miercuri, 18 iulie 2012

cin' o fi di vină?
racul, broasca 
și o știucă fatză 
 cu scorpionu'
suicidar

pentru aia care încă mai au îndoieli sau revolte interioare sau exterioare fatza de comparatzia pe care multzi o fac (si eu p'intre ei) între evenimentele din  iunie 1990 si cele declanșate  în zilele noastre, cu o aparenta inconstientza, de catre moftangiii protagoniști ai scenii (si culiselor) politice băștinoase, e irelevant faptu' ca le reamintesti c'avem d'a  face (in afara de condamnarea quasi-unanima din partea cancelariilor si presii occidentale) cu situatzii absoalimente echivalent d'absurde si "contraproductive" - tot "aparent" - pentru declanșatori, sporindu'ne noo, in felu' asta, convingerea ca exista "ceva nebulos in spate", un acel "ceva" care se dovedeste ca este improbabil sa'l mai cunoastem si noi vreodata daca nici dupa douazeci si ceva de ani nu ne'am dumiritara - si nici "organili" nu s'au straduit sa ne dumireasca - car' a fost treaba cu cea mai singeroasa dintre mineriade.

abea plebicist-at la alegerile din duminica orbilor cu peste 80 la suta, iar partidu' asociat lui si "emanat" tot de el "doar" cu'n "magic" 66 la suta, taikutzu'-cutzu'  kaghebila (ca p'atunci era si el "cirlan tinar", doar de fo sai'j si ceva de ani, n'ajunsese bunicutzu fara dintzi vrea s'ajunga presedintzi) zicea  - si zice si acum - cui vrea sa'i asculte balivernele, ca ei, "cistigatorii", n'aveau nici un enteres sa provoace "turbulentzele" alea ingrozitoare (desi  l'am prins cu ratza'n gura a discursului din zorii zilii in care'i indemna pe fiii cu tirnacoape ai patriei primejduite sa sadeasca zorele si panselutze pa spinarile si scafirliile 'telectualilor, sau mai putzin 'telectualilor, cu barbitza, ochelari si minijupa), aducind ca argument suprem in favoarea acestei "logice asertziuni" (el si darie novacenii cetepisti si putzin dra-g(r)otești din dotare) ca doar ei  erau proaspat "mandatatzi" de botu' popular, asa ca "linistea" era scopu' lor suprem (s'a lamurit intre timp c'aveau numaidecît enteresu' d'a mai baga ceva frica'n oase supravietzuitorilor, alora cărora  nu'si vor fi bagat ei înșiși mintzile'n cap luind'si  lumea'n cap dup'aia).

așa ș'acuma,  partidu' lu' ilici, împreuna cu "acolitzii", sint/erau "pe cai mari", iar, dupa cum multzi s'au exprimat deja, tot ce trebuiau sa faca era sa mai aiva putzintica rabdare, sa para definitiv "baietzii buni", sa se mai abtzie sa'si satisfaca imediat pohtele ce'au pohtit, fara cavalcada asta nebuneasca si natinga asupra tot ce (mai) misca'n tzara asta, iar daca, totusi, ceva inenarabil si de neamînat i'ar fi presat la actziune în vedera eliminarii "tartorului/ilor", macar s'o fi facut respectind minimele aparentze de legalitate si constitutzionalitate, ceea ce nici n'ar fi fost prea greu, daca pina si unor afoni într'ale dreptului ca noi "micile scapari" si alunecari de picior ale gubernantzilor ni se păreau foarte ușor de evitat, lucru care, daca s'ar fi 'ntimplat, ne'ar cam fi "inchis gura", noo celor plictisitzi si sictiritzi de regimu' dudukai voda precum si aparatorilor din oficiu occidentali.

cine o fi di vină?

