cna, sinecuri - sinecura, radu calin cristea, care se umple de colbu' arhivelor, si nu numai, ca sa'i umble la dosare inenarabilului tisminensky, in cautarea probelor compromitzatoare de pupin-ceaușism, uitindu'se pe sine insusi cu a sa mult mai recenta proba de pupin-pontism, neegalata si de neegalat pentru multa vreme d'acuma 'ncolo

"Scriu acest comentariu salutand voios, in fine, aparitia in fruntea Executivului a unui politician tanar, sanatos la minte si la trup, in forma si plin de haz. Remarc cu placere stilul dezinvolt, aplicat, sportiv al noului Premier ca pe un semn ca se poate discuta normal, franc, fara incruntari pretioase despre cele mai incomode teme ale guvernarii." (mai 2012)

nu stiu in ce masura e strimtorat material d-l tismaneanu incit sa se cramponeze de cistigurile obtzinute de pe urma participarii la diferite simpozoane si comitzii, or de pe urma angajarii plenare pe baricadele dreptzii muribunde romunesti, soldate cu productzie supranormativa la hectaru' de text scris, da' mie'm pare ca mult mai mare nevoe avea d-l rcc d'o slujba renumerata corespunzator.

si a obtzinut'o: una echivalenta c'o fonctzie de secretar de stat, fi'nd asigurat cel putzin pina'n 2019.

s'o minince sanatos!
******
ps cu updată:


basecsu minte ca un porc atunci cind zice ca ii reproseaza lu' blaga fesenismu', cind adevaru' trist e ca el ii poarta ranchiuna buldogului de la episodu' cind ăsta o birfea la telephon pă duduka cu madam saftoiu, dovada ca capu la sefu' nu uita si nu iarta...

******

alta updata, tot cu madam mungiu, careia diktatoru tzine cu tot dinadinsu' sa'i dee tot mai multa dreptate:

Băsescu nu-l va numi pe Blaga şeful partidului nici dacă va cîştiga alegerile

de ALINA MUNGIU-PIPPIDI

 16 Februarie 2013

Iată că la un interval foarte scurt de timp şeful statului ne arată că nu doar este deasupra, ci cu totul înafara Constituţiei, denunţînd alegerile interne din PDL şi promovîndu-şi favorita nu doar contra activului unui partid din care nu mai face parte şi nu mai are dreptul legitim să se amestece, ci şi contra celor doi reformişti din partid (mai mulţi nu mi-au ieşit la număr) Cristi Preda şi Monica Macovei. A convocat pe instrumentele lui, MRU, Neamţu şi Baconschi, cărora le va spune să se alinieze contra lui Vasile Blaga, continuînd strategia de a-i folosi nu doar contra duşmanilor lui, dar şi unul contra altuia la nevoie. Nu am auzit cînd a mulţumit Monicăi Macovei că i-a scăpat pielea la Bruxelles vara trecută, atrăgîndu-şi ura USL; dar probabil mi-a scăpat mie. Monica şi-a cam forfetat mulţumirile păstrîndu-şi demnitatea şi delimitîndu-se de dna Udrea. Asta e.

Ce evoluţie faţă de anul 2008, cînd şeful statului încă ne promitea că Udrea nu va face carieră în partid şi s-o lăsăm să ocupe nişte poziţii mai mărunte, că se jură el că acolo rămîne. Azi e totul pe faţă, sfîrşitul ipocriziei şi al meritocraţiei. Genţile Vuitton sînt problema, nu protejaţii Daniela Andreescu, Sorin Blejnar şi alte figuri penale care au scufundat cu succes guvernele Boc şi Ungureanu şi au făcut problema mai rea decît înainte cu toate eforturile DNA, nici conexiunea personală care anulează orice ierarhie în partid. În sfîrşit, tot am scris mult de ipocrizie în ultima vreme, măcar iată sfîrşitul. Totul e pe faţă.

Partidului, cît a mai rămas din el, nu mai i-a rămas decît opţiunea de supravieţuire. Trebuie să rupă cordonul ombilical definitiv şi total. Că varianta cealaltă, că şi partidul, şi publicul vor ajunge să iubească pe cine iubeşte şeful statului nu e plauzibilă, chiar punînd deoparte moralitatea ei. De la promisiunile din 2008 şi pînă azi Băsescu a cheltuit multă popularitate să o vîndă pe Elena, el a rămas fără capital şi ei tot nu i-a servit la nimic. Ca atare ideea că facem şi pe mai departe ce am făcut greşit pînă acum, dar mai pe faţă, e doar o strategie pentru cine nu are de ales. Poate Băsescu nu o avea de ales, nu mă pronunţ. Dar partidul sigur are.

cu mortu' pe masă despre vacantele d'lui marga,precum și despre vacantzele altor domni,(dă'i) doamne (iartă'mă!) și domnitze

niște întâmplări recente, aparent înscrise în normalitatea unui început de gubarnare la noi, cît poate fi normalitate și cît poate fi gubernare la noi, ne dau indicii pretzioase că se încearcă sa se profite de neatentzia și nebăgarea de seamă a unei messe colective încă ocupate pînă peste cap să'și digere în liniște frust'ările de a nu'i fi mîncat din colivă celui mai iubit fiu al popo'ului din filmele lui - și cu - sergiu nicolaescu (care sergiu nicolaescu aflu acum că'și devoalase, d'altfel antum, motivu' pentru care s'a grăbit să dee coltzu', anume: "Sergiu Nicolaescu a declarat la un moment dat ca nu ar putea fi cu o femeie de 40 de ani"; iar cum actuala/fosta lui sotzie se îndrepta vijelios și abrupt spre această vîrstă fatidică n'a vrut să'și calce pe principii și n'a stat prea mult pe gînduri, așa că popo'u' are toate argumentele să'l întzeleagă și să'l erte).

las la o parte ievenimentele legate de ioconomie - dă'o dracu' (c'o să se "ocupe" ăștia micii de ea de n'o sa mai rămîie chiatră pe chiatră)! - și cele legate de domenii neesentziale pentru regurgitatzia de căltăbotzi și sărmale de după sărbătorile tăerii porcului, cum sînt historia comunismului și'al său institut în care se întîmplă lucruri, sau cele legate de vacantele, nu vacantzele, d'lui marga de la actualu' institut de "metale grele" ("elemente radiante", in spe), fost institut pendinte de teatru' tzandarică (poneiutzu') al d'lui patapivich, pentru a semnaliza și eu cu mîna stînga în plan orizontal mișcările tectonice, spre fre(c)atice, doar în aparentză neașteptate, care au loc pe tarîmu' coanii justitzichii si al cucoanii mona chiritzii timniceriu.

cu toate că acel enigmatic și des invocat tratat de pace și pretinie dintre d'nii pm ponta și d'l preș(r) băsescu dădea să ne dee impresia unei viitoare lungi și previzibile hirjoneli p'acest domeniu, cu asistentză din partea publicului larg si a ue, iată că lucrurile par a se precipita spre tulbur odată ce d'l preș(r) băsescu tzinu dinadins să pogoare din muntzi și să descălece dă pă snăumobil în mod spetzial ca să fie prezent, în persoană, la ședința ceseme unde urma să s'aleagă noa conducere, unde făcu' iarăși o declaratzie de razboi, deși ar cam fi trebuit să tacă ca mortu'n păp'șoi, dacă vroia să lese lucrurile să curgă ("îmi curge'n gura"), cum ar fi curs probabil și fără prezentza d'lui, ocazie cu care s'a mai razgindeanu oleacă  în legătură cu procedura de numire a șefilor procurorilor republicii, cum îi plece monii să le zică, adică sa fie nominalizatzi aceștia de către ceseme nu de catre ministru, cum se instituise pe vremea celeilalte monici și cum erea stipulat și în cadru' MCV-ului cel binecuvintat de către partea fără dosare penale a sotzietatzii, dindu'i prilej coanii chiritzii timniceriu să se pronuntze sibilinic cum că - adică? - să te ferești de greci chiar și atunci cînd fac daruri.

lăsind la o parte faptu' că'l știam doar tătar, după cum ne luminase pe nedrept uitatu' severen, se pare că d'na mona a uitat, sau s'a făcut a uita, că d'l băsescu nu prea mai e în postura d'a face daruri, o eventuală șchimbare a procedurii susamintite putînd fi produsă doar prin nepretzuita dumisale contributzie, in calitate de ministru, și a majoritatzii gubernamentale din care cu honoare face parte, așa că, mai mult ca sigur, butada sarcastică a doamnii reșpective ne era adresată de fapt nooo, populimiștilor fomiști, cărora ne pregătește un dar (din dar se face parai), împreună cu d'l felics (după ce s'o 'ntoarce acesta de la viana sau în parlament, or si una si alta, or nici una nici alta) de n'o să'l putem duce, intentzie perspicac mirosită de un anume cetatzean pe portalu' lu' theophyle.

