luni, 2 martie 2015

după ce ne dregem, doar putzin, vocile cam dogite ale dreptzii, putem să mai și trăim (bineee!), tot pe banii noștri, ca barzii?

spre sfirsitul saptaminii trecute mi'am dat seama, empiric, ca exista, totusi, deosebiri majore, zic, intre spalatorii de cadavre din dulapurile domnului profesor voiculescu si cei care freaca de zor la cele din debaralele domnului fost presedinte si ale sinistrei lui sosii.

despre cadavrele din dulapurile domnului al nostru p.m. iresponsabil vesel ponta, am mari probleme in a localiza cine freaca mai tare, pentru ca exista o intrecere socialista intre cei arvunitzi de catre dom profesor si de catre dom "sebi" ghitza cu aia arvunitzi din posetzica duduchii, mai ales c'am intzeles ca posetzica duduchii s'a combinat, de ceva vreme, cu borseta lui "sebi", dind nastere unor pui vii cu identitate de crevedia incerta.

de ce zic c'ar exista deosebiri?

pai, am incercat, cum zisei, saptamina trecuta, sa ma uitz la mbadea, fara gideasicugrecu, vreo citeva minutzele, dupa, cred, mai bine d'un an de zile de cind nu mai trecusem, nici macar din greseala, pe acolo, si nu mica'mi fi surprinderea cind il vazui cu ochii mei caprui cum ii confirma p'aia care il pirau, pe ici, pe colo, ca omu e nefericit, in loc de vicevercea, ca i s'au confirmat (aproape) toate zicerile in legatura cu basea, din cauza ca nenorocitzii care vor, pina la proba contrarie, sa'i capaceasca pe basei, nu'l elibereaza, ca sa dee dovada de definitiva buna credintza, pe dom profesor.

nefericirea, sincera, care se poate citi in ochii antenistilortrei, este diferita de tristetzea vinovata intiparita pe chipurile incrustate in bazalt ale unor mircea marian, silviu sergiu, sabin orcan sau paul ghitziu (dan andronic si jac cristoa sint, ca intotdeauna, veseli).




Elena Udrea, viitorul preşedinte al României? | VOCILE DREPTEI

DATA: vineri, 13 februarie 2015
undefinedAcest text poate fi luat în serios sau poate fi citit ca o ficţiune. În oricare dintre variante, el nu încearcă să convingă de nimic altceva decât că trebuie să gândim, adică să refuzăm întrebările şi răspunsurile fabricate de alţii şi livrate de-a gata, şi să ne confruntăm cu propriile nelămuriri pentru a găsi propriile lămuriri.

antenistiitrei au avut timp, vreme d'atita amar de ani, sa proceseze mental faptul ca ei merita, pina la ultimul banutz, renumeratzia, mare, dupa buget, pe care o primesc de la mogulul ajuns, ulterior, la mititica, pentru ca, daca ei sint platitzi din bani furatzi, inseamna ca sint platitzi din bani furatzi de la noi to(n)tzi, ca romuni, deci inclusiv de la ei, ceea ce inseamna ca ei nu fac altceva decit sa'si recupereze, indiferent de mijloace, ceea ce li se cuvine.

labeunistii, evezistii si altzi 'telectoali pobleci (stralucitori, prin tacere, la fel de vinovata, zilele astea), d'abea acum, unii dintre ei (care, sanchi, nu stiau), o fuck.


Un comentariu:

Emigrant spunea...

Fai Carnat elektrik, lasa fai incoerentele si mai bine zi-le cu M10.
Ce pareri stralucitoare te-ncearca?
Te bagi la imaculatii astia?
Hai ba ca toti ezte nascuti ieri pa sistem da cezareana anticomunista dan gaina da Burxel Mandela.
Astia iti vrea numa bineli: anticacoruptie maxima si stat minim. Cum ar veni, o doare pa nevastata la piszda, produci bani capitalisti pa blog, ii scoate doctoru chistu. N-ai bani capitalisti, papapa, doar uteru lui doamna Mandela poa sa sa intretine sanatos si anume la Burxel, pa bani da dreapta neoconi bugetari.
Hai ca programu e bun.
Du-te si inscrie-te urgent.
La primii 5 menbri sa da si bonus: Cacahagi iti da un floc a lui Elena Gabriela, il are da cand o lingea ideiologic. Mandruta iti da episodu pilot cu State si Flacara in State dupa ridicarea vizelor.
Iar Dna Presedinte Mandela iti da doo capace da viziky dan ala zcump, cat castigu tau da blogar pa 6 luni.
Da la mine dan Refege, ca da obicei, tot respectu meritat, respectiv multa muie cu cacat.

Trimiteți un comentariu