Se afișează postările cu eticheta 22. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 22. Afișați toate postările
marți, 27 ianuarie 2015
ÎNCREMENITOR ȘI CRIMINAL:
un moralist paranoic, gata să'și otrăvească, pardon, coledgii, în '990, toamna!
O poveste cu cafea, cola și vin din 1990. Sau cum puteai deveni paranoic după mineriadă
de GABRIEL LIICEANU
92 afisari | 1 comentariu
Iată-mă, aşadar, revenit în biroul meu. În aceeaşi dimineaţă mi-a telefonat Petre Roman, cu o voce viril-catifelată – era prim-ministru atunci –, vrând să se asigure, vezi Doamne, că invadarea sediului Humanitas din luna iunie nu avusese urmări grave. Apoi, puţin după aceea, îmi telefonează Andrei Pleşu (era ministru al Culturii), spunându-mi că Măgureanu voia să ştie dacă mă poate suna şi dacă – Pleşu ce credea? – voi răspunde sau nu la telefon. „Am spus că eşti un om civilizat şi că n-am nicio îndoială că o vei face.“ Mă sună. Mă întreabă dacă am putea sta de vorbă şi unde anume: la el la birou? Sau la sediul Editurii Humanitas? M-am gândit că e mai bine ca directorul SRI să nu apară la Casa Scânteii şi nici în editura proaspăt vandalizată. „– Prefer să vin eu“, i-am spus, „şi, dacă se poate, împreună cu domnul Pleşu“. Voiam, pe de o parte, profitând de ocazie, să-i cer manuscrisele Noica pe care Securitatea le confiscase la arestarea din 1958 (mai cu seamă corespondenţa cu Cioran din perioada 1948–1958, „cele mai frumoase pagini pe care le-am scris vreodată“, după cum îmi declarase Cioran la Paris). Eram curios, pe de altă parte, să ştiu cum va împacheta povestea cu mineriada din iunie. Și, în fond, ce voia de la mine. A doua zi, o maşină a editurii pătrundea în curtea sediului SRI din preajma străzii Povernei, în timp ce o poartă metalică uriaşă se închidea cu zuruit mare în urma noastră.
Înainte de a intra în biroul lui Măgureanu, îi spun lui Andrei:
„– Fii atent, dacă ne dă cafea sau orice altceva, eu nu beau.“ „– Ce, ai înnebunit?“ apucă să-mi arunce Andrei şi intrăm. M-a izbit faptul că, văzut din profil, chipul lui Măgureanu, cu nasul răscroit în sus, te trimitea cu gândul la un cap de răţoi. Poate și pentru că avea un costum culoarea oului de rață. Și ac auriu la cravata albastră. Extrem de curtenitor, ne întreabă dacă bem o cafea. „– Hait!“, îmi zic. Apoi tușesc, îmi dreg vocea și răspund:
„– Nu, mulţumesc, tocmai am băut la birou“. „– Trei cola atunci“, spune Măgureanu către fata care aştepta în uşă. Îl privesc semnificativ pe Andrei, care-mi face semn discret că nu sunt în toate minţile.
„– Ne pare rău, începe Măgureanu, de cele întâmplate în iunie şi aş dori să vă spun, domnule Liiceanu, că ţara asta are nevoie acum de intelectuali care să se angajeze şi să pună umărul la schimbare. Uitaţi, am aici o carte...“
Şi se scoală de pe scaun îndreptându-se spre o bibliotecă. În timp ce deschide vitrina pentru a lua cartea, schimb repede paharul meu de cola cu al lui şi beau însetat. Pleşu mă priveşte cu ochi mari. Domnul director al SRI se întoarce la masă cu cartea, se aşază şi discuţia continuă. Aştept, relaxat de-acum, ca, la rândul lui, să bea. Dar nu se întâmplă nimic: paharul cu cola din dreptul lui Măgureanu rămâne neatins! Simt cum neliniștea crește în mine. „– El de ce nu bea?“ îl întreb agasat pe Pleşu, când Măgureanu se ridică şi iese o clipă din birou. „– Pentru că e profesionist, îmi şopteşte Pleşu. Pesemne că toate paharele sunt otrăvite, dar el oricum nu se atinge de al lui. Înțelegi? E, la scenariul ăsta nu te-ai gândit...“ Într-adevăr, nu mă gândisem. „– Crezi că murim până diseară? îl întreb. Hai să ne cărăm mai repede de aici, pentru că aş prefera să mor acasă.“ I-am smuls lui Măgureanu, înainte de a pleca, promisiunea că va căuta în arhive manuscrisele Noica. Dar nu prea îmi mai ardea de nimic.
Până seara mi-am urmărit cu atenţie toate mişcările peristaltice, reproşându-mi amarnic că varianta cu Măgureanu care ar fi putut să lase paharul neatins îmi scăpase total din vedere. Şi-apoi, de ce Dumnezeu alesesem să mergem noi acolo? Ar fi fost mai bine să vină el la editură. Dar nici până seara, nici a doua zi, nimic nu s-a revoltat în viscerele mele. Către prânz – trecuseră de-acum 24 de ore – mi-am luat temperatura. Era normală. Se părea că scăpasem cu viaţă...