niște tzarani puind tzara la cale, departe de ea

tot nooo ne rămîne, în continuare, să ne scobim p'intre măsele după ultimele scame de la porcii și de la celelante mamifere zadarnic sacrificatzi/sacrificate spre a le înlocui cu rămășitzele de la floricelele și semintzele pe care sîntem chematzi să ni le procurăm în vederea asistării în mod plenar la comédía ce ne este reprezentată și la tragedia ai cărei subiectzi, șprintzari, vom deveni.

vacantzele, nu vacantele, d'lui hulot

SCHIMBĂ PLACA, BĂĂĂĂ!

p.s.

nu știu cîtă dreptate am sau cît de "original" sînt dacă io consider greșeala prezentzii preș-ului la sedintza ceseme comparabilă cu greșelile gafoase făcute cu gratzie elefantină atunci cind s'a legat gaia-matzu' de doctoru' calafat și de Regele Mihai, pentru că "s'a (cam) demascat" și le'a demascat și pe reprezentantele pesediste ale sotzietatzii tzivile, care s'au dovedit mai transpartinice decit ne'am fi putut 'nchipui, odată ce au votat de partea buna a fortzii, ca bune pretine ale duduchii.

am vazut cu ce rezultate s'au soldat vechile gafe.

între sexu' oral al lu' patapievich și caloriferu' lu' marga: mărirea și decăderea rejimului securisto-piratobasesc, pe fundal de talanga-balanga natzional-sotzialiszt-liberală

ale naibii coincidentze:

in seara zilii in care era consfintzita hirotonosirea drept Mare Pastor Liberal-Sotzialiszt deplin a Mielului BerBecaliot al Domnului nostru Iisus Hristos, devenit, drept consecintza, Dulau de Paza si Protectzie al Domnilor nostri, Mult Prea Plecatzi de Acassa, Ponta&Antonescu, are loc si operatziunea de rupere a pisdicii tacerii autoimpuse, de aproape 4 (patru - lungi) luni (tacere adoptata dupa seria nesfirsita de subcese 'nregistrate in activitatea de budoar de partid si de stat), de catre Fecioara noastra din Plescoi/ca la niminea'i la noi,  adica, acea Delicata Fi'ntza care, si Dinsa, ratase, la musteatza, dupa lungi sfortzari (si proteste scincite ale 'telectoalilor poblici nerecunoscatori si ultra-principialisti-pupincuristi) ocazia unica d'a'i pune, asta vara, capastru Democrat Liniutza Liberal Mielului, cu coarne de djavol, jawohl, din pipera.

asta, una la mina.

a doua la mina:

tot aseara, tot labe unu, ceva mai devreme de Duduka, cea (auto) invitata de cristoa,  fura prezentzi, la turcesqiu, (aproape) toata dascalimea Dumnealui, Diktatorelui, in par, plingindu'si in pumni(i antenii trei si realitatzii), pe sama cadavrului sotzietatzii moftologice a dumnealor (icr).

patapievich, liicheanu si caldarescu, adica multe zeci la suta din rezerva natzionala de ura care mai ramasese neconsumata dupa ce l'am urit pe basescu si pedeleprele lui, plesu, tisminentzky si mihaies lipsind nemotivat.

a asistat, din tribuna (telephonic), andrei serban, care'i si 'ntrecea, sporind, prin inadecvare la cerintzilii pietzii (cind, pe celelalte "canale", se desfasurau adevarate chilotziade politice umede) atmosphera fleshcaita din studio, acolo unde caldarescu miorlaia lacrimogen ranit in aripa de injer proaspat jumulit de nobel esti, nobel ramii, iar patapie isi numara, fara sa'l asculte nime' (nici macar turcesqiu), steagurile cartzilor traduse si poblicate in essterior pe spezele icr-ului, precum un pristanda dezabuzat.

cit de caraghioji pot deveni 'telectoalii nostri crème de la crème, la contactu' cu realitatea cea cruda si nedreapta, se poate vedea din cea de'a doua coincidentza pe care vreau s'o semnalizez (cu mina stinga intinsa in plan orizontal), adica cea legata de aparitzia, in aceeasi seara, pe blogu' lu' dom' tudoran, a unui post care se dorea unu' in care sa se empatizeze cu situatzia poietului prozaic caldarescu, cel ajuns cu nervii la pamint in urma campagniilor de 'nfierare stalinist-fasciste din ultima vreme, da' care'i iese d-lui tudoran tot o chelfaneala strasnica la adresa 'mpricinatului, in genu' bataitzelor primite, de la parintzi, de catre strengareii care vin acasa deja batutzi de coledgii "de joaca", in care cea mai suava palmutza la funduletz fu aia legata de presupusa replica aruncata'n eter de proaspat ne-nobelizatu' caldaresc, care recunoaste, pismas, ca n'a citit, nici n'a auzit, de chinezoiu' mo yan laureat, la fel cum i se 'ntimpla si altui nobelizat, cu alta ocazie.


pina sa se'ntoarca dom' tudoran din lungu'i conced, ca sa vedem care'i chestia cu trestia cu ultimele ievenimente iepocale la ordinea zilii, cu reorientarea strategico-stratragica a trebilor din interioru', ramas (li)vid, al tzearii, in care musika funambulesk funésta, care ne cam gidila, pruritic, urechile (si alte organe), s'executa acuma la duba, marimba si cimpoi, cine plateste lautarii tocmeste si musika, la noi, iata c'armonika, tezaur natzional-transilvanean, turnata'n in fonta, degeaba'l mai asteapta p'auctorele sa fie promovata, ea armonika kalorika, la new yorkezu' icereic margaiot, ca noi, la lomunia, am ajuns sa'l regretam pa barbu, cu vadim cu tot.

amaritzii veseli, dup'o lunga perioada de huzur,

huzur gata sa le iasa, sau sa le fie scos, pe nas

  UPDATA TIRZIE: 



mi'am adus, ulterior, aminte d'o ventuza simpatetica si lipicioasa aplicata, apasat, p'obraza caldaresciana pe care tot popo'u', in frunte cu mare parte a 'telectoalitatzii creatoare, era invitat sa scuipe ("scuipatzi aici!"), venita din partea unuia de la care te'ai fi asteptat mai putzin, razvan ioan boanchis, un ins care scrie la gazeta tabloida, pe teme mai mult sau mai putzin folbalistice, dar care se crede. in general, indreptatzit sa se pronuntze si pe alea care tzin de cultura, in virtutea lungilor discutzii spir'tuale sau, mai ales, șprițuale, purtate, pe terasele de la mogosoaia sau neptun, cu floarea neinsetatei scriitorimi romune, de la baiesu la fanus neagu, plus, marele beletrist oral boemic, cornel dinu.

e cu atit mai surprinzatoare aceasta pupatura streasnica cu cit cercu' respectiv de pretini era banuit de simpatii mai curind protocronice si natzionalizde, detectabile si'n textu' de fatza, insa, foarte putzin...

Cartarescu. Nobelul lui Cartarescu
2012-10-14 · 21:46:13 | Autor: Razvan Ioan Boanchis

Cartarescu nu-i vedeta bibliotecii mele. Am mai scris ca, pentru multi prostoboi din presa, literatura romana a inceput cu Mircea Cartarescu. Dar mi se pare mizerabil sa-l injuri, asa cum a procedat Antena 3, chiar in ziua in care putea sa ia Premiul Nobel. Motivul? A fost unul dintre bursierii ICR. E adevarat ca panarama culturala Patapievici (stiu exact ce sustin — unul care spune ca nu a citit „Cronica de familie” a lui Petru Dumitriu pentru ca acesta a scris si „Drum fara pulbere” este o panarama, si inca una dogmatica) si-a servit si clientela, stricand bani pe multi cretini fandositi.