locu' bunicutzului kaghebici generic, atzipit p'undeva p'in decor, fara sa fi uitat sa'si dee anticipat consimtzamintu' (cu voce de "stent"-or iesindu'i den tzinta pept numaru' 2), a fost luat acu de triumvratu' format din racu' pontic, broasca felicsita si o știuca crinolina, pe care dinescu o facuse, de fapt, șalău cu ochii fiertzi or vitzavercea, care trimvirat avea toate șansele sa se faca praf si pulbere, pe motiv de internare la balamuc a stiucii care raminea ca stiuca pa uscat daca nu'i facea la secunda pohta broscoiului (aflam acuma ca si'a scopitului tata socru de pm), daca scorpionului nu i'ar fi venit pa chelie sa se razbune amarnic pentru afrontu' de a'i fi fost atentat soclu' statuii de "memorie institutzionala" brussseleza  'ntzepîndu'l între ochi pa rac cu'n plagiat de toata jena, pe care n'a uitat sa'si puie o semnatura "apasata" cu acel "dottore" (a încercat penibil sa'l explice mai tirziu), comportindu'se precum scorpionu' din poveste.

banal si previzibil, niste "mortzi" (totzi) capabili sa se 'nece in propriile secretzii 



asta nu 'nseamnă ca n'o sa botez, obligat, din ou, răul (mult) mai mic, p'in neprezentare, care neprezentare nici nu stii la ce poa' să ducă (du-ducă!), pentru ca rău ii daca "iese" basescu, ne-invalidat, c'o sa piară mai tirliu mult mai rău, cu muuuulte alte capete'n gura căpătate, si cu'n cistigator detasat in uselisti la toamna, rău ie dacă e dat jos de popo'u' usele, din motive atit de evidente ca nici nu ma mai chinui sa le dezvolt aici...

cin' o fi di vină?

De ce un MCV atât de dur? Cele 7 zile care ne-au dat cu 7 ani înapoi. Nu e despre Băsescu
De Cristian Grosu | 18.7.2012 .


E mult mai rău decât la ora asta putem să ne închipuim – factura detaliată o s-o primim în lunile următoare. România s-a ales cu o evaluare suplimentară în anul 2012 – ceea ce e un fel de-a ne deosebi de Bulgaria. Am ajuns chiar ultimii. Decât să fim supărați, mai bine să ne oprim din discursurile astea cu ”pâra la înalta poartă”și cu ”imaginea României”, să ne calmăm și să fim serioși ca să putem înțelege CE se întâmplă de fapt. Asta la punctul 1. La punctul 2 vom vedea – ca în succesiunea întrebărilor care alcătuiesc o știre corectă – și DE CE se întâmplă.


1. Ce au văzut ”europenii” că se întâmplă


Dacă citim lista cu cele 11 puncte pe care i-a dat-o Barroso premierului Victor Ponta, observăm un lucru: oamenii ăia de la Bruxelles chiar știu ce se întâmplă, lista conține detalii care arată că Barroso, Schultz, Rompuy și ceilalți nu s-au informat din presă sau din reclamațiile PDL-ului la Parlamentul European.


Nici nu are cum să fie altfel: nu mai e ca pe vremea lui Adrian Năstase, acum suntem în UE, nimeni nu-și mai permite să ia decizii după ureche, mai ales într-un moment atât de greu, când uniunea monetară reclamă acțiuni la care nimeni nu se gândea în urmă cu 3 ani.


Și să mai observăm un lucru: premierul Victor Ponta chiar nu are de ce să se plângă. Căci cel care a fost primul ascultat la Bruxelles a fost însuși premierul Victor Ponta. Dar ca să înțelegem ce-au văzut și auzit ”europenii”, să intrăm, în fine, în scenă:


Bruxelles, 28 iunie 2012. La masă se așează 26 de oameni crispați de ce urmază să decidă, dacă reușesc să decidă, și așteaptă pe un al 27-lea. Care e nou, e prima oară când participă la un Consiliu European – acolo unde se discută, dincolo de agenda formală, de uniunea fiscală și politică – abordare fără de care moneda comună nu mai poate supraviețui mai mult de 2 ani.