Și totuși, starea de alertă în privința directorului proaspăt înființatului SRI nu mi-a dispărut. La câteva zile după vizita pe care o făcusem, un tip sună la ușa apartamentului meu din Intrarea Lucaci și îmi lasă, „din partea domnului director“, o lădiță cu șase sticle de vin alb. M-am tot învârtit în jurul lădiței câteva zile și am terminat prin a trage concluzia că n-ar fi fost nici o problemă să se fi introdus ceva prin dopul sticlelor cu o seringă, de pildă. Era mai prudent să nu le deschid. Dar ce să fac cu ele? Dacă n-aveau nimic, ar fi fost păcat să le arunc. Apoi mi-a venit ideea salvatoare: la prima întâlnire a Grupului, le-am dus la sediul GDS din Calea Victoriei. Bineînțeles, n-am deconspirat proveniența. Au fost primite – și băute pe loc – cu mare bucurie. În ce mă privește, învățasem din vizita la domnul Măgureanu ceva: paharul din fața mea a rămas toată seara neatins.
luni, 13 octombrie 2014
ce'i mai mică și mai mică decît skula mioritzică? 'telectoalii lu' basescu, sublimi, dar sublimatzi, 'mbracă, înc'o dată, "fără să știe", hăinutzele strîmte ale idiotzilor utili
nu cred c'a fost prea departe de tratamentul de care s'a bucurat barba domnului paul goma, in niste circumstantze pe care n'as mai vrea sa le mai amintesc aici, din partea mult regretatului, de catre unii, general plesitza.
dar inca nu'i timpul trecut, pentru ca prietenii domnului cornea, alaturi de care a constituit, atit'amar de vreme, garda pretoriana a 'telectoalilor domnului basescu, dar si multzi dintre blogerii si ziarijdii care'si atirna, inca, cu mindrie, insigna de basisti puri si duri, par la fel de razbunatori si lipsitzi de empatie precum generalul de securitate mai sus amintit, daca nu si mai si.
dar prin ce a gresit atit de grav domnul andrei cornea, incit barba d-lui sa suporte un astfel de tratament invaziv?
ei bine, el, exasperat de campagnia qvasi-generalizata anti-iohannis, a scris un articol in "22", in care'si manifesta anumite indoieli fatza de catindatura precipitata a monichii la presidentzie, precum si fatza de avintu' aproape mistic al multora din coledgii d-sale de suferintza in sprijinul acestei catindaturi, care'i pareau d-lui cornea c'ar netezi calea mult prea batatorita deja a d'lui al nostru p.m. ponta, spre victoria'n alegeri.
eu insumi, care, pina nu cu mult timp in urma, aproape ca'mi rupeam hainele de pe mine rugind'o'n coate si genuntzi pe monika ca sa "fii capitanu' nost!", acuma's destul de rezervat, daca nu ostil, acestei initziative, pentru ca, date fiind circumstantzele, am ajuns la convingerea ca d-sa este exploatata "in orb", ca parte a unui joc la care domnia sa, ca nu vreau sa'mi schimb parerea despre dinsa, nu stiu daca este constienta ca participa, dar care e foarte murdar spre mizerabil.
desi campagnia electorala a inceput demult si desi m'asteptam ca domnul prezidente sa se implice mult mai puternic in ea, pentru a'si tzine promisiunile oculte, dar si pe cele pe care le'a facut cit se poate de direkt, in vazu' lumii, pentru a'i maximiza sansele coabitacului, iata ca splitarea, care acuma se vede foarte bine ca facea parte din plan, a mititelului electorat basist intre cele doua doamne, isi atinge scopurile, fara ca d'l diktatoru' sa fie nevoit sa se murdareasca prea tare pe miini, aparent, pentru ca, vorba aia, are si el o dignitate, ce naiba, iar trintelile cu fundu' de pamint si ridicatul poalelor pot fi tziute in rezerva strategica si scoase doar daca va fi stringenta nevoe de ele, in caz de avarie.
de ce sa te murdaresti (prea tare si inutil) pe miini daca 'telectoalii "tai" s'ofera singuri s'o faca?
pai, dinsii, dupa ce'au fost o vreme (dar scurt, scurt, scurt!), sanchii, scirbitzi d'optziunea "aparenta" a d-lui prezidente, iata'i acuma inrolatzi in oastea de rezerva a enervant de moralei monica, luptind puternic la antagonizarea a cit mai multor procente dintre cei care nu sint inca arvunitzi de d'l p.m. ponta.
ba chiar, "daca nu au loc delimitari ferme", dinsii indeamna, inca dup'acum, la o boicotare a turului doi, in care favorita lor, sau macar favorita shafului, n'ar intra, ceea ce intrece cele mai bine remunerate asteptari ale staffului de campagnie al d'lui catindat ponta, aratind, totodata, ca cuvintul dat intre cei doi semnatari ai pactului de coabitare este cuvintul unor oameni de honoare.
dai de basisti, puri si duri, unde nu te'ai astepta!
bine, dan alexe nu stiu daca nu e mai curind "udrist"
dupa cite se vede, n'am spus nimic despre iohannis, cum n'am spus, si nici nu spun, ca, daca, dupa alegeri, indiferent de rezultat, doamna monica va reusi sa faca o "miscare", daca nu partid, care sa nu fie la remorca stim noi cui, n'o s'o sprijin!
iata ca despre tandemul basescu-ponta are coragi sa scrie pina si jac cristoa, pe blog, ca dara nu pe evezeaoa!
hopaaaaa, s'au trezit si kamikadjii sa'i badijoneze honoarea nereperata d'lui p.m. ponta!
or intoarce si astia armele?
p.s.
mdea, se pare ca m'a citit dom' dikta, or, poate, n'or sta sondajele alea secrete "ca lumea", asa c'a esit "la batae", sanchi, ii ataca, in egala masura, si pe ponta si pe ionannis.
tupeu la maxim, il acuza pe iohannis ca "pericliteaza sansele dreptzii", prin procestul pe care'l are cu draga de ani (asta fiind un indicator foarte revelator ca baetzii n'au renuntzat inca sa'l scoatza din cursa pe neamtz), de parca el, imaculatul, pe care noi il sustzineam din totzi rarunchii pe vremea aia, n'avea un procest, "politic", pe rol, pe care l'au si suspendat cadrili pe motiv d'imunitate
e revoltat c'asa zisi giurnalisti "de dreapta" propaga minciuna blatului...
ca urmare, se pare ca revenim la tzircus si batai cu frishca
nu m'ar mira sa'si anuntze sprijinu' pentru macovei.
dar nu cred c'anuntza, ca'l bate rares bogdan diseara.
vineri, 8 august 2014
dup‘o buna si sanatoasa doza de victimizare, ar cam fi cazul sa fie scos la inaintare catindatul antenii trei, cu totul altul decit domnul pm ponta, ca o garantzie a faptului c‘o sa citim, inaintea turului doi, in revista "22", din nou, apeluri disperate ca sa votam catindatu‘ pesedelii
DA!
Mircea Badea
Mircea Badea a postat pe pagina de Facebook imediat după aflarea sentinței lui Dan Voiculescu.
"Nu se termina nimic aici. De abia incepe!", a scris Mircea Badea.
sa vezi ca nu mai pleaca terminatoru'n conced,
si'o tzine si pe doamna badea cu copchilu acassa!
"Nu se termina nimic aici. De abia incepe!", a scris Mircea Badea.
si'o tzine si pe doamna badea cu copchilu acassa!
luni, 9 iunie 2014
vizavi de vizavarză
Vis a vis
După succesul Nopţii Muzeelor şi al Nopţii Galeriilor, propun Noaptea alegerilor.
IAR EU PROPUN NOAPTEA MPUTZII, draga NUTZY (semnat ELEKTRIKU)
Europa are acum un F(S)N al ei...
Banat, Ardeal, Muntenia, Moldova, Dobrogea, Catalunia, Umbria, Baden-Württemberg, Ontario...
“Mandria de a fi roman” atirna gigantic pe blocurile clasei muncitoare si nu pe vilele din cartierele rezidentiale.
Succesul repurtat de ICR-Patapievici e de neiertat. Președintele îl folosește ca armă electorală, prim-ministrul îl calomniază și lumea se despică, conform planului, în indignați și jubilanți. Meritul devine prilej de ură
Ponta copilotează avioane de vânătoare şi Udrea sare cu paraşuta.
Chestii rustice, blugi, mutre care nu candidează, predici şi slogane ridicole, ochi lăcrămoşi, zâmbete forţate în Photoshop… Singurul lucru bun cu bannerele astea electorale va fi refolosirea lor pe post de gard, acoperiş la găini sau
The New York Times şi The Guardian, care au publicat datele lui Edward Snowden despre sistemul global de spionaj american, au primit Premiul Pulitzer. Snowden este în azil politic în Rusia lui Putin. Rusia lui Putin (care tocmai a ocupat Crimeea) este ţara unde ziarişti
…e la puşcărie.
Bătaia cu perne din Piaţa Universităţii a strâns mai multă lume şi mai multă presă decât mitingul pentru demnitate.
Săptămânal aud cum o bibliotecă, o fundaţie, un muzeu sau un liceu sunt date afară din sedii (retrocedări, comasări, şmecherii). Până acum n-am auzit să i se-ntâmple asta niciunui partid.
FSN, PNL, PNL-AC, PUR, PSDR, PD, PDL, PMP, PSD, USL, USD...
Primăria din Sibiu nu mai vrea să finanţeze Astra, cel mai vechi şi mai cunoscut festival de film documentar din ţară (20 de ediţii, renume mondial). Primăria din Oradea vrea să mute Muzeul Ţării Crişurilor (artă, etnografie, &#
Acum vreo doi ani am fost rugat să particip cu desene la salvarea liceului de artă din Timişoara, care era aruncat din centru altundeva, în iarna asta am văzut în Bucureşti fetiţe dansând în tutu prin zăpadă ca să-şi salvez
În 25 de ani nu ați construit niciun muzeu, bibliotecă, teatru sau centru de cultură. Instituțiile existente au bugete ridicole, tencuiala căzută, repertoriul blocat în proiect și mai toți directorii numiți politic. Maximumul de „
Toţi dictatorii au buda aurită.
Am picat din întâmplare pe înregistarea conferinţei lui Patapievici despre Wittgenstein, apoi, pe alt post, am dat de Solomon Marcus vorbind despre educaţie, iar azi de dimineaţă am văzut reluarea interviului lui Andrei Şerban la Profesioniştii
Dacă nu pot fi adunaţi câinii de pe străzi, măcar să strângă căcaţii lor.
miercuri, 7 mai 2014
REVELATOR: Horia Roman Patapievici şi Mircea Mihăeş folositzi (iar!) pe post de ciomag de plastelină în cap în fal(u)sul război dintre cei doi coabitaci și sapă!
băse speră ca prin mișcarea asta să le umezească ochișorii unora din 'telectoalii șovăielnici care mai curînd ar prefera'o pe monika în defavoarea parașut(ist)ei, nu'i așa?
***********
Noaptea minții
Adelin Petrisor/07/05/2014.
2 Replies
Aparițiile publice ale liderilor noștri sunt din ce în ce mai bulversante.Judecând după discursurile lor, poți crede că fie nu le pasă de alegători, fie îi consideră pe toți niște oameni cu IQ vegetal. Am ales două exemple.