Dar la fel de adevarate sunt alte doua lucruri. 1. Cartarescu merita investitia. 2. Patapievici a facut mai mult pentru cultura romana decat incremenitul Buzura, autorul unor caramizi plicticoase si pline de soparle ametite, pe gustul activistilor ca Iliescu Ion. Lui Cartarescu i-au adus mari deservicii consilierii lui Basescu, atunci cand acestia l-au sfatuit pe rudimentarul presedinte sa declare ca s-a delectat cu „Levantul”. Nu cred ca sunt 100 de romani care au inghitit cap-coada „Levantul”. Asa cum Cartarescu recunoaste ca n-a parcurs tot Musil sau Proust, marturisesc si eu ca am sarit ca la sotron prin „Levantul”. Basescu, in schimb, sunt convins ca n-a citit 7 randuri si n-a priceput vreun picior, ce picior, vreo unghie, vreo batatura de vers din „Levantul”. Domnul presedinte e un mesean de gluma groasa. „Levantul” e pentru calofili si ludici. Cartarescu te plimba prin poezia romana veche si o parodiaza cu „schepsis” — na, ca am folosit si un cuvant pe intelesul lui Basescu si al dusmanilor sai din presa. Si cand te gandesti de ce a fost murdarit Cartarescu! Pentru ca Basescu si guvernele lui nu i-au dat (destule) contracte securistului Voiculescu.

Pana la urma, Antena 3 a reusit si ceva bun. Revoltat din cauza injuraturilor, m-am dus si am cumparat „Ochiul caprui al dragostei noastre”. De la „Frumoasele straine”, nu mai citisem nimic de Cartarescu. A legat cateva articole si povestiri si i-a iesit o carte autobiografica zguduitoare. In capitolul care poarta numele volumului, despre tragedia fratelui sau geaman, mort la 5 ani si jumatate, hartia se transforma intr-o pata de sange care zvacneste si urla. O asemenea nenorocire l-a lovit si pe Petru Popescu. A descris-o in „Intoarcerea” si in „Supleantul”. In „Ochiul caprui al dragostei noastre”, coplesitoare sunt si „Ada-Kaleh” — visul scufundat, Atlantida Romaniei, tineretea disparuta — si prima intalnire cu marea a lui Cartarescu. Aici am fost putin invidios. Si sunt deplasat marturisind de ce. De cand m-am insurat cu o constanteanca, drumurile mele si perioadele de timp petrecute in Dobrogea s-au inmultit. M-am apropiat nepermis, rusinos de mult de mare si nu mai pot sa scriu, ca la 25-30 de ani, despre efuziunile ei metalurgice, despre fagurii ei verzui.

Pentru mine, Cartarescu a luat Premiul Nobel.


ROMUNIE, TE IUBESCCCCC!!!!!!!!!!!!!!!!

patapietarie pașoptistă patibulară

îi las, deocamdată, pentru ca ma doare o falcă, în beleaua lor pe pedelidiotzi, pîn'or să'și ee cu totzii gîtzii, cu sînge pă peretzi, în uralele isterice ale galeriii antenice, și cu cetepeaua zece, care'i și 'ntrece, pentru a "lua la mîna", dacă tot o luam mereu "în mînă", cînd ne dam mînă cu mînă, noi, cei cu patru la romună, situatzia ce prezintă deja multe umflaturi a celui mai urît fiu patapievic al natziei (ramîne de stabilit care natzie), cit'odată mai urît decît însuși diktatoru', care dictatoru', ca o fire sensibiloasa care e, doar scrie poezele despre mam'sa, în pauza dintre doo ticăloșenii, nu radiografiază fecala plaiului mioritzic, ca patapie.

pentru ca s'apropie luuungu'  uichend, și pentru ca mi'e tare lene, n'am s'aduc o contributzie prop'e si personală la subiect, asa că "spicuiesc" mai jos din strofocările altora, începînd cu mr gotziu, care, după o perioadă în care începusem sa rezonez cu el, pe diverse subecte (roșia montana și roșia în meclă, frf mafia, etc),  îmi dă o dovadă de crasă superficialitate și relativism usele:

"În 2005, marele ”merit” al lui Horia-Roman Patapievici și a grupului din care face parte, a fost îndepărtarea lui Ion Bogdan Lefter de la conducerea ”Observatorului Cultural”, cea mai puternică publicație (în acea perioadă) care susținea cultura independentă. ”Vina” lui Lefter fusese poziționarea pe care atât el, cât și ”Observatorul Cultural”, și-o asumaseră în celebra ”Ceartă a Intelecturalilor”, pornită între Andrei Pleșu și regretatul Adrian Marino"

cînd am citit primaș dată cele de mai sus nu mi'a venit sa'mi cred ochilor: se poate așa ceva? ce treabă are sula cu prefectura, adică  icr-u' "de stat" cu o foae privată, mai ales una finantzată d'o cunoscută cassă d'advocatură secu și sotzia?

dau un refresh, cîteva minutzele mai tîrliu, și văz c'apare un update:

"Precizare: În urma publicării textului de mai sus, am fost sunat de Carmen Mușat, redactor-șef la ”Observatorul Cultural”, care a ținut să precizeze că ruptura dintre Ion Bogdan Lefter și ”Observatorul Cultural”, din 2005, nu are nicio legătură cu Horia Roman Patapievici sau altcineva din grupul lui."

dezamăgire, numele tău e gotziu, dacă și un habarnist ca mine își da seama, pe baza vagilor amintiri, ca ai tras o chifla de toata frumushatza, cînd era mult mai simplu s'adoptzi și tu din arsenalu' antena3 cu poneiutzu' roz sau sa ne reamintești de inima în forma de cur a patriei!

ma rog, sa trecem, pentru ca gotziu si'a dat pîn' la urma sama ca'i groasa, ca pîna și nascutu'  in urss ernu a sărit, cu tot cu sepcutza lui cu stelutza roșie, în apararea patapieviciului.

așa că revine și el, cu un nou articol, în care încearcă sa dreagă busuiocu', comitzînd înc'o mică nefăcută:

Îmi permit să spun că această decizie e prima mare greșeală majoră a lui Victor Ponta de la preluarea Guvernării.

OARE?


CHIAR?


ASTA SA FIE PRIMA?

POATE DACĂ NUMĂRĂM DIN ZECE ÎN ZECE!

acuma, pentru că nu  mai rezist, redau mai jos (integral, fără acordu' auctorului) contributzia lu' dom' ghinea, sfîșietoare, la subiect:

Pentru ce merită scuipat și mazilit Patapievici? + Guvernului Ponta: nu faceți voi un duș rece?

Cristian Ghinea iunie 14, 2012 Reactie rapida  

Horia Roman Patapievici – fost și viitor om liber

Adevărul e că atunci cînd citeam ”Politice”, în timpul liceului, nu mi l-aş fi închipuit pe Horia-Roman Patapievici şef de instituţie. Eram nişte revoltaţi, şi el prin ce scria, şi eu pentru că îl citeam. Nu i-am spus niciodată, nici public, nici privat, dar mi-a marcat adolescenţa. Şi îi datorez o bună parte din ceea ce sînt. Simt aşa, o nevoie să scriu asta, veţi înţelege imediat de ce.

În 1999 a intrat, la propunerea PNŢCD, în ceea ce urma să fie Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Întrebat de ce a intrat în guvern, André Malraux a spus că cine a scris cum a scris el nu poate să stea deoparte. A simţit că i se potriveşte. Discuţia noastră e neaşteptată. Găsesc un Patapievici tensionat, incredibil de tensionat. Pus să facă bilanţuri. „La anul trag linie, dragă Cristi, mai mult de un deceniu de implicare instituţională“. Şi e mîndru. Înşiră febril ce lasă în urmă, atunci cînd îl întreb. E limpede că s-a gîndit mult la asta. Şi că e decis: la anul se retrage. Gata, i-a ajuns.

La CNSAS a fost o luptă inegală. 8000 de dosare au predat Serviciile Secrete cîtă vreme au fost Iliescu şi PSD la putere, faţă de două milioane cîte sînt acum la CNSAS. Ce a făcut totuşi Patapievici acolo? A ţinut alertată opinia publică, a construit fluxul de hîrtii şi proceduri din CNSAS. Practic, instituţia a trebuit inventată şi s-au inspirat din experienţa Comisiei Gauck din Germania.

La Institutul Cultural Român, Patapievici nu a avut de inventat o instituţie, ci de reinventat una, fosta Fundaţie Culturală Română. „Am vrut să construim o instituţie pe care să o lansăm pe piaţa occidentală. E un succes, şi nu e un succes pe nişte standarde fluctuante, interne, ci pe cum sîntem apreciaţi în afară. Ştii cum am simţit asta? Cineva de la British Council, la început de mandat, nici nu auzise de instituţia asta. Acum toţi ştiu de ICR, şi, atenţie, nu ne spun ai-si-ar, pe limba lor, ci i-ce-re, pronunţia în română – asta înseamnă un brand. Pot să spun acum că am reuşit să construiesc o instituţie viabilă pe pieţele occidentale şi, ca rezultat, pentru prima oară am creat artiştilor români posibilitatea să-şi conceapă cariera în mod dublu, atît în ţară, cît şi în străinătate.“ Ţine să-i amintească pe colegii săi Mircea Mihăieş şi Tania Radu, împreună cu care „am inventat programele de aici, ele nu existau şi nici nu erau în altă parte în România, a trebuit să le luăm de la zero“.

Nu există limite de mandate ca şef la ICR, dar Patapievici ştie sigur că se va retrage după al doilea. De fapt, pare că aşteaptă să se termine odată. Cînd îl întreb despre părţile pe care le regretă, vorbeşte revoltat, iritat, enervat cum nu cred să-l mai fi văzut. „Spaţiul public românesc este toxic. Niciodată imaginea mea nu a fost mai proastă ca acum, niciodată ura împotriva mea nu a fost mai liber exprimată şi mai mare şi niciodată nu am servit mai eficace cauza publică decît am făcut-o în aceşti opt ani. Dacă ar fi să compar cu primul deceniu de după 1989 – eram scriitor, aveam libertate, dar nu am făcut decît să mă servesc pe mine, totul se răsfrîngea asupra mea. Acum servesc o cauză publică, şi niciodată nu am fost mai atacat ca acum.“ Îi spun că exagerează, că sînt oameni care îl apreciază. Este vehement, neaşteptat de descurajat. „Dragă Cristi, cînd merg pe stradă, din trei oameni care mă opresc, doi o fac ca să mă scuipe. Lucrul ăsta devine în scurt timp insuportabil.“ Am impresia că asta cu scuipatul o spune la modul metaforic, dar nu e aşa. „Nu mai departe de acum o săptămînă şi jumătate un om m-a întrebat dacă sînt Patapievici şi m-a scuipat pe pantaloni. Şi nu merit asta, e o monstruozitate.“ Îşi mai aminteşte că a fost cu părintele Marchiş la o mănăstire şi acolo a fost acostat de alt cetăţean indignat, care şi-a amintit că a scris ceva de rău despre Eminescu şi că e „intelectualul lui Băsescu“. Campania de demonizare a „intelectualilor lui Băsescu“ dusă de Antena 3 a condus la asemenea situaţii. În faţa acestor exemple, nu prea mai găsesc argumente. Se lasă o tăcere aiurea în conversaţia noastră, nu mai am replică. Nu ar fi durut atît de tare dacă această campanie şi aceşti cetăţeni robotizaţi de prostie televizată nu ar veni peste o asurzitoare lipsă de solidaritate a scriitorilor şi artiştilor care au beneficiat de programele ICR. Îşi aminteşte o scenă, acum mai bine de un an, cînd ieşea din Institut şi în faţă era un grup de tineri poeţi veniţi să-şi facă decontul pentru o călătorie în Suedia. A dat să-i salute, dar au întors capul. „E şocant, oameni care îşi făcuseră o carieră şi prin aceste programe inventate de noi, oameni care nu ar fi ajuns în viaţa lor traduşi în străinătate fără această şansă. Mi-e uşor să fiu înjurat de C.V. Tudor sau de senatorul PSD Surupăceanu, care zice că nu am dreptul să conduc ICR pentru că nu sînt român, dar oameni cărora le-am făcut bine, care au beneficiat de aceste programe…?! Le-au sucit minţile.“

Nu prea ştiu ce să zic. Să sugerez că poate nu l-au observat? Că poate e prea sensibil? Mai bine tac. Îmi aduc aminte de cazul poneiului roz. De tăcerea puzderiei de postmodernişti posh de care s-a umplut oraşul şi care nu au găsit de cuviinţă să apere ICR, atunci. Ironia face ca un stindard al conservatorismului cultural ca Patapievici să fie atacat de către naţionaliştii patibulari pentru că exportă artă postmodernă. De fapt, pentru că nu a cenzurat exportul respectiv. Iar postmoderniştii şi noua stîngă nu au zis nimic, pe principiul „duşmanul duşmanului meu“… Tot noi, conservatorii ăştia de la Dilema veche, a trebuit să apărăm un principiu liberal, anume că nu e treaba statului să aleagă operele de artă promovate. Chiar dacă eu personal găseam poneiul roz o tîmpenie juvenilă. Mi-am zis atunci că şi Patapievici crede la fel în sinea sa. Dar nu contează ce crede omul în sinea sa, tocmai asta e şi ideea.

Sînt lecuit de orice acţiune civică

Ar fi fost de aşteptat ca tinerii artişti să-l apere? Într-o lume raţională, da. În lumea reală, mă mir că Patapievici mai are candori de acest fel. Parcă îi regăsesc revoltele din Politice – raţionalismul indignat în faţa absurdului „normalităţii“. De ce aşteaptă raţionalitate de la lume? Sau de ce nu o mai aştept eu? Unul dintre noi s-a schimbat în rău.

Patapievici va pleca, va veni altcineva în loc. Un alt Augustin Buzura, predecesorul său şi actual om de bine pentru tineretul postmodernist. Vom exporta iar folcloriste şi meşteri populari prizaţi doar de diaspora românească. Vor fi atunci prin Bucureşti nişte poeţi tineri, revoltaţi şi al naibii de curajoşi în a înjura tabuurile societăţii capitaliste, care se vor întreba patetic prin cafenele cum de nu îi mai traduce străinătatea. Se vor întreba ca proştii, răspunsul e simplu: de asta.

A meritat implicarea instituţională pentru Patapievici? Concluzia sa este tristă: „Sînt un om care a cîştigat toate bătăliile instituţionale, inclusiv pe cea supremă – impunerea pe o piaţă liberă competitivă. În timp ce toate bătăliile de solidaritate le-am pierdut“. Partea bună este că scriitorul Patapievici va reveni. A citit, disciplinat, cu fişe, şi cît a fost demnitar. Cît despre prezenţa în spaţiul public: „De la anul încolo implicarea mea publică s-a încheiat, eu nu voi mai activa în spaţiul public deloc. Mi-a ajuns pentru două vieţi. În România să faci ceva înseamnă să fii nebun. Eu sînt lecuit de orice acţiune civică. Voi publica cărţi, nu voi mai face comentariu politic“. Şi totuşi, a meritat? Nu material. În toată perioada în care a activat ca demnitar, din declaraţiile de avere reiese că a cîştigat din drepturi de autor mai mult decît salariul de la stat.

Şi totuşi, o mîndrie de creator de instituţii se vede, chiar din vocea sufocată de indignare a lui Horia-Roman Patapievici – scriitor, eseist, demnitar, din nou scriitor şi eseist: „La CNSAS, faptul că oricine poate să se înscrie şi să cerceteze dosare de interes public este o consecinţă a liberalismului nostru. Noi am votat asta, partea bună a CNSAS. Dacă era după ceilalţi, trebuia să faci dovada unui interes direct. Accesul la dosare este foarte liberal. La ICR am făcut reforma după principiul strict liberal – o neutralitate deplină a instituţiei faţă de ce propun artiştii. Accesul este riguros egal. Am adus instituţii şi reguli moderne unde nu erau, modelul meu sînt paşoptiştii“. Patapievici e un paşoptist în felul său. Dacă am merge acum la arhive, am vedea cîte mizerii s-au spus despre paşoptişti la vremea lor. Şi degeaba.

PS

Textul de mai sus a apărut în 22 martie 2012 în revista ”Dilema veche”, într-o serie de portrete realizate de mine unor intelectuali care au acceptat funcții publice. Mulțumesc revistei pentru că mi-a permis republicarea aici.

Nu mai sunt multe de spus. ”Cel mai cinstit guvern de după revoluție” e la fel de grăbit ca Octav Cozmîncă să radă instituții ca să scape de oameni. Sunt și ghiolbani pe lângă că sunt politruci înguști la minte. OK, Patapiecivi a scris contra lor și pro-Băsescu, nu le place de el, nu-l mai vor acolo. Asta e viața. Dar a performant ICR cu Patapievici? Merită o evaluare?

Puteau foarte bine să țină la aparențe măcar. Să-i ceară o demisie, cred că ar fi dat-o, nu era nevoie să schimbe legea ICR pentru asta. Sau să mai aștepte puțin, îi expira mandalul curând și nu mai continua – omul e obosit, a tot zis-o.

Îngrijorător la guvernul Ponta e că nu se tem de scandaluri, sunt în momentul în care li se rupe, cred că pot face orice.

Cât despre subordonarea ICR la Parlament: da, tocmai am văzut la TVR cât de bine funcționează controlul parlamentar pe instituții autonome, nici nu le-a păsat până acum să discute rapoartele de activitate pe 2009, 2010 și 2011 până când s-au decis să-l radă pe Lăzescu.

Nici un fel de interes față de ce scria de fapt în rapoartele alea. Contează cum performează o instituție în fața Parlamentului? De ce să te agiți să faci treabă bună ca șef de instituție dacă oricum nu contează? Parlamentarii să facă bine să-și ia rolul în serios înainte de a trece noi instituții în subordinea proprie.

Iar Mircea Diaconu ne spune că asta va da coerență politicilor culturale. Un actor grăbit și penibil!Victor Ponta dă semnalul de sus că trebuie rase instituții și precedente. Azi anunță că vrea să radă Curtea Constituțională. Brusc a ajuns CC să decidă prea multe, când o inundau ei cu cereri, din opoziție, nu aveau problema asta că decide prea multe. Ăștia mai mici și ridicoli – Șova, Diaconu – preiau doar modelul: radem tot.

Băieți, faceți un mic duș rece, calmați-vă! Poate vi se pare că aveți lumea la picioare, că puteți orice, că ați cooptat ONG-urile, că aveți numai presă prietenă care vă zice ce frumoși sunteți și presă doar ostilă care vă zice ce ticăloși sunteți, deci nu contează ce faceți de fapt pentru că ăia spun aceleași lucruri. Dar așa au crezut și Năstase – Cozmâncă, și Băsescu – Udrea la vremea lor.

Vă înșelați. ONG-urile nu le-ați cooptat, v-ați ales doar cu păgubosul de Alistar și cu agitatul Cernea, care sare cu picioarele pe Nicușor Dan că de ce nu se duce cu el la marșul gay, de parcă i-ar fi convins deja pe șefii USL să meargă cu el de mână la paradă. Presa o fi schizoidă și împărțită, dar Antenele vor conta tot mai puțin cu voi la putere și dacă o țineți așa jurnaliștii ăia mici și eroi, ăia de mă sunau pe mine pe vremea lu` Năstase la modul „zi acuma ceva că nu e Dorina Mihăilescu în țară”, ăia mici care sapă ca picătura chinezească când se simt călcați pe gât prin înțelegeri cu mogulii și șefii, ăia vă vor săpa de nu veți avea aer. Ca să nu mai zic de net, care nu e al vostru. Deci, calmați-vă! Suntem o masă critică de oameni cărora ni se rupe de meciul vostru cu Băsescu, ni se rupe și de Băsescu însuși, agenda lui e epuizată. Suntem în expectativă, nu avem mize în schimbările astea de putere, vrem să trăim într-o țară plicticoasă în care politicienii se schimbă unii cu alții, instituțiile funcționează, fiecare își vede de treabă. Dar dacă radeți instituții așa irațional, într-un nihilism pe stil rusesc, dacă nu mai aveți bunul simț să țineți la aparență, dacă devenim o țară în care nu contează să performezi sau nu ca oficial public pentru că ești ras fără întrebări, dacă pregătiți terenul pentru DNA și alte instituții care vă dor mai tare, dacă sunteți convinși că ne tocați încet crezând că vom fierbe ca broasca care nu își dă seama când i se încălzește apa, atunci să știți că vom trece de la ”ni se rupe” la ”nu, nu Cozmâncă din nou!”.

Să nu ziceți că nu v-am spus! Noi am supraviețuit și lui Năstase și lui Băsescu, pentru că fiecare avem oazele noastre de autonomie privată, nu depindem de voi. Nu toți suntem alistari. Dar voi veți avea cariere scurte dacă o luați pe acest drum. Un duș rece, luați-o ca un sfat.

http://www.facebook.com/Cristian.Ghinea.CRPE

ultima precizare pe care vreau s'o fac este ca patapie, cel putzin pina la numirea in fruntea icr, n'a apartzinut "tagmei" 'telectualilor basescieni.

basescu, de fapt, a vrut sa'l "disloce" pe patapievici din cnsas, ca sa nu se ralieze deranjului de p'acolo in legatura cu  livrarea arhivelor sri fara  cartotecile alea, nu mai tzin minte chiar exact, ulterior aparind si scandalu' numirii lu' turianu (cu niste huiduieli "spontane" - primele de care a avut parte), desi lumea'l dorea pe ticu, chestie   care "s'a lasat", pentru calmarea spiritelor, cu formarea comisiei lu' tismaneanu, miscare ce "i'a dat pe spate", definitiv, p'asa zisii telectuali ai  lu' basescu, inclusiv pa patapie.


ps:


iata c'apar si primele variante la pataievici!


asta, dac'ajunge sef acolo, o sa opreasca iar emisia icr, cum a facut'o cu tvr la mineriada?


e ceatza mare, baetz!

mr bean (nu mr bliiiin!) prezidente!

l'au scos de la cutie si pe stolojan, care, dupa ce petreanu (actual labe unu) a facut o paralela intre demonstratzia pro-orban din hungheria (chiar hungheria mare, daca iei in considerare si demonstratziile de la erdely) si incapacitatea decizionala pedelista, a zis c'o sa se gindeasca (ei, pedelistii) la o contra-manifestatzie pro-gubernamentala.

ma mir ca nu l'au scos, inca, pe negoitza, de la trei...

care ar putea foarte bine sa organizeze o coloana de bancutze, garduletze & locuri de joaca fara copii, care sa manifesteze pentru pace!

ba, ar putea scoate la 'naintare si primu' parking suprateran de cvartal din sudestu' evropii, cel din imaginea de mai jos:

sa ne ureze "la multzi ani!", pe multzi bani...

acuma'l aud, tot labe unu, pe gushe acuzindu'l, intre altele, pe patapievich ca'i un burjui sinecurist.

cred ca solutzionarea crizei asta e:

AFARA CU PATAPIE
DIN TZARA!!!

nu ma 'ndoiesc ca "piatza" se va declara mai mult decit satisfacuta!

(nu cre' ca boc isi da demisia, din puru' si simpu' motiv c'ar trebui sa plece si duduca, cum nu cre' ca se vor tzine alegeri locale necomasate, din acelasi motiv, adica, nu tre' sa se vaza ca organizatzia bucuresti, condusa cu binecunoscut succes tot de "dinsa", are sa ee o bataitza sora cu moartea, cu negoitza'n frunte!)

patapievich, fascistu' icerist pe car' nu l'am "stirpit" de pe cin' era "mic"...

cioranizarea folbalului romunesc

ii anuntz pe aceasta cale pe d'alde plesu, patapievic & liiceanu, ce se ocupa in ultima vreme de chestii frivole, sa faca bine sa perfecteze, urgent, un schimb de essperentza cu componentzii echipei natzionale de folbal, in frunte cu selectzioneru' 'telectual lucescu jr, si cu capitanu' nepereche "cristy" chivu, asigurind, totodata, essclusivitatea copyrightului editurii humanitas pentru op-urile philosophice ce vor rezulta la capatu' preliminariilor campionatului evropean de folbal din 2012

prietenii stie de ce

balamuc-muc-si-sfirc

SENATUL TV: Învârteala care-i nenoroceşte pe toţi

Autor: Horia-Roman Patapievici

Am aflat alaltăieri din presă că statul a alocat 123 de milioane de euro pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor din 2008 şi pentru finanţarea lucrărilor de prevenire a următoarelor inundaţii.


Cum au fost înlăturate efectele inundaţiilor care au trecut nu ştim prea bine. Aflăm însă acum amănunte aiuritoare privind finanţarea lucrărilor de prevenire a inundaţiilor care tocmai ne-au covâr şit. Iată un exemplu. Pentru supraînălţarea digului de pe râul Jijia s-au alocat iniţial 249.000 de euro.

Această sumă corespunde unei lungimi de dig construit de 1.470 km. Ca să ne dăm seama ce înseamnă această lungime, trebuie să ne reamintim că lungimea frontierelor României este de 3.150 km, distanţa Satu Mare - Constanţa este de 815 km, iar distanţa Iaşi - Drobeta-Turnu-Severin este de 616 km.


Prin urmare, numai lungimea de supraînălţare a digului corespunzător râului Jijia reprezintă jumătate din perimetrul României şi aproa pe dublul distanţei Satu Mare - Constanţa. Dar nu a fost de-ajuns: s-a cerut (şi obţinut) o suplimentare de aproape cinci milioane de euro. Această valoare ar corespunde unei lungimi de dig construit de 38.100 km. Cum ştim, Pământul, ca planetă, are o rază de aproximativ 6.373 km şi o circumferinţă medie de aproximativ 40.042 km.

Autorităţile au cerut bani pentru un dig care ar fi trebuit să fie de şase ori mai mare decât raza Pământului şi ar fi acoperit 95% din circumfe rinţa lui. Neseriozitate, incompetenţă, prostie, nebunie? Faptele sunt clare.

Digul nu s-a construit pentru cât s-a cerut, de unde rezultă că, din capul locului, suma cerută nu era toată pentru dig, ci pentru altceva. Ancheta de auditare, realizată prin sondaj de Curtea de Conturi, sugerează un tablou al mecanismului distrugerii banului public care merită amărunţit, pentru că e general.

Guvernul deblochează fondurile, o autoritate naţională le primeşte spre gestionare, desemnează obiectivele, împarte banii în mod proporţional şi acordă finanţările.

Alte autorităţi locale sunt însărcinate cu derularea lor. Viciile de fond se amestecă indiscernabil cu viciile de procedură. Totul fiind urgent, licitaţiile sunt transformate în atribuiri directe. Fireşte, sunt preferate firmele cu care s-a mai lucrat, deşi, ca o regulă generală, au făcut mereu treabă proastă, pe care o constatăm la fiecare necaz.

Întrebările curg gârlă: De ce niciodată contractanţii banului public nu pretind refacerea lucrărilor, aşa cum le cere legea şi cum le permit clauzele contractuale? De ce nicio lucrare din România nu e refăcută de prestatorulhahaleră pe gratis, în perioada de garanţie? De ce o lucrare de pe Someş e contractată cu o firmă din Bucureşti? De ce recepţia lucrărilor se face întotdeauna fără obiecţiuni şi fără clauze de protecţie a beneficiarului? De ce cheltuitorul banului public nu are rigoare faţă de cheltuitorul acestuia? Cum e posibil să se facă recepţia unei lucrări care implică doisprezece parametri printr-un singur proces-verbal, fără niciun fel de comentariu, obiecţie, act adiţional? Cu ce avem de-a face: neseriozitate, incompe tenţă, prostie, nebunie? Dar radiografia iresponsabilităţii e mai complexă de atât.

Primul nivel e al autorităţilor de toate gradele. Al doilea e al firmelor contractante. Al treilea nivel e al oamenilor care se plâng de primele două categorii. Să le analizăm puţin. Firmele contractante sunt formate din patroni, specialişti şi muncitori. Adeseori patronii lor nu sunt mari capitalişti, ci antreprenori şi mici învârtiţi. Specialiştii şi muncitorii, nu mai vorbesc: sunt oameni ca noi toţi.

Toate firmele care sunt abonate pe lucrări de mântuială la banii publici nu sunt formate nici din extratereştri, nici din duşmani ai poporului, sunt făcute de cetăţeni ca mine şi ca dumneavoastră, care plătesc impozite, votează, se uită la televizor, vociferează împotriva furtului din avutul public, tună şi fulgeră împotriva lucrurilor făcute de mântuială, blestemă guvernul şi cer socoteală politicienilor.

Cădem astfel, pe nesimţite, în categoria oamenilor care nu contenesc să se plângă de toate relele sub care stăm, ca blestemaţi. Ca angajat la o firmă, un om face parte din categoria hulită a firmelor contractante; ca beneficiar de lucrări, face parte din categoria celor se plâng de modul în care firma unde lucrează şi-a bătut joc de banii publici.

Pentru că toţi caută să se învârtească atunci când ocupă o poziţie, fiecare păgubeşte pe cont propriu, când redevine simplu cetăţean. Gradul de orbire pe care îl induce oamenilor mecanismul pervers al învârtelii este enorm. Staţi de vorbă cu oricare dintre aceşti oameni: nu se simte niciunul responsabil de şoselele cu asfalt mizerabil, de digurile făcute din material friabil, de stâlpii de rezistenţă din ciment poros şi aşa mai departe.

Fiecare vrea să se învârtească, dar nimeni nu face raţionamentul simplu că orice învârteală este un troc de sumă nulă: când cineva câştigă, altcineva, cu necesitate, trebuie să piardă. Doar că în mecanismul pe care l-am descris mai sus fiecare om este şi învârtit şi fraierit, simultan.

Cu o mână ne îmbogăţim uşor, cu alta ne ruinăm vesel. Iar la capătul acestui proces, ca acum, plângem cu amândoi ochii.

doamna mungiu face ordine si in cultura (de patlagele rosii)

...dupa politica interna, politica iesterna, gazetarie, bucatarie, mediu' cacademic, siii, mai aleees, etceteraaa...
aflam astfel, printre multe altele, ca marina constantinescu nu mai traieste cu manolescu, lucru care, realimente, m'a shokat intr'o asa masura incit nici n'am mai bagat de zama ca aceasta e totalimente lipsita de insusiri car' s'o indreptatzaska sa'i uzurpe locu' lu' raposatu' iosif sava, pe car', daca'mi aduc io bine aminte, doamna mungiu ar cam trebui sa'l cam aiva pe constiintza, pen' ca, in perioada "administratziei constantinescu", cin' madama o fo' mare skula'n televizia pu(b)lika, i'a fortzat penzionarea, grabindu'i, intr'un fel, sfirsitul.
mai aflam noi ca nu mai avem azz 'telectualitate pen' ca 'telectualii "adevaratzi" ai anilor noozeci n'au pactizat cu ilici iliescu, preferind, in loc sa se lase cumparatzi cu sinecuri (refuzindu'i, astfel, incipientei si plapindei sotzietatzi romanesti democacrice, un plus de iespertiza si calitate moral-managerial-antrepenoriala) au preferat sa'l ia pe "nu" in bratze si sa'i lase pe puiandrii purii ai romaniei dodoloatze sau ai partidutzului sotzialist, aripa cu verdeatza, sa ocupe garile, pe linga posturi, cu toate ca lu' ilici iliescu nici prin gind sa'i treaca sa'l recupereze din' scuipatzi pe paunescu si ai lui.
noroc cu tatulici !
dac'as fi in locu' lu' Doc i'as acorda cu grabire doamnei mungiu un belet de papagal, pen' ca nu'i deoloc consecventa cu ea insasi macar pe parcursu' aceluiasi articol, in sensu' ca da senzatzia ca acu' regreta ca n'a facut si ea, impreuna cu "adevaratzii 'telectuali" ai anilor noozeci, ceea ce le reproseaza cu atita obstinatzie 'telectualilor basisti si tismanenskilofili.
in sensu' asta vad ca ilici iese la vopsea din ce in ce mai bine, cel putzin din perspectiva doamnei mungiu, pin' s'o indura sa iasa si din historie, cu, sau fara, picioarele 'nainte.
de altfel, doamna mungiu viseaza la o neutralitate a 'telectualului (public/b_oier/neb_oier al mintzii) precum cea a helvetziei, desi, chiar insusi ilici iliescu recunostea ca asa ceva nu se' poa'.
in rest, are dreptate, dom'le !

alina mungiu ii face concurentza neloaiala lu' nistorescu

intzelegind ca nistorescu i'a luat'o inainte in confectzionarea de liste cu "telectuali ce se dovedira nevolnici pen' ca nu'l injura, inca, pe basescu, alina mungiu pippidi isi croseteaza editorialu', publicat azi in Rl, sub pretextu' unui aparent perdaf tras intregii neputintze ancestrale romanesti, in legatura tangentziala cu premiul nobel luat de herta muller.

• asa ca azi il ia la mina pe patapievici:

Tony Judt si-a retiparit recent in volum articolul in care isi exprima perplexitatea fata de o lume intelectuala in care moralistii isi publica glumitele sexuale in Plai cu boi, iar intelectualii se tem de Europa ca nu e crestina (si, in plus, se poarta cum se poate mai necrestin, de exemplu isi insala nevestele pe toate drumurile si pe urma incearca sa suprime dreptul altora de a baga de seama ca e o oarecare discrepanta intre valorile lor afisate si cele practicate)

patapievici care, pe vremea in care dinescu era un individ frecventabil, publicase in "plai cu boi" unele pastile autobiografice cu aventura descoperirii proprie'i sexualitatzi preadolescentine.
----------------------------------------------------------
in plus, pe linga ca se tem de ioropa ca nu e crestina, intelectualii lu' basescu isi si insala nevestele, ba, mai mult, vor sa si interzica, prin decret prezidentzial, persoanelor de virsta a treia de pe scarile blocurilor noastre socialiste/capitaliste, sa'i birfeasca si sa'i urmareasca prin vizoru' de la usile apartamentelor. RUSINE !

• pe avramescu, stanomir si pe razvan mihai ungureanu:

Ce credeti ca poate sa iasa dintr-o viata publica structurata de favoritism, relatii personale, oportunism, impostura cvasigeneralizata (sa nu credeti ca in orice tara specialistii in istoria intelectuala a canibalismului se ocupa de politici publice, literati de calitate indoielnica reformeaza Constitutii, fara sa se gaseasca nimeni sa observe ca sunt in afara ariei lor de competenta, sau intelectuali candva de viitor ajung directori SIE)?

or mai fi si altzii, numitzi/nenumitzi, da', in schimb, lucru absolut remarcabil, lipsesc, PENTRU PRIMA DATA DUPA MULTE LUNI, eba si udrea !

si parca nici pe basescu nu l'am intilnit...

doar "spiritul" lui !