Ăsta e decorul în care premierul Victor Ponta descinde în modul original al românului obrăznicuț și puțin inconștient: Se așează fără mandat la masa celorlalți 26, și încâlcând decizia Curții Constituționale din țara lui, dată cu doar o zi înainte, potrivit căreia el nu avea ce căuta în acel moment acolo. Și speră că ceilalți nu vor observa lucrul ăsta, sau că îl vor tolera. Curtea Constituțională din țara lui.


Și urmează celelalte acte ale piesei la care asistă Bruxellesul:


3 zile mai târziu, celălalt copreședinte al noii puteri din România, Crin Antonescu, iese la televizor și spune, în clar, că este iminentă suspendarea șefului statului și că miza este schimbarea componenței Curții Constituționale. Furios, nu mai realizează că ceea ce spune și plănuiește este monitorizat și pleacă prin telegrame rapide către țările care n-au ele timp ca un demnitar român să citească propria lui Constituție.


Concomitent, ceea ce Crin Antonescu spune, chiar se întâmplă: ministrul Justiției, Titus Corlățean, atacă prin sesizări oficiale, doi dintre judecătorii Curții. Curtea reacționează și cere, oficial, ajutorul Comisiei de la Veneția.


Apoi începe festivalul:


Ordonanțe de urgență care atacă legi de care, potrivit Constituției, n-ar trebui să se atingă, convocarea sesiunilor extraordinare, ignorarea altor 2 decizii ale CCR. Atribuțiile instituțiilor sunt răsturnate, misiunile se inversează, guvernul produce pentru parlament legistalia necesară demiterii președintelui, constituția e scoasă din joc și din gestiunea raportului dintre instituțiile statului tot printr-un edict.


Și totul se petrece în numai 7 zile – începând cu prezența premierului Ponta la masa la care nu avea ce căuta – și terminând cu decizia parlamentului ca președinte interimar să fie Crin Antonescu. Conducerea Camerelor Parlamentului, Avocatul Poporului, Monitorul Oficial, atribuții ale Curții Constituționale, drept de-a legifera prin Ordonanțe în chestiuni care nu pot ține de ordonanțe, președinția statului – totul e adjudecat de miercuri până în vinerea săptămânii viitoare – și putem scădea lejer cele 2 zile de weekend de la mijloc.


Mai e nevoie s-o spunem că atare informații, încă înainte de-a apărea în presă, sunt deja pe masa cancelariei de la Bruxelles – că o fi având și Barroso un telefon cu 12 butoane (sau cu 27), iar la butonul 3, sau 23, îi răspunde cineva ”care știe”. Or fi ei liderii europeni mai incompetenți decât Putin (ca să cităm din dl. Marga, care se miră de ce nu-l bagă nimeni în seamă la Bruxelles) dar măcar să apese pe butonul ăla tot îi duce mintea.


Pe cine nu ar speria un asemenea tăvălug?


Chiar și pe cei din aceeași familie politică – să se observe că reacțiile socialiștilor europeni sunt doar mai rezervate decât ale conservatorilor, dar premierului Ponta nici măcar socialiștii nu-i iau apărarea. De ce tace Hollande, într-un moment în care un premier socialist, ca Victor Ponta, i-ar putea fi un bun aliat într-o Europă conservatoare?


Tace pentru că, dacă scopul ar scuza mijloacele, s-ar duce naibii Europa și noi odată cu ea.


2. De ce reacția Europei e atât de dură?


De ce MCV-ul ne aruncă înapoi – în acel stadiu în care nu mai discutăm și implementăm subtilități, ci readucem discuția despre democrație, stat de drept și separarea puterilor în stat – adică înapoi în clasa întâi?


Pentru că UE trebuie să ia măsuri și că nu prea are instrumente.


De ce TREBUIE să ia măsuri și, astfel, ”să jignească poporul român” – vorba Dlui. Ponta?