1. Traian Băsescu a fost întrebat de o domnișoară când a vorbit serios: atunci când l-a criticat pe Ion Iliescu pentru implicare fățișă în campania electorală din 2004 sau acum când pozează-n tricourile unei formațiuni politice? Răspunsul președintelui a fost năucitor: “Eu eram pe plajă, în timpul liber.”
1. Traian Băsescu a fost întrebat de o domnișoară când a vorbit serios: atunci când l-a criticat pe Ion Iliescu pentru implicare fățișă în campania electorală din 2004 sau acum când pozează-n tricourile unei formațiuni politice? Răspunsul președintelui a fost năucitor: “Eu eram pe plajă, în timpul liber.”
Maestrul Dinică a avut dreptate! Țară mică, mese puține…
miercuri, 12 februarie 2014
"Sunt catelul lui Basescu! (Updated)" (updated)
Vis a vis | Editie scrisa
11.02.2014
ARAFAT ŞI JOHANNIS
de Dan Perjovschi
188 afisari | 1 comentariu
a. De la „părintele“ SMURD la „arabul ăla“ (să meargă la palestinienii lui!);
b. Din capitala culturală („neamţul nostru“) în capitala dâmboviţeană (ce mai vrea şi sasul ăsta?);
c. Nu eşti ca noi, eşti împotriva noastră.
marți, 6 iulie 2010
MONICA !
Prin votul contra ANI, PDL şi-a trădat electoratul
Monica Macovei
Interviu realizat de Andreea Pora
Care este explicaţia că, în pofida declaraţiilor oficiale de susţinere a Legii ANI, majoritatea politicienilor a votat pentru varianta care face din ANI o formă fără fond?
Explicaţia este simplă. Declaraţiile publice ale politicienilor care au susţinut reexaminarea Legii ANI, dar au votat invers, au fost mincinoase, aşa cum a dovedit decizia aceloraşi politicieni, la Senat, prin vot. Avem, în România, corupţie politică şi, prin urmare, măsurile anticorupţie sunt omorâte exact de politicienii care ar trebui să le adopte. Vor să fure şi să continue practicile corupte care i-au îmbogăţit în ultimii 20 ani şi să nu fie pedepsiţi sau expuşi public niciodată. Asta a arătat votul din Senat.
Vinovatul principal a fost György Frunda, sunt însă vinovaţi în aceeaşi măsură şi senatorii PDL care i s-au alăturat la vot, aceasta în pofida amendamentelor semnalate de preşedinte în cererea de reexaminare? A cui este responsabilitatea principală?
D-l Frunda a dus steagul acestei decizii ruşinoase şi are o mare responsabilitate. Reamintesc, în acest context, şi faptul că în 2005, când s-a adoptat în guvern proiectul acestor declaraţii de avere, d-l Markó Béla s-a opus şi chiar a părăsit şedinţa de guvern. Iar în parlament, PSD a votat împotriva acestor declaraţii şi în 2005, nu numai acum. Presupun că nici cei din PD şi PNL nu le-au vrut, dar în 2005 le-a fost teamă de aplicarea clauzei (pe corupţia la nivel înalt), care putea amâna intrarea României în UE. Acum nu mai au această teamă, aşa că şi-au dat mâna pentru a-şi satisface interesul personal de protecţie împotriva interesului public. Averile, veniturile şi cheltuielile din timpul mandatului trebuie să fie publice, mai ales într-o ţară în care avem corupţie politică şi furt din banii publici la tot pasul.
Responsabilitatea este transpartinică, este a clasei politice. Pentru că m-aţi întrebat explicit de senatorii PDL, care s-au alăturat acestui vot, voi spune clar că sunt la fel de vinovaţi ca şi cei din celelalte partide. Iar conducerea partidului este şi ea vinovată. Constat că singurul partid care a avut un mesaj public anticorupţie nu se mai deosebeşte cu nimic, atunci când ia decizii (cum a fost acest vot din Senat), de restul clasei politice. Am citit în presă că şedinţa de guvern a fost întreruptă, pentru ca senatorii PDL, care sunt şi membri ai guvernului, să meargă să voteze cererea de reexaminare a preşedintelui pe această lege. Mă întreb acum de ce? Ca să fie siguri că este omorâtă? Ca să fie siguri că scapă de controlul averilor şi al conflictelor de interese? Ca să fie siguri că electoratul nu mai poate vedea ce sume de bani, imobile, obiecte de artă, bijuterii, maşini, acţiuni au dobândit? Mă întreb şi dacă a fost o decizie în BPN pentru acest vot. Desigur, aceleaşi întrebări se ridică şi cu privire la PSD, PNL, UDMR, dar, cum am mai spus, de mult nu mai am aşteptări de la aceste partide.
Dar faţă de PDL ce aşteptări mai aveţi?
Pentru că sunt în PDL, vreau ca acest partid să se cureţe. Şi voi continua să fac tot ce depinde de mine (aşa cum am făcut şi prin propunerile pentru modificarea statutului partidului) şi să cer asta public. Nu îmi pasă de „consecinţe de partid“. La alegerile europarlamentare, eu am făcut o campanie axată pe anticorupţie şi împotriva furtului din banii publici (fie ele fonduri naţionale sau europene), iar conducerea partidului era lângă mine, pe diverse scene, şi nu am auzit că ar avea obiecţii. Eu nu sunt şi nu voi fi solidară cu cei care trădează electoratul şi pe membrii de partid care au crezut şi cred în anticorupţie, transparenţă, stat de drept şi responsabilitate. Responsabilitatea înseamnă a da socoteală pentru deciziile politice proaste, pentru averea făcută în timpul mandatului şi mai înseamnă că trebuie să te duci la închisoare când încalci legea şi când furi din banii publici, indiferent din ce partid eşti, la guvernare ori în opoziţie. Îmi amintesc că şi d-l Tăriceanu îmi reproşa că nu sunt solidară cu anumite decizii ale guvernului pe care le-am considerat ilegale. Şi nu voi fi nici acum.
Poate fi un semnal că Traian Băsescu pierde autoritate în partid?
Este un semnal că cei din conducerea partidului, şi în acest caz e vorba de senatori, nu mai ţin seamă de nimic, atunci când vor să îşi protejeze interesele personale opuse interesului public. Le aduc aminte că sunt la guvernare pentru că Traian Băsescu - care a retrimis această lege în parlament - a câştigat alegerile prezidenţiale. Şi reamintesc PNL că, în decembrie 2004, tot datorită preşedintelui a ajuns la guvernare. UDMR nu îi reamintesc nimic, pentru că, în opinia mea, actuala conducere se dă cu oricine este la guvernare şi la butonul banilor publici.
Mai este vreo soluţie legislativă de salvare a legii?
Legislativ, mai este o soluţie. Un parlamentar sau ministrul Justiţiei poate să iniţieze un proiect de lege prin care să readucă declaraţiile de avere în sfera publică, în aria de cenzură a electoratului şi a presei şi să restabilească un mecanism de verificare şi sancţionare. Dar asta nu ajunge. Trebuie voinţă politică majoritară în guvern şi parlament, pentru ca o astfel de iniţiativă să fie adoptată. Dar să nu uităm că ministrul Justiţiei a fost, în mare parte, absent din dezbaterea publică (cum este de mult timp), iar proiectul Legii ANI, după decizia Curţii Constituţionale, plecat de la Ministerul Justiţiei, a fost pe gustul politicienilor.
În practică, mai este soluţia ca şefii de partid să dea dispoziţie tuturor membrilor de partid numiţi sau susţinuţi în funcţii publice să îşi publice declaraţiile de avere şi de interese, indiferent de ce prevede legea. Pot să o facă, prin decizia lor.
De altfel, într-o discuţie cu d-l Boc (la întâlnirea de la Snagov), i-am cerut să dea o astfel de dispoziţie pentru cei din PDL. Mi-a spus că o va face. Încă o dată, de data aceasta public, îi spun: domnule prim ministru şi preşedinte al PDL, Emil Boc, vă cer să daţi această dispoziţie şi să îi excludeţi din partid şi din guvern pe cei care nu o respectă, într-un termen de 5 zile. Şi vă mai cer să luaţi măsuri împotriva miniştrilor care nu şi-au actualizat declaraţiile de avere până la 15 iunie 2010. Adică, să propuneţi schimbarea lor. O astfel de decizie clară va aduce credibilitate dvs., partidului şi guvernului. Coaliţii de guvernare care se bazează pe interese private, imorale şi oculte nu pot face ceva bun pentru ţară.
Cum vedeţi reacţia societăţii civile, a opiniei publice faţă de ceea ce s-a întâmplat? În afară de protestul câtorva ONG-uri faţă de Frunda, nu am văzut alte luări de poziţie.
Felicit organizaţiile neguvernamentale şi pe ziariştii care au protestat şi au cerut partidelor să „şi-i ia acasă“ pe aceşti politicieni, pentru că ei nu reprezintă interesul public şi votează pentru acoperirea corupţiei şi a furtului din bani publici. Şi mă alătur lor.
Dar nu sunt alături de acei ziarişti şi de acele organizaţii neguvernamentale care au trecut „uşor“ peste votul din Senat. Dincolo de orice înclinaţii politice, secretizarea declaraţiilor de avere a redus semnificativ puterea jurnalismului de investigaţie şi a făcut mult mai grea misiunea societăţii civile de a controla puterea.
Credeţi că raportul CE va fi mai dur decât de obicei? Ar trebui să fie?
În opinia mea, acest raport trebuie să fie foarte dur şi să sancţioneze încă o dată lipsa voinţei politice majoritare pentru anticorupţie şi nerespectarea promisiunilor făcute la intrarea în UE. Cu orice preţ, ca să oprim minciuna de lobby politic şi să acţionăm în interesul ţării. Îmi amintesc ce mi-a spus de mult un politician olandez: fiecare ţară cu onoarea ei. Hai să avem şi noi onoare.
* * *
Ambiguitatea abţinerii
Nu înţeleg decizia de abţinere la acest vot (toţi senatorii au votat împotrivă, cu excepţia a doi senatori PDL, care s-au abţinut).
Ar fi fost de lăudat dacă cei doi ar fi votat împotrivă. Ce să înţelegem din abţinere? Eu înţeleg numai o atitudine ambiguă, chiar dacă uşor (dar prea uşor) curajoasă, în condiţiile când ceilalţi senatori au votat pentru omorârea legii. Ambiguitatea nu schimbă ţara asta în bine.
TI-România şi anticorupţia
Am văzut cu mare tristeţe cum Transparency International – filiera din România şi-a sărbătorit 10 ani de existenţă, invitându-l pe d-l Frunda să modereze una dintre dezbaterile organizate cu acest prilej. Despre ce vorbim? Pe cine promovăm? TI-România a arătat că, de fapt, nu promovează anticorupţia. Eu sunt membru fondator, dar ideile în care am crezut acum 10 ani au ajuns să fie batjocorite de conducerea executivă.
* * *
Monica Macovei
Interviu realizat de Andreea Pora
Care este explicaţia că, în pofida declaraţiilor oficiale de susţinere a Legii ANI, majoritatea politicienilor a votat pentru varianta care face din ANI o formă fără fond?
Explicaţia este simplă. Declaraţiile publice ale politicienilor care au susţinut reexaminarea Legii ANI, dar au votat invers, au fost mincinoase, aşa cum a dovedit decizia aceloraşi politicieni, la Senat, prin vot. Avem, în România, corupţie politică şi, prin urmare, măsurile anticorupţie sunt omorâte exact de politicienii care ar trebui să le adopte. Vor să fure şi să continue practicile corupte care i-au îmbogăţit în ultimii 20 ani şi să nu fie pedepsiţi sau expuşi public niciodată. Asta a arătat votul din Senat.
Vinovatul principal a fost György Frunda, sunt însă vinovaţi în aceeaşi măsură şi senatorii PDL care i s-au alăturat la vot, aceasta în pofida amendamentelor semnalate de preşedinte în cererea de reexaminare? A cui este responsabilitatea principală?
D-l Frunda a dus steagul acestei decizii ruşinoase şi are o mare responsabilitate. Reamintesc, în acest context, şi faptul că în 2005, când s-a adoptat în guvern proiectul acestor declaraţii de avere, d-l Markó Béla s-a opus şi chiar a părăsit şedinţa de guvern. Iar în parlament, PSD a votat împotriva acestor declaraţii şi în 2005, nu numai acum. Presupun că nici cei din PD şi PNL nu le-au vrut, dar în 2005 le-a fost teamă de aplicarea clauzei (pe corupţia la nivel înalt), care putea amâna intrarea României în UE. Acum nu mai au această teamă, aşa că şi-au dat mâna pentru a-şi satisface interesul personal de protecţie împotriva interesului public. Averile, veniturile şi cheltuielile din timpul mandatului trebuie să fie publice, mai ales într-o ţară în care avem corupţie politică şi furt din banii publici la tot pasul.
Responsabilitatea este transpartinică, este a clasei politice. Pentru că m-aţi întrebat explicit de senatorii PDL, care s-au alăturat acestui vot, voi spune clar că sunt la fel de vinovaţi ca şi cei din celelalte partide. Iar conducerea partidului este şi ea vinovată. Constat că singurul partid care a avut un mesaj public anticorupţie nu se mai deosebeşte cu nimic, atunci când ia decizii (cum a fost acest vot din Senat), de restul clasei politice. Am citit în presă că şedinţa de guvern a fost întreruptă, pentru ca senatorii PDL, care sunt şi membri ai guvernului, să meargă să voteze cererea de reexaminare a preşedintelui pe această lege. Mă întreb acum de ce? Ca să fie siguri că este omorâtă? Ca să fie siguri că scapă de controlul averilor şi al conflictelor de interese? Ca să fie siguri că electoratul nu mai poate vedea ce sume de bani, imobile, obiecte de artă, bijuterii, maşini, acţiuni au dobândit? Mă întreb şi dacă a fost o decizie în BPN pentru acest vot. Desigur, aceleaşi întrebări se ridică şi cu privire la PSD, PNL, UDMR, dar, cum am mai spus, de mult nu mai am aşteptări de la aceste partide.
Dar faţă de PDL ce aşteptări mai aveţi?
Pentru că sunt în PDL, vreau ca acest partid să se cureţe. Şi voi continua să fac tot ce depinde de mine (aşa cum am făcut şi prin propunerile pentru modificarea statutului partidului) şi să cer asta public. Nu îmi pasă de „consecinţe de partid“. La alegerile europarlamentare, eu am făcut o campanie axată pe anticorupţie şi împotriva furtului din banii publici (fie ele fonduri naţionale sau europene), iar conducerea partidului era lângă mine, pe diverse scene, şi nu am auzit că ar avea obiecţii. Eu nu sunt şi nu voi fi solidară cu cei care trădează electoratul şi pe membrii de partid care au crezut şi cred în anticorupţie, transparenţă, stat de drept şi responsabilitate. Responsabilitatea înseamnă a da socoteală pentru deciziile politice proaste, pentru averea făcută în timpul mandatului şi mai înseamnă că trebuie să te duci la închisoare când încalci legea şi când furi din banii publici, indiferent din ce partid eşti, la guvernare ori în opoziţie. Îmi amintesc că şi d-l Tăriceanu îmi reproşa că nu sunt solidară cu anumite decizii ale guvernului pe care le-am considerat ilegale. Şi nu voi fi nici acum.
Poate fi un semnal că Traian Băsescu pierde autoritate în partid?
Este un semnal că cei din conducerea partidului, şi în acest caz e vorba de senatori, nu mai ţin seamă de nimic, atunci când vor să îşi protejeze interesele personale opuse interesului public. Le aduc aminte că sunt la guvernare pentru că Traian Băsescu - care a retrimis această lege în parlament - a câştigat alegerile prezidenţiale. Şi reamintesc PNL că, în decembrie 2004, tot datorită preşedintelui a ajuns la guvernare. UDMR nu îi reamintesc nimic, pentru că, în opinia mea, actuala conducere se dă cu oricine este la guvernare şi la butonul banilor publici.
Mai este vreo soluţie legislativă de salvare a legii?
Legislativ, mai este o soluţie. Un parlamentar sau ministrul Justiţiei poate să iniţieze un proiect de lege prin care să readucă declaraţiile de avere în sfera publică, în aria de cenzură a electoratului şi a presei şi să restabilească un mecanism de verificare şi sancţionare. Dar asta nu ajunge. Trebuie voinţă politică majoritară în guvern şi parlament, pentru ca o astfel de iniţiativă să fie adoptată. Dar să nu uităm că ministrul Justiţiei a fost, în mare parte, absent din dezbaterea publică (cum este de mult timp), iar proiectul Legii ANI, după decizia Curţii Constituţionale, plecat de la Ministerul Justiţiei, a fost pe gustul politicienilor.
În practică, mai este soluţia ca şefii de partid să dea dispoziţie tuturor membrilor de partid numiţi sau susţinuţi în funcţii publice să îşi publice declaraţiile de avere şi de interese, indiferent de ce prevede legea. Pot să o facă, prin decizia lor.
De altfel, într-o discuţie cu d-l Boc (la întâlnirea de la Snagov), i-am cerut să dea o astfel de dispoziţie pentru cei din PDL. Mi-a spus că o va face. Încă o dată, de data aceasta public, îi spun: domnule prim ministru şi preşedinte al PDL, Emil Boc, vă cer să daţi această dispoziţie şi să îi excludeţi din partid şi din guvern pe cei care nu o respectă, într-un termen de 5 zile. Şi vă mai cer să luaţi măsuri împotriva miniştrilor care nu şi-au actualizat declaraţiile de avere până la 15 iunie 2010. Adică, să propuneţi schimbarea lor. O astfel de decizie clară va aduce credibilitate dvs., partidului şi guvernului. Coaliţii de guvernare care se bazează pe interese private, imorale şi oculte nu pot face ceva bun pentru ţară.
Cum vedeţi reacţia societăţii civile, a opiniei publice faţă de ceea ce s-a întâmplat? În afară de protestul câtorva ONG-uri faţă de Frunda, nu am văzut alte luări de poziţie.
Felicit organizaţiile neguvernamentale şi pe ziariştii care au protestat şi au cerut partidelor să „şi-i ia acasă“ pe aceşti politicieni, pentru că ei nu reprezintă interesul public şi votează pentru acoperirea corupţiei şi a furtului din bani publici. Şi mă alătur lor.
Dar nu sunt alături de acei ziarişti şi de acele organizaţii neguvernamentale care au trecut „uşor“ peste votul din Senat. Dincolo de orice înclinaţii politice, secretizarea declaraţiilor de avere a redus semnificativ puterea jurnalismului de investigaţie şi a făcut mult mai grea misiunea societăţii civile de a controla puterea.
Credeţi că raportul CE va fi mai dur decât de obicei? Ar trebui să fie?
În opinia mea, acest raport trebuie să fie foarte dur şi să sancţioneze încă o dată lipsa voinţei politice majoritare pentru anticorupţie şi nerespectarea promisiunilor făcute la intrarea în UE. Cu orice preţ, ca să oprim minciuna de lobby politic şi să acţionăm în interesul ţării. Îmi amintesc ce mi-a spus de mult un politician olandez: fiecare ţară cu onoarea ei. Hai să avem şi noi onoare.
* * *
Ambiguitatea abţinerii
Nu înţeleg decizia de abţinere la acest vot (toţi senatorii au votat împotrivă, cu excepţia a doi senatori PDL, care s-au abţinut).
Ar fi fost de lăudat dacă cei doi ar fi votat împotrivă. Ce să înţelegem din abţinere? Eu înţeleg numai o atitudine ambiguă, chiar dacă uşor (dar prea uşor) curajoasă, în condiţiile când ceilalţi senatori au votat pentru omorârea legii. Ambiguitatea nu schimbă ţara asta în bine.
TI-România şi anticorupţia
Am văzut cu mare tristeţe cum Transparency International – filiera din România şi-a sărbătorit 10 ani de existenţă, invitându-l pe d-l Frunda să modereze una dintre dezbaterile organizate cu acest prilej. Despre ce vorbim? Pe cine promovăm? TI-România a arătat că, de fapt, nu promovează anticorupţia. Eu sunt membru fondator, dar ideile în care am crezut acum 10 ani au ajuns să fie batjocorite de conducerea executivă.
* * *
joi, 6 mai 2010
am aflat ca
Sistemul ticăloşit suntem toţi
Andreea Pora
Politica
România e ţara în care doar înjurăturile îşi păstrează mereu sensul şi actualitatea.
O zeamă gălbuie, cu miros de varză murată uitată în butoi vreo doi ani, se scurge leneşă pe caldărâm. În mâzga lipicioasă rămân prinse câteva oase de pui, la care se reped hămesiţi doi căţei, în timp ce pe parbrizul unui Citroen aterizează graţios, purtate de vânt, câteva pagini dintr-un caiet dictando şi un dres deşirat, culoarea piciorului. Claxoanele furibunde nu reuşesc să acopere zgomotul tomberoanelor izbite cu furie de marginile maşinii de gunoi Urban SRL. E 7,30 fix şi nicio forţă din univers nu poate întrerupe ritualul dimineţii bucureştene, cu blocajul şi nervii lui. La radio se anunţă că un clan descinde la Terapie Intensivă, bate asistentele şi ia acasă, cu pat cu tot, muribundul care le aparţine. Nimeni nu depune plângere, de frică.
Un fante cu BMW omoară în bătaie un bătrân care nu se mişcă suficient de repede pe trecerea de pietoni. Indignarea publică se consumă rapid, în bârfele din faţa blocului. Doctorul Ciomu are liber la hăcuit organele masculine şi declară senin că ştie el câţiva directori de spital care l-ar angaja imediat. Nimeni nu pare surprins, normal, asta-i ţărişoara. Alt doctor, Brădişteanu, şi-a recâştigat cele 4 milioane de euro furate şi drept mulţumire i-a scutit pe toţi demnitarii de povara declaraţiilor de avere.
Protestele se sting repede, de chestiune se vor ocupa politicienii. Peste 20% dintre judecători se înghesuie să iasă la pensiile care sar binişor de 1.500 de euro pe lună. Invidie, „vrem şi noi“, scuze, „nu-i firesc să-şi asigure bătrâneţile?“. CSM e ferm în a spune că proaspăt pensionatul Costiniu este un model de etică profesională şi că e bine să faci sluj în faţa lui Voicu. Petiţia magistraţilor devine un document clasat în marele dosar al „reţelelor“, lucru care se ştia dinainte. O gravidă în 7 luni moare în spital, se va face anchetă, la CFR 2 cad capete, supravieţuitorii infecţiilor se bucură. Toată lumea descoperă şi e de acord că sănătatea e în colaps, ca şi educaţia de altfel. Scandalul trece, colapsul rămâne. Primarul unei comune îi sechestrează pe procurorii şi poliţiştii veniţi să-l prindă în flagrant. Consătenii zâmbesc amuzaţi, a dracu’ pielea pe el.
Comisia de acreditare a spitalelor bate pasul pe loc, aşteptând să se stingă scandalul infecţiilor intraspitaliceşti. ANI nu mai are ce aştepta, discuţiile s-au mutat în parlament, locul unde se îngroapă articol cu articol orice zvâcnire de anticorupţie. Societatea civilă îşi îneacă amarul în comunicate. De Legea educaţiei se ocupă, cum ştiu ei mai bine, sindicaliştii şi clanurile universitare.
Între timp, deficitul bugetar creşte, PIB-ul descreşte şi clasa muncitoare la stat iese în stradă. Grecia, Portugalia sau Spania sunt departe, în Europa. Şi, oricum, România e ţara în care atât greşelile altora, cât mai ales cele proprii sunt făcute ca să fie repetate. România e ţara în care doar înjurăturile îşi păstrează mereu sensul şi actualitatea. Lucru valabil însă doar pentru cei care nu se mulţumesc să contemple mioritic dezastrul. Majoritatea.
Indiferent însă de atitudine, de numărul sau amploarea nemulţumirilor, de lista eşecurilor, există un lucru care uneşte. Un indestructibil consens naţional: nu e nimic de făcut. Progresul există doar ca să ai de unde da înapoi. Nu (mai) e nimic de făcut pentru că „sistemul“, oricare ar fi el, se autoconservă. De ce e sănătatea în colaps şi spitalele au devenit un loc în care intri doar după ce ai aprins câteva lumânări la biserică? Pentru că „sistemul“ s-a opus, se opune şi se va opune oricărei reforme.
Este răspunsul unanim al tuturor celor implicaţi: miniştri, autorităţi, directori, medici şi pacienţi. De ce educaţia s-a transformat în poligon de încercări şi nicio schimbare de esenţă nu a fost dusă până la capăt? Pentru că „sistemul“ nu vrea. De ce justiţia este coruptă şi ineficientă? Păi, „sistemul“ a blocat totul. De ce nu avem descentralizare, agricultură, autostrăzi, turism, lustraţie şi cam tot ce au ceilalţi? „Sistemul“, bată-l vina!
Constantinescu s-a declarat înfrânt de „sistem“, politicienii şi guvernanţii se luptă cu „sistemul“ , Băsescu a vrut să învingă şi el „sistemul ticăloşit“ şi, practic, nu e român care să nu ducă micul sau marele său război cu „sistemul“. Cum nimeni nu a reuşit încă să triumfe asupra lui, devine argumentul ideal pentru toate eşecurile. Cauza răului, a stagnării şi moştenirea lăsată urmaşilor. Transformat în concept filosofic, „sistemul“ nu mai are legătură cu nimeni. Este o fatalitate. Aşadar, poate fi înfierat la liber.
Din cine este însă format „sistemul“? Întotdeauna din alţii. Vinovat nu este medicul care continuă să opereze, deşi ştie că sala este infestată cu stafilococ auriu, ca să dau doar un singur exemplu, ci „sistemul“ cel mare, ticăloşit până la rădăcină, subfinanţarea, hoţii din minister, politrucii cu firme care căpuşează spitalul. El, medicul, nu este nici măcar o rotiţă. Pe de altă parte, tot el spune emoţionat „omul sfinţeşte locul“. Zicerea este în oglindă cu „sistemul nu suntem noi“. Adică, nu el trebuie să „sfinţească locul“, ci altul. Când poate să salveze aparenţele, e însă ideal. Adică, atunci când „sistemul“ funcţionează fără sincope, fără tragedii şi necazuri mari, el este „sfinţitor“ ca imagine publică şi intimă, când nu, bagă sub preş sau dă vina pe „sistemul“ cel mare.
Şi uite aşa, ticăloşia cea mare merge mână în mână cu cea individuală. „Sistemul mare“ se menţine şi funcţionează, prin acelaşi mecanism prin care a supravieţuit comunismul, bazându-se pe „sistemele mici“. Adică pe noi toţi, nu pe alţii.
EU: atit ?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)