----------------------------------------------------------

editare tirzie:

am sesizat, intr'un final,  ca stimata AMP, cu toate ca e asa de "mare", e totusi mica !
neiertindu'l nici pe fra'su:

A avut cineva de pierdut din premiul castigat de Herta Müller? Intrebarea pare absurda, dar nu e. Cu avorturile lui Ceausescu s-a luat Cannes-ul, cu securistii lui s-a luat Nobelul. E greu de crezut ca mai putem sa il vindem pe Ceausescu inca o data cu acelasi succes.

„Noi vrem respect!”

SENATUL EVZ: „Noi vrem respect!”



Horia-Roman Patapievici Joi, 08 Octombrie 2009


Horia-Roman Patapievici: „Nu ştiu dacă lansarea campaniei la Realitatea TV a fost făcută în înţelegere cu sindicatele ori cu forţele politice care speră să poată profita de pe urma marilor mişcări greviste anunţate de acestea”.

Îmi propusesem să nu mai scriu despre televiziuni, dar inventivitatea lor în materie de manipulare este dincolo de imaginaţie, atât prin îndrăzneala de a călca în picioare toate standardele jurnalistice, cât şi prin sfidarea interesului public.

Să încercăm să punem lucrurile în cadrul lor firesc. Existenţa unei televiziuni se justifică prin interesul ei public. Aşa cum existenţa magazinelor alimentare se justifică prin furnizarea de alimente către populaţie, existenţa televiziunilor de ştiri se justifică prin nevoia, tipică societăţilor moderne, de a avea o opinie publică informată.
În cazul magazinelor alimentare, interesul public dictează ca alimentele furnizate să nu fie alterate, iar preţurile de vânzare să nu fie arbitrare (altfel spus, să reflecte piaţa).

În cazul televiziunilor de ştiri, interesul public dictează ca ştirile furnizate publicului să nu fie distorsionate, iar politica postului să reflecte binele comun (nu un interes particular anume).

Din punctul de vedere al furnizorului, atât magazinele alimentare, cât şi televiziunile de ştiri sunt afaceri. Însă cadrul lor de derulare nu este arbitrar, el este dinainte fixat de anumite limite naturale: pentru marfa numită aliment e vorba de limitele impuse de sănătatea publică (niciun serviciu alimentar nu va pune pe piaţă alimente alterate); pentru marfa numită ştiri e vorba de limitele impuse de interesul public (niciun serviciu de ştiri nu va furniza publicului informaţii deliberat false ori intenţionat distorsionate).

De aici rezultă că existenţa unei televiziuni NU se justifică NUMAI prin interesul de afaceri al proprietarului ei: întrucât implică satisfacerea unui serviciu public, interesul afacerii private TREBUIE să rămână subordonat interesului public şi satisfăcut numai în funcţie de acesta.

Furnizarea sistematică şi deliberată de informaţii distorsionate ar trebui să fie pedepsită la fel de prompt, prin lege, precum se pedepseşte punerea în vânzare de alimente alterate. Acesta ar fi cadrul normal.
La noi, este exact dimpotrivă. Interesul privat al proprietarului de televiziune primează asupra interesului public, care îi este cu totul subordonat. De aici consecinţa că fiecare televiziune are agenda ei politică proprie. Tot de aici urmează că postul nu se comportă neutru faţă de informaţiile disponibile, ci face pedagogie cu administrarea lor, care e orientată de voinţa de a le controla.

Ştirile nu mai sunt ştiri, ci ilustrări ale politicii postului. Ele sunt folosite pentru a-i ilustra tendinţa, nu pentru a informa publicul. De aici urmarea că nu toate ştirile importante ajung pe post; iar când suprimarea celor care infirmă politica postului nu e posibilă, ele sunt în aşa fel ambalate, încât să pară confirmări ale ei.

Televiziunile noastre nu furnizează nici ştiri, nici comentarii, ci mecanisme de dresare a populaţiei. Dirijor este proprietarul, care hotărăşte agenda; iar în postura de dresori sunt jurnaliştii şi comentatorii, care se achită de sarcina de a implementa în capetele noastre mecanismele pavloviene de dresaj.

Primul dă banii, ultimii îi încasează, publicul e terenul de luptă. Iar profitul proprietarului se măsoară în efectele dresajului. Totul se rezumă la o enormă luptă de manipulare a publicului, care ar trebui în final să aibă drept efect controlul proprietarilor asupra opiniei publice, control reflectat în vot, adică în selecţia guvernanţilor.

Ştirile şi comentariile furnizate de televiziunile acestor proprietari nu slujesc idealul democratic al formării unei opinii publice libere, ci idealul autoritar al formării unei opinii publice manipulate în interesul unei agende politice partizane. Partizane cu ei, nu cu noi.

Până acum am fost serviţi de aceste televiziuni cu informaţii distorsionate, cu informaţii răstălmăcite, cu interpretări tendenţioase, cu comentarii partizane - mai mult sau mai puţin sistematice.

De curând, s-a trecut de la manipularea vădită la manipularea subliminală. Fireşte, sub pretextul bunelor sentimente şi clamând că e vorba de cele mai nobile intenţii. Şi, cum altfel, numai în slujba publicului, care este ostentativ invocat ca actor, deşi este subliminal folosit drept cobai.
Este vorba de campania postului de televiziune Realitatea TV, lansată sub lozinca „Noi vrem respect”. În afara spaţiului publicitar, când te aştepţi mai puţin (dar în momente bine alese!), ecranul se înnegreşte şi, pe acest fond contrastant şi ameninţător, apare un mesaj imperativ şi mobilizator, a cărui idee este că politicienii ne jefuiesc, instituţiile ne batjocoresc, iar poporul are dreptul să pretindă respect. F

ireşte că, în imaginarul unui public educat din şcoala primară cu poezia lui George Coşbuc „Noi vrem pământ”, acest „Noi vrem respect!” are reverberaţii adânci, care cheamă inevitabil în memoria afectivă a cetăţeanului împovărat de nevoi finalul exploziv al poemului: „Să nu dea Dumnezeu cel sfânt, / Să vrem noi sânge, nu pământ! / Când nu vom mai putea răbda, / Când foamea ne va răscula, / Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa / Nici în mormânt!”.

Liderii de sindicat au simţit imediat potenţialul mobilizator al lozincii „Noi vrem respect!” şi l-au folosit fără scrupule în demonstraţia de ieri din Piaţa Victoriei. Nu ştiu dacă lansarea campaniei la Realitatea TV a fost făcută în înţelegere cu sindicatele ori cu forţele politice care speră să poată profita de pe urma marilor mişcări greviste anunţate de acestea.

Nu ştiu, dar ceea ce sare în ochi este că toată operaţiunea seamănă teribil de mult cu o pregătire psihică a maselor în vederea răscoalei, iar identitatea metrică între lozinca „Noi vrem respect” şi versul „Noi vrem pământ!”, care nu poate fi întâmplătoare, induce în mod subliminal în psihicul oamenilor sugestia că noi, azi, aşa lipsiţi de respect cum suntem (din partea instituţiilor statului), ne aflăm într- o situaţie similară ţăranilor care în 1907 cereau pământ.

Sugestia, indusă prin tehnici tipice manipulării subliminale, e copleşitoare. Eu am trei obiecţii. Ca telespectator, pretind de la o televiziune de ştiri să mă ţină la curent cu ce se întâmplă şi protestez împotriva oricărei tentative a vreunui trust de presă de a folosi materialul informativ cu scopul de a mă educa. Refuz să mă las educat de televiziuni.

Ca om, vreau să-mi păstrez libertatea de a gândi şi protestez împotriva încercării oricărui trust de presă de a mă determina, prin sugestii subliminale, să gândesc într-un anumit fel.

În fine, în calitate de cetăţean, pretind respect din partea tuturor televiziunilor, publice ori private: iar acest respect înseamnă încetarea imediată a oricărei încercări de manipulare. Refuz inclusiv manipularea prin bine, în vederea binelui.

oropsitzii sculatzi; o stinga fara rogozanu si bucurenci

trebuie sa încep prin a spune foarte apăsat, cît de apăsat îmi permite quintalu' (+/-) pe care'l am in dotare, ca înainte de noosuteoptzecisinoo, atunci cînd mi se indica obligatzia de a intra in organizaţiile de massa, si obstesti, de tipu' utc, fdus, sindicat, ale partidului comunist rumin, io raspundeam, şugubăt, inclusiv în cele cîteva ocazii în care am avut de'a face cu baietzii cu ochii bleo, ca am sa devin comunist abia cînd comunistii o sa ajunga in opozitzie !

vorbeam la fel de serios ca atunci cind ma laudam c'o sa ma inbogatzesc in capitalismu' ce avea sa vie ("cind o face plopu' pere si rachita micsunele") prin deschiderea de cimitire private,  dupa cele mai inalte standarde, cum vedeam io p'in filme, ca doar n'otz fi crezut ca ma pregateam serios pentru "viitoru luminos"...

tot şuguind asa, boicotind istoria, iata ca istoria s'a pravalit, pe nesimtzite, peste noi, iar capitalismu' s'a  instaurat si fara a'mi cere mie consimtzamintu' scris, gasindu'ma cu nadragii'n vine din punctu' de vedere al simtzului, oricum atrofiat, al proprietatzii, cu nici macar un milimetru patrat disponibil pentru a'l transforma io in cimitir! 

intre timp  zavoranca  furindu'mi si ideea...

si cum comunistii n'au fost niciodata in opozitzie de cind cu capitalismu' asta, n'am fost pus inca in ipostaza de a'mi respecta angajamentu'; doar acu', de vreo 3-4 ani, si mai acut in ultimele luni, de cind am vazut cum, si in ce, se transforma capitalistu' ruman burjui, ala conglomerat din securache, pecerache, autobazache, sefi, achizitori la oraca, merceolgi la bragadiru,  sefutzi, ciobani, bisnitzari, responsabili, iresponsabili, etcetera, incep sa'mi pun, din ce in ce mai puternic,  problema orientarii mele ideologice, dincolo de cea secsuala, si asta tot mai ambigua, odata cu trecerea anilor...

daca in perioada initziala, a acumularii primitive de capital,  ce putem s'o estimam la 10-15 ani de la marea cotonogeala pe care'a  luat'o poporu' roman de la soarta, soarta reprezentata tot de avangarda clasii muncitoare, in decemvrie opzesinoo, baietzii se abtzineau cit puteau ei de tare,  se straduiau sa stea cu capu' la cutie, evitau expunerea inutila, accidentele de supraexpunere fiind tratate cu mare grija, si cu o evidenta constientizare a faptului ca fac ceva blamabil, imposibil de tolerat intr'o adevarata economie de piatza, ca si'ntr'o democratzie adevarata, odata anii trecind, vazind ca nici o petala nu li se misca, nici o boare nu'i tulbura, cooperativa corurilor reunite formata din politicieni, afaceristi verosi, politzai, justitziari, justitziabili blegi, functzioneaza brici, timiditatea le'a disparut cu desavirsire, si sa se comporte in consecintza.

daca glasurile cele mai stridente au parut cele ale tzopirlanilor "patroni" din folbal, prin decretarea, prin ordin de zi pe mass media, cu subiect si predicat, a faptului ca angajatorul este stapin, iar  totzi ceilaltzi sint, pe cale de consecintza, sclavi, slugi, numitzi asa ad literam, asta nu inseamna ca in celelalte domenii "stapinii" nu se comporta la fel, a se vedea recenta atitudine a lu' jupinu' patric fatza de oitzele'i din staul.

si cine s'a revoltat in urma acestei atitudini dispretzuitoare a stapinilor de sclavi ?

cumva antrenorii, jucatorii, maseurii, vidanjorii, din juru' echipelor de folbal care'au fost astfel tratatzi ?

cumva ziaristii, piscotistii, anal'istii, rogozenii, din solda marilor stapini de robi din presa ?

nu !

astia au adoptat vorba lu' ghitza pristanda "pupa'l in bot si papa tot !"

cei care se revolta sint amaritzii galeriilor de folbal, "ultrasii", aia dispretzuitzi, bagabontzi, golani, drogatzi, da' singurii care'au reusit sa'i strecoare o unda de teama in privire lu' beecali, unui ipochimen ce'a 'ncalecat, altfel,  toata societatea romaneasca, si nu numai, a se vedea "consideratzia" de care se bucura la bruselll !

in timpu' asta, pe linga stinga "caviar cu mamaliga" din politica, baetzeii "stingisti cuuul" gen rogo, bucu(renci), si altzi soimi ai saloanelor, se cam joaca cu tzitza 'n tzarina, razboindu'se cu tisminentzky, patapievicev, liiceanov si altzi "mari dreptaci", pentru dreptu' lor la o rata la banca decenta ...

scurt panseu la o retragere a lu' tudoran, de la un giga

dorin tudoran s'a suparat pe satu' fara ciini care e blogosphera romaneasca, si si'a 'nchis blogu'.

nu i'am urmarit cu mare atentzie ultimele lui posturi, da', mai ales, sutele de comentarii pe care, marturisesc, le urmaream din ce in ce mai greu. nu agreez foarte tare blogurile cu sute de comentarii; desi pot fi foarte interesante, devin si foarte obositor de urmarit, mai ales daca vrei sa mai faci si altceva intre timp. in scurta'mi essperentza de consumator mi'am dat seama ca acest fenomen creaza dependentza. incepi sa te atasezi de anumitzi autori si tzii cu' tot dinadinsu' sa le savurezi toate productziunile. daca la astea se adauga, de fiecare data, sute si sute de postari, ce devin, unele din ele, adevarate articole separate, cu legatura, sau fara, cu cea initziala, este deja prea mult. daca ai in blogroll 20-30 de favoritzi cu sute de comentarii fiecare, ceea ce nu se intimpla prea des, inca, in ipoteza ca nu vrei sa cultivi doar "vedete" ca tolontan si badea, sau altzi "lideri", sanchi, de trafic, atunci ajungi repede chiaun.

ma'ntristeaza despartzirea asta de tudoran, cu toate ca nu eram pe deplin lamurit daca nu se inscrisese in niste meschine jocuri electorale. aparuse si aceasta absurda rafuiala cu tismaneanu care'mi lasase un gust amar.

nu cred ca e foarte indicat ca un 'telectual "public" sa se mai risipeasca in chestiile astea interactive; se spune ca in cultura noastra saracutza personalitatzile, s'asa putzine si de mica respiratzie, s'au ratat in chestii nesemnificative. unde mai e locu' turnului de fildes ?

ma cuprindea o mila incomensurabila cind vedeam cit de mici deveneau, pe zi ce trecea, un florin iaru, un liviu antonesei, daca ar fi sa'i amintesc doar pe cei pe care'i admiram pina nu demult, si care postau frecvent pe blogu' lui tudoran. cu micimile, ranchiunile, hachitzele lor fara rost. 

era mult mai bine sa nu'i fi cunoscut si asa.

blogareala e, dupa mine, un loc in  care sa se defuleze indivizi semi-anonimi ca mine, ca tine, ca popa ilie, ce nu au de gind sa lase in urma "opere". nu facem cultura mare pe blog, oricit de post-post-post-moderna-hyperspatziala. nu tre' sa ne dovedim mai dashteptzi decit dasteptzii natziei decit daca ne tzin bracinarii sa le luam locu', sau sa ne facem noi un loc. 

adica "voi", ca eu nu vreau !

ce rost are sa ne aratam mai eruditzi decit plesu, patapievici, liiceanu & tudoran la un loc, daca nu lasam in urma "nici o dira"

dupa ce am sa ma lamuresc ce'a fost acolo atit de ingrozitor incit l'a facut pe tudoran sa renuntze, poate am sa revin cu o postare.

frustrarica

mirciaaaaaaaaaa badeaaa il face prost pe patapie;
dupa ore'ntregi de hazna audio/video (cred, n'am vazut decit apoteoza);
reactzie la o luare de atitudine impecabila a acestuia

badin: O poveste porno semnată HR Patapievici (n'am intrat, da' banui ca'i vorba de povestioarele publicate in plai cu boiu' lu dinescu);

lilick ii continua opera lu' badin;

nistorescu se pare ca'si 'nfinge si el coltzu'n turu' lu pata; nici la asta n'am intrat, da' se pare ca cercu' se'nchide.

roxanica, mincatoarea de comunisti si securisti, voteaza cu oprescu;

securistu' turcu le toarna si el ce are la 'ndemina 'telectualilor tudoran si tismaneanu;

daca tudoran n'avu de lucru;

in ast timp, madam mungiu sta agatzata de nadragii lu' basescu, si de fimeile lui, pretz de muuulte editoriale, de citeva luni.

incepe sa'mi placa la fel ca cristoiu, ba chiar mai putzin...