Uniunea Europeană a ajuns în punctul în care moneda se mai agață de-un fir. De cel mai sensibil fir: uniunea politică și uniunea fiscală – lucruri care înseamnă, de fapt, cedarea de suveranitate. Pentru că asta a început prin celebrul Pact fiscal din decembrie 2011. Ce înseamnă ele și ce se întâmplă fără ele – recomand viziunea economistului-șef al BNR, pe care cursdeguvernare.ro a publicat-o AICI, și AICI și AICI. (Să facă bine să le citească mai întâi parlamentarii români).


Sau recomand altceva: cea mai recentă poziție a unei țări ca Franța, referitoare la uniunea politică și fiscală – de citit AICI. Atenție, vorbim de o țară ca Franța.


Apoi: se tot fac comparații cu situația din Ungaria. Nu, nu se compară: Ungaria are pe rol două proceduri de infringement, tocmai pentru că, atunci când Viktor al lor făcea ceea ce face azi Victor al nostru, Europa a minimalizat importanța acțiunilor de la Budapesta, le-a trecut cu vederea până au văzut Constituția ungariei blocată, iar Curtea Constituțională ungară a fost scoasă din joc. Celelalte abuzuri au venit de la sine. (Apropo: de la sine au venit și abuzurile de la București – cu desființarea a două comisii care analizau plagiatul premierului – e și normal, cine dă de pământ cu Curtea Constituțională nu se împiedică el de o biată comisie de ‘telectuali.)


Duritatea reacției Comisiei față de România provine și din necesitatea de-a evita precedentul Ungariei: o poziție anemică la început și o subestimare a consecințelor, până când nu mai este nimic de făcut.


Apoi: Stau la ușă Croația și Serbia. Nu poți tolera chestiuni în genul celor care tocmai s-au petrecut în România, și să le ceri aliniere și respectarea regulilor unor noi intrați, trecuți prin regimuri la fel de suspecte când e vorba de raportul dintre puterea politică și legi și Constituție. Mai ales că, în anii de criz[, astfel de maniere politice ”se iau” de la o țară la alta.


3, Pentru că mai e și acest punct: ce urmează după 29 iulie din perspectiva MCV.


Lumea face legătura directă între suspendarea lui Traian Băsescu și reproșurile – producătoare de consecințe – din Mecanimsul de Verificare.


Fals: Duritatea Comisiei Europene ar fi fost aceeași și dacă asaltul asupra Curții Constituționale, asupra Avocatului Poporului și legilor organice ar fi vizat nu schimbarea sefului statului, ci orice alt interes politic major. În această poveste nu e vorba de Băsescu - prezenta lui în această ecuație doar complică lucrurile: avem de-a face și cu ”o nucă tare” – ca om, dar și cu cea mai înaltă funcție în stat.


Dovada este că, indiferent dacă Băsescu va supraviețui sau nu politic referendumului, dacă se va întoarce sau nu la Cotroceni, Raportul MCV e un semnal politic care a declanșat deja consecințe de neoprit.


Investițiile străine directe scad de la lună la lună, cursul crește până la anihilarea creșterilor salariale, plasamentele nerezidenților au scăzut cu 2 miliarde din cauza schimărilor succesive de guvern: au mai rămas 7,5 miliarde de euro, pe care semnalele politice de la Bruxelles îi pot evapora din economia românească. Nu mai vorbim de companiile care stau cu bagajele făcute și cu ochii la Bruxelles. Iar odată pornite, toate astea se vor atenua doar dacă referendumul va aduce o stabilitate subită. O vede cineva?


Și chiar dacă o vede, o vede greu. Deocamdată prin scenă mai bântuie doar domnii Ponta și Antonescu, iar în culise sunt cei care i-au dezbrăcat și i-au scos în public ca să câștige ceva de pe urma prestației lor. Doi ucenici vrăjitori – asemeni celui din poemul lui Goethe – ale căror năzdrăvănii ne vor fi facturate mult după ce lor li se vor lua gălețile din mână. Că ei singuri chiar nu mai știu să le oprească.


Și ce șansă au avut, și – la cum am străbătut cu toții criza – ce șansă am avut…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu