oameni şi şoareci

pe vremea prea voicanian ciuruitului ceauşesc, sp'e sfirsitu' anilor op'zeci, secolu' trecut, pe cin' toate antenele din sud estu' tzarii capatasera azimuth 'nsp'e sud de dunare, d'ajusesem totz sa ne salutam la despartzire cu "лека нощ деца!", imi facusem o datorie d'onoare sa devin multiplicator, si difuzor, , voluntir al programelor balgarscai televizia, alaturi de cele sovietice, care  se retransmiteau si alea tot de la sud de dunare, ca tot erau glasnostu' si perestroika la moda, si chiar se simtzeau in cum aratau respectivele programe.
nu vreau sa fac acu' comparatzii, da' ma 'ndoiesc profund ca avem azz, noi aci, in romunika, macar un singur canal ce s'ar apropia citusi de putzin de calitatea programelor pe care le vedeam atunci la aia.
si d'aia regret ca nu mai am posibilitatea sa vaz modu' cum au (in)evoluat si ei 'ntre timp.
aceasta 'ndeletnicire a continuat si postrebolutzionar, un timp (chiar nu'mi mai amintesc cit), canalelor bulgaresti si rusesti adaugindu'li'se si neste creaturi autohtone, 'n rindu' carora, la loc de frunte, aparuse si o ciudatzenie numita "antena unu", si desp'e care auzisem c'ar apartzine unui securache cu coae mari, si care difuza deverse filme, probabel ca fara licentza cumparata, intr'un regim asemanator celui al ddtv-ului de azz.
cu toata "foamea" cinefila neastimparata, inca, nici cu pretzu' achizitzionarii la valoarea echivalenta unui avtomobel de productziune autohtona a unei troace de videorecorder, marturisesc cu mina pa irima ca de fiecare data cin' ma rataceam p'antena aia unu  ma napadea un sentiment difuz al vinovatziei, 'nsotzit d'un reflex de regurgitare spontanee de neexplicat in conditziile date.
sa ma fi atentzionat inconstientu' asupra pericolului ce ma (ne) paste inca de pe vremea acelor "nevinovate" 'nceputuri?
motanu'-varan si'a construit cu perseverentza plasa custii'n care, iata, e pe cale sa prinza, de data asta temeinic si definitiff, o populatzie habauca de oameni-soareci.