SENATUL EVZ: „Noi vrem respect!”
Horia-Roman Patapievici Joi, 08 Octombrie 2009Horia-Roman Patapievici: „Nu ştiu dacă lansarea campaniei la Realitatea TV a fost făcută în înţelegere cu sindicatele ori cu forţele politice care speră să poată profita de pe urma marilor mişcări greviste anunţate de acestea”.
Îmi propusesem să nu mai scriu despre televiziuni, dar inventivitatea lor în materie de manipulare este dincolo de imaginaţie, atât prin îndrăzneala de a călca în picioare toate standardele jurnalistice, cât şi prin sfidarea interesului public.
Să încercăm să punem lucrurile în cadrul lor firesc. Existenţa unei televiziuni se justifică prin interesul ei public. Aşa cum existenţa magazinelor alimentare se justifică prin furnizarea de alimente către populaţie, existenţa televiziunilor de ştiri se justifică prin nevoia, tipică societăţilor moderne, de a avea o opinie publică informată.
În cazul magazinelor alimentare, interesul public dictează ca alimentele furnizate să nu fie alterate, iar preţurile de vânzare să nu fie arbitrare (altfel spus, să reflecte piaţa).
În cazul televiziunilor de ştiri, interesul public dictează ca ştirile furnizate publicului să nu fie distorsionate, iar politica postului să reflecte binele comun (nu un interes particular anume).
Din punctul de vedere al furnizorului, atât magazinele alimentare, cât şi televiziunile de ştiri sunt afaceri. Însă cadrul lor de derulare nu este arbitrar, el este dinainte fixat de anumite limite naturale: pentru marfa numită aliment e vorba de limitele impuse de sănătatea publică (niciun serviciu alimentar nu va pune pe piaţă alimente alterate); pentru marfa numită ştiri e vorba de limitele impuse de interesul public (niciun serviciu de ştiri nu va furniza publicului informaţii deliberat false ori intenţionat distorsionate).
De aici rezultă că existenţa unei televiziuni NU se justifică NUMAI prin interesul de afaceri al proprietarului ei: întrucât implică satisfacerea unui serviciu public, interesul afacerii private TREBUIE să rămână subordonat interesului public şi satisfăcut numai în funcţie de acesta.
Furnizarea sistematică şi deliberată de informaţii distorsionate ar trebui să fie pedepsită la fel de prompt, prin lege, precum se pedepseşte punerea în vânzare de alimente alterate. Acesta ar fi cadrul normal.
La noi, este exact dimpotrivă. Interesul privat al proprietarului de televiziune primează asupra interesului public, care îi este cu totul subordonat. De aici consecinţa că fiecare televiziune are agenda ei politică proprie. Tot de aici urmează că postul nu se comportă neutru faţă de informaţiile disponibile, ci face pedagogie cu administrarea lor, care e orientată de voinţa de a le controla.
Ştirile nu mai sunt ştiri, ci ilustrări ale politicii postului. Ele sunt folosite pentru a-i ilustra tendinţa, nu pentru a informa publicul. De aici urmarea că nu toate ştirile importante ajung pe post; iar când suprimarea celor care infirmă politica postului nu e posibilă, ele sunt în aşa fel ambalate, încât să pară confirmări ale ei.
Televiziunile noastre nu furnizează nici ştiri, nici comentarii, ci mecanisme de dresare a populaţiei. Dirijor este proprietarul, care hotărăşte agenda; iar în postura de dresori sunt jurnaliştii şi comentatorii, care se achită de sarcina de a implementa în capetele noastre mecanismele pavloviene de dresaj.
Primul dă banii, ultimii îi încasează, publicul e terenul de luptă. Iar profitul proprietarului se măsoară în efectele dresajului. Totul se rezumă la o enormă luptă de manipulare a publicului, care ar trebui în final să aibă drept efect controlul proprietarilor asupra opiniei publice, control reflectat în vot, adică în selecţia guvernanţilor.
Ştirile şi comentariile furnizate de televiziunile acestor proprietari nu slujesc idealul democratic al formării unei opinii publice libere, ci idealul autoritar al formării unei opinii publice manipulate în interesul unei agende politice partizane. Partizane cu ei, nu cu noi.
Până acum am fost serviţi de aceste televiziuni cu informaţii distorsionate, cu informaţii răstălmăcite, cu interpretări tendenţioase, cu comentarii partizane - mai mult sau mai puţin sistematice.
De curând, s-a trecut de la manipularea vădită la manipularea subliminală. Fireşte, sub pretextul bunelor sentimente şi clamând că e vorba de cele mai nobile intenţii. Şi, cum altfel, numai în slujba publicului, care este ostentativ invocat ca actor, deşi este subliminal folosit drept cobai.
Este vorba de campania postului de televiziune Realitatea TV, lansată sub lozinca „Noi vrem respect”. În afara spaţiului publicitar, când te aştepţi mai puţin (dar în momente bine alese!), ecranul se înnegreşte şi, pe acest fond contrastant şi ameninţător, apare un mesaj imperativ şi mobilizator, a cărui idee este că politicienii ne jefuiesc, instituţiile ne batjocoresc, iar poporul are dreptul să pretindă respect. F
ireşte că, în imaginarul unui public educat din şcoala primară cu poezia lui George Coşbuc „Noi vrem pământ”, acest „Noi vrem respect!” are reverberaţii adânci, care cheamă inevitabil în memoria afectivă a cetăţeanului împovărat de nevoi finalul exploziv al poemului: „Să nu dea Dumnezeu cel sfânt, / Să vrem noi sânge, nu pământ! / Când nu vom mai putea răbda, / Când foamea ne va răscula, / Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa / Nici în mormânt!”.
Liderii de sindicat au simţit imediat potenţialul mobilizator al lozincii „Noi vrem respect!” şi l-au folosit fără scrupule în demonstraţia de ieri din Piaţa Victoriei. Nu ştiu dacă lansarea campaniei la Realitatea TV a fost făcută în înţelegere cu sindicatele ori cu forţele politice care speră să poată profita de pe urma marilor mişcări greviste anunţate de acestea.
Nu ştiu, dar ceea ce sare în ochi este că toată operaţiunea seamănă teribil de mult cu o pregătire psihică a maselor în vederea răscoalei, iar identitatea metrică între lozinca „Noi vrem respect” şi versul „Noi vrem pământ!”, care nu poate fi întâmplătoare, induce în mod subliminal în psihicul oamenilor sugestia că noi, azi, aşa lipsiţi de respect cum suntem (din partea instituţiilor statului), ne aflăm într- o situaţie similară ţăranilor care în 1907 cereau pământ.
Sugestia, indusă prin tehnici tipice manipulării subliminale, e copleşitoare. Eu am trei obiecţii. Ca telespectator, pretind de la o televiziune de ştiri să mă ţină la curent cu ce se întâmplă şi protestez împotriva oricărei tentative a vreunui trust de presă de a folosi materialul informativ cu scopul de a mă educa. Refuz să mă las educat de televiziuni.
Ca om, vreau să-mi păstrez libertatea de a gândi şi protestez împotriva încercării oricărui trust de presă de a mă determina, prin sugestii subliminale, să gândesc într-un anumit fel.
În fine, în calitate de cetăţean, pretind respect din partea tuturor televiziunilor, publice ori private: iar acest respect înseamnă încetarea imediată a oricărei încercări de manipulare. Refuz inclusiv manipularea prin bine, în vederea binelui.
